Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


vineri, 11 noiembrie 2011

Escaladarea iertarii

In problemele sufletului “terapia iertarii” a facut cu adevarat cariera. Cum aparea un conflict relational erai invitat sa ierti persoana care considerai ca te-a nedreptatit, inselat sau agresat. In ideea ca iertarea iti ofera forta si chiar ascendentul de care ai nevoie pentru a te ridica din rolul de victima. Si de aici o intreaga ideologie a iertarii care a facut destul de multi prozeliti si demagogi. Conceptul este atat de nobil si intangibil incat fascineaza. Asa cum fascineaza sacrificiul christic.
Ce nu este in ordine cu terapia iertarii?
In principiu totul este in ordine. Daca nu se abuzeaza de ea.
Din pacate insa lucrul acesta se intampla. Mai mult, victima (in ochii ei e victima!) se simte din nou abuzata, pusa sa ierte o persoana ale carei actiuni nu le intelege, nu le gaseste justificare, o ranesc si o decompenseaza energetic.

Cum stau lucrurile de fapt?

Din nefericire putem fi victimele abuzurilor inca din frageda copilarie, aflati la cheremul celor ce ne ingrijesc. Daca avem noroc, copilaria e un rai. Daca nu… facem terapie la varsta adulta.
A-ti ierta calaul este un act de o uriasa noblete si de o fantastica putere. Pe amandoua trebuie deja sa le ai, in momentul iertarii. Daca nobletea e nativa sau educata, puterea interioara trebuie cucerita si intretinuta.

Desi iertarea vindeca toate ranile (voluntare sau nu) produse de abuzuri, ea nu este usor accesibila. Iar solicitarea ei prea devreme se transforma intr-un al doilea abuz, in care victima se considera prea slaba sau din nou necorespunzatoare si incapabila sa faca lucrurile bine, sa se ridice la inaltimea cerintelor iertand. Nu a stiut sa suporte raul iar acum din nou este de toata mila pentru ca nu reuseste sa aiba puterea de a ierta.

Iertarea este un dar, o posibilitate si nu o obligatie. Un dar pe care fiecare si-l face siesi. Nu celui iertat. Iertarea poate veni fara intelegerea cauzei comportamentului (si este cu atat mai valoroasa pentru ca vine direct din inima si este alimentata de o profunda intelegere si iubire de oameni). Dar este mai usoara daca intelegi cauzele si justifici cumva gestul care te-a ranit. Pentru ca astfel renunti sa te mai intrebi de ce ti se intampla tocmai tie, ce ai facut sa meriti asta (nu o meriti, doar o atragi)  si cum de esti victima complotului universului care iti trimite hartuitori.

Dar…

Tiparul de victima
Iertarea nu este obligatorie si nimeni nu trebuie sa se simta vinovat daca nu isi poate ierta parintii, prietenii, iubitii sau iubitele pentru un rau pricinuit. Chiar daca raul este doar in mintea victimei. Este suficient ca exista acolo. In fond, realitatea este creata de gandurile, convingerile si credintele noastre. Daca cineva se simte nedreptatit, el chiar devine asa. Si incepe sa intre in acest rol, pe care poate ajunge sa il joace si cu altii, atragand oameni care continua sa il faca sa se simta asa.
Probabil vi s-a intamplat sa sesizati ca sunt persoane care scot din voi ce este mai rau? Ei bine, acelea pot fi in programul lor de victima, starnind in oamenii din jurul lor reactii ce ii pot rani – si prin asta se mentin subconstient in rolul ales (chiar daca nu agreeaza acel rol, e suficient ca se indentifica cu el – pe mine nimeni nu ma apreciaza!; toti m-au parasit!; nimeni nu ma intelege cu adevarat!; eu m-am sacrificat dar nimeni nu a apreciat!). Daca va aflati intr-o astfel de situatie e bine sa realizati ca nu va comportati firesc ci intr-un mod provocat inconstient de celalalt. Si sa incercati sa va sustrageti invitatiei de a deveni calau, de a face persoana sa se simta mica si slaba doar pentru ca ea s-a obisnuit sa se creada victima celorlalti (fara indoiala, candva a fost justificata de un abuz real, numai ca intre timp victimizarea a devenit obisnuinta).
Iertarea nu trebuie sa vina din propunere, din vointa si minte, ci din inima. Asa este autentica. Uneori credem ca am iertat si ca astfel suntem vindecati. Dar este suficient un ton rastit sau un gest repezit si vechile emotii reapar. Si ne dam seama ca de fapt inima inca sufera.
Iertarea este calea cea mai scurta spre vindecare, este adevarat. Dar si cea mai abrupta. Si este inuman sa ceri unui suflet ranit sa urce aceasta cale. Desi cu fiecare pas pe care il face puterea creste, durerea scade. De iertare este capabil cel ce deja incepe sa se detaseze de propria sa suferinta, de rolul de victima, de trecut. Altfel, presiunea iertarii face ca tot cel ranit sa se simta vinovat pentru lipsa sa de clementa. Acesta fiind un al doilea abuz la care este supus.
Pretinderea de a ierta este un nou abuz. In timp ce agresorul beneficiaza de toate drepturile -  acceptare spirituala, iubire neconditionata, iertare, a doua sansa etc. – victima este supusa unor noi violente psihice prin asteptarea ca ea sa isi depaseasca statutul detrimentat.


