Fă-ţi timp pentru amintiri preţioase

O mică fetiță a fost la cumpărături cu mama ei la mall. Avea cam 6 anişori, părul strălucind spre roşu, pistruiată...inocenţa întruchipată.

Ploua afară. Un fel de ploaie care țâșnește peste partea de sus a jgheaburilor, grăbindu-se atât de mult să atingă pământul încăt nu are timp să curgă în jos pe burlane .. Stăteam cu toții acolo, sub marchiză, în apropierea ușii de la mall.
Am așteptat, unii cu răbdare, alții iritaţi pentru că natura le-a stricat ziua lor grăbită.

Eu sunt mereu fascinată de precipitații. M-am pierdut în sunetul şi imaginea cerului spălând departe murdăria și praful din lume.
Vocea ei micuţă a fost atât de dulce încăt a rupt tranşa hipnotică de care am fost cu toţi surprinşi, " Mami, hai să alergăm prin ploaie - spunea.
"Ce?" întreabă mama
"Hai să alergăm prin ploaie! - a repetat fetiţa.
"Nu draga mea. Vom aştepta până încetineşte un pic". - a replicat mama.

Copilul a aşteptat un minut şi a repetat: 'Mami, hai să alergăm prin ploaie..."
"Ne vom uda dacă facem asta,"a răspuns mama.
"Nu, nu ne vom uda, mami. Nu asta mi-ai spus în această dimineaţă", spunea copila trăgând brațul mamei sale.
"În această dimineaţă? Când am zis că putem alerga în ploaie fără să ne udăm?"
"Nu-ţi aminteşti? Când ai vorbit cu tata despre cancerul lui, ai spus, Dacă Dumnezeu ne poate trece prin acest lucru, El ne poate trece prin orice!"

Întreaga asistenţă s-a oprit într-o tăcere mortală...Jur că nu se auzea nimic înafară de răpăitul ploii. Noi toţi am stat în tăcere. Nimeni nu a plecat. Se vedea pe chipul mamei că se gândeşte ce să spună.

Acum, unii ar râde sau ar certa-o,alţii ar putea chiar ignora ce a spus. Dar aceasta a fost un moment de afirmare în viaţa unui copil. Un moment în care încrederea nevinovată poate fi cultivată astfel încă aceasta să înflorească în credinţă.

"Iubito, ai perfectă dreptate. Hai să alergăm prin ploaie! Dacă Dumnezeu ne lasă să ne udăm, ei bine, poate avem nevoie doar de o spălare," spunea mama.

Apoi au fugit în ploaie. Noi toţi stăteam uităndu-ne, zâmbind şi râzând cum ele ţâşnesc pe lângă maşini şi da, prin băltoace.

Ele au fost urmaţi de câţiva care râdeau şi ţipau ca nişte copii în drumul câtre maşinile lor. Şi da, am făcut-o. Am fugit. M-am udat. Aveam nevoie de o spălare.


Circumstanţele sau oamenii îţi pot lua bunurile, îţi pot lua banii, şi îţi pot lua sănătatea. Dar nimeni nu îţi poate lua vreodată amintirile preţioase... Deci, nu uitaţi să vă faceţi timp şi luaţi oportunităţile de a vă face amintiri în fiecare zi.

SPER CĂ TU ÎŢI FACI TIMP PENTRU A ALERGA PRIN PLOAIE.

<*toate drepturile rezervate*>