Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


duminică, 11 octombrie 2015

Pe drumul spre inimă - A trai în acum - partea a III-a -



Acum suntem vindecaţi. Complet vindecaţi. Acest concept – vindecare – trebuie ridicat la un alt nivel. Faptul că mai avem suferinţe sau aspecte sâcâitoare, că mai există boli, frici sau provocări, nu înseamnă deloc că nu suntem vindecaţi, ci, dimpotrivă, reprezintă un semn că ceea ce a mai rămas sunt doar energii mişcate de la locul lor în procesul vindecării care se elimină mai lent, într-un alt ritm. Şi ca paradoxul să–şi arate măreţia, culmea este că abia acum avem nevoie de ajutor specializat, de vindecători. Vremea în care terapeuţii lucrau din exterior – şi aşa îi ajutau pe cei în nevoie – a trecut. Acum, actul terapeutic se bazează pe căutări interioare, pe conştientizări şi schimbări, pe lucrarea celui care cere ajutorul.
Se manifestă în mod evident două paradoxuri în acelaşi timp – care de fapt sunt unul şi acelaşi lucru:
- primul ne vorbeşte despre faptul că deşi suntem perfect vindecaţi avem nevoie de vindecător/terapeut – singuri nu putem vedea paiul din ochiul nostru;
- iar cel de al doilea ne arată că vindecătorul se poziţionează la rândul său în procesul propriei vindecări atunci când se implică în actul vindecării, iar cel ce are nevoie de vindecare este de fapt propriul său vindecător (dacă nu schimbă nimic nu poate atinge vindecarea), dar şi oferă, prin rezonanţă, subiect de reflexie pentru terapeut (nu întâmplător s-au întâlnit).
Vindecătorul este doar un maestru care dirijează orchestra sau acordează instrumentele. Este cu totul altceva.
Mi-am propus să încerc să creionez cele mai reprezentative şi răspândite simptome care caracterizează această perioadă deosebit de importantă din existenţa noastră. Observăm cu toţii că schimbările sunt tot mai diverse şi că se manifestă în toate aspectele vieţii, atât la nivel personal cât şi colectiv. De foarte multe ori comportamentele (fie individuale, fie de grup, colective) ne surprind prin amplitudinea lor şi uneori chiar prin lipsa lor de sens (aparent), iar asta ne destabilizează cumva.
Nu ne vine să credem că este posibil ca în secolul 21, într-o societate care este civilizată şi evoluată din punct de vedere tehnologic şi uman (social), se mai pot petrece anumite lucruri. Reacţiile şi acţiunile oamenilor sunt de cele mai multe ori bizare şi de neînţeles. Nu te puteai gândi că mai poate exista migraţia unor mase mari de oameni, că grupuri de tineri sau copii se asociază pentru a face gesturi care să şocheze, ca infracţionalitatea şi corupţia ajunge până la cele mai neaşteptate nivele sau că se dezvoltă o nepăsare majoră faţă de comunităţi însemnate de oameni, că mai putem vorbi de discriminare, abuzuri sau acţiuni conştient criminale în rândul celor ce au aparenţa că şi-au dedicat activitatea în slujba celorlalţi (medici, profesori, cei ce sunt înscrişi în actul justiţiei...).

Evident, lista poate continua, dar nu mai este nevoie de cineva care să o scrie pentru că este evidentă pentru toată lumea şi cu multă sârguinţă susţinută zilnic de toate canalele de comunicare.

Într-un cuvânt aş spune că Viaţa ne arată ce am lăsat neclarificat în urmă. Presiunea subconştientului colectiv este foarte mare şi de natură a ne face să ne întoarcem la judecată, să ne pierdem echilibrul şi liniştea interioară. Noi griji se nasc zilnic pentru că apar ca din senin situaţii surprinzătoare.
Am muncit mult cu noi înşine ca să facem paşi spre un alt stil de viaţă, dar cu tot ceea ce observăm în jurul nostru se naşte un sentiment de deznădejde, suntem tentaţi să "tragem pe dreapta".
Scriu aceste rânduri cu speranţa şi încrederea că pot să mobilizez acea parte din voi care ştie câte ceva despre lumile paralele, despre Universul Holografic, despre Esenţa Divină a fiinţei, că pot readuce bucuria şi iubirea din noi cu ajutorul celei mai simple metode pe care o mai cred extrem de eficientă: cunoaşterea, conştientizare, înţelegerea fenomenelor ce se produc independent de voinţa noastră direct exprimată.

O să spun foarte simplu: este vremea vindecării la nivel planetar, global. Ştiam cu toţii că toate sistemele şi credinţele care au definit lumea veche vor cădea, că schimbarea se va produce în tot şi toate şi că mai întâi vom trece prin noduri de haos (revedeţi articolul lui Tom Kenyon).

Gregg Braden ne spune de mult că orice paradigma veche duce spre drumuri închise. Cel puţin la conferinţa pe care a susţinut-o la Bucureşti a insistat mult pe acest aspect şi a dat explicaţii ştiinţifice amănunţite.

Mai pun doar câteva întrebări - retorice, evident: Nu ştiaţi că Pământul vrea să se vindece? Nu este normal ca toate anomaliile create de om să apară la suprafaţă - individual şi în grup – pentru a fi conştientizate şi alchimizate? Nu ştiaţi că Schimbarea este de esenţă feminină şi că nu se poate anticipa forma în care se va manifesta? Nu ştiaţi că "lumea va înnebuni" (nu aţi tot fost preveniţi?) dacă nu integrăm noile energii pe măsură ce ne sunt dăruite? Şi acum ce facem??? Cum reacţionăm şi ce înţelegem din ceea ce Viaţa ne arată? Să nu avem nicio legătură cu toate aceste situaţii/aspecte care vin acum spre noi, care răbufnesc la suprafaţă? Le percepem ca pe nenorociri sau ca pe oportunităţi vindecătoare? 
Întrebările pot continua, dar cred că sunt suficiente.

