Au animalele capacitati supranaturale ? In general opiniile sunt impartite de asemenea daca oamenii au abilitati supranaturale. Dar abilitati supranaturale la animale – este absolut imposibil ! sau nu ?
Majoritatea oamenilor iubesc animalele. Astazi este aproape de neconceput viata fara prietenii nostri,animalele, o parte intriseca a vietii noastre si uneori inlocuitorii rudelor noastre decedate. In unele culturi traditionale anumite animale sunt considerate sacre. Oamenii sunt de parere ca animalele se dezvolta catre umanism si oamenii rai pe drumul reincarnarii pot ajunge din nou animale. Ca este adevarat sau nu, acum nu este subiectul nostru, nici macar daca vom accepta acele opinii cum ca animalele sunt asa de perfecte, incat noi, oamenii, depunem eforturi sustinute ca sa atingem aceasta perfectiune de a lungul vietilor noastre.
Acum a-si dori sa povestesc lucruri surprinzatoare despre animale ; lucruri care nu pot fi explicate prin abilitati de invatare,aptitudine sau simt.
Annelise Frank era foarte singura.Nu avea prieteni, nu a fost indragostita, nu a fost niciodata logodita sau casatorita. Acum are 42 de ani si sincer, demult si-a pierdut speranta ca isi va gasi un tovaras de viata. Cauza acestei vieiti singuratice se datoreaza bolii ei, de mic copil suferea de epilepsie, « boala sfanta ». Cui ii trebuie o prietena care datorita unui atac brusc, ajunge in centrul atentiei ? Annalise a invatat ca este mai bine daca sta acasa –in siguranta ! Dar, cam de un an nu mai este singura. Si-a gasit un prieten, unul cu patru picioare. Il cheama Oscar . Annalise a ajuns la Oscar printr-un adapost de animale. Stapanul lui a fost nevoit sa-l dea deoarece din cauza muncii lui s-a mutat in alta tara si acolo nu si-a permis o locuinta unde sa i se permite si animalele. Annalise a auzit de Oscar, si dintr-o data a decis ca o ia la ea. A reusit sa primeasca cainele. Annalise a observat repede ca, cateodata, Oscar brusc sare pe ea cu o putere asa de mare incat o darama de pe picioare. Aceste cazaturi de fiecare data duceau la atacuri de epilepsie. In curand si-a dat seama ca corelatia este alta…Oscar a simtit atacul de epilepsie, de asta a sarit pe stapana ei si a daramat-o la pamant. Stand culcata pe jos nu se putea rani si atacul de epilepsie dura mult mai putin. Acum imediat se pune jos daca Oscar fuge brusc spre ea. Oscar este foarte multumit, si pe parcursul atacului de epilepsie nu o pierde din ochi. Annalise stie ca Oscar – oriunde s-ar afla – simte mult mai repede atacul de epilepsie, decat ea insasi.Dar cum, asta nu stie nimeni – in afara de Oscar, evident !
Perceptie supranaturala ? sau « doar » intuitie ?
In cazul lui Oscar putem inca sa ne mai indoim de supranatural, dar in urmatorul caz – la care chiar eu am fost martor – nu. Tatal meu avea un hobby :apicultura. Am crescut printre albine. Luam parte la instruirea tinerilor apicultori. Ca si apicultori, desigur eram membri unei asociatii si luam parte la adunarile periodice,obtineam informatii si urmaream cu atentie raportarile membrilor mai in varsta. Ascultam cu mare interes mai ales pe unul dintre cei in varsta care avea o voce adanca, care pentru mine era asa de linistitor incat trebuia sa am grija sa nu adorm. Intr-o zi de vara a murit domnul in varsta.
Toti erau foarte tristi, era o mare pierdere pentru noi toti. Toata asociatia a aparut la cimitir pentru un ultim respect. Era o zi superba, cu soarele care nu ardea, doar incalzea placut. Sicriul era complect acoperit de flori si de coroane. Cand preotul a inceput ritualul,dintr-o data s-a intunecat cerul. Deasupra noastra un roi imens de albine a acoperit cerul, apoi incet s-a coborat pe sicriul plin cu flori si coroane si l-au acoperit complect. Albinele stateau fara sa scoata un zumzet, in liniste deplina. Cand preotul a terminat ritualul de inmormantare, imensul roi de albine s-a ridicat. Au facut un « tur de onoare » deasupra mormantului, apoi au zburat. Mai tarziu am auzit din discutiile membrilor asociatiei, ca albinele provenite din mai multe familii de albine ale defunctului,toti deodata au iesit din stupurile lor si unandu-se intr-un roi mare, au zburat pana la o departare de 15 km, la cimitir, si dupa incheierea ritualului de inmormantare, inapoi, fiecare albina in stupul sau. Apicultorii stiu ca albinele nu ies toti deodata din stup :reginele nu permit niciodata acest lucru. Mai stiu ca unele familii de albine nu accepta membrii altor familii de albine. Cu toate ca nu se bat intre ei, unei albine ratacite i se da de inteles ca nu are ce cauta acolo. Deci, din punct de vedere biologic este imposibil ca toti membri a peste 40 de familii de albine sa se uneasca. Eu sunt martora ca acest lucru s-a intamplat. Este exclus sa fie doar o intamplare!
