Respiratia - Dincolo de limite

 Capitolul 2

Respiratia - Dincolo de limite

            Venise Primavara…! Parfumul florilor se simtea in aer…Ici- colo se auzea ciripitul vesel al pasarilor…Hainele grele si incaltarile de iarna asteptau sa fie curatate si sa-si ocupe locul in dulap…Aerul era altfel, devenise usor, lipsit de gravitatie, de crisparea energetica a frigului…In acea dimineata Ana deschisese geamurile si usile casei…Mirosul primaverii sa intre peste tot…Casa respira… Ceea ce intra pe geam iesea pe usa si invers…purificand si eliberand tensiunile, chiar si particulele de praf faceau schimb de locuri, cu amabilitate….Moleculele mediului capatau o noua cinetica, zglobie si relaxata ca insasi viata, fara scopuri sau asteptari dar pline de bucuria miscarii.

In acea lumina blanda a diminetii, in mijlocul acelor curenti veseli si proaspeti de aer, se aseza pe fotoliul de langa pian sa se relaxeze…Incepu sa respire, adanc, in abdomen…Aerul intra in toate ungherele corpului, ca o mangaiere pentru organele interne…Acestea ii pasau toxinele si framantarile lor, iar  expiratia le elibera in Univers…In contact cu energia in miscare de afara, purificate de contactul cu oxigenul, reveneau si ele la o stare de libertate, uitand de blocajul pe care-l traisera. Nu mai existau mirosuri rele, ci doar arome ale vietii.

Respiratia apoi se extindea pana in varful degetelor de la picioare, continuand sa elibereze zonele unde energia fusese blocata. Ana se simtea din ce in ce mai bine..Iesi in curte pentru a simti cu picioarele goale contactul cu Pamantul. Deasemenea prin talpi, energiile grosiere se scurgeau in sol. Intr-o atentie relaxata, urmarea cum aerul strabate narile, apoi pieptul, cum umfla abdomenul si apoi se pierde undeva in universul ei…Atunci cand expira era oare aerul inspirat cu cateva secunde inainte sau cel inspirat cu cateva minute inainte…? Adesea ceea ce pare evident nu naste intrebari si totusi, acum simtea ca e altfel.. Dar, daca ceea ce inspirase in urma cu un an abia acum iesea pe expiratie…? Pentru ca aerul nu intra doar in corpul ei fizic, ci mergea mai departe in toata fiinta ei, miscand energiile…!

 Atunci cand intra pe narile sale, acel aer iesea din timp si din gravitatia Pamantului, punea in miscare particulele de energie din intregul corp si apoi se extindea mai departe in univers, in interior, in intrega sa fiinta, pana in centrul sau – Constiinta – de dincolo de universul fizic si in acelasi timp pe deplin incorporata acum si aici. Astfel acel aer era simtit si de povestile vietilor sale anterioare,  pana dincolo de granitele universului fizic, aducea alinare acolo unde energiile fusesera inghetate, mergea mai departe prin fiinta, atingand, alinand traume traite poate cu mii de ani in urma… Apoi dupa o lunga calatorie in vastitatea fiintei, in si in afara timpului, la un moment dat ajungea sa fie expirat.

Inspira cu nesat, simtindu-si prezenta pe deplin….Iar cand expira, bland, cu rabdare, recunoscu in acea expiratie ceva din energia si entuziasmul ce-i binecuvantasera viata in urma cu 30 de ani… Oare de acolo venea acea expiratie…? Simti cum fiinta i se umple de bucurie…si lumina…! Intelesese – alegerea era a sa: Inspira in prezent apoi prin expiratie putea sa exprime, sa purifice si sa readuca la viata orice parte a fiintei sale… Dar oare depindea de gravitatia timpului.? Nicidecum…! Continua sa respire din ce in ce mai amplu si mai lin….!

Razele de Soare ii mangaiau mainile si fata, iar cu picioarele simtea prospetimea firelor de iarba abia iesite. Stia ca acum aerul ce vine pe expiratie se intorcea din potentiale ale viitorului de peste 200 de ani, dintr-o lume in care Constiinta era cunoscuta iar viata devenise libera, frumoasa si vie din nou.

Acum, parca respira pentru prima data.. Toate energiile erau altfel aliniate….Simtea, stia, ii venea sa chiuie de bucurie, respiratia sa era Constienta….Atunci cand inspira - energia respectiva se extindea mai apoi in interior, in intreaga fiinta… Om si Maestru respirau impreuna… Iar atunci cand expira - din energia aflata in miscare in fiinta sa incomensurabila, particulele se materializau in molecule de aer si mai apoi in energie care capata o forma libera, neutra, vie…Hmm…!

