Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


duminică, 11 iunie 2017

Pentru a avea o viata noua creeaza o vibratie noua

Plictiseala este un razboi intre mintea si spiritul nostru
Te-ai plictisit in ultima vreme, te-ai simtit ca stagnezi, ca esti nemotivat si poate chiar blocat?
Ai multe lucruri de facut, dar simti ca nu faci niciuna dintre ele?
Inainte ne-am gandit ca plictiseala inseamna sa nu avem nimic de facut, asa ca daca aveam lucruri de facut si am fost plictisiti, inseamna ca eram iresponsabili sau lenesi. Dar asta nu inseamna plictiseala. Este un semn ca exista o dezbinare energetica intre viata pe al carui fagas ne aflam in prezent si noile cai, oportunitatile si potentialele la care sufletul nostru incearca sa ne deschida constiinta. Sufletul nostru ne arata ca este timpul sa ne extindem si sa ne intindem constiinta si sa lasam lucrurile noi sa devina posibile pentru viata noastra. Pentru a face acest lucru, trebuie sa aducem energia care va imputernici o noua realitate, pentru a ne rupe propriile reguli despre cine suntem, cine putem fi, despre ce suntem capabili si cu ce putem fi aliniate.
Plictiseala este un razboi intre minte si spirit, o invitatie de a gasi un alt mod de a “fi”.
Nevoile noastre se schimba in timp si ne simtim blocati si frustrati pentru ca energia care creeaza calea pe care ne aflam in prezent, nu ne da rezultatele pe care le dorim. Energia pe care am folosit-o pentru a crea realitatea noastra actuala va alimenta doar aceasta realitate. Daca vrem sa cream altceva, trebuie sa folosim alte energii.
Cand suntem plictisiti, trebuie sa ne opunem tentatiei de a "face ceva" si sa lasam plictiseala noastra sa ne indice in ceea ce nu ne mai satisface sau nu ne mai implineste.
Cand suntem plictisiti credem ca ceva nu este in regula cu noi, deoarece credem ca oamenii ocupati si productivi nu se plictisesc niciodata de ceea ce fac.
Dar cu totii ne-am plictisit de circumstantele noastre de viata la un moment dat si apoi incercam sa ne convingem ca ar trebui sa fim multumiti de ceea ce este in fata noastra si sa facem tot ce putem, indiferent de modul in care ne simtim cu adevarat.
Relatia care nu functioneaza este, la urma urmei, mai buna decat nici o relatie.
Locul de munca la care nu dorim sa mergem in fiecare zi este mai bun decat sa fim someri.
Rutina vietii pe care o avem este indeplinirea unui scop, chiar daca ne trezim in fiecare zi intrebandu-ne daca aceasta este tot ceea ce exista pentru a trai.