Subiectul este foarte complex şi plin de sensuri, de nuanţe... dar cred că este suficient pentru declanşa un proces interior de înţelegere şi evaluare a timpului pe care-l trăim. Şi atenţie: toate tipurile de comportament umane sunt exacerbate, duse spre extrem - in mod individual şi colectiv. Ne surprind/şocheză reacţiile oamenilor priviţi individual, dar şi cele ale organelor statului, ale companiilor şi ale oricăror alte structuri organizatorice, indiferent de obiectul lor de activitate. Dacă faceţi inventarul observaţiilor, vedeţi că sunt comportamente chiar din epoca de piatră şi că "incredibil" e cuvântul cel mai des folosit în ultimul timp.

Este evident că în aceste condiţii corpul nostru fizic simte, percepe toate aceste energii colective și ne vorbeşte în felul său. Dacă suntem atenţi îi putem înţelege mesajul şi putem descoperi legătura noastră cu lumea "exterioară". Sentimentele şi reacţiile noastre sunt cele care ne oferă cheia pentru a ne găsi singuri drumul spre mai departe, indiferent pe cine lăsăm în urmă. Ataşamentele şi judecata nu ne pot fi, de această dată, de niciun folos. Poate că a fost o vreme în care ne-au fost buni profesori, dar acum acea etapă este pe deplin încheiată. Ba mai mult, suntem puşi în situaţia de a ne descoperi toate părţile de neiubire din noi, tot ceea ce am creat din ruşine, regret, vinovăţie şi de a elimina toate iluziile şi otrăvurile pe care le-am colecţionat de-a lungul existenţei.

Tom Kenyon ne spune într-unul din programele sale că procesul obţinerii dharmei, al adevărului său, ţine de autochestionare (self inquiry) şi de autoinvestigare. Voi vorbi curând despre învăţăturile sale legate de acest subiect într-un mesaj viitor.
Hai să trecem în revistă acum câteva dintre simptomele caracteristice acestei perioade – fără pretenţia absurdă de a le epuiza.
1.oboseala acută/stare de somnolentă (mai ales la ore nepotrivite) este cea mai frecventă şi firească manifestare; drumul a fost lung iar examenul final foarte exigent (pentru unii chiar dur);
2.memoria pe termen scurt este deosebit de afectată ("se face loc" pentru integrarea Sinelui Divin cu toate experienţele "măiestrite" – pe scurt nu ştiu cum să spun altfel... dar voi ştiţi că este vorba despre un proces subtil şi complex – am spus aşa doar ca să vă sugerez "motivul"... să ştiţi că este normal); efectiv nu mai putem asimila, cantitatea de informaţie nouă pe care o aduce Schimbarea este copleşitoare, mai ales pentru cei neantrenaţi;
3.pierderi de atenţie - o fracţiune de secunda dispare totul din fata ta – inclusiv când eşti la volan! (mare grija dragi şoferi!!!) sau în orice altă împrejurare care presupune un plus de atenţie– gândul zboară în altă parte şi trec clipe bune in care nu ştii ce ai făcut, cu greu reconstruieşti/îţi reaminteşti (ex: vezi că ai trecut de intersecţie dar nu realizezi momentul în care ai fost acolo; accidentele de circulaţie sunt atât de numeroase şi de grave... şi aproape toate se produc din neatenţie sau dintr-un comportament bizar ce erupe brusc)... sau citeşti de mai multe ori o frază simplă ca să o înţelegi – procesul de întrupare/ancorare in pământ a noilor energii presupune o prezenţă mult accentuată faţă de cum eram obişnuiţi;
4.ameţelile şi durerile de cap sunt aproape un fenomen de masă şi apar şi pleacă brusc, fără nicio explicaţie;
5.indigestiile, problemele digestive de tot felul, vin deseori ca un mesaj al corpului care spune că s-a săturat de otrăvurile pe care i le oferim din alimentaţie (culmea este că legumele sunt cele mai agresate chimic)
6.durerile de oase apar şi trec repede pentru că vin doar să ne atenţioneze că se lucrează în special pe memoria celulară (oasele sunt partea cea mai densă a corpului şi deci cea mai încărcată de memoria ancestrală);
7.tulburări legate de a vedea (nu ştiu dacă ar fi corect să spun "de vedere"): ceața, te uiţi la un text şi nu înţelegi (pentru o clipă) în ce limbă e scris... şi se pare că trec pe la periferia ochiului umbre, sfere de lumină...
8.tulburări de auz – fie auzi lucruri inaudibile, fie îl rogi pe cel ce vorbeşte să repete pentru că ai sentimentul că sunetul vocii sale vine din altă parte decât de unde vine de fapt;
9.nu vorbeşti coerent – în sensul că fie vrei să spui una şi îţi iese alta..., fie nu găseşti cuvintele potrivite deşi ştii că le ai în vocabular..., fie nu eşti atât de clar încât să te faci înţeles; eu aş spune chiar că bâlbâiala este simptomul cel mai hazliu şi mai frecvent; culmea este că se manifestă şi în scris – degetul bate o altă tastă şi oricât ai reciti textul nu vezi greşeala;
10.pot apare coşmaruri noaptea, sau vise aiurea, nepotrivite cu vibraţia ta – asta mai ales pentru că se elimină fricile din adâncuri, otrăvurile din organism, se elimină energiile nereciclate, iar visul le exprimă ca şi cum nu ar vrea să plece fără să-şi ia la revedere.
11.alimentaţia este semnificativ diferită de cea obişnuită, indiferent în ce sens – observi clar cum alegi să mănânci atât de diferit, încât eşti uimit de cum este posibil (vegetarieni convinşi mănâncă din nou carne... sau invers)
12.apar momente (trecătoare) de frică /panică, fără motiv sau o explicaţie cât de cât plauzibilă;
13.stare de sensibilitate acută (chiar plânsul din senin şi fără motiv) care poate duce la instalarea chiar a unor depresii cu forme ciudate, furie, revoltă, nemulţumire, nervozitate, iritabilitate, dezamăgiri.. şi orice din aceste categorii; se găseşte cineva care să mai apese pe câte un buton care nu mai credeai că îl ai!