In urmatoarea istorisire vorbim de Minka. Minka e motanul familiei Baumeister din Wattenscheid. Domnului Baumeister i s-a oferit un nou loc de munca la Bremen. A acceptat oferta si toata familia s-a mutat in noua locuinta. Adica nu toti, Minka, motanul de 7 ani, fugea de fiecare data ori de cate ori vroiau sa-l prinda ca sa-l duca in noua casa. De atunci nu l-a mai vazut nimeni. Vecinii au promis ca daca il vor vedea pe Minka, il vor primi in casa lor si vor suna stapanii. Dar Minka a disparut fara urma. Dupa 4 luni familia Baumaister si-a pierdut speranta. Erau toti tristi, vorbeau foarte des despre el, dar nu se puteau hotari sa-si aduca o noua pisica in casa. La un an dupa mutarea lor, si-au invitat vecinii vechi si noi la un gratar. In timpul serbarii au devenit atenti la niste zgomote venite din tufisuri. Domnul Baumeister se gandea ca mirosul de carne a atras vreun animal. Brusc a aparut o pisica dintre tufisuri. Era Minka.
Ca unde a fost timp de un an, si cum a ajuns din Wattenscheid in Bremen, cum a gasit acolo familia Baumeister ; de unde stia unde trebuie sa caute familia Baumeister, toate acestea raman secretele universului !
John Gandle este biolog marin in Florida
John a stat mai mult timp in apa decat in pat. Cunoaste istorisirile despre cei care se inecau si au fost ajutati de catre un delfin care le-a salvat viata. S-a scufundat intre un grup de delfini si pretindea ca se sufoca. Dar nici un delfin nu l-a bagat in seama, nu l-a ajutat. John a tot incercat inca odata- si inca odata, dar fara rost. Si-a zis ca toate aceste istorisiri sunt pure nascociri. Fiind un profesionist, guvernul ii cere sa dezvolte niste solutii de supravietuire pentru naufragiati. Cum ar putea un naufragiat sa pluteasca cat mai mult timp, eventual sa inoate mai departe printre valurile mari ? John a abordat problema in modul practic :s-a pus el insusi in mijlocul marii.Si-a dat seama in curand ca un naufragiat, daca are ceva antrenament, scufundandu-se la fiecare val, il transporta curentul de apa. Efortul fiind considerabil mai mic, inotatorul parcurge o distanta mai mare. La ultimul experiment John a fost singur. A vrut sa inoate cei 20 km pana la mal.
Un elicopter l-a lasat in mare. Dupa cateva minute,brusc a suferit un spasm respirator. Abia a reusit sa se miste, sa inoate.Trupul i-a fost strabatut de durere, abia putea sa respire. Incet s-a intunecat totul in fata ochilor. Nu era in stare sa se mentina deasupra apei, valurile il impingeau in adancuri. Brusc a simtit ceva sub maini si instinctiv s-a prins de ea. Era aripa unui delfin. Delfinul il sprijinea si il ridica in sus, deasupra apei. A ajuns sa respire din nou. Dupa cateva minute, careia lui John i se pareau eterne, spasmul respirator s-a redus. Intre timp, delfinul il ducea pe John. Peste putin timp a vazut malul. Delfinul l-a dus in apropierea strandului. Si-a luat la revedere de John pe limba lui, parca ar fi spus : »Totul este in regula fiule ! Distanta asta mica esti si singur in stare sa o parcurgi ! »
Dupa cele petrecute, John are cateva intrebari : De unde stia delfinul ca el este in primejdie ? De unde a aparut acolo brusc ? De unde stia ca John nu se preface ca se ineaca ? De ce nu l-a dus doar la suprafata apei, ci l-a dus pana in apropierea strandului, acolo unde John vroia de fapt sa ajunga ?
Secretul cosmosului !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu