Gândurile unui om îl fac să fie ceea ce este

Mintea este puterea dominantă, ce modelează şi creează, 
iar omul este raţiune şi, cu cât foloseşte mai mult uneltele raţiunii şi îşi stabileşte dorinţele, 
Generează mii de bucurii, mii de probleme: El gândeşte în secret şi în timp 
Mediul nu este altceva decât oglinda sa .

Aforismul „Gândurile unui om îl fac să fie ceea ce este”, nu numai că include întreaga fiinţă umană, dar este şi complet, referitor la orice eveniment din viaţă. Un om este, de fapt, ceea ce gândeşte, caracterul său fiind suma totală a gândurilor sale.

Cum planta răsare din sămânţă şi altfel nu poate exista, fiecare om răsare din seminţele ascunse ale gândurilor şi nu ar fi apărut fără existenţa acestora. Acest lucru se aplică, în aceeaşi măsura, actelor „spontane” şi „nepremeditate”, cât şi celor executate în mod deliberat. Acţiunea poate fi considerată înflorirea gândului, în timp ce fericirea şi suferinţa sunt fructele sale; astfel încât omul culege fructele dulci şi amare, din propria sa „gradină”.

Omul reprezintă dezvoltarea prin lege şi nu o creaţie artificială, cauza şi efectul sunt absolute şi eterne, în regatul ascuns al gândurilor, precum şi în lumea lucrurilor materiale şi vizibile. Un caracter nobil şi bun nu este un lucru lăsat la voia întâmplării, ci e rezultatul natural al eforturilor continue ale raţiunii, efectul asociaţiei apreciate ca gânduri divine. Un caracter imoral şi inuman, prin acelaşi proces, e rezultatul fluxului continuu de gânduri.

Omul este, sau nu este, creat de el însuşi. În arsenalul gândurilor, el falsifică armele prin care se auto-distruge. De asemenea, creează uneltele cu care construieşte pentru el însuşi, locuinţe divine, pline de fericire, putere şi pace.

Prin alegerea şi aplicarea corectă a gândurilor, omul păşeşte spre perfecţiunea divină. Prin aplicarea greşită a gândurilor, el coboară la nivelul instinctelor animalice. Între aceste două extreme, se situează toate gradele caracterului, iar omul este creatorul şi stăpânul lor.

Dintre toate adevărurile referitor la suflet, ce au fost dezvăluite, nici unul nu este mai îmbucurător decât promisiunea divină şi încrederea că omul este stăpânul gândurilor sale, modelatorul caracterului şi creatorul condiţiei sale, a mediului şi a destinului. În calitatea sa de fiinţă puternică, inteligentă şi cu putere de a iubi, ca şi de stăpân al propriilor sale gânduri, omul deţine cheia pentru fiecare situaţie şi are în el puterea de a se transforma şi regenera, prin care poate face ceea ce doreşte.

Omul este întotdeauna stăpânul lui însuşi, chiar şi când se află în cea mai vulnerabilă stare. Dar în slăbiciunea şi degradarea sa, el este un stăpân neglijent, care nu ştie să-şi administreze bine „casa”. Când începe să reflecteze asupra stării sale şi caută o cale să iasă din această stare, devine un stăpân înţelept şi îşi dirijează energia cu inteligenţă, pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Un astfel de stăpân conştiincios, poate fi omul care descoperă în el însuşi, legea raţiunii. Această descoperire este integral o problemă de aplicare a auto-analizei şi a experienţei.

Cum numai după îndelungate căutări se obţin diamantele şi aurul, aşa şi omul poate descoperi adevărul în legătură cu fiinţa sa, dacă se uita adânc în propriul suflet. Îşi poate da seama că el este creatorul caracterului său, modelatorul propriei sale vieţi şi îşi poate făuri singur destinul, poate dovedi fără greşeală, faptul că dacă îşi controlează şi ghidează gândurile, verificând efectele asupra lui însuşi şi a celorlalţi şi asupra vieţii şi a evenimentelor, va face cu multă răbdare legătura dintre cauză şi efect, prin practică şi investigaţii. Folosind fiecare experienţă, chiar şi pe cele mai triviale, întâmplările de zi cu zi, ca mijloc pentru obţinerea cunoştinţelor despre el însuşi, va obţine înţelepciunea şi va înţelege puterea ce le deţine. Astfel, dacă "va căuta, va găsi" şi dacă va „bate la uşă, aceasta se va deschide”. Numai cu răbdare, practică şi perseverenţă, poate să intre un om, pe uşa templului cunoaşterii.

