Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


sâmbătă, 25 aprilie 2015

Spiritul liber





Spiritului liber nu-i plac închistările şi nu suportă să fie închis într-o cuşcă. Dacă totuşi vei alege să faci asta, spiritul, din când în când te va atenţiona să îţi aduci aminte cumva şi de el. Iar metodele de a o face, sunt nenumărate.
n propria cuşcă. Îl vei primi, îl vei asculta oare?
Poate îţi va trimite o carte pe care dacă o vei deschide s-ar putea să ai o mare revelaţie faţă de viaţa pe care acum o trăieşti. Vei fi îndeajuns de curios pentru a o deschide?
Poate îţi va trimite o situaţie de viaţă concretă, poate chiar una foarte dureroasă, care te va pune măcar temporar pe gânduri. Oare vei avea tăria să te opreşti, vei avea puterea de a te analiza atunci pe tine însuţi?
Poate îţi va aduce în apropierea ta un om bolnav prin care iarăşi vei avea ocazia să înţelegi ceea ce până atunci treceai cu vederea. Vei avea destul curaj de a privi acel om faţă-n faţă sau te vei ascunde de el aşa cum adeseori faci cu tine însuţi?
Poate sărăcia îţi va bate în geam chiar atunci când nu te aştepţi, deşi până atunci nu te-ai fi gândit vreodată că vei trece şi prin ea. Atunci când nimeni şi nimic nu mai rămâne în jurul tău, vei avea destul de multă putere în tine, astfel încât să nu te prăbuşeşti?
Poate va apărea un copilaş în viaţa ta care nu întâmplător se va naşte chiar în realitatea ta. El vine alături de tine cu o mare lecţie pe care abia aşteaptă să ţi-o predea. Vei înţelege oare această lecţie şi ţi-o vei asuma?
Poate va apărea la un moment dat un iubit sau o iubită care după ce a reuşit să îţi fure inima, ai grijă să nu-ţi fure şi sufletul. Dar dacă tot te-ai predat necondiţionat şi tot ai ales să trăieşti cu el sau ea, nu intra în veşnicul război al orgoliilor, de „care pe care”. Nu crezi că ar fi mai util ca fiecare să descopere în celălalt ceea ce lui însuşi îi lipseşte?
Poate chiar cerşetorul din colţ pe care îl vezi mereu murdar căutând prin gunoaie şi pe care tu nu dai doi bani, poate unul ca acesta are şi el să-ţi predea o lecţie de viaţă. Îţi vei lăsa măcar pentru o clipă mândria şi aroganţa deoparte pentru a putea privi dincolo de aparenţe?
Poate chiar şeful tău de care ţi-e silă sau de care tremuri zilnic în faţa lui, pe care-l bărfeşti pe la spate şuşotind mici răutăţi cu colegii tăi în lipsa acestuia, poate chiar el are ceva de dăruit mai mult decât banii pe care ţi-i oferă. Vei avea oare destulă răbdare de a înţelege care e rostul tău la acel job, mai multă chiar decât răbdarea de a-ţi aştepta plata de la lună la lună?
Poate chiar sportul tău preferat îţi va aduce în faţă un meci a cărui intensitate să-ţi atingă un punct sensibil prin care vei înţelege că nu întotdeauna cel mai mare şi mai puternic învinge sau că talentul de multe ori nu e suficient. Te vei putea detaşa îndeajuns de emoţiile care te invadează, înţelegând ceea ce se petrece dincolo de rezultat şi dincolo de lupta în sine?
Poate vei face o lungă călătorie pe care demult ţi-o doreşti. Iar dacă tot ai reuşit să o faci, nu te întoarce doar ca să arunci cu noroi în stânga sau dreapta pentru că ego-ul tău s-a simţit lezat de condiţiile de acolo sau de oamenii întâlniţi care nu ţi-au fost tocmai pe plac. Când pleci cu mari aşteptări, cu mari dezamăgiri te vei întoarce. Iar dacă faci asta, de fapt nu ai semănat decât vânt pentru a culege furtună, şi nu ţi-a folosit la nimic. Vei alege oare să îţi înveţi lecţia care iarăşi vrea doar să îţi arate încă odată cine eşti?
Poate chiar printr-o criză sufletească te vei elibera din propria cuşcă care te înconjoară cu gratii nevăzute. Tu nu le vezi, dar ele te urmăresc pe tine, pentru că nu sunt gratii de fier, ci gratii construite din emoţiile fricii. Acolo unde vei fi tu, la marginea lumii, pe marea învolburată, pe vârfurile cele mai înalte, în cer sau pe pământ, ele te vor înconjura permanent în chip nevăzut.
Iar pe acestea nu ţi le va putea nimeni şi nimic dărâma, decât tu însuţi, însă doar dacă vei alege conştient să o faci.

Oare vei avea acum destul de mult curaj să spui „Da”?

<*toate drepturile rezervate*>
Trimiteți un comentariu