Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


duminică, 19 octombrie 2014

Otrava emoţională


Putem vedea cu uşurinţă cât de uşor pot fi distruse iubirea şi libertatea dacă îi privim pe copii.


Imaginaţi-vă un copilaş de doi sau trei ani care aleargă şi se joacă prin parc. Mama îl supraveghează pe micuţ şi se teme să nu cadă şi să nu se lovească.

La un moment dat, ea doreşte să-l oprească, dar copilul crede că mama se joacă cu el, aşa că încearcă să alerge mai rapid decât ea. Pe strada din apropiere trec maşini, lucru care o sperie şi mai tare pe mamă, care reuşeşte în cele din urmă să-l prindă. Copilul se aşteaptă ca mama lui să se joace cu el, dar ea îl plesneşte la fund.
Bum! Ce şoc! Fericirea copilului era expresia iubirii care se manifesta prin el, şi el nu înțelege de ce mama sa se poartă astfel. În timp, acumularea acestor şocuri subminează iubirea lui până la dispariţie. Deşi nu înţelege încă cuvintele, copilul poartă în el o întrebare: "De ce?"
Alergarea şi joaca sunt expresii ale iubirii, dar ele nu mai reprezintă o sursă de siguranţă, căci părinţii îl pedepsesc pentru maniera în care îşi exprimă iubirea.
Ei îl trimit în camera lui, şi copilul nu mai poate face ceea ce doreşte. Părinţii îi spun că nu a fost un copil cuminte, iar acest lucru îl demoralizează; înseamnă că este pedepsit.
În acest sistem al pedepsei şi al recompensei există un simţ al dreptăţii şi al nedreptăţii, al corectitudinii şi al incorectitudinii. Acest simţ este ca un cuţit care taie în carne vie în corpul emoţional al copilului, creând acolo o rană. În funcţie de reacţia noastră la injustiţia comisă, această rană se poate infecta cu emoţii negative. De ce? Să luăm un alt exemplu.
Imaginaţi-vă că aveţi doi sau trei ani. Sunteţi fericit, vă jucaţi, exploraţi lumea. Nu sunteţi conştient de ceea ce este bine sau rău, de ceea ce este corect sau greşit, de ceea ce trebuie să faceţi sau de ceea ce nu trebuie să faceţi, căci nu aţi fost încă domesticit. Vă jucaţi în sufragerie cu tot ceea ce găsiţi în jurul dumneavoastră. Nu aveţi nici cea mai mică intenţie rea, nu doriţi să distrugeţi nimic, dar se întâmplă să vă jucaţi cu chitara lui tata. Pentru dumneavoastră este doar o jucărie; în nici un caz nu v-aţi propus să-i faceţi lui tata un rău. Dar tatăl dumneavoastră are una din acele zile în care totul îi merge pe dos. A avut probleme la serviciu, s-a întors acasă şi vă găsește în sufragerie jucându-vă cu lucrurile lui. Se enervează imediat, aşa că începe să vă bată.

Din punctul dumneavoastră de vedere acest lucru este o injustiţie. Tata de-abia a intrat în cameră şi începe imediat să vă lovească. Iar dumneavoastră aveaţi încredere în el, căci era tatăl dumneavoastră, cel care de regulă vă proteja, vă lăsa să vă jucaţi şi să fiţi cel care doreaţi să fiţi. Dintr-o data, ceva nu mai este în ordine. În inima dumneavoastră a apărut o durere, generată de injustiţia la care aţi fost supus.

Sunteţi sensibil; vă doare şi începeţi să plângeţi. Nu plângeţi însă numai din cauză că vă loveşte. Nu atât agresiunea fizică vă produce durerea din suflet, cât cea emoţională, simţul că s-a produs o nedreptate. În fond, nu aţi făcut nimic rău.
Acest simţ al nedreptăţii comise produce o rană în sufletul dumneavoastră. Corpul dumneavoastră emoţional este rănit, iar în acel moment vă pierdeţi o parte din inocenţa dumneavoastră. Aţi învăţat că nu puteţi avea întotdeauna încredere în tatăl dumneavoastră. Chiar dacă mintea dumneavoastră nu realizează încă acest lucru, căci nu a învăţat încă să analizeze, ea realizează totuşi că nu mai poate avea încredere în tatăl dumneavoastră. Corpul emoţional vă spune că există ceva în care nu puteţi avea încredere şi care se poate repeta.
Reacţia dumneavoastră poate fi teama, sau mânia, sau ruşinea, sau pur şi simplu plânsul. Această reacţie înseamnă deja o otravă emoţională, căci reacţia normală de dinainte de domesticire este dorinţa de a răspunde cu aceeaşi monedă nedreptăţii comise, adică de a vă lovi la rândul dumneavoastră tatăl. Ridicaţi mâna la el, dar acest lucru îl înfurie şi mai tare.
Reacţia lui generează o pedeapsă şi mai mare pentru dumneavoastră. Acum sunteţi convins că o să vă distrugă. Aţi învăţat deja să vă temeţi de el, aşa că nu vă mai apăraţi, căci ştiţi că acest lucru nu va face decât să înrăutăţească şi mai tare lucrurile.
Nu înțelegeți încă de ce, dar ştiţi deja că tata v-ar putea omorî. Acest lucru produce o rană foarte gravă în mintea dumneavoastră. Înainte, mintea dumneavoastră era complet sănătoasă; eraţi complet inocent. După această experienţă, mintea raţională încearcă să găsească o explicaţie. Învăţaţi să reacţionaţi într-un anumit fel: în felul dumneavoastră personal. Emoţia respectivă rămâne în interiorul dumneavoastră şi vă schimbă de-a pururi cursul vieţii.
Experienţa se va repeta apoi din ce în ce mai des.
Injustiţiile se vor accentua, vor veni din partea mamei şi a tatălui, a fraţilor şi surorilor mai mari, a unchilor şi mătuşilor, din partea şcolii, a societăţii, din partea tuturor. Cu fiecare rană nouă, veţi învăţa să vă apăraţi, dar nu aşa cum o făceaţi înainte de domesticire, când vă limitaţi să vă apăraţi pe moment, după care vă continuaţi joaca.
Acum a apărut în interiorul rănii ceva care la început nu reprezintă o problemă majoră: otrava emoţională. Aceasta se acumulează însă, iar mintea începe să se joace cu ea. Începeţi să fiţi din ce în ce mai îngrijorat în legătura cu viitorul, căci aveţi deja amintirea otrăvii şi nu doriţi ca ea să se repete.

Mai aveţi şi alte amintiri: aceea de a fi acceptat. Vă mai amintiţi de vremea când mama şi tata vă acceptau şi când totul era în armonie. Vă doriţi din nou acea armonie, dar nu ştiţi cum să o recreaţi. Şi întrucât nu puteţi ieşi din sfera propriilor dumneavoastră percepții, tot ce se petrece în jurul dumneavoastră pare să fie din cauza dumneavoastră. Ajungeţi să credeţi că tata se ceartă cu mama din cauza dumneavoastră, chiar dacă cearta lor nu are nimic de-a face cu dumneavoastră.

Treptat, vă pierdeţi astfel inocenţa. Începeţi să simţiţi resentimente, iar la un moment dat deveniţi incapabil să mai iertaţi. În timp, aceste incidente şi interacţiuni vă conving că nu este deloc sigur să fiţi cel care sunteţi. Acest mecanism se produce în cazul tuturor oamenilor, variind însă în funcţie de inteligenţa şi educaţia lor. El depinde de multe lucruri. Dacă aveţi noroc, domesticirea nu este atât de puternică. Dacă nu aveţi însă noroc, ea va fi atât de puternică, iar rănile atât de adânci, încât puteţi ajunge să vă temeţi chiar să mai vorbiţi. Aşa se nasc oamenii sfioşi. Sfiala nu este altceva decât teama de a vorbi, de a te exprima pe tine însuţi. Puteţi ajunge să credeţi că nu ştiţi să dansaţi sau să cântaţi, dar aceasta nu este decât o reprimare a instinctului înnăscut al omului de a iubi.
Oamenii se folosesc de teamă pentru a-i domestici pe alţi oameni, iar teama noastră creşte odată cu fiecare nouă experienţă a injustiţiei. Simţul nedreptăţii este cuţitul care taie şi rănește corpul nostru emoţional. Otrava emoţională este creată de reacţia noastră la ceea ce considerăm a fi o nedreptate. Unele răni se vor vindeca, dar altele vor rămâne infectate şi vor acumula din ce în ce mai multă otravă. Atunci când nivelul otrăvii creşte prea mult, noi simţim nevoia să ne eliberăm de ea, trimiţând-o altei persoane. Cum? Prin captarea atenţiei respectivei persoane.
Să luăm exemplul unui cuplu obişnuit. Dintr-un motiv sau altul, soţia este supărată. Ea a acumulat foarte multă otravă emoţională din cauza unei nedreptăţi comise de soţul ei. Soţul nu este acasă, dar ea îşi amintește de nedreptatea comisă, iar furia creşte în interiorul ei. De îndată ce soțul se întoarce, primul lucru pe care îl caută ea este să îi capteze atenţia, căci în acest fel otrava ei se va descărca asupra lui, iar ea se va simţi eliberată. De îndată ce îi spune acestuia cât de rău, de prost şi de nedrept este, otrava din interiorul ei este transferată asupra lui.
Ea continuă astfel să vorbească până când îi captează atenţia. În cele din urmă, soţul reacţionează şi se enervează, iar ea se simte deja mai bine. Dar acum otrava curge prin el, iar bărbatul simte nevoia să se răzbune. El doreşte să-i capteze acum ei atenţia şi să se elibereze de otravă, cu diferenţa că de data aceasta este vorba nu numai de otrava transferată de la ea, ci şi de propria lui otravă. Dacă veţi examina cu atenţie acest tablou, veţi constata că cei doi îşi ating reciproc rănile şi joacă un adevărat ping-pong cu otrava emoţională. Otrava continuă să crească astfel în spirală, până într-o zi, când unul dintre ei va exploda.
Acesta este felul în care comunică între ei majoritatea oamenilor.



Prin captarea atenţiei, energia trece de la o persoană la alta. Atenţia este un instrument extrem de puternic al minţii umane. Toţi oamenii din lume se străduiesc să le capteze atenţia celor din jur. În acest fel, ei îşi creează canale de comunicare. Visul se transferă astfel de la unul la altul, la fel şi puterea, dar şi otrava emoţională.

De regulă, noi eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că este responsabilă de nedreptatea comisă asupra noastră, dar dacă aceasta este prea puternică şi nu putem să ne descărcăm asupra ei, suntem dispuşi să o descărcăm asupra oricărei alte persoane, numai să scăpăm de ea.
De multe ori o trimitem asupra copiilor, care sunt prea lipsiţi de apărare în faţa noastră, şi astfel se nasc relaţiile abuzive. Oamenii mai puternici abuzează de cei mai slabi, care au mai puţină putere, căci simt nevoia să se elibereze de otrava lor emoţională. Toţi oamenii simt nevoia să scape de această otravă, şi nu mai urmăresc întotdeauna dreptatea; tot ce vor ei este să scape de otravă. Aşa se explică de ce oamenii vânează tot timpul puterea, căci cu cât sunt mai puternici, cu atât mai uşor le vine să scape de otrava lor emoţională în defavoarea celor mai slabi decât ei, care nu se pot apăra.
Evident, noi vorbim acum de relaţiile care există în iad, de boala mentală care există pe planeta noastră.
Nimeni nu este vinovat pentru aceasta boală; ea nu este bună sau rea, greşită sau corectă. Aceasta este patologia normală a bolii. Nimeni nu este vinovat pentru abuzurile comise. La fel cum oamenii de pe planeta imaginară de care vorbeam mai devreme nu erau vinovaţi pentru că pielea lor era bolnavă, nici noi nu suntem vinovaţi pentru că avem corpul emoţional acoperit cu răni infectate cu otravă. Atunci când ne îmbolnăvim fizic sau când ne rănim corpul, noi nu ne simţim vinovaţi şi nu ne condamnăm singuri. Atunci de ce ar trebui să ne simţim ruşinaţi pentru că mintea noastră emoţională este bolnavă?
Unicul lucru care contează este să devenim conştienţi de existenţa problemei. Numai astfel putem avea şansa de a ne vindeca mintea emoţională şi de a opri suferinţa în care ne complăcem. Fără conştientizare nu putem face nimic, decât să continuăm să suferim din interacţiunea cu alţi oameni, dar şi cu noi înşine, căci de multe ori noi ne atingem singuri aceste răni numai pentru a ne pedepsi.
Încă din copilărie, în mintea noastră se produce o diviziune. O anumită parte a minţii se obișnuiește să judece continuu. Ea este Judecătorul interior, care judecă tot ceea ce facem sau nu facem, tot ceea ce simţim sau nu simţim. Noi ne judecăm singuri în permanenţă, la fel cum îi judecăm şi pe cei din jur, în funcţie de ceea ce credem noi şi de simţul dreptăţii şi al nedreptăţii format în copilărie. Evident, de multe ori ne considerăm vinovaţi şi dorim să ne auto-pedepsim. Cealaltă parte a minţii noastre, care primeşte judecata şi simte nevoia să fie pedepsită, este Victima. Ea spune: "Bietul de mine! Nu sunt suficient de bun. Nu sunt suficient de puternic. Nu sunt suficient de inteligent. De ce să mai încerc?"


Pe vremea când eraţi copil, nu aveaţi libertatea de a alege ce să credeţi şi ce să nu credeţi. Judecătorul şi Victima au la bază toate acele credinţe false pe care nu le-aţi ales singur, ci v-au fost impuse. Când informaţiile respective au pătruns în mintea dumneavoastră, eraţi încă inocent. Credeaţi tot ce vi se spunea. Sistemul de Convingeri v-a fost inoculat ca un fel de program de către Visul exterior. Toltecii numesc acest program Parazitul. Mintea umană este bolnavă din cauza acestui Parazit interior care îi fură energia vitală şi îi răpeşte bucuria de a trăi. Parazitul reprezintă toate acele convingeri care ne fac să suferim. Aceste convingeri sunt atât de puternice, încât chiar ani mai târziu, când învăţăm noi concepte şi dorim să luăm propriile noastre decizii, constatăm că ele încă ne mai guvernează viaţa.

Uneori, copilul mic care continuă să existe în interiorul fiecăruia dintre noi iese la lumină; el este eul nostru real, care a rămas la vârsta de doi sau trei ani. Trăim atunci clipa prezentă şi ne distrăm, dar ceva din interiorul nostru ne trage înapoi; cineva dinlăuntrul fiinţei noastre nu se simte vrednic să fie fericit. O voce interioară ne spune că această stare de fericire este prea frumoasă ca să fie adevărată, că nu este bine să fii prea fericit. Toată vinovăţia acumulată, toată otrava din corpul nostru emoţional iese atunci la iveala, încercând să ne tragă înapoi în lumea dramei.
Parazitul se răspândeşte ca o boală contagioasă, trecând de la bunicii la părinţii noştri, apoi la noi, care o răspândim mai departe la copiii noştri. Noi transferăm aceste programe asupra copiilor noştri, la fel cum am dresa un câine. Oamenii sunt animale domesticite, iar această domesticire reprezintă poarta de intrare în visul iadului, unde continuă să trăiască în teamă. Hrana Parazitului sunt toate emoţiile născute din teamă. Înainte să fi fost infestaţi cu acest Parazit, ne bucuram de viaţă, ne jucam, eram fericiţi, aşa cum numai copiii mici ştiu să fie. După ce toate aceste gunoaie sunt aruncate în mintea noastră, noi uităm ce este fericirea. Învăţăm rapid că noi avem dreptate şi încercăm să-i facem pe toţi ceilalţi să creadă că au greşit. Nevoia de "a avea dreptate" este rezultatul dorinţei noastre de a ne proteja imaginea pe care dorim să o proiectăm în exterior. Noi simţim nevoia să ne impunem felul de a gândi, nu numai asupra celor din jur, dar chiar şi asupra propriei noastre fiinţe.
Conştientizarea ne ajută să înţelegem cu uşurinţă de ce nu merg relaţiile noastre – cu părinţii, cu copiii, cu prietenii, cu partenerul de viaţă, inclusiv cu noi înşine. De ce nu merge relaţia cu noi înşine? Pentru că suntem răniţi şi purtăm în noi toata acea otravă emoţională, căreia nu-i mai putem face faţă. Suntem plini de otravă pentru că am crescut cu o imagine a perfecţiunii care nu este reală, care nu există şi care nu este corectă.
Am văzut deja cum se creează această imagine a perfecţiunii pentru a le face pe plac altor persoane, chiar dacă acestea îşi creează propriul lor vis personal, care nu are nimic de-a face cu visul nostru.


Am încercat să le facem pe plac mamei şi tatălui, profesorilor, preotului, religiei, lui Dumnezeu. Dar adevărul este că din punctul lor de vedere noi nu vom fi niciodată perfecţi. Această imagine a perfecţiunii ne spune cum ar trebui să fim pentru a fi buni, pentru a ne accepta pe noi înşine. Aceasta este însă cea mai mare minciună între toate, căci noi nu vom fi niciodată perfecţi, şi nu ne vom ierta niciodată pentru asta.

Această imagine a perfecţiunii schimbă felul în care visăm. Noi învăţăm să ne negăm felul de a fi şi să ne respingem. Nu vom fi niciodată suficient de buni, de corecţi, de curaţi, de sănătoşi, dacă ne vom raporta în permanenţă la convingerile pe care le-am acumulat. Va există întotdeauna ceva cu care Judecătorul nu va fi de acord şi pentru care nu ne va ierta. Aşa se explică de ce noi ajungem să ne respingem felul de a fi, să considerăm că nu merităm să fim fericiţi, să căutăm pe cineva care să abuzeze de noi, care să ne pedepsească. Imaginea perfecţiunii este responsabilă de marile auto-abuzuri la care ne supunem atât de des.
Atunci când ne respingem singuri, când ne judecăm, ne găsim vinovaţi şi ne pedepsim singuri, noi ajungem să credem că iubirea nu există, că nu există decât pedeapsa, suferinţa, judecata.
Iadul are diferite niveluri. Unii oameni sunt foarte adânc scufundaţi în el, în timp ce alţii nu au decât un contact sporadic cu el. Există relaţii extrem de abuzive şi relaţii aproape lipsite de abuz.
Acum nu mai sunteţi copil, iar dacă aveţi o relaţie abuzivă, acest lucru se datorează faptului că acceptaţi abuzul, că sunteţi convins că îl meritaţi.
Există o limită a cantităţii de abuz pe care sunteţi dispus să o acceptaţi, dar nimeni nu poate abuza mai mult de dumneavoastră decât o faceţi chiar dumneavoastră înşivă. Limita acestui auto-abuz este şi limita abuzului pe care îl veţi accepta din partea altor persoane. Dacă cineva va abuza de dumneavoastră mai mult decât o faceţi singur, veţi pleca, veţi fugi, veţi încerca să scăpaţi. Dacă cineva abuzează de dumneavoastră mai puţin de această limită, probabil că veţi rămâne alături de el. Doar meritaţi acel abuz!...
De regulă, relaţiile obişnuite din iad includ plata pentru o nedreptate comisă; practic, este vorba de relaţii de răzbunare. Eu abuzez de altcineva, care simte nevoia să fie abuzat, şi el/ea abuzează de mine, care simt la rândul meu nevoia să fiu abuzat. În acest fel, echilibrul este perfect. Evident, o energie atrage după sine acelaşi tip de energie, aceeaşi vibraţie.
Dacă cineva vine şi vă spune: "Sunt supus unor abuzuri atât de mari!" şi îl întrebaţi: "Atunci de ce mai stai acolo?", el nu va ști ce să vă răspundă.
Adevărul este că persoana respectivă are nevoie de acel abuz, căci aceasta este maniera în care se auto-pedepseşte.
Viaţa nu ne oferă altceva decât exact ceea ce avem nevoie. Chiar şi în iad, justiția funcționează impecabil. Nimeni nu este vinovat pentru patimile noastre. Am putea spune chiar că suferințele noastre sunt un fel de dar de care ne bucurăm. Aşadar, pentru a curăţa otrava şi pentru a vă vindeca rănile, pentru a vă accepta pe sine şi pentru a ieși astfel din iad nu aveţi altceva de făcut decât să deschideţi ochii şi să priviţi în jurul dumneavoastră.


fragment din cartea Arta de a iubi de Don Miguel Ruiz

<*toate drepturile rezervate*>

duminică, 12 octombrie 2014

Energia spirituală

Este clar, fără putinţă de tăgadă că energia este o parte fundamentală a mecanismului universului. Nenumărate forţe nevăzute acţionează în lăuntrul şi în jurul nostru, cu impact asupra însuşi felului în care trăim experienţa vieţii. Însă în afara forţelor vibraţionale despre care am vorbit deja, există şi trei asistenţi nevăzuţi care sălăşluiesc exclusiv în tărâmul energiei.
Sunt vibraţii ale spiritului şi energia lor este atât de puternică, încât ar fi o gravă greşeală să le ignorăm ajutorul.
Energia spirituală răzbate prin întreaga creaţie. De fapt, cea mai dinamică forţă, atât din lumea naturală, cât şi din cea supranaturală – şi capabilă de împliniri nelimitate. Conectarea conştientă cu această putere incomensurabilă este unicul şi cel mai important lucru pe care îl putem face cu viaţa noastră, dar cu toate acestea primeşte cel mai adesea o prioritate foarte redusă. Chiar şi partea spirituală a propriei noastre identităţi este respinsă cu uşurinţă – în cea mai mare măsură pentru că pur şi simplu nu pare la fel de importantă pentru nevoile noastre fizice şi materiale. Suntem atât de ocupaţi încercând să câştigăm bani pentru a fi fericiţi, încât desconsiderăm una din cele mai profunde surse de mulţumire care ne stau la dispoziţie!
Lumea spiritului este plină de o bucurie abundentă şi de resurse nelimitate. Energia ei e atât localizată, cât şi nelocalizată, individuală şi universală, prezentă şi infinită. Fiecare fiinţă – inclusiv tu – are o identitate specifică, dar cu toate acestea nu poate să fie separată de nici un alt individ, şi nici de sursa şi fluxul creaţiei în întregul ei.
Toate acestea sunt concepte absolut ameţitoare, dar trebuie să fie luate în considerare, deoarece această vibraţie spirituală este sursa din care vine „magia”. Când te conectezi la această forţă copleşitoare a Universului, te ataşezi la sursa tuturor lucrurilor minunate. În bucuria acestei conexiuni strălucitoare, creezi miracole şi îţi dai seama că tu însuţi eşti un miracol! De fapt, sferele eterice şi fizice sunt impresionante dincolo de limitele înţelegerii noastre; şi când rezonezi la nivelul spiritual, vibraţiile tale îţi deschid viaţa pentru tot ce este frumos, abundent şi dătător de bucurie.
SINELE TĂU SUPERIOR
Primul asistent nevăzut al succesului
  
 „Sursa este nelimitată. Nu cunoaşte margini; se întinde la nesfârşit şi este de o abundenţă fără de sfârşit… Renunţarea la îndoială înseamnă decizia de reconectare la sinele tău iniţial.”
– Dr. Wayne W. Dyer