Tot ceea ce realizează oamenii, dar şi ceea ce nu reuşesc să realizeze, este rezultatul direct al propriilor lor gânduri. Într-un univers ordonat în mod just, unde pierderea echilibrului reprezintă distrugerea totală, responsabilitatea individuală trebuie să fie absolută. Puterea şi slăbiciunea unui om, puritatea şi impuritatea, sunt numai ale lui şi nu pot fi modificate decât de el, niciodată de către altcineva. Condiţia sa îi aparţine, iar suferinţele şi bucuria evoluează din el însuşi. Modul în care gândeşte îl face să fie el însuşi.

Un om puternic nu îl poate ajuta pe unul slab, decât dacă acesta din urmă doreşte acest lucru. Omul slab trebuie să devină, la rândul lui, puternic. Trebuie ca, prin eforturile sale, să îşi dezvolte puterea pe care o admiră la alţii. Nimeni altcineva decât el însuşi nu îi poate modifica condiţia.

De obicei, oamenii gândesc şi spun: „Există mulţi sclavi, deoarece există şi tirani; să-i urâm pe tirani!” Acest raţionament este controversat de alţii, care susţin că: „Există tirani, deoarece există mulţi sclavi; să-i dispreţuim pe sclavi!”.

Adevărul este că tiranii şi sclavii cooperează în neştiinţă de cauză şi, în timp ce între ei există aparent un conflict, de fapt conflictul există în ei însuşi. Cunoaşterea recunoaşte acţiunea legii, în slăbiciunea sclavilor şi puterea tiranilor. Dragostea perfectă, văzând suferinţa ambelor părţi, nu îl condamnă pe nici unul; compasiunea perfectă îi învăluie atât pe tiran, cât şi pe sclav. Cel care a învins slăbiciunea şi a reuşit să scape de egoism, nu face parte nici din clasa tiranilor şi nici a sclavilor. El este liber.

Un om se poate ridica, învinge şi îşi poate atinge ţelurile, prin purificarea gândurilor. În caz contrar, rămâne slab şi condiţia lui va fi mizerabilă.

Înainte ca un om să poată realiza ceva, chiar lucruri lumeşti, trebuie să îşi cureţe gândurile. Să îndepărteze egoismul şi să facă sacrificii. Un om cu gânduri rele nu poate gândi clar şi nici metodic. Nu îşi poate găsi şi dezvolta resursele latente. Atâta vreme cât nu îşi controlează gândurile, nu îşi poate controla afacerile şi nu îşi poate asuma responsabilităţi. Nu poate să acţioneze independent. El va fi limitat la gândurile pe care le are. 

Universul nu-i favorizează pe cei lacomi, vicioşi … chiar dacă, uneori, la suprafaţă, aşa pare. El îi ajută pe cei oneşti, virtuoşi. Marii înţelepţi ai timpurilor au declarat acest lucru, pe diverse căi.

Realizările intelectuale sunt rezultatele gândurilor consacrate cercetării sau frumuseţii şi adevărului naturii. Aceste realizări pot fi uneori conectate la vanitate şi ambiţie, dar nu sunt rezultatul acestor caracteristici. Ele provin din eforturi îndelungi şi gânduri pure şi altruiste.

Realizările spirituale reprezintă consumarea aspiraţiilor sacre. Cei care trăiesc, având concepţii nobile şi au gânduri pure, cu siguranţă, tot atât de sigur ca şi faptul că soarele ajunge la apus şi luna este plină, va deveni înţelept şi va avea un caracter nobil, ridicându-se într-o poziţie pură.

Realizările de orice fel sunt ca o coroană a efortului, diadema gândurilor. Cu ajutorul auto-controlului, hotărârii, purităţii, drumului drept şi o bună orientare a gândului, omul urcă pe o treaptă superioară. Cu ajutorul indolenţei, impurităţii, corupţiei şi gândurilor confuze, omul coboară pe o treaptă inferioară .

<*toate drepturile rezervate*>