Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


miercuri, 16 noiembrie 2011

Simbolismul si universalismul luminii

Lumea si lumina vin la existenta deodata, intrucat universul apare si se organizeaza in lumina. Structurile lumii, la chemarea lui Dumnezeu, isi iau rand pe rand locul in univers, conform planului creatiei, expus in cartea Facerii. Lumina initiala, dupa conceptia crestina, este un reflex al energiilor divine necreate, un semn al prezentei si al plinatatii harului divin creator. "Diferenta intre lumina primei zile si cea a zilei a IV-a, zice Sfantul Vasile cel Mare, este aceasta : prima era esenta insasi a luminii, a doua era purtata de corpurile astrale. Dar altceva este lumina si altceva luminatorii; pe acestia Creatorul ii umple de lumina si-i suspenda in vecinatatea lumii". Ca element primordial in creatie, lumina este cea dintai care s-a invrednicit de lauda Creatorului Insusi, dupa cum se spune in Sfanta Scriptura : "Si a vazut Dumnezeu ca lumina este frumoasa foarte" (cf. Facere I, 4).

Intotdeauna s-a vorbit despre ea cu o deosebita frumusete si mai toate popoarele au zeificat-o. Cultul zeilor-soare este esential in viata popoarelor antice orientale si mai cu seama in
  religiile de mistere
. Zeul egiptean Ra, semiticul Bel, iranianul Ahura-Mazda , olimpianul Zeus, zeita Isis, Cibele si zeul Mithra si Zamolxe - sunt doar zeitatile principale din panteonul bogat al cultului solar antic. Platon socoteste binele suprem a fi lumina, iar in textele gnostice ea simbolizeaza sferele cosmice superioare, unde trebuie sa ajunga sufletul purificat si initiat". Lumina este cea mai subtila dintre substante si se uneste atat de intim cu celelalte elemente ale lumii incat prezenta ei este evidenta pretutindeni. Mireasma placuta a florilor si coloritul lor nesfarsit, aroma fructelor si dulceata lor sunt rezultate ale intalnirii dintre lumina si celelalte elemente terestre.Pentru lumea fizica, lumina este conditia vietii, asa cum marturiseste firea inconjuratoare; in literatura religioasa, simbolismul luminii formeaza unul din capitolele mari si tratat in inegalabila frumusete.


Simbolismul religios al luminii in Vechiul Testament
Chiar daca nu gasim in Vechiul Testament formulari directe ale lui Dumnezeu ca lumina - si aceasta din teama de a nu cadea in idolatria religiilor astrale invecinate - totusi poporul evreu isi reprezenta destul de clar si felurit conceptul despre lumina divina, atat in lege cat si in cult. Psalmul CIII ne prezinta o imagine expresiva a lui Dumnezeu, care este inconjurat de lumina ca de o mantie : "intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat, Cel ce te imbraci cu lumina ca si cu o haina" (Ps. CIII, 2). Invesmantat in lumina si slava se va arata Dumnezeu in toate teofaniile descrise in Vechiul Testament (Iesire XIX, 8 ; Ezechil I, 27 ; Avacum III, 4). Doua mari teofanii au ca nota distinctiva lumina orbitoare, ce insotea prezenta si cuvantul lui Dumnezeu si la care omul nu putea privi. Este vorba de aratarea Domnului in rug, pe Muntele Horeb (Iesire III, 4) si in lumina apofatica a norului de pe Sinai, la primirea Legii (Iesire XIX, 4). La iesirea din norul intalnirii cu Dumnezeu, Moise purta pe fata lui lumina fetei Domnului pentru ca in cugetul lui staruiau inca razele cuvantului divin, inscris adanc in inima de unde iradia si inspira teama dar si incredere poporului pe care il conducea. 

Stralucirea fetei lui Moise era asa de puternica, incat isi acoperea fata cu un val, atunci cand inceta sa mai vorbeasca poporului cuvantul transmis de Dumnezeu (Iesire XXXIV, 33). Ratacirea prin pustiu a fost o perioada indelungata de evenimente grele dar si un timp important in care poporul ales a fost initiat in legea si tainele divine de catre Dumnezeu, Care-i conducea nemijlocit prin prezenta Sa luminoasa, concretizata in coloana de foc sau prin acelasi nor stralucitor de pe Sinai. Este cea mai lunga teofanie din istoria sfanta, in timpul careia, poporul ales s-a bucurat de prezenta luminii divine prin care se manifesta Dumnezeu. Alte imagini ale cartilor poetice din Vechiul Testament ne infatiseaza lumina lui
  Dumnezeu ca pe izvorul vietii
 "Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. XXXV, 9) ;  " (Prov. XX, 27).
Lumina dumnezeiasca se afla cuprinsa si in Lege, care este un indreptar al sufletelor celor drepti : "Ca povata este un sfesnic bun si legea o lumina, iar indemnurile care dau invatatura sunt calea vietii" (Prov. VI, 23). Cel care umbla dupa Legea si voia Domnului urmeaza calea cea buna si va fi condus catre bucuria unei zile fericite; in aceasta cale "Legea este faclie picioarelor mele si lumina cararilor mele" (Ps. CXVIII, 105). Dimpotriva, cei care nu fac fapte bune, cei care umbla impotriva Legii lui Dumnezeu sunt intr-o grea confuzie si ignoranta, dupa cum ne incredinteaza profetul Isaia : "Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau, care numesc intunericul lumina si lumina intuneric ; care socotesc amarul dulce si dulcele amar ! Vai de cei ce sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor!" (Isaia V, 20). Timpurile mesianice vor fi o revarsare cereasca de pace, bucurie si lumina caci Mesia va fi intemeietorul unei imparatii a pacii si luminii. De aceea profetii, cand priveau peste veacuri la timpul mesianic, vedeau aceasta zi a slavei, iar profetia lor era un imn al bucuriei si luminii, fericind pe cei care se vor invrednici de acele timpuri pe care ei le vedeau de departe (Evrei XI, 10). Iata cateva din profetiile Vechiului Testament despre lumina timpurilor mesianice si despre Mesia. "Caci nu va mai fi intuneric pentru tara care era in stramtoare in vremurile de demult el a supus pamantul Zabulonului si tinutul Neftali ; in vremurile din urma el va acoperi de slava calea marii, celalalt tarm al Iordanului, Galileea neamurilor". 

"Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii, lumina va straluci peste voi" (Isaia VIII, 23; IX, 1). Imnul Ierusalimului celui nou, al aceluiasi profet Isaia, este o lauda a luminii lui Hristos
 pe care crestinii o canta la Sfanta inviere, intr-o negraita revarsare de bucurie si stralucire spirituala: "Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta si slava Domnului peste tine a rasarit" (Isaia LX, 1, 3). Toate acestea se vor plini in persoana Celui care a fost "plinirea vremurilor", a proorociilor, chipul slavei lui Dumnezeu, Iisus Hristos, "Soarele Dreptatii", "lumina lumii" iar Cuvantul Sau era Cuvantul vietii si al luminii. Intreg Noul Testament este o marturie despre lumina intrupata in Domnul Iisus, o vorbire la prezent despre ceea ce profetiile Vechiului Testament proiectau in timpul unei viitoare renasteri spirituale a lumii.


Lumina in Noul Testament
Nascut la rascruce de veacuri, Noul Testament este un raspuns la intreaga cautare a adevarului din acel veac crucial si din toate veacurile. In Noul Testament se marturisea o noua credinta, se descoperea adevarul si lumina cea adevarata unei lumi care le pierduse si le cauta, si pentru ca aceasta noua si dumnezeieasca invatatura sa fie inteleasa, trebuia folosit acelasi mod de exprimare pe care-l avea in uz gandirea vremii respective ; astfel, acceptandu-se mai intai forma, avea sa fie cuprins deodata si continutul cel nou, Mantuitorul Insusi venise imbracat, "in chipul omului celui vechi" pentru ca sa-l faca "faptura noua" (II Cor. V, 17); venise intru asemanarea trupului mortii si "in chip de rob" (Filip. II, 7) pentru a ne scoate din robia mortii. Apostolul Pavel exprima cuprinzator atitudinea propovaduitorilor Evangheliei lui Iisus Hristos fata de problemele si mentalitatea vremii, spunand : "Tuturor toate M-am facut ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii" (I Cor. IX, 22). Marea noutate, "singurul lucru nou sub soare" - cum va spune Ioan Damaschinul - va fi aceea ca Adevarul, Viata, Lumina, nu vor mai fi notiuni abstracte, idei sau umbre ale realitatii (dupa conceptul platonic), ci, precum spune Sfantul Ioan Evanghelistul, Noul Testament va fi o marturie despre "ceea ce era de la inceput, ceea ce a fost auzit, privit si cu mainile noastre pipait, despre Cuvantul vietii Cel Intrupat " (cf. I Ioan I, 1). 

Adevarul luase trup, se facuse viata; crestinul se impartasea de sangele Adevarului (Ioan VI, 55) si de lumina Vietii (Ioan I, 9). Deosebirea este fundamentala, este ontologica ; cerul se mutase pe pamant iar pamantenii se facusera fii ai lui Dumnezeu si isi aveau casa lor in ceruri (Ioan XIV, 2). De aceasta mutatie trebuie sa tinem seama la analizarea unor expresii referitoare la lumina in Noul Testament. Aici, ideea centrala a teologiei luminii este aceea ca "Dumnezeu este lumina" (I Ioan I, 5) si, din iubire pentru om, trimite in lume pe Fiul, Care este "chipul fiintei Sale" si "stralucirea slavei" (cf. Evr. I, 3) spre a fi "lumina Lumii" (Ioan VIII, 12) si sa faca partasi la marirea Tatalui pe cei care, prin
  Sfintele Taine
, se fac fiii luminii si ai harului (cf. Efes. V, 8). In Noul Testament cuvintele care exprima lumina, stralucire, slava, claritate etc..., sunt foarte des intalnite si cuprind diferite aspecte ale actiunii de curatire, iluminare si indumnezeire a crestinului prin lucrarea harului mantuitor. In scrierile Sfantului Ioan Evanghelistul, gasim formulari directe referitoare la Dumnezeu ca lumina sau la Iisus Hristos ca lumina a lumii (I Ioan I, 5; Ioan VIII, 12). Teologii crestini vorbind despre lumina au vazut in ea intotdeauna un atribut ale dumnezeirii, alaturi de Adevar, Iubire, Cunostinta ori intelepciune - atribute ale dumnezeirii in Sine sau in raport cu lumea. Cu toate acestea ei au subliniat, de cate ori au avut prilejul, asa cum se vede in scrierile lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, ca fiinta lui Dumnezeu ramane pentru om absolut transcendenta si necunoscuta, desi aceasta cunoastere a Lui ramane o tinta permanenta a sufletului crestinului (II Cor. III, 17-18).
"Dumnezeu este lumina" si "Parintele Luminii" (I Ioan I, 5 ; Iacov I, 16-17). - Cele mai dese referiri la lumina, sub toate aspectele ei, si expresia cea mai directa ce caracterizeaza pe Dumnezeu ca lumina, le gasim la Sfantul Evanghelist Ioan, care, la randul sau, le-a auzit de la Mantuitorul insusi : "Si aceasta este solia pe care am auzit-o de la El si v-o vestim : ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El" (Ioan I, 5). Expresia "Dumnezeu este lumina" nu defineste insa natura lui Dumnezeu, ci, impreuna cu alte caracterizari ale aceluiasi Evanghelist: "Dumnezeu este iubire" (I Ioan IV, 8, 16) si "Duh este Dumnezeu" (Ioan IV, 24), arata ce inseamna Dumnezeu pentru om. Prin aceasta numire a lui Dumnezeu, se descrie "desavarsirea Lui, omniprezenta si stralucirea, slava si fericirea dintru El si mai ales puritatea sau sfintenia Lui absoluta". Sfantul Apostol Iacov vorbind despre Dumnezeu ca izvor a tot binele si ca Cel ce este Adevarul absolut si neschimbat, Il numeste "Parinte al luminilor" (Iacov I, 16-17). Dumnezeu este lumina pentru crestin nu numai datorita sfinteniei, intelepciunii, bunatatii si iubirii Sale, ci si pentru ca El este creatorul luminii, atat al celei fizice (Fac. I, 14) cat si al luminii spirituale, adica al ratiunii sau al mintii omenesti, in baza careia primul om si dupa el toti ceilalti cunosc ratiunea existentei lucrurilor si a lumii inconjuratoare. Intelepciunea sau lumina divina se va reflecta si in omul facut dupa chipul lui Dumnezeu, aceasta constituind nota caracteristica a creaturii umane in raport cu restul creatiei vazute.
Iisus Hristos, lumina lumii
Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos este anuntata de semne luminoase care dadeau marturie despre venirea Celui ce mai inainte fusese anuntat de prooroci a fi "Imparatul slavei" (Zaharia IX, 9), "Soarele dreptatii" (Maleahi III, 20) si "Rasaritul Cel de Sus" (Luca I, 78). Steaua ce a aparut la Rasarit anunta magilor ca s-a nascut Cel ce era asteptarea si luminarea tuturor neamurilor (Matei II, 2 ; Luca II, 32); pastorii ce privegheau turmele lor pe camp in noapte, au fost scaldati deodata de slava si lumina din care ingerul Domnului le anunta : "Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, care este Hristos Domnul, in cetatea lui David" (Luca II, 11). Dreptul Simeon, peste care era "Duhul Sfant", primind in bratele sale pe pruncul Iisus, profeteste ca acesta va fi "Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Israel" (Luca II, 32). Evanghelistul Matei precizeaza ca in Iisus Hristos s-a implinit profetia lui Isaia, care zice: "Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftalim spre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor" ; "poporul care statea in intuneric a vazut lumina si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii, lumina le-a rasarit" (Matei IV, 15-16). Evanghelistul care vorbeste in mod deosebit despre Iisus ca lumina ramane tot Sfantul Ioan; in Evanghelia sa, se cuprinde si marturia Domnului insusi, ca El este lumina lumii. In Prologul Evangheliei a IV-a avem o adevarata "Geneza" a Noului Testament, aratand nasterea Cuvantului din veci din Tatal si crearea tuturor celor ce sunt de catre acest cuvant, Care avea sa se intrupeze din Sfanta Fecioara (Ioan I, 14).

La versetul 9 din Prolog, cu precizarea ca "El era lumina cea adevarata", Iisus Hristos apare ca o lumina distincta, izvorul oricarei alte lumini si Cel care o impartaseste tuturor oamenilor : "si din plinatatea Lui noi toti am luat si har peste har" (vers. 16).
  Cuvantul sau Fiul lui Dumnezeu
 Cel intrupat, a primit aceasta lumina din sanul Tatalui de unde s-a nascut din veci (din eternitate); prin El, Tatal se face cunoscut lumii ca autor al "luminii celei adevarate" (vers. 18). Se implinea astfel cuvantul psalmistului care spune "intru lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. XXXV, 9). Lumina apare in Prolog ca o linie de unire intre revelatia divina din actul creatiei si cea din actul intruparii - ca inceput al mantuirii sau recrearii lumii. Aceeasi lumina - Logosul - Care a luminat la creatie , se arata si acum in persoana lui Iisus Hristos ; atunci ca lumina creatoare, acum ca lumina mantuitoare si sfintitoare a creatiei.
Domnul Iisus Hristos, ca lumina adevarata si mantuitoare, este marturisit de catre Sfantul Ioan Botezatorul, un trimis anume de la Dumnezeu pentru a marturisi la Iordan despre lumina (Ioan I, 6-8); este marturisit de Sfintii Apostoli, care au dus pana la "marginile lumii" solia Luminii pe care ei au vazut-o si au stat alaturi de Ea (I Ioan I, 1, 5); se marturiseste pe Sine ca fiind "Lumina lumii" (Ioan VIII, 12), intr-un moment foarte semnificativ din activitatea Sa, cand opreste uciderea cu pietre a femeii pacatoase (Ioan VIII, 11). El desavarsea Legea, o spiritualiza, instituia legea milei si a iubirii crestine in locul jertfei sangeroase pentru pacat (Matei IX, 13). In acest punct inalt al "plinirii Legii" (Matei V, 17) apare ca "lumina a lumii" si ca "soare al dreptatii" (Maleahi III, 20), ce "lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan I, 9).
Marturia deplina despre Lumina se savarseste insa in momentul celor doua mari teofanii ale Noului Testament - cea de la Botez si cea de la Schimbarea la Fata, cand cele trei Persoane ale Sfintei Treimi se arata in stralucirea egala a dumnezeirii si adevarului (Matei III, 13, 16; Marcu I, 10; Luca IX, 29-36; Fapte III, 22-23). In planul mantuirii, cele doua teofanii sunt in stransa legatura cu aspectul kenotic al intruparii Fiului lui Dumnezeu: "Prin gestul luminii de pe Tabor, se lumina fata nedezlegata a tainei lui Hristos". Era necesara aceasta marturie a Tatalui si a Duhului Sfant despre Cuvant, intrucat El "intru ale Sale a venit dar ai Sai nu L-au cunoscut" (Ioan I, 10-11). Lumina si slava aratate la botez si la schimbarea la fata aveau sa calauzeasca pe Apostoli prin noaptea adanca si plina de agonie a Ghetsimanilor catre "ziua Domnului" (Apoc. I, 10) in care a stralucit lumina in intuneric, s-au deschis veacul invierii si portile "imparatiei cerurilor". Sfantul Luca ne spune in mod explicit ca Moise si Ilie, care s-au aratat la Schimbarea la Fata, se intretineau cu Iisus despre "iesirea Sa din aceasta lume pe care trebuie sa o implineasca la Ierusalim". Textul schimbarii la fata se cuprinde intre cele doua prime anunturi pe care Iisus Hristos le face Apostolilor despre patima Sa (Matei XVI, 21 ; XVII, 22-23) pentru a se scoate si mai mult in evidenta semnificatia luminii Domnului de pe Tabor in planul mantuirii, savarsite de Fiul lui Dumnezeu. Si intrucat luase "chip de rob" si avea sa sufere moartea cea mai umilitoare, Domnul a avut grija sa incredinteze pe cativa dintre ucenicii Sai ca acest "chip fara frumusete", cum spunea Isaia (LIII, 2) cuprindea in Sine "stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu" (Evr. I, 3). Sfantul Grigorie Palama spune : "Ce inseamna "s-a schimbat la fata" ? Zice Sfantul Ioan Hri-sostom : a intredeschis, dupa cum a binevoit, putin taina dumnezeirii Sale si celor initiati a aratat pe Dumnezeu cel ce era in sine". Lumina de pe Tabor este "lumina mai presus de lumina", si slava lui Hristos ii provine in chip natural, iar din cauza unitatii ipostatice, a impartasit-o si trupului Sau pentru putin timp, in munte, fiindca se spune ca fata Lui stralucea ca soarele.

"Este lumina necreata, spune
  Sfantul Grigorie
 Palama, neapusa si neinvinsa si transcende orice timp si veac si aceasta este, socotesc, mostenirea celor mantuiti", precum le-a fagaduit ucenicilor inainte de Schimbarea la Fata, cand le-a spus : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu" (Luca IX, 27). Pentru ca cei trei ucenici - Petru, Ioan, Iacov - care s-au invrednicit de fagaduinta aceasta a Domnului, sa poata vedea stralucirea firii dumnezeiesti, "Duhul Sfant le-a transformat simtul vederii pentru a cuprinde suprasensibilul, le-a deschis ochii cei dinauntru, facandu-i din orbi clarvazatori". Lumina de pe Tabor este o pregustare a veacului viitor al inverii in care "dreptii vor straluci ca soarele" in Imparatia lui Dumnezeu si vor fi imbracati in vesmintele albe stralucitoare, ca cele de pe Tabor, vesmintele puritatii si ale sfinteniei; si se vor bucura pururea privind la fata lui Dumnezeu si "nu vor mai avea trebuinta de lumina lampii sau a soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu le va fi lor lumina, si vor imparati in vecii vecilor" (Apoc. XXII, 5).
Intreaga viata a Domnului Iisus a fost lumina asa cum ne incredinteaza insusi, zicind : "Cat timp sunt in lume, Eu sunt Lumina lumii" (Ioan IX, 5). A fost lumina pentru cei orbi pe care i-a vindecat de orbirea fizica, deschizandu-le in acelasi timp si ochii sufletului ca sa vada in Iisus Hristos pe Fiul lui Dumnezeu, dupa marturia orbului din nastere vindecat de Iisus : "De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic" (Ioan IX, 22). A fost lumina prin invatatura Sa care, dupa cum ne incredinteaza Sfantul Ioan Evanghelistul, este o solie despre lumina lui Dumnezeu (Ioan I, 5), pe care Apostolii au dus-o pana "la marginile lumii", dupa cuvantul ce spune : "Te-am pus spre lumina neamurilor, ca sa fii Tu spre mantuire pana la marginea pamantului" (Fapte XIII, 47 ; cf. Ps. CXVI, 1 ; Isaia XLII, 6). Nici in moarte lumina lui Hristos nu inceteaza, ci doar se "ascunde sub pamant", coborand pana la iad, fapt de care ne aminteste Sfantul Pavel, zicand : "Iar aceea ca "s-a suit" ce inseamna decat aceea ca s-a si pogorat in partile cele mai de jos ale pamantului ? Cel ce s-a pogorat, Acela este care s-a suit mai presus decat toate cerurile, ca pe toate sa le umple" (Efes. IV, 9-10).
In Vechiul Testament, cei ce mureau, fie drepti, fie pacatosi, mergeau toti in acelasi locas al mortii si al umbrei. Singura deosebire era ca cei drepti aveau credinta intr-un Mantuitor care ii va scoate din robia mortii si aceasta le dadea o mangaiere ce purta denumirea de "sanul lui Avraam" (Luca XVI, 22)- ca o aluzie la cei ce au murit in credinta mantuirii, dupa exemplul celui mai credincios dintre Patriarhi, Avraam, caruia Dumnezeu i-a si fagaduit din pricina credintei lui. "Aceasta credinta in care mureau cei drepti le dadea certitudinea mangaietoare ca vor scapa si o putere de inaltare spirituala, care singura s-a pus in lucrare, cand a aparut Domnul Iisus in fata lor. Totusi scaparea lor nu se putea realiza pana nu se arata Mantuitorul in stralucirea Lui biruitoare, vestind prin aceasta ca Legea pedepsei universale a fost inlaturata".Prin coborarea la iad, "intunericul absentei se risipeste in prezenta totala a slavei" si "celor ce locuiau in latura umbrei mortii, lumina le-a stralucit (cf. Isaia IX, 1 ; Matei IV, 16; Luca I, 79). Dar sarbatoarea luminii prin excelenta este invierea Domnului; ea este inceputul zilei a opta, a unui nou veac ; prin ea se trece pragul lumii vechi si se intra intr-o stare noua de stralucire uimitoare. Primul care a inviat din morti este tot Domnul Iisus - din care izvoraste pentru toti lumina Invierii ca rod al jertfei si iubirii Sale rascumparatoare. In chipul slavei celei negraite de la inviere si inaltare, va veni si la Parusie - precedat de semnul luminos al Fiului omului, ce va apare ca un fulger "luminand de la rasarituri pana la apusuri" (cf. Matei XXIV, 27, 30).
Aspectul eshatologic al luminii
Un alt aspect al notiunii de lumina, deosebit de important si frecvent in Noul Testament si in intreaga Sfanta Scriptura, este cel al reprezentarii ei antinomice; aceeasi stralucire este pentru unii iluminare iar pentru altii intuneric sau foc. Un exemplu foarte elocvent al acestei duble infatisari, intalnim in Vechiul Testament, in cartea Iesirii : "Si si-a intins Moise mana sa spre cer si s-a facut intuneric bezna trei zile, in tot pamantul Egiptului, de nu se vedea om cu om, si nimeni nu s-a urnit de la locul sau trei zile. Iar la fiii lui Israel a fost lumina peste tot in locuintele lor" (Iesire X, 22-23). Comentand acest pasaj, Sfantul Grigore de Nisa spune ca lumina fizica era aceeasi si pentru egipteni si pentru israeliti; diferenta era de natura morala. Egiptenii nu puteau sa participe la lumina din pricina vietii lor pacatoase si pentru faptul ca se impotriveau vointei lui Dumnezeu. Aceeasi idee o gasim si la Isaia, unde cel care savarseste binele se bucura de lumina intotdeauna, pe cand cel rau traieste intr-o continua deruta si bezna (Isaia LVIII, 10; LIX, 8-10). In Noul Testament aceasta deosebire intre cei pacatosi si cei drepti este proiectata pe fondul transcendental al vietii viitoare. Venirea intru slava a Domnului va determina starea de lumina sau de intuneric pentru oameni, in raport cu binele ori raul savarsit (Matei XXV, 1-13). "Ziua Domnului - spune Apostolul Pavel- vine asa ca un fur noaptea" dar numai peste cei care umbla in noaptea pacatului si a faradelegii (cf. I Tes. V, 2, 7). Pentru fiii luminii si ai zilei, venirea Domnului nu va fi "ca un fur noaptea" (cf. I Tes. V, 4-5).

Aceeasi slava ce se va arata la Parusia Domnului va fi pentru unii bucurie si lumina iar pentru altii foc mistuitor sau intuneric desavarsit (Matei VIII, 12; XXII, 13). De aici reies doua
  adevaruri ale credintei
 crestine: a) Iadul si raul in general nu au existenta ontologica, ci ele apar ca o lipsa a binelui, ca o imposibilitate a celui pacatos de a participa la fericire si lumina (Luca XVI, 26). Coborarea la iad a Mantuitorului dovedeste ca Dumnezeu este "totul in toate" (I Cor. VIII, 10), luminand si chemand in Sine toata faptura. Omul este insa liber de a raspunde sau nu acestei chemari si este singurul raspunzator de situatia pe care si-o creaza prin participarea ori neparticiparea la lumina dumnezeieasca(Ioan I, 10). b) Faptul ca vederea lui Dumnezeu, a slavei Lui de la a doua venire, va aduce celor buni fericirea eterna iar celor rai chinurile nesfarsite, ne dovedeste ca fericirea nu consta in simpla vedere a luminii divine iar nefericirea nu presupune lipsa vederii acestei straluciri. Sfintii Parinti au aprofundat aceasta problema a fericirii si nefericirii vesnice, trecandu-o de la aspectul exterior la cel moral, al constiintei. Ea este aceea care va face pe unii sa participe la lumina, "sa intre intru bucuria Tatalui" (Matei XXV, 21) iar pe cei rai sa fuga de lumina pentru a nu vadi faptele lor (cf. Ioan III, 19). Vederea exterioara, rece, cunoasterea mecanica si morala fara iubire nu aduc bucuria si plinatatea, nu reusesc sa umple vidul care ameninta sufletul celui care nu este prins de dragoste fata de semen si de Dumnezeu". Asa precum cel ce merge intru intuneric nu are nici un folos daca poarta lampi stinse, oricat de multe si de frumoase ar fi, tot asa si cel ce pare sa aiba toate virtutile si nu are lumina Duhului Sfant, nu poate sa vada cum sunt faptele lui". Sfantul Pavel spune ca "De ar avea omul toate darurile si toata stiinta si credinta incat sa mute muntii iar dragostea nu are, nu este nimic" (cf. I Cor. XIII, 2). Acolo unde este iubire, lumina si harul vin sa umple fiinta cu sentimentul plinatatii si al fericirii divine, cu sensul vesnic al existentei.
a) In Sfanta Scriptura, existenta timpului si a lumii se desfasoara intre lumina primei zile a creatiei (Fac. I, 3) si cea eshatologica de la Apocalipsa (XXI, 23). Aceasta lumina izvoraste din Dumnezeu, in prezenta caruia nu este trebuinta nici de soare, nici de lampa (Apoc. XXII, 5).
b) Tema luminii si simbolismul ei constituie unul din marile capitole ale spiritualitatii umane din toate timpurile si la toate popoarele. Cultul astral a fost cel mai raspandit in istoria religiilor, iar literatura respectiva, ramasa pana astazi, cuprinde aspecte de o reala bogatie si frumusete,
c) In Vechiul Testament, Teofaniile, insotite de stralucirea si de lumina negraita, specifica divinitatii, constituie momentele fundamentale in istoria poporului ales. Amintim teofania rugului pe Muntele Horeb (Iesire III, 2-4), prin care se face chemarea lui Moise, cea de pe Muntele Sinai (iesire XIX, 18) cand se da Legea, sau conducerea prin pustie a poporului evreu, pe care Dumnezeu o realiza prin forma luminoasa a coloanei de foc. In Vechiul Testament,lumina ramane un fenomen exterior, atribut al unui Dumnezeu, care locuieste intr-o zona absolut inaccesibila omului,
 d) In Noul Testament, lumina ni se infatiseaza ca aparfinind interioritatii divine iar omul se impartaseste de ea datorita noii relatii de apropiere si iubire, care au fost statornicite intre om si Dumnezeu prin Intruparea Mantuitorului.
e) Domnul Iisus Hristos este Cel care deschide calea catre "Parintele luminilor" si al tuturor darurilor (cf. Iacov I, 17); El s-a intrupat ca sa fie "lumina lumii" (Ioan VIII, 12) si "sa lumineze pe tot omul ce vine in lume" (Ioan I, 9).
f) Aceasta iluminare se savarseste prin ascultarea Evangheliei si prin sfintele taine, prin care ne impartasim de Duhul Sfant, Care este foc curatitor (Ioan III, 5 ; Fapte II, 3, 38).
g) Crestinii sunt chemati sa duca o viata curata pentru ca sa se poata numii fii ai luminii si ai zilei (I Tes. V, 5-6) si sa-si aduca contributia la progresul uman in calitate de fii ai luminii, de sare a pamantului si de lumina a lumii, iar la Inviere se vor bucura de lumina imparatiei cerurilor, unde vor straluci ca soarele (Matei XIII, 43).
Parintele Ioan Buga

Trimiteți un comentariu