Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


sâmbătă, 21 iunie 2014

Povestea lui Adam si a Evei privita dintr-o perspectiva diferita

Povestea lui Adam si a Evei privita dintr-o perspectiva diferita

Una din cele mai frumoase legende stravechi, pe care aproape toata lumea a auzit-o, este cea a lui Adam si a Evei. Este una din legendele mele preferate, intrucat explica intr-o maniera simbolica ceea ce voi incerca sa explic cu ajutorul cuvintelor. Povestea lui Adam si a Evei are la baza un adevar absolut, pe care nu l-am inteles insa pe vremea cand eram copil. Este una din invataturile cele mai profunde care ni s-au dat vreodata, dar cred ca majoritatea oamenilor nu o inteleg. De aceeea, mi-am propus sa va spun aceasta poveste dintr-o perspectiva diferita, in speranta ca aceasta a fost perspectiva reala a celui care a creat-o.

Povestea celor doi este povestea mea si a voastra. Ea se refera la noi toti, la intreaga umanitate. Asa cum stiti, umanitatea nu reprezinta decat o singura fiinta vie, la fel cum, atunci cand se unesc, barbatul si femeia devin o singura entitate. Povestea noastra se refera la oamenii primordiali, la noi insine, asa cum am aratat la inceputuri.


Istoria incepe intr-o perioada in care umanitatea era inocenta, in care oamenii nu-si inchisesera inca ochii spirituali, adica acum mai multe mii de ani ei traiau in Paradis, sau in Gradina Edenului, care era chiar raiul pe pamant. Raiul apare oriunde ne aflam, dar numai atunci cand ne deschidem ochii spirituali. Este un loc al pacii si al fericirii, al libertatii si iubirii eterne.


Pentru oamenii din acele timpuri, adica pentru Adam si Eva, tot ce exista se invartea in jurul iubirii. Ei se iubeau si se respectau reciproc, traind intr-o armonie perfecta cu intreaga creatie. Relatia lor cu Creatorul, cu Dumnezeu, reprezenta o relatie perfecta de comuniune prin iubire, ceea ce inseamna ca ei se aflau tot timpul la unison cu Dumnezeu, la fel cum Acesta se afla la unison cu ei. Era ceva de neconceput sa-ti fie frica de Dumnezeu, cel care i-a creat pe oameni. Creatorul era privit ca un Dumnezeu al iubirii si al dreptatii, iar oamenii aveau o incredere nestramutata in El. Dumnezeu le-a

daruit o libertate deplina, iar oamenii primordiali si-au folosit liberul arbitru pentru a iubi si pentru a se bucura de intreaga creatie. Viata in Paradis era cu adevarat frumoasa. Oamenii acelor timpuri priveau totul in prisma adevarului, realitatii, pe care o iubeau mai presus de orice. Asa se traia pe vremea aceea, si asta fara nici cel mai mic efort.

Legenda continua spunand ca in mijlocul acestui paradis se aflau doi copaci. Unul era Arborele Vietii, care dadea viata tuturor fiintelor care existau in creatie, si celalalt era Arborele Mortii, cunoscut azi sub numele de Arborele Cunoasterii. Era vorba de un copac superb, care facea fructe minunate – o mare tentativa pentru oricine. Dumnezeu le-a spus oamenilor: “Nu va apropriati de Arborele cunoasterii, caci daca veti manca din fructele sale, veti muri”.

Oamenii au fost de acord, dar natura lor era una curioasa asa ca, mai devreme sau mai tarziu, ei au ajuns in preajma copacului respectiv, daca va mai amintiti povestea, va aduceti cu siguranta aminte si cine locuia in acel copac. In Arborele Cunoasterii isi facuse salas un sarpe urias, extrem de otravitor. Unul din simbolurile conceptului Toltec de Parazit este sarpele, si va puteti imagina cu usurinta de ce.

Legenda afirma ca sarpele care traia in Arborele Cunoasterii era un inger cazut care fusese pe timpuri cel mai frumos intre toti. Dupa cum stiti, un inger este un mesager al invataturii lui Dumnezeu, o invatatura referitoare la adevar si iubire. Dintr-un motiv sau altul, ingerul respectiv a refuzat sa m-ai transmita acest mesaj al adevarului, ceea ce

inseamna ca a trecut in extrema cealalta, transmitand un mesaj al minciunii. In acest mesaj, iubirea a fost inlocuita cu teama, iar adevarul cu iluzia. Legenda il numeste chiar pe ingerul cazut Printul Minciunii, ceea ce inseamna ca el este un mincinos etern, orice
cuvant care provine din gura lui reprezinta o minciuna. Potrivit acestei legende, Printul Minciunilor traia in Arborele Cunoasterii; de
aceea, fructul acelui copac, respectiv cunoasterea, a fost contaminat de minciuna.
Oamenii primordiali au ajuns asadar la copac si au avut o conversatie incredibila cu Printul Minciunii. Erau oameni inocenti, care nu cunoasteau nimic; de aceea, ei aveau incredere in orice li s-ar fi spus. Iar in fata lor se afla tocmai Printiul Minciunii, primul
povestitor, prima fiinta inteligenta. Povestea devine acum din ce in ce mai interesanta, caci sarpele reprezinta o mare provocare.

Ingerul cazut le-a vorbit oamenilor, iar acestia au continuat sa-l asculte cu gurile cascate. Dupa cum stiti, orice copil adora povestile bunicilor sai. Acestea sunt extrem de seducatoare, iar dorinta copiilor de a afla cat mai multe este nelimitata. Din pacate, cel care le vorbea era tocmai Printul Minciunilor. Tot ce spunea el erau numai minciuni, iar oamenii au fost sedusi de acestea. Ei au crezut in povestile ingerului cazut, iar aceasta greseala s-a dovedit fatala pentru ei. Asta inseamna sa mananci din fructele Arborelui Cunoasterii. Oamenii au fost de acord cu el si au acceptat cuvintele sale, considerandu-le

drept adevaruri. Ei au crezut minciunile sale, confirmandu-le prin credinta lor.

Cand au muscat din mar, ei s-au hranit practic cu minciunile care au venit odata cu acea cunoastere. Ce inseamna atunci cand te hranesti cu minciuni? Ajungi sa crezi in ele, si pac! Ajungi sa traiesti practic in minciuna. Nu este deloc greu sa intelegem acest proces. Mintea reprezinta un sol fertil pentru orice concepte, idei si opinii. Daca cineva ne spune o minciuna si noi o acceptam, aceasta se inradacineaza in mintea noastra. Ea prinde puteri si incepe sa creasca la fel ca un copac care se hraneste din sol. O minciuna cat de mica poate deveni foarte contagioasa raspandindu-si semintele din om in om, pe

masura ce o impartasim cu altii. Ei bine, chiar acest lucru s-a intamplat: minciunile au patruns in mintile oamenilor, reproducand intregul Arbore al Cunoasterii in aceste minti.
In traducere: aproape tot ceea ce stim noi sunt minciuni!

Arborele Cunoasterii reprezinta un simbol foarte puternic. Legenda spune ca oricine mananca din fructele sale va putea face diferenta dintre bine si rau, dintre adevar si minciuna, dintre ceea ce este frumos si urat. El acumuleaza toata aceasta cunoastere si incepe sa emita judecati. Ei bine, chiar acest lucru s-a intamplat cu oamenii acelor timpuri. Simbolismul marului este urmatorul: orice concept, orice minciuna, este precum un fruct care contine seminte. Daca plasam aceste seminte intr-un sol fertil, ele dau nastere uni alt copac. Acesta va face noi fructe, cu ajutorul carora cunoasterea se

amplifica din ce in ce mai tare.
Orice om a ajuns astazi sa detina propriul sau Arbore al Cunoasterii, care nu este altceva decat propriul sau sistem de convingeri. Arborele Cunoasterii se refera la acea structura in care credem fara rezerve. Fiecare concept, fiecare opinie in care credem alcatuieste o ramura in acest copac, pana cand ne trezim in cap cu intregul Arbore al Cunoasterii. De indata ce acesta ajunge la maturitate in mintea noastra, noi auzim vocea puternica a ingerului cazut vorbind in interiorul nostru. Printul Minciunilor ajunge sa traiasca astfel in capul nostru. 

Toltecii afirma ca marul din care s-au hranit primii oameni era putred: in el traia un Parazit. Mancand fructul, ei au asimilat inclusiv Parazitul, care a ajuns sa traiasca viata in locul lor. Marele Povestitor, Parazitul, se naste in mintea noastra si se hraneste cu credinta noasdtra, crescand din ce in ce mai mare.

Povestea lui Adam si a Evei explica felul in care umanitatea a cazut din visul raiului in cel al iadului. Asa se face ca am ajuns unde am ajuns. Legenda afirma ca oamenii nu au mai mancat decat o singura inghititura din acel mar, dar acest lucru nu este adevarat. Eu cred ca ei au mancat toate fructele copacului, dupa care s-au imbolnavit,caci se hranisera cu prea multe minciuni si otravuri emotionale. Oamenii au asimilat toate conceptele, toate opiniile si toate povestile pe care li le-a spus marele mincinos fara sa-si dea seama ca acestea nu erau adevarate.

In acel moment, ochii lor spirituali s-au inchis iar ei nu au mai putut vedea lumea prin ochii adevarului. Au inceput sa o perceapa intr-un mod diferit, care le-a schimbat complet viata. Cand Arborele Cunoasterii a prins radacini in mintea lor, ei nu au mai putut percepe altceva decat minciunile, respectiv cunoasterea. Au cazut astfel din Paradis, caci minciunile nu au ce cauta acolo. Caderea din Paradis nu inseamna altceva decat trecerea intr-un vis al minciunii. Este visul pe care il traim si astazi, deopotriva colectiv si individual, si are la baza numai minciuni.


Inainte ca oamenii sa manance fructul din Arborele cunoasterii, ei traiau in adevar. Nu puteau rosti decat adevarul. Traiau in iubire, fara sa se teama. Dupa ce au mancat fructul respectiv, ei au cunoscut vinovatia si rusinea. Au inceput sa se judece pe ei insisi, considerand ca nu mai sunt suficienti de buni. Din pacate, au inceput sa-i judece si pe cei din jur dupa aceleasi criterii. O data cu judecatile de valoare a aparut polarizarea, separarea, dar si dorinta de a pedepsi si de a fi pedepsiti. Pentru prima oara in viata lor, ei nu s-au mai comportat cu bunatate unii fata de ceilalti. Nu au mai respectat si nu au mai indragit intreaga creatie a lui Dumnezeu. Au cunoscut suferinta si au inceput sa se invinovateasca singuri, dar si pe cei din jur, sfarsind prin a-l invinovati chiar pe Dumnezeu. Oamenii au inceput sa nu mai creada ca Dumnezeu reprezinta iubirea si dreptatea si au devenit convinsi ca acesta abia asteapta sa-i pedepseasca si sa le faca rau. Acest lucru nu era adevarat. Era o minciuna, dar oamenii au crezut in ea, separandu-se astfel de Dumnezeu.


Putem intelege acum cu usurinta la ce se refera pacatul originar. Acesta nu se refera la sex. Cei care afirma contrariul nu fac decat sa raspandeasca o alta minciuna. Pacatul originar se refera la credinta in minciunile rostite de sarpele din Arborele Cunoasterii, de ingerul cazut. Semnificatia cuvantului pacat este urmatoarea: “a se impotrivi”. Tot ceea ce spunem si tot ceea ce facem impotriva propriei noastre fiinte reprezinta un pacat. Pacatul nu are nimic de-a face cu vinovatia sau cu condamnarea morala, ci mai degraba cu trairea in minciuna si folosirea acesteia impotriva noastra. Din acel prim pacat, din acea minciuna primordiala s-au nascut toate celelalte pacate.

Cate minciuni auziti in mintea dumneavoastra? Cine este cel care vorbeste intruna, care judeca, care emite atatea opinii? Daca nu sunteti capabili de iubire, acest lucru se datoreaza faptului ca acea voce nu va lasa sa iubiti. Daca nu va bucurati de viata, acest lucru se datoreaza vocii interioare.
Mai mult decat atat, mincinosul din mintea noastra simte nevoia continua sa dea glas minciunilor sale, sa le povesteasca intr-una. Datorita lui, noi le impartim si celor din jur fructele Arborelui Cunoasterii. Acelasi lucru il fac si ei, caci in mintea lor traieste acelasi mincinos, si astfel, impreuna devenim din ce in ce mai puternici. Putem acum sa uram mai mult, sa-i ranim intr-o mai mare masura pe altii, sa ne aparam propriile minciuni si sa devenim fanatici ai lor. Oamenii au ajuns chiar sa se distruga reciproc de dragul minciunilor in care cred. Cine este acela care traieste in locul nostru? Cine face toate alegerile in locul nostru? Cred ca raspunsul la aceste intrebari a devenit evident.

Acum stim ce se petrece in mintea noastra. Aici traieste povestitorul, vocea din capul nostru care vorbeste intr-una si pe care noi o ascultam crezand fiecare cuvant al ei. Aceasta voce nu se opreste niciodata din judecatile ei. Ea judecat tot ce facem, tot ce nu facem, tot ce simtim, tot ce nu simtim, tot ce fac cei din jur. Barfeste intr-una si nu spune altceva decat aproape numai minciuni.

Aceste minciuni ne capteaza atentia si ajungem sa nu mai vedem altceva decat minciuni. Acesta este motivul pentru care nu mai vedem realitatea raiului, care continua sa existe chiar aici, in jurul nostru. Raiul exista in noi, caci oamenii nu sunt altceva decat copii ai raiului. Vocea din capul nostru nu ne apartine, caci nu ne nastem cu ea. Ea apare ulterior, prin invatare. Mai intai invatam sa vorbim, apoi aflam diferite puncte de vedere,si in sfarsit toate aceste judecati si minciuni. Atunci cand abia invata sa vorbeasca, copilul nu rosteste altceva decat adevarul. Incetul cu incetul, el este programat insa, implantandui-se in minte intregul Arbore al Cunoasterii, iar marele mincinos preia controlul asupra
vietii sale.

Din clipa in care s-au separat de Dumnezeu, oamenii au si inceput cautarea acestuia. Pentru prima oara in viata lor, ei au inceput sa caute iubirea fiind convinsi ca numai dispun de ea. Ei au inceput sa caute adevarul, dreptatea, frumusetea. Cautarea paradisului pierdut a inceput cu mii de ani in urma si ea continua si astazi. Ceea ce cautam este de fapt ceea ce am fost candva, inainte de a incepe sa credem in minciuni:autenticitatea, iubirea, bucuria. De fapt, noi nu ne cautam decat propriul Sine.

Dumnezeu a avut intru totul dreptate atunci cand ne-a spus ca daca vom manca din fructele Arborelui Cunoasterii vom muri. Stramosii nostri le-au mancat. Iar noi am murit. Am murit deoarece sinele nostru autentic numai exista (in constiinta noastra). Cel care traieste viata noastra este acum marele mincinos, Printul Minciunilor, vocea din capul nostru. Daca doriti, ii puteti spune gandire. Personal, prefer sa-i spun vocea cunoasterii.

Teme de reflectie


  • Mintea reprezinta un sol fertil pentru concepte, idei si opinii. Daca cineva ne spune o minciuna si ajungem sa credem in ea, acea minciuna prinde radacini in mintea noastra, crescand din ce in ce mai puternica la fel ca un copac. O minciuna cat de mica poate fi extrem de contagioasa, raspandindu-si semintele din om in om, pe masura ce o impartasim cu altii.
  •  Cunoasterea patrunde astfel in capul vostru si da nastere unei anumte structuri,respectiv totalitatea lucrurilor pe care le cunoastem. O data implantata in mintea noastra, noi ajungem sa percepem numai numai ceea ce credem, respectiv propria noastra cunoastere. Iar aceasta nu consta in cea mai mare parte decat din minciuni.
  •  De indata ce Arborele Cunoasterii prinde radacini in mintea noastra, noi incepem sa auzim vocea puternica a ingerului cazut. Aceasta voce nu se opreste niciodata din judecatile sale. Ea ne spune ce este bine si ce este rau, ce este frumos si ce este urat. Asa se naste in mintea noastra povestitorul, care devine apoi din ce in ce mai puternic, caci noi il hranim cu credinta noastra.
  •  Raiul exista, dar nu apare decat prin deschiderea ochilor spirituali, atunci cand incepem sa percepem lumea prin ochii adevarului. De indata ce minciunile ne capteaza atentia, ochii nostri spirituali se inchid. Iesim astfel din visul raiului si incepem sa visam visul iadului.
  •  Raiul ne apartine tuturor, caci noi suntem copii raiului. Vocea din capul nostru nu ne apartine, caci atunci cand ne nastem, nu ne nastem cu ea. Gandirea apare ulterior, prin invatare. Incepem prin a invata limbajul, apoi diferite puncte de vedere, si in sfarsit toate aceste judecati si minciuni. Vocea cunoasterii se naste odata cu acumularea de cunostinte.
  •  Inainte de a ne hrani cu minciunile care apar odata cu cunoasterea, noi traim in adevar. Nu rostim altceva decat adevarul. Traim in iubire, fara nici un pic de teama. De indata ce apare cunoasterea, incepem sa ne judecam pe noi insine. Nu ne mai simtim suficient de buni, devenim vinovati, ne rusinam si simtim nevoia de a fi pedepsiti. Incepem sa visam numai minciuni, si astfel ne separam de Dumnezeu.
  •  Din clipa in care ne separam de Dumnezeu, incepem cautarea lui, a iubirii pe care suntem convinsi ca am pierdut-o. Oamenii cauta incontinuu dreptatea, frumusetea, adevarul – adica exact ceea ce erau inainte de a cadea in capcana marelui mincinos. In realitate ei isi cauta propriul sine.


fragment din cartea VOCEA CUNOASTERII - O carte a inteleptiunii toltece, autori DON MIGUEL RUIZ si JANET MILLS



<*toate drepturile rezervate*>
Trimiteți un comentariu