Iertarea si schimbarea karmei
Ca proces psihologic si sufletesc, iertarea “arde” karma. Mama bruscata de copii dar care iarta si nu se simte victima, ridica in permanenta norul vinovatiei de pe capetele copiilor ei si din destinul lor. Si ii scuteste astfel de greutatea vinei lor. Ei ramanand sa raspunda pentru sentimentele lor fata de mama si pentru efectele propriului lor comportament, adica pentru efectele inrairii si egoismului. Dar daca mama nu poate ierta ea devine victima si deschide astfel un cerc karmic ce isi va cere mantuirea, absolvirea, iertarea, Iar daca prin iertare nu o va face mama, daca prin cainta nu o vor face copii, atunci vor trebui s-o faca nepotii.
Mama hartuita, neinteleasa, neiubita, neocrotita poate deveni sursa unei suferinte ce cere vindecare. Chiar daca suferinta ei e inchipuita, durerea exagerata, in lumea ei ea genereaza o unda negativa, asa cum face piatra aruncata in lac.
Mama care nu isi iarta copii isi condamna nepotii. Copiii care nu isi iarta parintii se pot trezi in situatii asemanatoare cu ale lor pentru a intelege cauzele situatiilor si astfel putand sa-i absolve de vina.
Persoana ce refuza sa se simta abuzata se scuteste pe sine de energia vlaguitoare a victimei si renunta sa contribuie la damnarea agresorului. Orice suferinta adusa in constienta stigmatizeaza agresorul. Din acel moment agresorul emite vibratia suferintei pe care o produce dar o si simte (este dovedit ca agresorii sunt in primul rand ei victime). Daca ne simtim victimele cuiva transformam acea persoana intr-o sursa de suferinta pentru ea si pentru altii -  din acel moment ea devine agresorul. De aceea Krishnamurti pleda pentru a nu stigmatiza pe cel ce a furat, altfel el va deveni hotul creand astfel un personaj si un program karmic ce va genera situatii in care vor exista talhari si pagubiti. El cerea sa se vada omul, sa se inteleaga si judece gestul si sa se perceapa persoana in ansamblul ei, astfel incat sa nu-i fie condamnat un defect fara sa-i poata fi apreciata si o calitate!!! 
Condamnand, plangandu-ne si considerandu-ne victime cream o karma de suferinta intre noi si acea persoana dar si in viata noastra. Si conform Legii Vibratiei , tot ce apuca sa fie creat prinde viata si pulseaza, se intretine in viata. Programul de suferinta si victima se va derula daca nu este oprit – vindecat, iertat, mantuit, absolvit.


Puterea Divinului Launtric
Iertarea adevarata (urmata repede de uitarea durerii) este un lux. Pe care si-l permit spiritele luminate. De aceea, inainte de a ne dori iertarea, ar fi mai indicat sa ne ocupam de inaltarea noastra spirituala. Iertarea fiind unul din efectele luminarii noastre.
Fortand-o inainte de elevarea constiintei nu facem decat sa abuzam din nou de victima, facand-o sa se simta necorespunzatoare, nedemna de atentie daca nu reuseste sa-si ierte calaii. Practic, ii refuzam sau ii conditionam alinarea obligand-o intai sa renege suferinta. Este incorect si neterapeutic! Nu facem decat sa devenim si noi abuzatori, sa continuam actul siluirii sufletului. Uneori ne fortam pe noi insine sa ii iertam pe cei ce ne-au ranit, considerandu-ne nedemni de iubire daca nu reusim aceasta performanta. Iar asta nu este decat o noua violare a sufletului.
Iertarea nu trebuie impusa, pretinsa sau fortata. Ea nu este un premiu sau un card de acceptare sociala. Iertarea este un dar pe care ti-l faci. Si pentru asta trebuie sa te simti intai bogat, abundent, fertil, impacat, fericit. Abia din aceasta stare de implinire poti sa/-ti oferi iertarea. Altfel, nu faci decat sa abuzezi de tine sau sa te lasi abuzat de cei care iti pretind sa ii ierti pe cei ce te-au ranit.

Inainte de a cere cuiva sa ierte, inainte de a ne cere sa iertam, sa ne gandim daca noi sau ceilalti am atins starea de abundenta si fericire interioara. Pentru ca abia din acest punct ne putem permite luxul de a ierta. Iar implinirea vine din conectarea la sursa puterii interioare, cea care ne ofera intelegere, toleranta, rabdare, bunatate, indulgenta, cea care scade furia, frica, rusinea, neincrederea.
Pentru a ierta este necesar sa ne conectam la sursa puterii. Si poate a venit timpul sa vorbim despre radacina puterii: Sinele, Divinul Launtric.

Trimiteți un comentariu