Lumea spirituală ne asigură energii minunate care au cele mai înalte intenţii şi puterea de a ne ajuta în împlinirea scopurilor noastre – şi cel mai apropiat şi mai prompt dintre aceşti asistenţi eşti, de fapt, tu însuţi! Această identitate este sufletul tău sau sinele tău superior. (Nu este „superior” pentru că pluteşte deasupra ta sau pentru că este cumva mai bun decât eşti tu însuţi; se numeşte aşa pentru că vibrează cu o frecvenţă superioară celei a sinelui tău fizic.) Tu îţi realizezi propria conexiune şi cu prezenţa Divină, şi cu marea abundenţă pe care o poate aduce prin intermediul sufletului tău şi tot acesta este şi modul în care poţi să accesezi toate informaţiile, toată puterea şi resursele de care ai putea avea nevoie vreodată.
Sinele tău spiritual ştie că esenţa şi însăşi existenţa lui sunt nelimitate şi eterne. Își dă seama că exprimarea lui nu se termină odată cu sfârşitul acestei vieţi, care nu e decât un şuier scurt al gândului în îndelungata şi glorioasa călătorie a existenţei. Conştientizarea acestui adevăr conferă o stare de calm şi siguranţă experienţei noastre cotidiene, care ne depăşeşte percepţiile de timp limitat şi oportunităţi restrânse. Propriul nostru spirit se deschide în faţa realităţii infinite şi fără nici o limită, care este prezentă chiar aici şi chiar acum.
 În absenţa acestei definiţii eterne, timpul este duşmanul tău. Poţi să ajungi disperat, nervos şi obsedat de control – frica fiind curentul subteran al vieţii tale. Această energie îţi umple toate căutările personale cu o grabă care sabotează însăşi fericirea pe care o cauţi. Însă percepţia corectă a timpului îţi modifică în mod radical experienţa umană a fricii, integrând o abordare mai largă, mai împăcată, a tot ceea ce există – inclusiv a scopurilor tale.
Sine superior, puteri superioare
Sinele tău superior este, de fapt, cu mult mai conştient decât tine de ceea ce îţi trebuie. Are soluţiile pe care le cauţi şi are acces la câmpuri imense de informaţii, oricând doreşti. De asemenea, este capabil de toată tăria de care ai putea avea nevoie vreodată, dar trebuie să te deschizi pentru a primi această putere. Când ești în dubiu, cere-i să-ţi aducă încrederea şi împăcarea care vin din eliberarea de îngrijorare. Dacă eşti confuz în privinţa opţiunilor tale, cere-i sinelui tău superior înţelepciunea de a şti exact ce anume să faci – şi curajul de a merge până la capăt.
Prin intermediul acestor vibraţii sunt accesibile toate caracteristicile personale. Atribute cum ar fi încrederea, înţelepciunea, curajul, hotărârea, iubirea şi speranţa , toate sunt în sinele spiritului tău. Şi chiar dacă ţi se pare că n-ai mai trăit niciodată până acum experienţa unora dintre ele, sufletul tău etern a mai trăit-o și este dornic să ţi le aducă oricând ai nevoie de ele – în orice situaţie şi în orice moment.
Meditaţia puterii
Pentru a conferi o anumită calitate experienţei tale fizice şi mentale, relaxează-te şi vizualizează o lumină frumoasă care radiază din centrul inimii tale. Priveşte-i strălucirea şi simte căldura sclipirii ei minunate. Conştientizează că această radiaţie este sinele tău adevărat şi superior, capabil să-ţi asigure orice calitate îţi doreşti. Indiferent dacă e vorba de graţie, compasiune, perseverenţă, disciplină, împăcare, hotărâre, demnitate sau orice altceva, alege şi cere-i orice calitate spiritului tău etern. Ajunge să rosteşti cuvântul, să respiri profund, să te laşi să te relaxezi şi vei simţi acea energie specială învăluindu-te.
Încearcă acum asta: respiră profund, pentru a te curăţa şi rosteşte „Încredere”. Apelează senzaţia din adâncul inimii şi sufletului tău. Respiră din nou şi relaxează-te cu această senzaţie, meditând la ea pe măsură ce continui să repeţi numele acestei minunate calităţi. Simte-o cum îţi vibrează în inimă şi în minte. Trăieşte experienţa încrederii care creşte în tine, cum te umple, înălţându-te şi făcându-te puternic, sigur şi liber.
Acordă-ţi libertatea de a parcurge acest proces cu orice forţă consideri că vrei să experimentezi. Relaxează-te, repetă numele caracteristicii pe care ţi-o doreşti şi retrăieşte senzaţia – iar aceasta va fi în curând doar a ta.
În afara acestei tehnici simple, mai există o afirmaţie minunată pe care mi-a spus-o un prieten, consilier şi lector în Lily Dale, New York, o adevărată inspiraţie pentru cei din jurul său. La seminarele lui, Tom Cratsley îi încurajează pe participanţi să acceseze în sufletele lor puteri extraordinare, folosind afirmaţii care încep cu formula Sunt deschis faţă de capacitatea spiritului meu… Aceste afirmaţii se încheie apoi cu intenţia de schimbare, vindecare sau de a primi – orice este necesar la momentul respectiv.
Este un mod dinamic de conectare cu propria noastră forţă interioară. Indiferent ce trebuie să faci, poţi să foloseşti această intenţie pentru a duce lucrul respectiv la bun sfârşit. Pentru început, relaxează-te şi respiră profund; pe urmă, meditează la centrul inimii şi simte cum îţi creşte puterea în el. În acest timp, gândeşte-te la problema cu care te confrunţi şi afirmă-ţi punctul focal spiritual precis.
Foloseşte această tehnică pentru orice ai avea nevoie. De exemplu, poţi să afirmi:
Sunt deschis faţă de capacitatea spiritului meu de a…
• …avea încredere.
• …de a se elibera de îngrijorare.
• …de a mă ierta pe mine însumi.
• …de a primi informaţii.
• …de a duce acest proiect la bun sfârşit.
• …de a mă trezi revigorat.
• …de a-mi asuma riscuri.
• …de a fi împăcat.
Poţi să te bazezi pe această tehnică eficientă oricând ai nevoie. Îţi aminteşte că ai la dispoziţie nesfârşite opţiuni în sferele puterii personale, a emoţiilor pozitive şi a intenţiilor creative – aşadar, foloseşte-le!
Demnitatea spiritului este în aceeaşi măsură parte a experienţei umane ca şi frica sau îngrijorarea. De fapt, sinele tău superior este partea din tine care nu simte frica şi nu cunoaşte nici o limită. Identitatea sufletului tău este cea care îţi aduce o inventivitate nesfârşită în viaţă. În afara oricărei stări energetice de care ai putea avea nevoie vreodată, acest aspect are acces la întreaga înţelepciune a Universului infinit şi etern.
Eşti una cu mintea Divină şi această sursă a întregii cunoaşteri îţi este disponibilă chiar acum. Sinele tău absolut este un izvor de informaţie, aşa că pune-ţi întrebările, linişteşte-ţi mintea, meditează şi ascultă-ţi răspunsul intuitiv. Oricând eşti obligat să iei o decizie sau să capeţi claritate într-o privinţă oarecare, cere informaţia şi pregăteşte-te pentru răspunsurile pe care în mod cert le vei primi.
Descoperă inspiraţia
Ce se întâmplă când te defineşti pe tine însuţi potrivit expansivităţii sufletului tău în locul limitelor corpului şi minţii? Te deschizi faţă de inspiraţia Universului. Există nenumărate cazuri cu oameni care au fost inspiraţi cu adevărat în situaţii neaşteptate. Domeniile ştiinţei, artei, literaturii şi chiar domeniul finanţelor, sunt pline de poveşti despre ceea ce ar părea să fie adevărate miracole. Aceste ocazii sunt răspunsuri energetice care intervin într-un moment în care sinele superior rezonează cu spiritul Universului. De fapt, însuşi cuvântul inspirat înseamnă a fi „in spirit”.
Nu este în mod necesar un proces mistic, cu toate că aşa poate părea. Cosmosul este în realitate plin de informaţii şi de o nesfârşită creativitate. Asemenea câmpurilor morfogenetice care transportă energia emoţiei, imense câmpuri de date transportă înţelepciunea eternă şi cunoaşterea tuturor erelor – trecut, prezent şi viitor. Această înţelepciune este disponibilă prin intermediul conexiunii rezonante cu fluxul Universului. Singurul lucru care te împiedică să accesezi acest câmp de informaţie este propria ta opoziţie. Obstacolele pot să intervină sub forma îndoielii şi abaterilor, dar în  momentul în care laşi aceste blocaje energetice să treacă, vei vedea că răspunsurile pe care le cauţi vor veni la tine în moduri cu totul şi cu totul neaşteptate şi miraculoase!
Cred că această sincronicitate cu mintea Divină este izvorul a nenumărate invenţii, descoperiri şi chiar a unor extraordinare opere de artă plastică, muzicale şi literare. O inspiraţie absolut uluitoare a avut chimistul californian Kary Mullis, când a inventat reacţia în lanţ a polimerazei, fără discuţie unul din cele mai importante progrese înregistrate vreodată în înţelegerea şi decodarea ADN-ului.
În cartea sa intitulată Dancing Naked in the Mind Field – Dansând în pielea goală pe câmpul minţii – Mullis povesteşte cum lucra în laborator, încercând fără succes să descopere o soluţie pentru identificarea ADN-ului. Într-o zi, a plecat de la laborator cu maşina, la cabana lui din Anderson Valley, California. Soluţia i-a devenit brusc clară uitându-se în sus la dealuri şi la castanii în floare. Într-o fracţiune de secundă i-a fost inspirat răspunsul şi și-a oprit mașina pe dreapta drumului să poate nota. A continuat să lucreze când s-a întors în laborator, dar soluţia iniţială a fost rezultatul unei străfulgerări de inspiraţie. Ulterior, a spus că era atât de simplă, încât nu putea să înţeleagă cum de nu-i trecuse nimănui prin minte. Dar informaţia era stocată în câmpurile morfogenetice, aşteptând ca rezonanţa lui corespunzătoare să se acordeze la ea şi să o preia.
Mullis a fost cu adevărat inspirat. Răspunsul nu i s-a dezvăluit în laborator, în timp ce era cufundat în notițele sale. I-a venit când se afla la volanul decapotabilei sale, privind extaziat copacii minunaţi care punctau pantele dealurilor. Căutase răspunsul şi era relaxat şi deschis ca să-l primească. Răspunsul era pregătit şi îl aştepta, iar dorinţa şi ţelul lui au mutat informaţia din sfera energetică în realitatea lui.
Această revelaţie i-a adus Premiul Nobel şi influenţa lui s-a răspândit în întreaga lume. Procesul care a rezultat în urma descoperirii lui a schimbat complet înţelegerea ADN-ului, ajutând la anticiparea şi salvarea oamenilor de la afecţiuni cu predispoziţie genetică şi modificând radical criminalistica judiciară.
Mullis nu este singurul care a trăit o asemenea experienţă. Scriitori, artişti, inventatori şi oameni de toate stările şi condiţiile sociale, din toate timpurile, au trăit experienţa magiei inspiraţiei spontane. Einstein a spus adeseori că soluţiile cele mai importante i-au venit în minte în momente în care nu se gândea deloc la probleme. Thomas Edison avea un pat în laborator şi a dezvăluit că adeseori găsea câte un răspuns pe care îl căuta când trăgea un pui de somn. Şi tu poţi să fii inspirat dacă pur şi simplu te relaxezi, te deschizi şi întrebi.
Lasă-ţi sinele superior să lucreze pentru tine
Un mod de accesare a acestei uluitoare puteri este să te simţi din ce în ce mai confortabil cu acordarea la intuiţia ta. Pentru aceasta, trebuie să-ţi linişteşti mintea şi să asculţi răspunsurile; pe urmă, trebuie să fii dispus să recunoşti şi să urmezi recomandările pe care le primeşti. Învaţă să asculţi mai des de impulsurile venite din lăuntrul tău şi începe să distingi deosebirile dintre glasul intuiţiei şi glasul fricii. Uneori pot părea atât de asemănătoare, încât trebuie să te duci adânc în interior şi să-ţi asculţi inima ca să faci diferenţa.
Am cunoscut cândva o femeie care avea un zbor programat pentru avionul care a fost detonat în Lockerbie, Scoţia. Se simţise îndemnată să-şi amâne plecarea cu câteva ore numai, dar o altă parte din ea ezitase să plătească diferenţa pentru schimbarea rezervării. Însă ea şi-a ascultat sinele superior şi s-a eliberat de frica banilor. A cheltuit nişte bani în plus, iar intuiţia i-a salvat viaţa.
Pentru a-ţi amplifica legătura intuitivă cu fluxul universal, calmează-ţi energia şi eliberează-te de griji. Învaţă să te relaxezi şi eliberează-te de toată graba şi de toate grijile pe care le simţi. Acestea sunt vibraţiile care te scot din conexiunea spirituală. Meditaţia regulată şi reflectarea împăcată te vor conecta la o sursă superioară şi te vor deplasa în curentul plin de pace al iubirii, îndrumării şi al informaţiei Universului.
Ori de câte ori ai nevoie, gândeşte-te la subiectul la care lucrezi şi cere-i ajutor sinelui tău superior. Când te culci seara, trimite-ţi spiritul în lume să muncească în locul tău. Indiferent dacă o să convingă pe cineva de eficienţa ideilor tale sau doar îţi va aduce informaţia specifică de care ai nevoie pentru a-ţi urmări în continuare scopul, sinele tău superior are mai multă putere decât ştii.
Când adormi, instruieşte-ţi sinele superior să se ducă în Univers, în numele tău. Ţine pe noptieră un carnețel în care să poţi nota orice impresii pe care le-ai putea avea în cursul serii. Şi visele pot să conţină răspunsurile pe care le cauţi, aşa că notează-le şi rămâi deschis la  observarea adevărului din ele.
Energia spiritului care te însoţeşte mereu este parte din definiţia ta, atât prezentă, cât şi eternă. Nu vei fi niciodată mai în spirit decât eşti acum. Sufletul tău nu devine mai mare, mai puternic sau mai înţelept când este eliberat din corpul fizic; pur şi simplu este mai puţin tulburat de grijile materiale. Chiar acum, esenţa ta are puterea de a accesa câmpurile în care este stocată toată înţelepciunea şi poate să se conecteze la toate sferele energetice. Prin urmare, cere-i ajutorul sinelui tău superior, dar nu te opri la asta. trimite-ţi cererea în lume – este posibil să fii surprins de răspunsurile pe care le primeşti!
Afirmaţii pentru conectarea cu sinele superior
• Zi de zi devin din ce în ce mai conştient de spiritul meu etern. Trăiesc în pacea pe care mi-o aduce spiritul meu.
• Sunt deschis faţă de claritatea, înţelepciunea, graţia şi puterea spiritului meu.
• Mă deschid în faţa capacităţii spiritului meu de a iubi şi a fi iubit, de a crea, de a avea încredere şi de a primi.
• Din ce în ce mai mult, ascult glasul intuiţiei mele. Inspiraţia vine sub multe forme şi în momente neaşteptate, aducând în fiecare zi cunoaşterea şi călăuzirea.
• Mă eliberez de grijile pământene şi îmbrăţişez pacea identităţii mele eterne.


