Dumnezeu este iubire ; şi cel ce trăieşte în iubire trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu în el. (Ioan 4:16)
Eu cred în unul Dumnezeu, tatăl atotputenic, făcător al cerului şi pământului şi al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile.(Crezul)
La început, când vocea Domnului s-a făcut auzită umanităţii spunându-i despre Divina Lui Plăcere de a institui Divinele Lui Legi Morale, dintr-o devoţiune extremă şi cu o înţelegere deplină a superiorităţii inefabile a Eternului, L-au numit Cel cel fără nume.
În fond, care nume putea să conţină sau să exprime mai bine Infinitul şi Absolutul Primei şi Unicei Fiinţe?
Numai unul – şi asta numai pentru a ajuta înţelegerea noastră umană limitată – poate să răspundă Splendorii Unităţii Divine cu o evidentă potrivire. Eu sunt Cel ce sunt (Exodul 3:14) a spus şi noi, după ce am epuizat limitele posibilităţilor umane, am numit-o Fiinţarea Absolută.
Acesta este Dumnezeul cel Mare, El care este pretutindeni umplând totul, sursa tuturor lucrurilor bune şi dătătorul de viaţă (rugăciune tradiţională greacă).
Aceasta este Autoritatea Eternă care sălăşluieşte neschimbată în toate universurile create, toate cerurile şi pământurile.
Găsim Fiinţarea, în toată Puterea şi Gloria, în cel mai mic atom de materie precum şi în galaxiile imense şi nemărginite; în adâncurile mării şi pe crestele munţilor. Este pretutindeni în Autoritate eternă şi deplină, de la cel mai adânc abis până la tronul Gloriei Lui necuprinse.
Fiinţarea Absolută, s-ar spune, este Starea de Conştienţă de Sine a Supraconştiinţei Absolute în care fiecare este, găseşte şi face apel la energia necesară pentru expresia şi existenţa Lui. Este Unul şi Singurul Dumnezeu, acela care în Desăvârşirea Sa Absolută meditează şi se exprimă pe Sine.
Fiecare lucru, vizibil sau invizibil, din cer sau de pe pământ, este expresia lui Dumnezeu, rezultatul Plăcerii Lui Divine în Creativitate.
Totuşi ce tipuri de Conştientizare de Sine are Fiinţarea Absolută?
Cu siguranţă Conştientizare De Sine Absolută în toate stările ei, de la cea statică, neexprimată, la cea mai complexă expresie, Supraconştiinţa.
Fiinţarea Absolută are Totul, nu-i trebuie nimic, nu are cea mai mică nevoie să se exprime.
Este Binecuvântarea Absolută.
Pentru noi Binecuvântarea este ultima treaptă pe scara devenirii unei fiinţe complete şi intrării în lumea noastră reală.
Totuşi, Binecuvântarea nu este exact o natură a Fiinţării Absolute, de vreme ce referindu-ne la Dumnezeu noi trebuie să vedem Binecuvântarea în relaţie cu Suzeranitatea. Totuşi ochii omului, materiali sau spirituali, nu pot contempla nimic mai presus de Binecuvântarea din interiorul Fiinţării Absolute.
Este de neconceput că ar putea exista măcar o parte a Infinitului, care să nu conţină în ea Fiinţarea Absolută. Cu toate acestea, Infinitul nu este Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu se limitează la Infinit. Dumnezeu este mai presus de conceptul oricărui tip de spaţiu.
El este Viaţa însăşi - Viaţa care este expresia Fiinţării Absolute, în sine însuşi, printr-un mijloc special pe care Ea l-a creat tocmai în acest scop.
O astfel de manifestare este Mintea".
Prin Minte, Fiinţarea Absolută se exprimă pe Sine ca Multiplicitate în lumile separării. Înainte de a merge mai departe către expresia Multiplicităţii Lui Divine, este necesar ca noi să insistăm asupra înţelesului cuvântului Dumnezeu, în ceea ce priveşte unicitatea Lui de neînţeles şi Mila Lui Infinită, astfel ca noi să nu dezvoltăm niciodată teamă de El în inimile noastre, ci numai iubire nemărginită şi fără grijă de sine.
Pentru că Dumnezeu, fiind toate lucrurile, fără nici o rezervă, este în acelaşi timp şi înaintea tuturor, iubire totală şi nesecată.
În mod normal creierul uman material este foarte inadecvat înţelegerii conceptului de Fiinţare Absolută. Cu toate acestea, până la un punct, el poate să-I perceapă.
Am spus că Fiinţarea Absolută este totul, Unică în Multiplicitatea Ei.