Am fost invatati sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem si dorind altceva suntem nerecunoscatori. Nu numai ca nu este adevarat, este nerealist. Te poti gandi la ceva care te-ar face fericit in mod constant pentru tot restul vietii tale, ca nu vrei sa te schimbi niciodata? Dorind altceva sau ceva diferit nu te face nerecunoscator, inseamna ca ai depasit realitatea curenta si imprejurarile ei.
Nu este un semn de ingratitudine, egoism, incompetenta sau chiar lipsa de apreciere pentru a ne uita la viata noastra si a decide ca nu suntem multumiti de ea, nu ne satisface sau nu ne indeplineste sau este plictisitoare. Urmatorul nostru pas este important.
Sau recunoastem plictiseala ca pe un semn ca "am iesit din drumul energetic" de pe aceasta cale si e timpul sa schimbam directia, sensul și scopul vietii noastre? Aminteste-ti ca aceasta putere energetica este calea pe care o ai in prezent, si pentru a imputernici o noua cale intr-un mod satisfacator, trebuie sa folosesti o energie noua. In caz contrar, incercam sa cream schimbari fara a schimba nimic. Si recunoasterea ca ne-am plictisit este primul pas in aceasta calatorie, deoarece aceasta recunoastere ne constientizeaza ca ne deschidem la noi potentiale.
Nu trebuie sa stim de ce ne-am plictisit, este suficient sa recunoastem ca nu suntem fericiti, acesta este urmatorul nostru pas. Cand incercam sa ne prefacem ca suntem fericiti cand de fapt nu suntem cu adevarat, incercam sa ne convingem ca suntem impliniti, cand de fapt nu este adevarat. Deci, ne spunem noua insine minciuni si ignorand adevarul despre ceea ce este chiar in fata noastra - nu ne place viata noastra asa cum este ea in prezent. Si aceasta este un lucru bun pentru ca, odata ce ne dam seama ca nu suntem fericiti, putem lua masuri pentru a ne indrepta spre noi cai, mai implinita, vesela si plina de bucurie.
Recunoasterea plictiselii necesita onestitate si curaj. Asa ca uita-te la viata ta si vezi cu ce nu esti multumit. Apoi fa o lista cu toate schimbarile pe care doresti sa se intample sau doresti sa le faci. Nu fi timid si fii cinstit, trebuie sa recunosti ce vrei sa schimbi inainte de a o putea schimba. Apoi, cu lista din fata ta, intreaba-te ce vrei sa schimbi. Asigura-te ca ai luat in considerare ca esti dispus sa te schimbi, esti pregatit pentru aceasta si esti pregatit sa faci ceea ce este necesar pentru a o permite.
Nu te concentra asupra a ceea ce crezi ca se va intampla cu alti oameni, cine va aproba sau nu, cine vrea sau cui ii place, sau daca vei fi inteles de oricine din viata ta pentru ca probabil nu vei fi ,si asta e bine.
Si , pregateste-te sa incalci cateva reguli care iti dicteaza modul in care iti traiesti viata si ceea ce esti capabil sa faci, pentru a patrunde intr-o vibratie inalta, o viata mai plina de satisfactii, o viata plina de bucurie si aduce o noua energie pentru a face aceste schimbari posibile.
Iata cinci semne ca te-ai plictisit de viata ta si e timpul sa-ti ridici vibratiile:
1. Te temi sa faci anumite lucruri sau poate totul, pentru ca simti ca e prea multa munca sau stii ca nu iti va placea rezultatul.
2. Ceea ce te-a facut odata fericit nu-ti mai aduce atat de multa bucurie, sau poate nu-ti mai aduce deloc bucurie.
3. Cu greu te obligi sa faci lucrurile pe care simti ca ar “trebui sa le faci”, chiar daca tot iti spui ca trebuie sa le faci pentru ca sunt importante.
4. Observi ca lipsesti de la intalniri, uiti de angajamente, sosesti tarziu si doresti sa pleci mai devreme sau gasesti scuze pentru a evita sa faci lucruri.
5. Esti gata sa decolezi si sa lasi totul in urma si chiar daca sti ca nu vei face acest lucru, este ceva la care te gandesti.
Posibil sa adaugi cateva lucruri pe lista proprie si este in regula, plictiseala este doar un semn ca energia pe care ai folosit-o pentru a-ti imputernici viata doar nu mai lucreaza pentru tine deoarece esti pregatit pentru ceva diferit. Prin urmare, recunoasteti plictiseala cu recunostinta si stabileste-ti noi teluri, creeaza un scop nou pentru viata ta, sufla praful de pe cateva vise si creeaza o vibratie de o noua viata pentru a permite schimbarile de care ai nevoie si pe care doresti sa se intample.
Pentru a avea o viata noua, trebuie sa creezi o vibratie noua, o vibratie si o frecventa care sa sprijine modificarile pe care doresti sa le faci. Nu poti imputernici schimbarea cu energia pe care ai folosit-o pentru a crea viata pe care o ai acum, iar plictiseala ta este un semn ca esti pregatit sa explorezi noi oportunitati pentru calea ta de viata, sa traiesti un nou scop, si sa te extinzi in noi resurse si posibilitati.
Ce poti face astazi pentru a-ti ridica vibratia? Care este cea mai mica schimbare pe care o poti face acum? Nu dureaza prea mult, asa ca nu incerca sa faci schimbari mari dintr-o data, fa o mica schimbare si vezi daca iti place rezultatul. Daca nu, schimba altceva.



<*toate drepturile rezervate*>

sâmbătă, 10 iunie 2017

Investiţia neurală



Evenimentele se precipită în faţa ochilor noştri, silindu-ne să ne revizuim evaluările şi imaginile despre realitate formate anterior. Cercetările ştiinţifice răstoarnă concepţiile mai vechi despre om şi natură.
Ideile vin şi se duc într-un ritm frenetic. (Un ritm care, cel puţin în ştiinţă, a fost apreciat la de douăzeci până la o sută de ori mai rapid decât în urmă cu numai un secol.) Mesaje încărcate cu imagini ne percutează simţurile. Între timp, limbajul şi arta, codurile prin intermediul cărora ne transmitem reciproc mesaje purtătoare de imagini se transformă şi ele mai repede.

Toate acestea nu ne pot lăsa – şi nu ne lasă – neschimbaţi. Se accelerează ritmul în care individul trebuie să prelucreze imaginile dacă vrea să se adapteze la mediul înconjurător tumultuos în care trăieşte. Nimeni nu ştie de fapt în ce mod reuşim să convertim semnale din afară în imagini interioare.
Totuşi psihologia şi ştiinţa informaţiei aruncă o oarecare lumină asupra celor ce se întâmplă odată ce imaginea s-a născut.
Astfel, în primul rând, se pare că modelul mintal este organizat în numeroase structuri de imagini foarte complexe şi că noile imagini sunt de fapt clasate în aceste structuri conform anumitor principii de clasificare. O imagine recent generată este clasată împreună cu alte imagini referitoare la aceeaşi chestiune. Concluzii de proporţii mai mici şi cu semnificaţie mai limitată sunt încadrate în generalizări mai largi şi mai cuprinzătoare. Imaginea e controlată în ceea ce priveşte corespondenţa sa cu imaginile deja clasificate. (S-a constatat existenţa unui mecanism specific neural care efectuează această procedură de control al corespondenţei.) Se ia o hotărâre cu privire la imagine, şi anume dacă are un raport strâns cu obiectivele noastre sau dacă, dimpotrivă, e îndepărtată de ele şi, prin urmare, fără importanţă pentru noi. De asemenea, fiecare imagine e evaluată – e „bună” sau „rea” pentru noi? în sfârşit, oricum am proceda în continuare cu noua imagine, o apreciem însă şi din punctul de vedere al adevărului pe care-l prezintă. Stabilim câtă încredere putem să-i acordăm.

Reflectă realitatea în mod exact? Putem să-i dăm crezare? Putem să ne bizuim pe ea când acţionăm?

O imagine nouă care se potriveşte în mod evident în compartimentul stabilit pentru o problemă şi care corespunde cu imaginile deja înmagazinate acolo nu ne creează prea mari dificultăţi. Dacă însă, aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des, imaginea e ambiguă, dacă nu corespunde sau, ceea ce şi mai rău, dacă se bate cap în cap cu concluziile noastre anterioare, în mod inevitabil modelul mintal va trebui revizuit. S-ar putea să fie nevoie ca un mare număr de imagini să fie reclasificate, deplasate, redistribuite până ce se găseşte o integrare corespunzătoare. Uneori vor trebui să fie demolate grupuri întregi de structuri de imagini şi apoi să fie reconstruite. În cazuri extreme, forma de bază a întregului model va trebui categoric să fie revizuită.

În consecinţă, modelul mintal nu trebuie considerat ca o bibliotecă statică de imagini, ci ca o entitate vie, plină de energie şi de putere de acţiune.

El nu este un „dat”, pe care-l primim în mod pasiv din afară. Dimpotrivă, este un factor pe care-l construim şi reconstruim în mod activ, clipă de clipă.
Investigând fără încetare lumea exterioară cu simţurile noastre, căutând să obţinem informaţii adecvate nevoilor şi dorinţelor noastre, ne angajăm întrun proces continuu de reaşezare şi aducere la zi a imaginilor.
În orice moment, nenumărate imagini se dezagregă, cufundându-se în imensitatea neagră a uitării. Alte imagini pătrund în sistem, fiind prelucrate şi clasate, în acelaşi timp scoatem imagini din depozit, le „folosim” şi le clasăm din nou, poate în alt loc. Comparăm fără încetare imagini, le asociem, le raportăm în noi chipuri şi le repoziţionăm. Aceasta este ceea ce se numeşte „activitate mintală”. La fel ca şi activitatea musculară, ea este o formă de muncă. E nevoie de multă energie pentru a menţine sistemul în funcţiune.

Schimbarea, rostogolindu-se tumultuos prin societate, lărgeşte ruptura dintre ceea ce credem că există şi ceea ce există în realitate, dintre imaginile existente şi realitatea pe care se presupune că o reflectă.
Atâta timp cât această ruptură se menţine în limite acceptabile, ne putem adapta schimbării în mod mai mult sau mai puţin raţional, putem avea reacţii sănătoase la noile condiţii, suntem încă stăpâni pe realitate. Când această ruptură devine prea mare însă, nu mai suntem în stare să ne adaptăm,reacţionăm inadecvat, devenim ineficienţi, ne dăm la o parte sau pur şi simplu intrăm în panică. În final, când ruptura a devenit peste măsură de mare, cădem pradă unor psihoze sau chiar murim.

Pentru a ne menţine echilibrul, pentru a menţine ruptura în limitele unor proporţii rezonabile, ne luptăm să ne reîmprospătăm stocul de imagini, să-l aducem la zi şi să reînvăţăm realitatea. Astfel, tendinţa de accelerare a lumii exterioare întâlneşte o accelerare corespunzătoare a adaptării la individ.
Mecanismele noastre de prelucrare a imaginilor, oricare ar fi ele, sunt constrânse să opereze cu o viteză tot mai mare.
Acest fapt are însă consecinţe care până în prezent au fost în mare parte neglijate. Căci atunci când clasificăm o imagine, orice imagine, facem o investiţie de energie precisă, eventual chiar măsurabilă, într-un model specific organizaţional din creier. 
Învăţarea necesită energie, iar reînvăţarea necesită şi mai multă energie. „Toate cercetările cu privire la învăţare – scrie Harold D.Lasswell de la Yale – par să confirme părerea că există «energii»- angajate în vederea protejării învăţăturii trecute şi că e nevoie neapărat de noi energii pentru a le elibera pe cele vechi... ” La nivel neurologic, continuă el, „orice sistem stabilit cuprinde combinaţii nemaipomenit de complexe de material celular, încărcături electrice şi elemente chimice. În orice moment... structura somatică reprezintă o investiţie formidabilă de forme fixe şi potenţiale...”. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă un lucru foarte simplu: reînvăţarea implică cheltuieli, sau, folosind terminologia noastră, reclasificarea imaginilor implică cheltuieli.
Toate discuţiile despre necesitatea educaţiei continue, despre învăţare, lasă să se înţeleagă că posibilităţile omului în această direcţie sunt nelimitate.
Aceasta este, în cel mai bun caz, o supoziţie, nu un fapt, şi o supoziţie ce necesită a fi cercetată îndeaproape, în spirit ştiinţific. Procesul formării şi clasificării imaginilor este, în ultimă analiză, un proces fizic, depinzând de caracteristicile date ale celulelor nervoase şi elementelor chimice din corp. În sistemul neural, aşa cum se află constituit, există probabil limite inerente privind cantitatea şi viteza prelucrării imaginilor de către individ.

Cât de repede şi cât de des este individul în măsură să-şi revizuiască imaginile interioare înainte de a se lovi de aceste limite?

Nimeni nu ştie. S-ar putea ca limitele să se întindă atât de mult peste actualele necesităţi încât aceste speculaţii sumbre să fie nejustificate. Există totuşi un fapt evident: accelerând schimbarea în lumea extrioară, îl silim pe individ să reevalueze mediul său înconjurător în fiece moment. Aceasta, în sine, reprezintă o nouă solicitare a sistemului nervos. Oamenii din trecut, trăind întrun mediu înconjurător relativ stabil, păstrau legături mai durabile cu propriile lor concepţii despre „starea de lucruri”. Noi, care trăim într-o societate de înaltă tranzienţa, suntem siliţi să trunchiem aceste relaţii. Tot astfel cum stabilim şi rupem, într-un ritm tot mai rapid, relaţiile cu lucrurile, locurile,oamenii şi organizaţiile, suntem nevoiţi să ne modificăm şi imaginile noastre mintale despre lume la intervale din ce în ce mai scurte.
Prin urmare, tranzienţa, scurtarea impusă a relaţiilor umane, nu este doar o condiţie a lumii exterioare. Ea îşi are reflecţia şi în interiorul nostru.
Noile descoperiri, noile tehnologii, noile structuri sociale în lumea exterioară irup în existenţa noastră sub forma unor ritmuri accelerate de schimbare, a unei scurtări progresive a relaţiilor. Ele împing către o viteză tot mai mare a cursului vieţii zilnice. Ele pretind un nou nivel de adaptabilitate şi pregătesc condiţiile pentru acea boală socială cu un mare potenţial de distrugere – şocul viitorului.


<*toate drepturile rezervate*>