Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


miercuri, 2 aprilie 2014

Două pietricele albastre

Două pietricele, cam de mărimea unei castane, zăceau în prundişul unui vesel parîu de munte. Se aflau laolaltă cu celelalte pietre de acolo, unele mai mici, altele mai mari, dar erau diferite de toate celelalte, pentru că erau albastre. Cand bunul Soare le dezmierda cu razele sale, ele străluceau de parcă ar fi fost două bucăţi de cer căzute pe pămant.
Cele două pietricele ştiau că sunt cele mai frumoase dintre toate celelalte aflate în parîu şi să lăudau de dimineaţa pană seara: Noi suntem copiii cerului! “ strigau, cand una, cînd cealaltă, pietrelor obişnuite aflate in preajmă. Păstraţi distanţa! Noi avem sangele albastru! Nu avem de-a face cu voi!”


De fapt erau două pietricele insuportabile şi arogante, care işi petreceau zilele gandindu-se numai la ceea ce s-ar fi întîmplat cu ele cand cineva avea să le descopere. “ Desigur – işi spuneau – vom fi puse intr-un colier impreună cu alte pietre preţioase, aşa cum suntem şi noi. Şi visau împreună: Vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prinţului de Galia. Ne aşteaptă o viaţă frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri. Vom ajunge pană la capătul lumii.”


Intr-o bună dimineaţă, pe cand razele soarelui se jucau pe luciul apei cristaline, un om s-a aplecat, şi-a intins mana şi a cules cele două pietricele albastre.
Cele două pietricele erau nespus de fericite: “ Ura! – au strigat. Am plecat! Ce timpuri bune ne aşteaptă!” S-au simţit cele mai norocoase pietre din lume. Nu aşteptau decat ca visurile lor să se transforme in realitate.
Au fost puse intr-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. “Rămanem aici pentru puţin timp “, şi-au spus, fiind sigure de frumuseţea şi valoarea lor neîndoielnică. Totuşi lucurile au fost altfel decat bănuiseră. Cele două pietricele au fost zdruncinate încoace şi încolo. Mereu au schimbat cutiile, au fost puse pe cantar şi pipăite insistent de maini aspre. Au rămas în cele din urmă singure, parcă uitate, intr-o cutiuţă.


Mai tirziu, insă, o mană le-a luat şi le-a aşezat cu necuviinţă pe un zid, in mijlocul altor pietre, pe o suprafaţă de ciment foarte lipicioasă. “ Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre preţioase “. Drept răspuns, cate o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.
Revoltate au inceput să strige: “ Neciopliţilor, nepricepuţilor, bădăranilor, voi nu inţelegeţi cat suntem de importante?” 

Cele două pietricele albastre ameninţau, plîngeau, implorau. Dar n-a fost de nici un folos. Tot prizoniere în zid au rămas. Dezamăgirea şi amărăciunea le-a întunecat cu reflexe viorii.

Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gand: să fugă. Dar cimentul era tare şi imposibil de convins să le elibereze. Au zărit însă un firicel de apă ce se prelingea pe acolo şi l-au rugat: “ Strecoară-te sub noi, te rugăm, şi desprinde-ne de pe acest zid nenorocit!”
Apa nu s-a lăsat mult rugată. Nu era nevoie de insistenţă căci era bucuria ei să se strecoare sub ziduri şi să distrugă cat mai mult. A trecut la lucru şi, uşor-uşor, a reuşit să se strecoare şi să fărame cate puţin cimentul. După cateva luni de perseverenţă cele două pietricele au putut să se mişte. Intr-o noapte umedă şi rece cele două pietricele au căzut pe pămint, eliberate în sfirşit din acea inchisoare insuportabilă. “ Suntem libere “– au strigat amandouă in culmea fericirii.


Insă, jos fiind, au putut vedea zidul in care fuseseră fixate, acea puşcărie înaltă în care şi-au petrecut atîta timp. Şi, privind spre acel zid, nu mică le-a fost mirarea: lumina lunii ce străbătea printr-o fereastră lumina un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate şi aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva ii lipsea… Faţa, chipul bland şi dulce al Mariei, avea ceva neobişnuit. Părea oarbă, căci ii lipseau ochii.
Oh, nu, au exclamat amindouă, dînduşi seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Maicii Domnului. Işi imaginau acum cat de bine se potriveau acolo, cat de frumos trebuie să fi strălucit şi cat de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită dandu-şi seama ce nechibzuite au fost.


Dis de dimineaţă a ajuns acolo omul care făcea curăţenie in biserică şi, din neatenţie, a călcat pe cele două pietricele aflate la pămant. Supărat, le-a dat deoparte cu piciorul. Apoi, fiind incă intuneric, nu le-a deosebit bine şi le-a strîns cu mătura pentru a le arunca la gunoi impreună cu praful şi alte pietre neînsemnate.


Concluzie:
Istoria celor două pietricele albastre are un sfirşit trist, pentru că ele nu au inţeles un mare adevăr. Se inşelau văzînd în sine ceea ce nu era adevărat, fugeau de realitate rătăcind prin visuri. Din această cauză nu au descoperit frumuseţea şi bogăţia pe care o primiseră de la Dumnezeu. La fel ca şi ele, fiecare dintre noi are un loc al său in lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meşter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii. Să nu uităm că fiecare dintre noi este aşezat de Dumnezeu acolo unde ii este locul şi că tocmai in acel loc, randuit de Dumnezeu, este cel mai frumos şi mai potrivit să fie. Accepta schimbarea cu bratele deschise cand iti iese in cale. Vei fi mult mai fericit daca vei incerca sa te ridici pe valul schimbarii decat sa-l simti cum vine peste tine si te zdrobeste.


<*toate drepturile rezervate*> 
Trimiteți un comentariu