Acum noi trebuie să percepem această Multiplicitate în cadrul Unicului.
Cum poate fi aceasta făcută?
Acel Unic conţine Multiplicitatea, dar fiecare parte din această Multiplicitate este, prin natură asemănător, nediferenţiată ca formă în cadrul Fiinţării Absolute, fără ca totuşi să fie posibil să definim Absolutul fie în termeni de nediferenţiat sau în termeni speciali.
Pentru a avea o percepţie a Multiplicităţii, haideţi acum să vedem ce întâlnim în cadrul Fiinţării Absolute. Cu siguranţă Supraconştiinţă Absolută Conştientă de Sine.
De exemplu, să luăm oceanul care este format din atomi de oxigen şi hidrogen. El este o întindere vastă de apă. Când, totuşi, vorbim despre ocean, creierul nostru nu se gândeşte cu precădere la apă ci include un înţeles mai larg, cu caracteristici speciale – adâncime, valuri mari, culoarea albastru intens, peşti, alge, ş.a.m.d. Care este Multiplicitatea oceanului? Ar trebui să medităm la acest lucru.
Cu toate acestea, Multiplicitatea este găsită peste tot în natură. O plantă, un copac, un organism nesemnificativ (cum ar fi un vierme) sau un animal mare, orice organism şi omul însuşi, toate conţin această Multiplicitate. Un organism este o unitate – o fiinţă este una – şi fiecare organism este format din milioane de celule sau atomi. Totuşi fiecare atom şi fiecare celulă are propria ei conştiinţă.
Există o mare diferenţă între Multiplicitatea pe care o găsim în lumea lucrurilor, existenţelor şi Fiinţe, şi Multiplicitatea pe care o vom întâlni în cadrul Fiinţării Absolute. Dacă noi considerăm că rămânem în cadrul Fiinţării Absolute, chiar şi atunci când descindem în lumile existenţei, putem să începem să facem această diferenţă.
Totuşi Multiplicitatea Divină este de necuprins intelectului uman care, datorită limitări lor , vede totul din unghiul separării. Cu toate acestea, Înţelepciunea Absolută a Fiinţării Absolute este de asemenea în cadrul expresiei Ei ca Logos al lui Hristos şi Spirit Sfânt, ca Iubire Logoică şi Putere Absolută Spirituală Sfântă.
Expresia Fiinţării Absolute este rezultatul Dorinţei ei Divine şi are două braţe: unul Logoic şi unul Spiritual Sfânt.
În fiecare lucru existent – cum ar fi sistemele vii ale lumii naturale, toate tipurile de conştiinţă şi conştientizare de sine - găsim cei doi Suverani Divini ce variază numai în grad de expresie şi activitate.
Un element în plus, care poate să ne dea o înţelegere mai completă şi mai clară a divinului, este noţiunea de Desăvârşire. Desăvârşirea, în înţelesul el absolut, este natura Fiinţării Absolute şi conduce la Plăcerea Divină a lui Dumnezeu în creativitate. Putem să distingem, datorită Desăvârşirii, prezenţa tuturor lucrurilor în Fiinţarea Absolută. Nu este posibil să ne imaginăm nimic existând în afara Fiinţării Absolute. Toate lucrurile sunt în Ea, şi prin urmare, exprimă Sfânta Ei Desăvârşire şi Înţelepciune Absolută. Chiar în Plăcerea dumnezeiască în creativitate şi expresie, există Desăvârşire, pentru că dacă ea ar lipsi, nimic n-ar putea să se desfăşoare în ordine şi în concordanţă cu Legile imuabile. Prin studierea acestor cicluri de expresie, ale existenţelor vii, noi vedem Desăvârşirea ca Lege a Primei Cauze.
O Natură a Fiinţării Absolute este Desăvârşirea, urmată de o altă Natură Divină, Plăcerea Dumnezeiască în creativitate a Fiinţării Absolute, care începe cu expresia Fiinţării Absolute în cadrul Sinelui Său, ca Logos al lui Hristos şi Duh Sfânt. Acesta este exact punctul Expresiei Divine care se află între Desăvârşire şi Plăcerea Dumnezeiască în creativitate, fără ca ultimei să-i lipsească Desăvârşirea.
În ceea ce priveşte Creaţia, care este expresia Fiinţării Absolute ca rezultat al Plăcerii Divine a lui Dumnezeu în creativitate, ea conţine toate caracteristicile Fiinţării Absolute cum ar fi: Logosul lui Hristos, (Supraconştiinţa de Sine Universală) şi Duhul Sfânt (Supraconştiinţa Universală).
Când vorbim despre Creaţie, nu ne referim numai la aceea a lumii materiale dense, ci la Întregul Univers Logoic şi la Expresia Spirituală Sfântă, în toate universurile şi lumile.
O caracteristică de bază a Fiinţării Absolute, în cadrul stării Ei stabile absolute, este Voinţa Divină.
Ne-am referit la starea ei ca fiind stabilă, deoarece în acest punct Ea nu a creat vibraţia. Cu toate acestea, vibraţia există în cadrul Fiinţării Absolute ca o stare nemanifestată încă. Totul este în interiorul Desăvârşirii Divine şi apare ca rezultat al Voinţei, al Raţiunii şi al Iubirii.
Fiinţarea Absolută, de dragul Planului Divin, este încântată să se exprime pe Sine. Dumnezeul triadic care a fost exprimat, ne apare de aceea ca Fiinţarea Absolută-Logosul lui Hristos şi Fiinţarea Absolută-Duhul Sfânt, pe care noi putem de asemenea să-i descriem ca şi Conştientizarea de Sine Absolută şi Supraconştiinţa Absolută.
Aceasta nu înseamnă că Fiinţarea Absolută, înainte de a le da acestora expresie, nu a avut în ea Desăvârşirea Divină, Logosul lui Hristos şi Duhul Sfânt. Este Natura lui Dumnezeu pe care am numit-o Desăvârşirea Absolută, că Fiinţarea Absolută, Logosul lui Hristos şi Duhul Sfânt sunt Unul.
În cadrul Fiinţării Absolute putem de asemenea distinge Puterea Divină, Înţelepciunea Divină şi Iubirea Divină. A fost dintr-o iubire nespus de mare că Dumnezeu a emanat umanitatea şi a înzestrat-o cu posibilitatea de a-şi dezvolta Conştientizarea de Sine şi înţelegerea Divină.
În cele din urmă, am spus că Dumnezeu este Viaţa. Pentru a fi înţeleasă, Viaţa trebuie să includă Desăvârşirea ca fiind una din cele mai importante caracteristici şi, prin urmare, Puterea Absolută, Înţelepciunea Absolută şi Iubirea Absolută.
Se iubeşte Fiinţarea Absolută pe sine însuşi? Bineînţeles, de vreme ce Ea este Iubirea Absolută. Dacă Dumnezeul Absolut nu ar fi fost în primul rând Iubire, alte stări sau condiţii înzestrate cu darul expresiei libere, nu ar fi fost permise a se naşte, atâta timp cât Ea însuşi este pretutindeni prezentă şi în fiecare lucru.
Dacă Natura Divină a Iubirii Absolute nu ar fi existat, nu ar fi existat nici Legea Coerenţei în lumea materială şi nici nu am fi avut lumea noastră psihică (emoţională), şi aceasta trebuie omenirea să înveţe cu precădere.
Cu studiile noastre este posibil să fiţi ghidaţi către realitate, către o sensibilitate a Bunătăţii Totale a lui Dumnezeu şi a Iubirii Totale. Odată confirmate, drumul este mai uşor şi nu mai este dur şi neplăcut – ci mai drept şi mai lin. Umanitate a poate acum să se îngrijească de altceva.
Referitor la cele mai sus menţionate, putem să încercăm să descriem, atât cât este posibil, cele mai complete dimensiuni ale Iubirii Dumnezeieşti. Umanitatea nu va fi niciodată în stare să înţeleagă majestatea şi plinătatea muncii creative a acestei Forţe Divine.
Pe această bază şi dat fiind faptul că fiecare fiinţă umană are un anumit mod de percepere a lui Dumnezeu, rezultat din contactul ei la orice nivel cu Sinele Interior, noi sugerăm ca, în scopul de a realiza o trezire a dorinţei de a cunoaşte mai mult, este suficient să meditaţi profund şi serios la Natura Fiinţării Absolute.
Rezultatul unei asemenea meditaţii va fi revelaţia faptului că purtăm în noi Puterea, Înţelepciunea şi Iubirea Absolută. Fiinţarea Absolută, Logosul lui Hristos şi Duhul Sfânt sunt în permanenţă în noi, aşa cum nu există moment când noi să nu fim în Fiinţarea Absolută.
Înţelepciunea care este de sus, este la început pură, apoi împăciuitoare uşoară şi lesne de tratat, plină de milă şi de fructe bune fără parţialitate şi ipocrizie.
Fructul dreptăţii este sădit în pacea celor care fac pace. (Ioan 3: 17, 18)
fragment din cartea Învăţături ezoterice - O perspectivă creştină asupra adevărului -autor Stylianos Atteshlis (Daskalos)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu