Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


sâmbătă, 13 august 2011

Ale noastre timpuri

Ancestrala, stravechea notiune a timpului nu intreaba cat (timp ai) ci ce (fel de). Toate aveau timpul lor : nasterea, moartea, plantarea, recoltarea, imbolnavirea, vindecarea, plansul, rasul, pastrarea, pierderea….Faptul ca eu in ce fel de timp m-am nascut pe aceasta lume, imi arata ce fel de om sunt. Asta este baza astrologiei. Banuim asta inca din frageda pruncie, cand inca traim aproape de vesnicie, si percepem ca exista timpul foame si timpul indestulat, timpul somn si timpul treaz…Doar mama ne numara viata si spune : « Micutul meu suge dimineata la noua si dupa-masa la trei, si seara la opt si jumate adoarme… »
Timpul exista doar in dimensiunea pamantului, si bine face mama ca imparte viata bebelusului, ajutandu-l sa se adapteze la aceasta lume.
Cum incepe sa se dezvolte in sufletul nostru separarea de Intreg, devenim egoisti si avem o viata stramtorata in loc de « plutitorul » de a FI. Impreuna cu aceasta creste si nerabdarea. In cine preia conducerea ego-ul, « nu mai are timp ». Ii trebuie foarte repede totul, pentru ca s-ar putea ca pana i se indeplineasca dorinta, sa nu mai fie in viata…Nu ne putem bucura la batranete de loto 6/49, mai ales cand iese si Jokerul.
Cu cat este mai inchis si mai dur ego-ul, cu atat mai mult se teme de sfarsit, de moarte. Si cu atat trece timpul mai repede pentru el. Cand parasim centrul fiintei noastre, intram in vartejul timpului: precis ai observat si tu, cum spre margine vartejul este din ce in ce mai rapid, mai ametitor.

Oamenii occidentali, omul zilelor noastre, traieste intr-o roata mare de fier,« roata veveritei". Invarte in permanenta roata si spera ca, mai devreme sau mai tarziu, va ajunge deasupra. Dar intotdeuna calca de jos..doar roata i se invarte sub talpi, ea nu reuseste sa ajunga sus, in varf.
Hindusii numesc acesta stare, samsara. Este roata vietii, roata nasterii si a mortii. Este una dintre notiunile fundamentale ale traditiei stravechi. Pasind din vesnicie (eternitate) in timp, deja te invarti in roata trecatoare,efemera. Inmuguresti, ti se deschid florile, te ofilesti, mori, samanta ta iar germineaza, incolteste, inmugureste, ti se deschid florile, te ofilesti…etc, etc.
La om ,acest proces, se imbiba si cu teluri sufletesti: rotim roata , crezand, ca mergem in sus – ii spunem « dezvoltare »- dar alergam pe loc, si in jurul nostru se face ba lumina, ba intuneric. Iar roata noastra existentiala se invarte din ce in ce mai repede.
In aceste zile le invartim asa de repede incat ametim. Ne balabanim, ametim, avem talpile insangerate. Il numim « viata accelerata ,grabita,iutita».Credem ca daca iutim pasii,atunci,cu greu, dar- ajungem in varful rotii. Odata numaram veacuri, acum zilele.
Ai intarziat zece minute -  ai pierdut milioane la bursa.Traim in « sfere concurente »,vorbim despre « crestere », »propulsie » - a avea timp (pentru ceva), se epuizeaza.
Suntem veverite…
Dar unde alergam? Si de ce ? Poti raspunde ?
Omul zilelor noastre, nu are timp…s-a terminat timpul , s-a consumat.
Trebuie sa cunosti psihologia veveritei, deoarece traim in era veveritei, si suntem veverite.
Inteleptii taoisti spun : secretul vietii nu este deasupra rotii, ci in centrul fiintei noastre. Acolo locuieste Promotorul, Animatorul.
Adica, in centrul interiorului nostru, in inima sufletului nostru este pace vesnica.
Calm. Liniste.
Si acum.
Si in tine….si in mine.
Doar nu o traim.
Cu cat ne indepartam de ea -  adica de samanta fiintei noastre – cu atat mai repede alergam. Spre marginea rotii, viteza este asa de mare ca acusi ne zbor dintii.
Cu cat traiesti mai departe de Dumnezeul din tine cu atat alergi mai iute.
Dar cine invarte roata ?
Tu insuti.
Pentru ca, cum iesi din centrul inimii tale – te si invarti.
Si iesi, deoarece viata sta din imprastiere, risipire – vartejul s-a nascut odata cu creatia, atunci cand – tu, scanteie, ai sarit din Centru – si de atunci te invarti in dansul fortelor centrifugale si centripetale.
In centru – in fiinta inimii tale – este liniste.
Vesnicia.
Acolo poti reveni doar in stare meditativa. Nu este usor, deoarece este ca si cum ai cauta « ochiul » unui uragan -  daca il gasesti, vei trai pacea deplina din mijlocul vartejului.
Dar cum te indepartezi de ea, devii din ce in ce mai hartuit, mai zorit, si ti se scurge timpul.
Ce il indeamna pe veverita din mine sa alerge? Din ce in ce mai repede ? Intr-o goana nebuna ?
Se poate raspunde cu o singura propozitie.
Pentru ca mi-am pierdut fericirea din epoca de aur.
Si il caut.
Incep sa alerg, pentru ca niciunde nu este bine, si cred ca in viitor, va fi mai bine. Daca urmaresc, mai devreme sau mai tarziu, voi prinde undeva Scopul, si atunci ma voi calma si voi fi fericita. Dar asta nu se intampla niciodata. Obtin ce imi doresc -  si imi dau seama ca nu este « aia ». Deceptii dupa deceptii si deoarece sunt nemultumita cu prezentul – gonesc spre viitor. Atunci...acolo va fi ! Atunci...acolo voi fi !
Literatura numeste acest fenomen – tragedia umana faustiniana.
Vrei sa vezi si comedia din acest lucru?
 Cam asa :
Cineva cauta in exterior ceea ce are in interior – exact ca un bunic distrat care isi cauta ochelarii de pe nas – si deoarece nu ii gaseste, goneste din ce in ce mai salbatic si rastoarna totul in calea lui. Si nu ii trece prin cap, cu toate ca i s-a zis de nenumarate ori, ca ceea ce cauta, nu este inaintea ochilor – ci in propria inima.
In propria haituita, revoltata inima.
Candva, demult, acolo s-a rupt viata fericita edenica, dar de mers inapoi nu se poate pentru ca 
« Domnul Dumnezeu a pus niste heruvimi ca sa pazeasca drumul ».
Marele mister a vietii. Si acela ca, cu cat te indepartezi de centru – cu atat este mai smintit rotirea (rasucirea).
Ar fi de ras, daca nu a-si trai si simti, ca intru in panica – pentru ca sunt copilul unei lumi care alearga fara ratiune.
Panica - teama de a te pierde pe tine insuti.
Ca sa-mi traiesc viata intr-un ritm normal – e nevoie, de obicei, de un umar dizlocat, o mana rupta, sau un picior scrantit, sau vreo boala, vre-un accident. Lucrurile foarte importante le discutam de obicei in spitale, la traumatologie, deoarece acolo, in sfarsit, avem timp (atentie) unii pentru altii : nu alergam.
Imi aduc aminte cu nostalgie fericitele luni cand, dupa operatie, mergeam spre statia de tramvai. Senina. Calma. Chiar nu m-a deranjat deloc vazand cum pleaca tramvaiul din fata mea. Atunci inca stiam ca « nu este tramvaiul meu ». »Tramvaiul meu era urmatorul » : nu pleca niciodata.
Dar cum de m-am insanatosit : am inceput sa fug, si sa blestem vatmanul ca nu m-a asteptat.
Veverita nu poate fi fericita. Nu poate sa ajunga, pentru ca daca ajunge undeva, nu gaseste acolo ce astepta cu adevarat... si goneste mai departe.
Fericire, armonie, pace, iubire, multumire – sunt doar cuvinte frumoase care planeaza in fata ochilor sufletesti a veveritei , dar in realitate ce cauta, este Sinele.
Dar acolo – spre interior – nu vede.
Pentru ca este in interior si in mijloc.
Ochii si-i indreapta in sus : candva, acolo ! Candva ,sus, pe roata, pe varf, va avea totul si in sfarsit,va fi fericita, dar cum tot jos paseste si cum reuseste un pic sa ajunga mai sus, cade inapoi, crezand ca esueaza pentru ca nu goneste indeajuns de repede.
Cu cat este viata cuiva fara tinta, cu atat mai mult alearga.
Cuvantul principal al dictionarului-veverita : « gonim », « rasucim », « crestem », « traim intr-o sfera concurentiala ».
Veverita nu are timp sa traiasca.

Odata, sau de doua ori in viata, cazand la pamant, sufocandu-se, cade veverita in centrul rotii. Si pe neasteptate isi traieste fericirea. »Hei, aici e pace ! »….Dar sa stea nu poate, pentru ca nu se intampla nimic acolo. In pace, in liniste, o veverita devine agitata. Piciorul i se misca si cand doarme, visand ca alearga.
In timpul alergarii, isi uita teama. Nu are timp sa-i fie teama, nu are timp sa fie depresiva ; alearga dintr-un caz in altul, amagindu-se ca odata ce isi va atinge telul, se va opri si retroactiv, va incepe sa traiasca.
Doar ca o asemenea « sosire » nu exista, deoarece telul veveritei este chiar goana.
Pensia este tragedia veveritei, deoarece propriul eu si-o poate trai doar in timpul alergarii.

Mahatma Gandhi, care a trait multi ani in Occident, zicea ca experienta care lui, personal, a provocat consternare a fost ca omul occidentului, vesticul, nu suporta solitudinea (preferatul esticului), nu suporta sa fie singur, cu sinele.

Tine de naturaletea ego-ului ca nu are vesnicie, doar timpul care trece -  si de asta trebuie sa goneasca. Pascal spune ca fericirea nu este o stare calma, implinita, ci o traire de largire sufleteasca, o  dilatare a sufletului. Pascal vedea  fericirea nu ca pe un proces static, ci unul dinamic : atunci suntem fericiti cand ne largim, ca si baloanele. « Flow » - crestere, dilatare, afluenta. Ce avem, nu ne face fericit. Doar cand sufletul nostru incepe sa semene cu o companie multinationala si simtim cum creste, inca, inca. Inca !...
Lumea de azi merge cu o viteza asa de mare incat daca s-ar intoarce careva din secolul trecut, ar ameti. Nu stiu daca conduci masina, dar am constatat ca pentru o miscare, sa zicem de a vira fara sa ai un semafor, inainte aveam 10 secunde ; acum am doar o clipa. Pe drumul principal trebuie sa cer indurare de la soferi, ceea ce nu primesti de regula, pentru ca si ei sunt veverite : gonesc.
Veverita nu are timp de politeturi, pentru ca nu ajunge la timp…Sa dai prioritate doar atunci se poate, daca am timp – daca nu, calci peste el.
Nu numai omul in varsta a incetinit – viata din jurul lui s-a accelerat ingrozitor.
La inceputul secolului trecut, cand ai inceput sa lucrezi intr-o institutie, stiai cand vei fi promovat si cand vei merge in pensie.
Azi, dupa 5 zile, te da afara.
Natura, si asa si viata omului, isi are propriul ritm. Are ritm inima, pulsul, respiratia normala, formarea embrionului.
Dumnezeu a reglat-o cu o precizie fenomenala.
In ziua de azi, mai toate inimile bat alandala, in debandada,in dezordine , iar plamanii gafaie de sentimente devastatoare.
Stim ca spre margine, vartejul se roteste cel mai rapid -  noi acuma stam pe margine.
Nu exista oprire.
Poate doar atunci cand veverita lesina.
De asta ne place sa bem, de asta cei mai multi iau droguri, pentru ca in asemenea momente picioarele ni se inmoaie si buimaciti, ametiti , cadem jos, sub roata.Si acolo ne curge saliva dulce, ca la bebelasi ; si ne leganam incetisor, fara tensiuni, fara goana.
Din pacate si fara ratiune.

Stiu ca nu am zis mare lucru pentru tine.
Am scris doar ca sa vedem amandoi : ce traim, nu este natural. Rezumand  situatia, uitandu-ma la ce am scris, recunosc ca e o nebunie ! Cand o traiesc : nu. Pentru ca m-am obisnuit. Ce traieste omul, se obisnuieste si i se pare natural chiar si atunci cand este neplacut.
« Asa e viata ! » - dam din umeri.
Nu este asa.
Asa este doar viata nebunilor.





                                                                                                      
Trimiteți un comentariu