<*toate drepturile rezervate*>

vineri, 10 octombrie 2014

Ce va salva lumea?




"Cine sau ce va salva lumea?" Cineva a pus această întrebare foarte interesantă.

Răspunsul intr-un cuvânt la această întrebare este, Iubirea. Iubirea este cea care salvează lumea.

Care este sursa acestei iubiri?

Noi. Ea trebuie să vină de la noi. Deci, noi suntem cei care pot salva lumea. Desigur, Dumnezeu ajută atunci când ne manifestăm iubirea. Dar principalii jucători suntem noi, cetățenii acestei lumi.

Întâmplător, am văzut în ziar, o fotografie a unui bărbat orb care se lupta deschidă un robinet pentru a bea apă. De asemenea, în fotografie a fost o maimuță care l-a ajutat pe omul orb să deschide robinetul!

A fost foarte emoționant. Este atât de multă iubire în Univers. Dacă noi toți am avea iubirea pe care maimuța a avut-o, ar fi de ajuns. Nu ar fi absolut nici o distrugere și suferință pe acest pământ.

Din păcate, noi nu întreținem o astfel de iubire. În schimb, noi purtăm, în general, o mulțime de non-iubire, care este motivul pentru care atragem atât de multă durere. Non-iubirea colectivă a Lumii poate provoca mari distrugeri.


Unele persoane au enorm de multă iubire, dar care nu este suficientă pentru a echilibra toată non-iubirea de pe acest pământ. Dacă ar fi fost suficient de multă iubire în această lume, nu ar mai exista războaie, terorism și nevoia de armată.

Aceasta este provocarea; pentru a efectua, intretine mereu iubirea și pentru a manifesta conștient iubirea în fiecare gând, în fiecare emoție și în fiecare act. În afară de aceasta, trebuie să vânăm după orice urmă de non-iubire din noi și să-l scoatem. Dacă am încerca, ne-am da seama că nu este foarte dificil de făcut acest lucru. Doar să fim atenți la noi înșine, să fim conștienți de ce facem, ce simțim.

A fi spiritual nu este despre a avea puteri, ci de a fi bun, cinstit și a manifesta iubire autentică pentru ființa umană și natură, pentru toată creație, așa cum face bunul Creator.


Universul ne așteaptă pentru a reveni la starea noastră inițială de bunătate. O astfel de bunătate va salva lumea.

<*toate drepturile rezervate*>

joi, 2 octombrie 2014

Vibraţii la frecvenţa bucuriei


Ieri este un vis, mâine o viziune. Dar bine trăitul AZI face fiecare ieri un vis de fericire, și fiecare mâine o viziune de speranță. Uită-te bine, prin urmare, la această zi!

Numeroase, extrem de numeroase fiinţe umane nu conştientizează niciodată că sunt mai presus de mintea lor. Ele vieţuiesc în mod reflex şi acţionează în mod automat. Vin pe lume, programele emoţionale lăuntrice sunt instalate, iar ei nu îşi pun niciodată la îndoială credinţele sau reacţiile faţă de aceste programe. Nutresc convingerea că este, pur şi simplu, comportamentul lor, că este cine şi ce sunt. 


Aceste fiinţe sunt uşor de manipulat şi controlat, în special prin mass-media, prin filme şi prin jocurile video violente. Trupul lor dezvoltă dependenţă faţă de substanţele chimice generate, atunci când fiinţa umană este înspăimântată sau euforică - stimulată, în orice fel.

ACUM, în clipa de faţă, unii dintre voi se trezesc spiritual şi îşi cresc nivelul de conştiinţă.

O fiinţă umană cu un nivel elevat de conştiinţă recurge la capacităţile extraordinare ale minţii, pentru a crea noi moduri de a fi, precum şi modalităţi inedite de a percepe realitatea şi de a interacţiona cu realitatea.

Iată care este latura delicată: tiparele anacronice sunt strâns împletite în matricea societăţii. Ele constituie un aspect al conştiinţei de masă. Sunt caracterizate de o frecvenţă puternică şi reprezintă mecanisme de activare şi declanşare a credinţelor limitative, înspăimântătoare, precum şi a sentimentului de neputinţă.

Procesul de menţinere a stării înalte de conştienţă şi trezire, cu scopul de a eleva şi rafina frecvenţa vibratorie, acel proces care curmă reacţiile automate, trebuie să fie permanent, acoperind fiecare clipă a existenţei.

Vă reamintesc să vă ridicaţi frecvenţa de vibraţie. Secretul rezidă în emoţiile voastre. Atunci când vibraţi la frecvenţa bucuriei, recunoştinţei şi aprecierii, precum şi la frecvenţa supremă a Iubirii, vă aflaţi într-o stare de conştienţă lucidă. Sunteţi conectaţi la nivelul inimii. Sunteţi conectaţi la canalul deschis, prin care se revarsă călăuzirea şi inspiraţia. Atrageţi şi acceptaţi mai multă forţă vitală pozitivă, care vă energizează propriul câmp.


<*toate drepturile rezervate*>