Intra in casa si dadu drumul la muzica…Simtea o eliberare incredibila…Incepu sa danseze de bucurie si o stralucire extraordinara ii umplu fiinta… “Eu exist!…Eu sunt aici…!”

In derularea acelui dans minunat si aleatoriu simtea cum respiratia sa insotita de Constiinta atinsese suprafata Lunii… Avusese experientele sale  de cand incepuse lucrul cu Constiinta…! Din cand in cand coplesita de incrancenarea mentala a oamenilor din jur si de zgomotul cotidian, se mai retragea in cea mai linistita camera a casei sa bea o cafea in liniste si sa ascule muzica in surdina…Atunci isi dadea voie sa se extinda, sa-si deschida simturile si sa se bucure de Univers… In timp ce, ca om, savura cafeaua si ritmul muzicii, permitea energiei sale sa se extinda si sa mai faca cate o plimbare pe Luna.. De acolo putea vedea cu alti ochi frumusetea Pamantului stralucind in lumina Soarelui. In fond, o jumatate de ora de plimbare pe Luna, din cand in cand, nu strica nimanui…Isi putea folosi forma umana transpusa energetic pe suprafata Lunii si se putea plimba in acea liniste minunata. Din cand in cand vantul cosmic mai ridica particulele de praf, se mai auzea si cate un tiuit indepartat, dar nu se compara cu zgomotul si agitatia de pe Pamant…! Noaptea stelele erau mult mai aproape si cea mai mare stea vazuta de aici era Geea… Minunata priveliste…!

Aceasta experienta ii dadea voie sa-si incarce bateriile si sa accepte mai usor jocurile de putere de pe pamant, alergatura sistemelor de credinta si supravietuire care azi sunt la moda.

 In unele epoci se purta armura si sabia, acum in loc de sabie era factura si in loc de scut cardul. Comunicarea nu se mai facea cu buciume si tobe sau prin folosirea vocii ci doar cu degetelele care in zgomotul general atingeau abia soptit ecranul smart - phonurilor. Candva era si pe Luna mai liniste, dar acum emisiile atator canale mass media – unde electromagnetice raspandite in spatiu, creau si aici un bruiaj fin…!

Se plimba in liniste, simtind sub picioare praful selenar… Binenteles ca nu era singura fiinta prezenta pe Luna, dar nici nu se simtea deranjata… Intr-un univers atat de mare…Hmm…! Exista acea bucurie ca inca Eleganta Constiintei nu fusese sufocata de tehnologie…Nu putem fi cu totii astronauti, dar nici nu este nevoie daca vrem sa ne bucuram de viata si dincolo de Pamant avem simturile necesare… E vorba doar de a le deschide si a avea incredere. Increderea e simplitate,… dar nu si pentru fricile mintii…!

Lucrurile se limpezisera azi…Intelegerea respiratiei aducea mai multa Claritate si punea astfel de experiente intr-o alta lumina…!

Isi dadu voie sa se bucure de dans in timp ce curentii de aer miscau energia peste tot in jurul sau..Miros de flori, bucurie de viata, muzica… extraordinar …si …Da.. 1 martie…Astazi un vechi prieten isi anuntase vizita…Zaledor…! Trecusera 10 ani de cand acolo, la marginea desertului, cei 7 calareti ai caror cai aveau potcoave de aur, lasasera oamenii sa integreze, sa devina mai treji, intr-un mod natural,… sa se apropie de fiinta lor interioara..! Dar trecusera 10 ani…Nu  mai stia nimic de ceilalti…Auzise doar ca Zaledor, dupa ce ratacise prin lume cativa ani isi deschisese un atelier unde confectiona bijuterii si le vindea…!

Respira de cateva ori adanc si se apuca sa faca curatenie. Aspiratorul isi facea aproape singur treaba iar energiile casei deveneau din ce in ce mai luminoase… O noua Primavara,un nou inceput… Cativa stropi de ploaie se scuturau din nori…! Dimineata cand mersese la piata vazuse toata acea exuberanta a martisoarelor si florilor. Fetele oamenilor nu mai erau crispate.Toti simteau ceva dincolo de ganduri si griji, simteau viata si isi aduceau aminte ca este a lor…!

Bucurie sa fie la toti…! Orase vegheate de stele in care respira galaxii in forma umana ! Ce priveliste… doar muzica o poate descrie…!  

<*toate drepturile rezervate*>

Investiţia neurală

Evenimentele se precipită în faţa ochilor noştri, silindu-ne să ne revizuim evaluările şi imaginile despre realitate formate anterior. Cercetările ştiinţifice răstoarnă concepţiile mai vechi despre om şi natură.
Ideile vin şi se duc într-un ritm frenetic. (Un ritm care, cel puţin în ştiinţă, a fost apreciat la de douăzeci până la o sută de ori mai rapid decât în urmă cu numai un secol.) Mesaje încărcate cu imagini ne percutează simţurile. Între timp, limbajul şi arta, codurile prin intermediul cărora ne transmitem reciproc mesaje purtătoare de imagini se transformă şi ele mai repede.

Toate acestea nu ne pot lăsa – şi nu ne lasă – neschimbaţi. Se accelerează ritmul în care individul trebuie să prelucreze imaginile dacă vrea să se adapteze la mediul înconjurător tumultuos în care trăieşte. Nimeni nu ştie de fapt în ce mod reuşim să convertim semnale din afară în imagini interioare.
Totuşi psihologia şi ştiinţa informaţiei aruncă o oarecare lumină asupra celor ce se întâmplă odată ce imaginea s-a născut.
Astfel, în primul rând, se pare că modelul mintal este organizat în numeroase structuri de imagini foarte complexe şi că noile imagini sunt de fapt clasate în aceste structuri conform anumitor principii de clasificare. O imagine recent generată este clasată împreună cu alte imagini referitoare la aceeaşi chestiune. Concluzii de proporţii mai mici şi cu semnificaţie mai limitată sunt încadrate în generalizări mai largi şi mai cuprinzătoare. Imaginea e controlată în ceea ce priveşte corespondenţa sa cu imaginile deja clasificate. (S-a constatat existenţa unui mecanism specific neural care efectuează această procedură de control al corespondenţei.) Se ia o hotărâre cu privire la imagine, şi anume dacă are un raport strâns cu obiectivele noastre sau dacă, dimpotrivă, e îndepărtată de ele şi, prin urmare, fără importanţă pentru noi. De asemenea, fiecare imagine e evaluată – e „bună” sau „rea” pentru noi? în sfârşit, oricum am proceda în continuare cu noua imagine, o apreciem însă şi din punctul de vedere al adevărului pe care-l prezintă. Stabilim câtă încredere putem să-i acordăm.

Reflectă realitatea în mod exact? Putem să-i dăm crezare? Putem să ne bizuim pe ea când acţionăm?

O imagine nouă care se potriveşte în mod evident în compartimentul stabilit pentru o problemă şi care corespunde cu imaginile deja înmagazinate acolo nu ne creează prea mari dificultăţi. Dacă însă, aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des, imaginea e ambiguă, dacă nu corespunde sau, ceea ce şi mai rău, dacă se bate cap în cap cu concluziile noastre anterioare, în mod inevitabil modelul mintal va trebui revizuit. S-ar putea să fie nevoie ca un mare număr de imagini să fie reclasificate, deplasate, redistribuite până ce se găseşte o integrare corespunzătoare. Uneori vor trebui să fie demolate grupuri întregi de structuri de imagini şi apoi să fie reconstruite. În cazuri extreme, forma de bază a întregului model va trebui categoric să fie revizuită.

În consecinţă, modelul mintal nu trebuie considerat ca o bibliotecă statică de imagini, ci ca o entitate vie, plină de energie şi de putere de acţiune.

El nu este un „dat”, pe care-l primim în mod pasiv din afară. Dimpotrivă, este un factor pe care-l construim şi reconstruim în mod activ, clipă de clipă.
Investigând fără încetare lumea exterioară cu simţurile noastre, căutând să obţinem informaţii adecvate nevoilor şi dorinţelor noastre, ne angajăm întrun proces continuu de reaşezare şi aducere la zi a imaginilor.
În orice moment, nenumărate imagini se dezagregă, cufundându-se în imensitatea neagră a uitării. Alte imagini pătrund în sistem, fiind prelucrate şi clasate, în acelaşi timp scoatem imagini din depozit, le „folosim” şi le clasăm din nou, poate în alt loc. Comparăm fără încetare imagini, le asociem, le raportăm în noi chipuri şi le repoziţionăm. Aceasta este ceea ce se numeşte „activitate mintală”. La fel ca şi activitatea musculară, ea este o formă de muncă. E nevoie de multă energie pentru a menţine sistemul în funcţiune.

Schimbarea, rostogolindu-se tumultuos prin societate, lărgeşte ruptura dintre ceea ce credem că există şi ceea ce există în realitate, dintre imaginile existente şi realitatea pe care se presupune că o reflectă.
Atâta timp cât această ruptură se menţine în limite acceptabile, ne putem adapta schimbării în mod mai mult sau mai puţin raţional, putem avea reacţii sănătoase la noile condiţii, suntem încă stăpâni pe realitate. Când această ruptură devine prea mare însă, nu mai suntem în stare să ne adaptăm,reacţionăm inadecvat, devenim ineficienţi, ne dăm la o parte sau pur şi simplu intrăm în panică. În final, când ruptura a devenit peste măsură de mare, cădem pradă unor psihoze sau chiar murim.

Pentru a ne menţine echilibrul, pentru a menţine ruptura în limitele unor proporţii rezonabile, ne luptăm să ne reîmprospătăm stocul de imagini, să-l aducem la zi şi să reînvăţăm realitatea. Astfel, tendinţa de accelerare a lumii exterioare întâlneşte o accelerare corespunzătoare a adaptării la individ.
Mecanismele noastre de prelucrare a imaginilor, oricare ar fi ele, sunt constrânse să opereze cu o viteză tot mai mare.
Acest fapt are însă consecinţe care până în prezent au fost în mare parte neglijate. Căci atunci când clasificăm o imagine, orice imagine, facem o investiţie de energie precisă, eventual chiar măsurabilă, într-un model specific organizaţional din creier. 
Învăţarea necesită energie, iar reînvăţarea necesită şi mai multă energie. „Toate cercetările cu privire la învăţare – scrie Harold D.Lasswell de la Yale – par să confirme părerea că există «energii»- angajate în vederea protejării învăţăturii trecute şi că e nevoie neapărat de noi energii pentru a le elibera pe cele vechi... ” La nivel neurologic, continuă el, „orice sistem stabilit cuprinde combinaţii nemaipomenit de complexe de material celular, încărcături electrice şi elemente chimice. În orice moment... structura somatică reprezintă o investiţie formidabilă de forme fixe şi potenţiale...”. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă un lucru foarte simplu: reînvăţarea implică cheltuieli, sau, folosind terminologia noastră, reclasificarea imaginilor implică cheltuieli.
Toate discuţiile despre necesitatea educaţiei continue, despre învăţare, lasă să se înţeleagă că posibilităţile omului în această direcţie sunt nelimitate.
Aceasta este, în cel mai bun caz, o supoziţie, nu un fapt, şi o supoziţie ce necesită a fi cercetată îndeaproape, în spirit ştiinţific. Procesul formării şi clasificării imaginilor este, în ultimă analiză, un proces fizic, depinzând de caracteristicile date ale celulelor nervoase şi elementelor chimice din corp. În sistemul neural, aşa cum se află constituit, există probabil limite inerente privind cantitatea şi viteza prelucrării imaginilor de către individ.

Cât de repede şi cât de des este individul în măsură să-şi revizuiască imaginile interioare înainte de a se lovi de aceste limite?

Nimeni nu ştie. S-ar putea ca limitele să se întindă atât de mult peste actualele necesităţi încât aceste speculaţii sumbre să fie nejustificate. Există totuşi un fapt evident: accelerând schimbarea în lumea extrioară, îl silim pe individ să reevalueze mediul său înconjurător în fiece moment. Aceasta, în sine, reprezintă o nouă solicitare a sistemului nervos. Oamenii din trecut, trăind întrun mediu înconjurător relativ stabil, păstrau legături mai durabile cu propriile lor concepţii despre „starea de lucruri”. Noi, care trăim într-o societate de înaltă tranzienţa, suntem siliţi să trunchiem aceste relaţii. Tot astfel cum stabilim şi rupem, într-un ritm tot mai rapid, relaţiile cu lucrurile, locurile,oamenii şi organizaţiile, suntem nevoiţi să ne modificăm şi imaginile noastre mintale despre lume la intervale din ce în ce mai scurte.
Prin urmare, tranzienţa, scurtarea impusă a relaţiilor umane, nu este doar o condiţie a lumii exterioare. Ea îşi are reflecţia şi în interiorul nostru.
Noile descoperiri, noile tehnologii, noile structuri sociale în lumea exterioară irup în existenţa noastră sub forma unor ritmuri accelerate de schimbare, a unei scurtări progresive a relaţiilor. Ele împing către o viteză tot mai mare a cursului vieţii zilnice. Ele pretind un nou nivel de adaptabilitate şi pregătesc condiţiile pentru acea boală socială cu un mare potenţial de distrugere – şocul viitorului.


<*toate drepturile rezervate*>