V-am dat câteva simptome ale corpului fizic care sunt posibile/probabile în această perioadă, tocmai pentru că este normal ca şi corpul/fiinţa voastră să simtă zonele de eliberare, este normal să percepem aceste furtuni energetice colective, într-un fel sau altul.

Remedii: auchestionarea, autoinvestigarea, dar nu în manieră obsesiv compulsivă. Observăm, ne întrebăm şi cu sinceritate şi onestitate căutăm profund în interiorul nostru ca să aflăm ce parte din noi se exprimă/manifestă. Este un bun prilej pentru o vindecare deplină, pentru eliminarea fricilor şi a tuturor celorlalte otrăvuri spirituale, este vremea să dovedim că merităm drumul spre calitatea de Co-Creator conştient, lucid, înţelept, matur, cu discernământ.

Ne putem ajuta de câţiva indicatori cu care suntem învăţaţi în conştientologie să ne facem evaluările. Ni se cere să observam dacă:
1.acţionăm din compasiune sau din milă?
2.ne întemeiem deciziile pe principii de cooperare sau de competiţie?
3.ne asumăm viaţa aşa cum am creat-o sau ne cufundăm în starea de victimă?
4.suntem în căutarea elementelor care înseamnă calitate sau suntem interesaţi doar de cantitate, gonind neîncetat pentru a satisface tot mai multe dorinţe ale egoului?
5.dorim claritate (adevăr) sau practicăm consolarea, cu noi şi cu cei din jur?
6.manifestăm universalism sau ne limităm la sectorialism?
7.oferim asistenţialitate, ne punem în serviciu sau suntem egocentrici şi nu ne interesează pe cine şi cu ce deranjăm?
8.acţionăm cu determinare sau alegem zona de confort, lăsând scuzele să decidă în locul nostru ce este mai bine pentru noi?
9.acţionăm cu discernământ sau din impuls, adică acţionăm sau reacţionăm?
10.acceptăm indigestia spirituală şi ne lăsăm manipulaţi sau punem în mişcare sistemul de valori înainte de a acţiona sau de a propaga informaţii?
11.înţelegem ce înseamnă iubirea de sine sau ne risipim trăind viaţa altora?
12.mai luăm decizii care au la bază separarea sau tindem tot mai mult spre unitate/Unime?

Priviţi în jur si faceţi radiografia "situaţiilor"/împrejurărilor, locurilor şi comportamentelor umane în care NU se produce Schimbarea. Nodul de haos se accentuează. Răspunsul la întrebarea ce avem de făcut este foarte complex, delicat si presupune timp şi atenţie pentru a fi formulat. Tot ce pot spune sunt urmatoarele:
- atenţie la ce simţiţi, la cum reacţionează fiinţa voastră la diferite teme/aspecte/întâmplări/situaţii/ştiri.....; legătura dintre "un subiect" si holo-istoria voastră o face trăirea/percepţia/simţirea fiecăruia dintre voi - este personal, nu colectiv (adică nu contează "părerea" celui de lângă tine - fiecare cu contextul sau. Contează ce poţi tu recicla/conştientiza/vindeca cu acel prilej).
- daca vă apucă judecata..., puteţi observa ce spuneţi/ce anume judecaţi şi veţi şti ce legătură străveche (dar foarte posibil si actuală) aveţi cu acel tip de comportament. Viata va arata realitatea definiţiilor/programelor care rulează în biosistemul vostru – deci amintiţi-vă proverbul: "gura voastră vorbeşte mai întâi pentru urechile voastre! Ascultaţi-o ce spune!"
- fiţi observatori neutri dacă vreţi să contribuiţi la rezolvare, pentru că ştiţi foarte bine că nimic nu se rezolvă de la acelaşi nivel de vibraţie si ca gândurile, emoţiile şi sentimentele fiecăruia contribuie la calitatea subconştientului colectiv.
- fiți voi S C H I M B A R E A! Dacă şi voi abordaţi ceea ce se întâmplă în toate aspectele vieţii- ÎN ABSOLUT TOATE - din perspectiva vechilor paradigme şi credinţe limitative, atunci chiar nu mai avem nicio şansă (alternativă în care eu nu cred!!!!).
- nu mai decideţi voi soarta oamenilor fără să vi se ceară asta şi nu mai judecaţi pe nimeni, pentru că nu cunoaşteţi întregul tablou al contextului său. Ocupaţi-vă de voi si nu va abandonaţi linia de timp pe care aţi ales-o!
- AVEŢI ÎNCREDERE IN VOI!!! Sunteţi puternici si frumoşi, ştiţi tot ceea ce trebuie să ştiţi! Conectaţi-vă cu Esenţa voastră, ascultaţi-vă sufletul! A VENIT VREMEA MULT ASTEPTATĂ!!!! Nu mai creaţi din frică/judecată! etc....!

Eu sunt conştientă că din TOT CEEA CE EXISTĂ fac şi eu parte, că în existenţă am făcut tot ceea ce acum nu îmi place la alţii: mi-am impus credinţa prin forţă, am manipulat, am acceptat că uneori mie îmi era bine pe când altora le-a fost rău, că luptând pentru dreptate m-am îndepărtat de dreptate..., că am acţionat şi reacţionat din orgoliu...., etc., că drumul meu a fost lung si presărat cu tot ceea ce acum observ că se manifestă exacerbat în toate aspectele/domeniile Vieţii. 

Mulţumesc Divinităţii, ajutoarelor mele şi îngerilor că am ajuns în clipa vindecării, că păşesc pe calea înţelepciunii şi mă străduiesc să valorific fiecare oportunitate pentru a-mi integra Unităţile de Luciditate pe care le-am pierdut de-a lungul vieţilor!

<*toate drepturile rezervate*>

vineri, 2 octombrie 2015

Pe drumul spre inimă - A trai în acum - partea a II-a -

     
"Când totul se schimbă... schimbă totul" - Neale Donald Walsch

Încetul cu încetul – dar clar şi ferm – Viaţa ne obligă să părăsim mintea, creierul logic – creat pentru o lume duală – şi ne învaţă, pas cu pas, cum să atingem Frecvenţa Geniu şi să trăim în inimă. Părăsim lumea în care există bine şi rău, dar nu am ajuns încă în dimensiunea iubirii, acolo unde nimeni nu poate fi rănit. Cum oare să ne simţim confortabil, în aceste condiţii? Este limpede pentru noi toţi: trebuie să avem răbdare, să avem încredere în noi şi în părinţii noştri Divini, să nu lăsăm sabotorul din noi să mai deţină controlul. Dacă înţelegem de ce au loc aceste schimbări, dacă ne conştientizăm miza, dacă scopul nostru este clar stabilit, trecem cu bucurie prin orice. Intrarea şi menţinerea liniei de timp pe care am ales-o presupune o perioadă de acomodare şi reaşezare. Cu puţină atenţie găsim soluţia potrivită pentru orice împrejurare.

Schimbările de stări*, provocările şi situaţiile pe care le mai avem de depăşit, tot ceea ce ni se întâmplă are un scop mai presus decât ne putem noi închipui. Dacă conştientizăm şi vrem, putem învăţa de la maestrul nostru interior cum să facem faţă acestor timpuri. Dar..., până atunci, apelăm la orice „instrument" energetic sau remediu pe care l-am testat cândva. Orice este potrivit, deşi nimic nu mai este potrivit. Să fim conştienţi că ceea ce facem, ca să ne descurcăm pe moment, este doar un ajutor, un pansament aplicat printr-o metodă pe care am învăţat-o cândva şi ne-a fost utilă, sau una pe care abia acuma o testăm.
(* în Newsletter-ul următor voi încerca o sinteză a simptomelor mai prezente în această perioadă)

Soluţia adevărată este TREZIREA CONŞTIINŢEI. Dacă investim în noi, dacă lăsăm virtuţile Divine să ne inunde fiinţa, dacă vom face efortul de a înţelege ceea ce îngerii ne transmit, nu vom mai avea nevoie de nimic. Curând lucrurile se vor linişti, dacă punem şi noi umărul la împlinirea acestui vis. Fiecare dintre noi se va situa clar în lumea pe care şi-a ales-o şi a construit-o. Lumile paralele vor funcţiona într-o perfectă legalitate, fără să se deranjeze una pe cealaltă. Trebuie să fim conştienţi de asta şi să îngăduim lucrurilor să se aşeze. Selecţia are loc sub ochii noştri. Grupuri tot mai mari de oameni se unesc în jurul unor valori la care aderă cu prioritate. Este clar că acum e timpul în care este bine să ne clarificăm priorităţile, conştient. Asta înseamnă că alegem lumea în care dorim să trăim, deci acţionăm cu Liberul Arbitru trezit la un alt nivel de conştiinţă.

Evoluţia este un proces. Accelerat sau lent, tot proces este, deci presupune timp, implicare, responsabilitate şi responsabilizare, blândeţe şi înţelepciune, linişte şi echilibru. Nu poate fi forţat, tot aşa cum nu poţi face o floare să înflorească înainte de a-i fi venit vremea.
Încet și sigur, ne apropiem de Conștiinţa Unimii. Mai rămâne să ne clarificăm cu privire la sensul cuvântului Unime. Este un supraconcept pe care a venit vremea să îl înţelegem, doar că avem nevoie pentru asta de "creierul inimii". Este un alt subiect, la care cu toţii vom reflecta.

Să observăm, deocamdată, că în aceste vremuri valorile cosmoeticii sunt evidenţiate tot mai mult, că Virtuţile Divine sunt recunoscute și exprimate cu mai multă fermitate şi că se conturează treptat o nouă lume, bazată pe cooperare și nu pe competiţie. Accentul este pus pe calitate şi nu pe cantitate. Greu, poate prea încet, dar paradigmele se schimbă, omul se eliberează de constrângerile limitative și începe să-şi abordeze viaţa din altă perspectivă. Mai ducem după noi încă vechituri, lucruri de care ne-am îndepărtat dar de care încă nu ne-am despărţit, deşi nu ne mai reprezintă. Este evident, însă, că procesul de eliberare a început de mult, iar în curând vom putea trăi adevărata libertate. Nu putem ceda acum, în prag de naştere a unei noi lumi. Dimpotrivă: abia acum aducem la manifestare discernământul, hotărârea, determinarea, încrederea, compasiunea etc. Dorinţa de libertate autentică ne va mâna pe drumuri bine conturate şi ne va pune în situaţia de a aduce la manifestare toate valorile dobândite în lungul drum al vieţuirilor, de la Începuturi şi până în acum. Asta înseamnă întrupare deplină, proces încheiat, naşterea unui nou ciclu de existenţă.

Valul energiilor care au ajuns acum la maturitate a pornit cu ceva timp în urmă. O schimbare majoră s-a produs în conştiinţa fiecăruia dintre noi – ceea a schimbat foarte mult şi calitatea energiilor din subconştientul colectiv. Dar, încă nu am învăţat să recunoaştem gândul care nu ne aparţine şi ne pomenim, din senin, în tot felul de vârtejuri şi situaţii care ne îndepărtează de lumea noastră adevărată.

Conştiinţa trezită la realitatea spirituală se maturizează tot mai accelerat, dar nu a ajuns încă în punctul la care ne-am fi dorit. Structurile noastre non-fizice devin însă tot mai active, captează şi prelucrează informaţia nouă, absorb energia fiecărui moment şi asta ne ajută să înaintăm. Controlul asupra stărilor emoţionale sau mentale, asupra gândurilor şi sentimentelor noastre trebuie să ajungă la cote de echilibru permanent, pentru a ne face capabili să generăm schimbarea, în mod natural, fără suferinţă.
Cu alte cuvinte, în fiecare clipă a existenţei noastre trebuie să manifestăm o atitudine şi un comportament cât mai corect – în acord cu simţirea şi nevoia noastră, cu menirea asumată, cu visul care ni se derulează în fundal, cu aspiraţiile noastre sincere, autentice. Este lesne de înţeles că nu putem face asta decât respectându-l pe cel de lângă noi, care, în mod evident, mai are alte lecţii de învăţat, se întâlneşte cu alte provocări, atrage alte tipuri de experienţe, pentru că se pregăteşte pentru altceva, are un drum diferit de al nostru.

A venit vremea să optăm pentru clarificare şi nu pentru consolare, pentru universalism şi multidimensionalitate, pentru adevăr sub toate aspectele lui – cu sinceritate, fără şiretlicuri după care să ne ascundem şi fără să ne găsim scuze atunci când observăm că deviem de la Calea pe care am ales-o. A venit vremea să fim atenţi la efectele pe care acţiunile noastre le produc asupra vieţii noastre şi a celorlalţi, să ne axăm atenţia pe asistenţialitate, fraternitate şi ajutor reciproc, să echilibrăm a da cu a primi şi a primi cu a da. Toate astea – şi multe altele – înseamnă, într-un cuvânt, să trăim COSMOETIC.  

Deşi am mai spus-o şi cu alt prilej, simt nevoia să revin.
Cosmoetica este un concept extrem de complex, asupra căruia trebuie să reflectăm cu toţii, zi după zi, ca să-i descifrăm profunzimea. Se referă la compasiune versus milă, la cultivarea răbdării pentru a dezvolta înţelepciunea şi cumpătarea, la efortul susţinut de a căuta adevărul Divin, de a descoperi şi folosi legile Universului, de a-ţi afla şi aplica Planul Existenţial, se referă la creşterea responsabilităţii, la asumare, la a dărui cunoaşterea şi priceperea celor ce sunt deschişi pentru a evolua – şi mult mai mult decât toate acestea la un loc.

Ca să accesăm multidimensionalitatea şi universalismul la care aspirăm, e nevoie mai întâi să ne cunoaştem propriile puteri şi să avem încredere în ele, înseamnă să trăim conştient şi să înţelegem că fiecare gest, gând – oricât de minor ar părea – că fiecare vorbă sau acţiune influenţează nu numai viaţa fiecăruia dintre noi, dar şi pe a celorlalţi – indiferent dacă ne referim la cei din plan fizic sau la cei din plan extra-fizic. Despre modul în care noi influenţăm viaţa terestră şi pe cea a semenilor noştri, nu mai este cazul să discutăm. Ştim că suntem mai mult decât corpul nostru fizic, iar conştiinţele din alte sisteme, din alte spaţii cosmice sau galactice, ne ajută şi ne asistă, ne îndrumă să ajungem acolo unde divinitatea lăuntrică ne cheamă, doar că nu trebuie să uităm că în Univers există, în primul rând, reciprocitate, adevăr, ordine... Suntem ajutaţi – dar vine şi timpul când şi noi trebuie să ajutăm, să dăruim din experienţele noastre. Ne bucurăm de asistenţa helperilor (cei care ne ajută din alte dimensiuni ale Sistemului Vieţii pe Pământ), dar în acelaşi timp ne şi pregătim pentru a fi, la rândul nostru, helperi.

Sunt convinsă că totul este aşa cum trebuie să fie, că Viaţa merge pe Drumul ei, nestingherită. Mama Pământ îşi urmează Planul, iar noi trebuie să decidem dacă o urmăm sau nu.

Fiecare clipa pe care o trăim este un Miracol. Viaţa este un Miracol, Noi suntem un Miracol. Noi respirăm Viaţa si Viaţa ne respiră pe noi. Totul curge lin, blând, totul are un sens, un rol, un ritm. Nimeni nu poate schimba ritmul, pentru că Viaţa îşi descrie măreţia, aşa cum ştie Ea. Daca am putea privi prin ochii Vieţii, am privi, de fapt, prin ochii lui Dumnezeu. Nu este greu să o facem. Şi…, cu toate astea, puţini îndrăznesc să o facă. Ne–am învăţat să privim doar secvenţial. Unii văd într-un fel – nedreptate, suferinţă, lipsuri…. – alţii văd în alt fel – frumuseţe, provocare, acţiune, mişcare… văd cum totul se schimbă şi privesc, fascinaţi, spectacolul Vieţii. Dacă ne ridicăm deasupra evenimentelor concrete şi admirăm întregul tablou, putem sesiza Schimbarea, iar dacă reuşim să facem asta, ne putem regăsi noul Drum, creionat într-un alt context. Contextul vechi pleacă. Etapa prin care s–a definit, s–a încheiat. Ce mai aşteptăm? Haideţi să facem saltul, haideţi să mergem mai departe! Chiar nu ne–am plictisit de atâta aşteptare?

Da, poate fi greu…., poate fi dificil…. sau poate, antrenaţi şi dornici de schimbare, ne este mai uşor. Totul e relativ. Depinde doar de ochelarii prin care privim. Mai mult sau mai puţin, mai uşor sau mai greu, cu toţii ne întâlnim, într-un fel sau altul, cu obstacolele ce stau în calea Schimbării. Ne punem întrebări…, căutăm soluţii…, suntem deseori dezorientaţi…, ştim/simţim/ observăm că ceva nu merge. Alteori, e diferit. Totul curge lin…, sincronicităţile apar şi clarifică totul… ne împing înainte… şi, cumva, ne trezim într-o altă realitate. Ce face diferenţa? De ce odată este într-un fel si altă dată în alt fel? Cum să facem să ne putem odihni? (aaaaa… ce–am zis? sa ne odihnim??? daaaa, cred ca am găsit un răspuns bun ! asta e! vrem să ne odihnim si cred ca merităm! după o asemenea Călătorie… este ceea ce sufletul nostru îşi doreşte: odihna!).
Uneori ne vin răspunsuri care fac sens cu noi, care schimbă o paradigmă sau elimină o credinţă limitativă – şi aşa căpătăm câte "o clipă de odihnă". Cei din lumea nevăzută ne îndrumă, ne arată pas cu pas cum să vedem mai clar, cum să ne interpretăm mesajele care vin neîncetat.

Viata ne dăruieşte atât de multe …, dar şi noi, la rândul nostru, avem de aşezat câte ceva în fiinţa noastră, pentru a desăvârşi contextul. Timpul trece, din păcate sau din fericire, mai repede decât putem noi ţine pasul. Mai e puţin şi ne vom trezi într-o altă lume, mai frumoasă şi mai stabilă.
Va continua...


<*toate drepturile rezervate*>

Pe drumul spre inimă - A trai în acum - partea I -

 

"Când totul se schimba... schimbă totul" - Neale Donald Walsch
Trăim o perioadă în care totul se schimbă cu rapiditate. Ceea ce astăzi este valabil, mâine nu mai e. Suita de evenimente cosmice care ne-au atins sufletul cu atâta frumuseţe, în ultima perioadă, au deschis mai larg porţile către noi înşine. Pe undeva încep să cred că ăsta este sentimentul care ne vorbeşte despre întoarcerea acasă: întoarcerea spre noi înşine, spre casa sufletului, spre Divinitatea interioară – cea care îşi are locaşul în Spaţiul Sacru al Inimii.
Şi, deşi totul se întâmplă cu o viteză uluitoare, din când în când simt nevoia să mă opresc din drum şi să asimilez tot ceea ce am învăţat sau am trăit până la acel moment. Ating un prag, mă aşez în mine contemplând, încep să înţeleg ce tocmai mi s–a întâmplat…, mă bucur, conştientizez, integrez. Apoi, din nou, pe nesimţite, fără să ştiu de fapt ce fac, las lucrurile să se întâmple, să curgă – lin sau tumultuos – în existenţa mea şi să-mi continui drumul. Este fără de sfârşit. Mereu aşa se întâmplă. Roata Vieţii se–nvârteşte în ritmul său, cum ştie ea.
O astfel de perioada traversez acum. Mi–era dor de mine, m–am regăsit… şi acum vreau să mă satur de miresmele reamintirii, să zbor puţin prin lumea visurilor mele, să–mi îmbrăţişez copilul interior şi să dansez cu Viaţa. Simt că este momentul să intru în dialog cu mine însămi, poate mai aflu câte ceva ce mi–a scăpat, preocupată uneori mai mult de drum, decât de comorile sale.
Aşa facem mereu – deşi de fiecare dată când ne împotmolim, ne promitem nouă înşine că nu mai revenim la lecţiile deja învăţate: la început totul este frumos, entuziasmul ne cuprinde… ne avântăm în noi proiecte… şi apoi… uităm, uităm tot ceea ce ne–am promis, gândul cu care am început. Cumva, drumul însuşi parcă ne corupe, ne abate de la esenţă, ne fură peisajul, ne identificăm cu rolul! Offf, oare de ce? E atât de greu să aplicăm ceea ce știm? Se pare că DA. O să trecem noi și peste asta, nu vom avea încotro. Ciclurile se încheie curând și noi vom urma fluxul.
Acum mă odihnesc. Din când în când, am nevoie de odihnă. Drumul a fost lung, cu multe ocolişuri şi uneori simt oboseala. Mai am nevoie de răgaz, înainte de pleca mai departe. Suntem, de ceva vreme, într-un permanent nod de haos, dar ne sunt dăruite şi perioade de linişte. Şi Universul ne respectă efortul şi ne mai dă răgaz, înainte de a ne continua Călătoria. Curând, Venus va ieşi din retrogradare şi ne invită, alături de Ea, spre o nouă aventură, într-un nou ciclu (care a debutat deja, odată cu Portalul Mariei)
Am spus că mă odihnesc − dar oare ce înseamnă asta? Dacă sunt conştientă de trăirile şi reacţiile mele, îmi dau seama că, de fapt, acest mod de a mă odihni este cumva altceva, deşi tot asta aş spune că este. Este şi nu este, în acelaşi timp. Este, pentru că nu mai trec prin provocări, nimic nu îmi distrage atenţia, nu mai vine nimic nou spre mine... deşi totul este nou! Nimic nu mai este cum era, deşi arareori ne dăm seama de asta. Mi–e bine, iubesc totul şi totul mă iubeşte pe mine, nu mai am vise pentru că visul mă visează pe mine… Viaţa curge lin, iar timpul, acel element fracţionat în minute şi secunde, îmi dăruieşte neîncetat clipe de relaxare, în care îngerii mă răsfaţă. Dacă sunt sinceră cu mine şi mă las răsfăţată de blândeţea energiilor ce mă înconjoară, spun DA, mă odihnesc!
Pe de altă parte, dacă merg mai adânc în lumile interioare, văd că nu e deloc aşa. Acolo este o forfotă permanentă, informaţiile vin şi pleacă, tipare de credinţă limitativă se sparg, reorganizarea este în plină desfăşurare. Asta înseamnă că nu mă odihnesc? (Uite aşa se bagă mintea, cea care vrea să ştie ce nu este de ştiut. Ea se întrebă mereu, deci, ea nu se odihneşte. Ce să–i fac? Nimic. Va constata singură cât de caraghios se poartă şi cât timp pierde inutil.) Ba da, sunt în vacanţă, mă odihnesc şi mă bucur că o pot face. Dar asta nu înseamnă că nimic nu se mai mişcă, că totul devine static şi imuabil, că procesele ce au fost declanşate nu îşi continuă misiunea. Când te odihneşti, trăieşti bucuria lucrului împlinit şi totul se aşează, temeinic, la locul său, tabloul continuă să se deseneze pe el însuşi. Viaţa se împlineşte.
Experienţa mea devine experienţa noastră, iar experienţa noastră devine şi a mea. Legăturile dintre noi/voi şi mine se formează armonios, începem să ne recunoaştem ca suflete care au plecat cândva, împreună, pe acelaşi Drum. Începi să înţelegi – puţin, prin ochiul drept uşor mijit – că un nou nivel de conştiinţă, o nouă dimensiune a fiinţării, se pregăteşte pentru noi. Începi să ştii că totul se ridică pe o altă octavă de existenţă.
Când eşti pregătit pentru a apăsa pe butonul reset, sincronicităţile vin şi–ţi aduc un eveniment care schimbă, fundamental şi definitiv, mica lume în care trăieşti. Poate fi o mică întâmplare, o conştientizare venită parcă din senin sau poate fi un eveniment major. Nu are importanţă, este doar o chestiune de percepţie. Ştii că ceva major s-a schimbat în fiinţa ta pentru că, dacă încerci să împărtăşeşti, să povesteşti cuiva despre noua ta percepţie despre Viaţă, nu vei găsi cuvintele potrivite, totul devine inexplicabil. Singura variantă pentru a te exprima în alt fel decât în cuvinte va fi limbajul trupului, al ochilor.
Pentru mine, aceste evenimente au rol de declanşator care mă propulsează tot mai profund într-o lume interioară pe care nu mai vreau s-o părăsesc. Este ca şi cum mă reinventez, pentru a nu ştiu câta oară.
Energiile cosmice cu care ne conectăm în această extraordinară etapă din existenţă, tocmai asta sunt destinate să facă: să creeze, susţină, încurajeze intervenţia unor situaţii, evenimente etc., care să ne oblige să ne schimbăm și să ne întoarcem privirea către interior. Bucuria mea este cu atât mai mare, cu cât constat că asemenea momente încep să devină normale, ușor de recunoscut pentru tot mai mulţi oameni, indiferent de preocupările lor. Ceva se întâmplă și procesul începe să curgă, iar viaţa să înceapă un nou flux.
Introspecţia şi căutările interioare devin un mod firesc de a fi. Privind spre cei din jurul meu, am impresia de multe ori că lumea a amuţit, că nimeni nu mai vorbeşte prin cuvinte – deşi tot cuvinte folosesc. Pare, la prima vedere, un nonsens. Nu ştiu cum voi explica asta, dar voi încerca. Sunt convinsă că dacă prindeţi ideea, puteţi constata acelaşi lucru, prin experienţă proprie. Iar când veţi trăi această stare, în interiorul vostru se va produce ceva ce încă nu are nume.
Ne percepem unii pe alţii în alt mod, mai curat, mai intim mai profund. Simt, aud, văd... cum ceva ne uneşte într-un mod miraculos şi tăcut. Parcă fire nevăzute ne ţes pe toţi într-un nou tablou – care prinde contur şi claritate, zi după zi. Dacă respiri adânc şi eşti atent la limbajul corpului, simţi că ceva nou se conturează, o anume stare, un alt mod de fi fericit, liniştit; surprinzi – cu alte cuvinte – o altă vibraţie. Atenţia şi intenţia, reunite în simplul act al respiraţiei, creează un fel de trezie, de revelaţie, te duce spre o trăire care trezeşte copilul interior, care creşte bucuria şi recunoştinţa că trăieşti aceste vremuri ce n-au mai fost niciodată, nicăieri în Univers; te simţi onorat.
Orice explicaţie logică, raţională, devine inutilă. Cuvintele au dispărut, mintea cea duală colapsează, în sfârşit. Dacă cineva te întreabă „ce faci", răspunzi ce-ţi vine atunci în minte – dar, pe undeva, adânc în interiorul tău, răspunsul care ţi se pare potrivit ar fi „nu simţi, nu vezi, de ce mai întrebi?" Şi tu, cel care a întrebat, ştii foarte bine că ai verbalizat un tipar doar pentru că altfel nu ştiai cum să începi o conversaţie. Poate o să pară foarte preţios spus, dar eu cred că a venit vremea unei comunicări la nivel de spirit – evident, pentru început, doar între cei ce rezonează unii cu alţii.
Dar apare și un paradox, pentru că, pe de altă parte, privind în jur constaţi că de fapt nimeni nu se înţelege cu nimeni. Discrepanţa este foarte mare. Oricât ai încerca să te faci auzit, ascultat, să încerci să spui ceva chiar important – în interesul, aparent, al interlocutorului – nu reuşeşti să treci de personalitatea lui. Te loveşti ca de un zid. Tiparele se repetă la infinit.
În mod clar, trăim vremea secerişului. Fiecare o ia pe Drumul său. Şi... orice Drum este un Drum, potrivit cu starea şi chemarea interioară a celui care îl parcurge. Nimeni nu poate fi trezit din exterior, iar a te privi din interior e o artă, o măiestrie la care ajungi după îndelungi căutări. Când ai ajuns acolo, judecata dispare, totul este privit dintr-o altă perspectivă şi... cuvintele dispar, îşi pierd înţelesul. Evident, şi ăsta este tot un mod de exprimare, la fel de nefericit ca oricare altul. Inima nu se poate exprima prin cuvânt şi ajungem, vrând nevrând, într-un impas de exprimare, de comunicare. Tot ceea ce ne mai salvează este metafora, sintagma poetică şi simţul umorului, capacitatea de a vedea dincolo de cuvânt, de limitarea oricărui tipar, dincolo de aparenţe.
Pe măsură ce conştiinţa noastră evoluează, pe măsură ce trecem prin proces, e tot mai important să simţim/ştim care este momentul în care trebuie să spunem stop şi să încercăm să sesizăm schimbările ce au intervenit în fiinţa noastră. Fără să lăsăm lucrurile să se aşeze în noi, fără să ne înţelegem pe noi înşine, am face totul superficial şi am trece prin viaţă fără să împlinim ceea ce ne-am propus prin Programul nostru existenţial, atunci când am venit la întrupare.
Largul evantai de sunet şi culoare, care ne învaţă să trăim conştient şi în acum, ne solicită, pe deplin, atenţia. Îmi este clar că pentru a înţelege tot ceea ce ni se întâmplă, pentru a împământa energiile noi care ne sunt dăruite, avem nevoie de responsabilitate în tot ceea ce facem, de determinare şi implicare, de alegeri conştiente – şi, mai ales, de alegeri potrivite cu scopul şi contextul. Cel mai bun început este prin a ne asuma fiecare gest sau gând – chiar dacă îl considerăm minor – fiecare cuvânt sau acţiune, să fim atenţi la sincronicităţi, pentru a le înţelege rostul.
Evenimentele cosmice la care am asistat în ultimul timp, ne-au schimbat calitatea vieţii, ne-au ridicat pe o nouă treaptă existenţială. Şi este doar începutul. Am mai spus asta de multe ori şi iată că totuşi o repet.
Zi după zi intervine ceva cu totul nou în exprimarea Vieţii pe Pământ, iar fiecare etapă a devenirii e un început a ceva mult mai măreţ decât a fost vreodată. Este ca şi cum în fiecare zi începe o nouă viaţă. De cele mai multe ori e foarte greu – uneori chiar imposibil – să descifrăm câte ceva din pânza care abia se ţese, să încercăm să înţelegem, la nivel interior, ce avem de făcut pe mai departe şi pe unde ne vom continua Drumul.
Schimbarea, sau noutatea, nu e întotdeauna uşor de sesizat, mai ales că suntem învăţaţi să vedem viaţa doar prin ochii minţii duale – care judecă, observă, dă verdicte. Pentru a schimba asta şi a ne abandona inimii, mai avem doar câţiva paşi de făcut. Deja este un lucru despre care toată lumea povesteşte. Trebuie să avem răbdare şi să nu mai încercăm imposibilul – şi anume, să nu mai căutăm să înţelegem totul, să explicăm totul. Tiparul cu un anumit simptom căruia îi corespunde o cauză spirituală, a dispărut. Acum, trebuie să avem credinţa şi încrederea că lucrurile se lămuresc în mod personal, propriu, iar răspunsul adevărat este în noi şi numai în noi. Nici în cărţi, nici în tratate, dar nici în experienţa altcuiva. Totul este p e r s o n a l şi unic.
O întrebare justificata ar fi: Dar, oare, putem descifra ceea ce se află în spatele fiecărui eveniment, experienţă pe care o atragem? Cum facem sa aflăm mesajul lor? Sau, de unde ştim că ceea ce gândim/credem este adevărat şi nu o creaţie a minţii?
Da, nu ştim încă, sau nu de fiecare dată. Când vom ști să comunicăm sincron cu lumea nevăzută, vom fi, probabil, în pragul Iluminării. Pana atunci ne testăm şi suntem testaţi, învăţăm prin experienţă proprie. In acest punct am ajuns, acest prag îl mai avem de trecut. Pe "formularul" de testare, sunt o grămadă de întrebări ajutătoare, cum ar fi: am rănit pe cineva cu atitudinea mea, chiar am nevoie dr ceea ce-mi doresc, sunt eu cel care știe ceea ce este bine pentru mine sau pentru cel drag mie, de îndrăznesc să îl judec? Sau, cel mai uşor este să ne întrebăm: cine este cel ce vrea explicaţii: inima sau creierul?
Știinţa a demonstrat că inima are propriul ei creier. A trăi în inimă nu înseamnă că lucrurile nu au sens, direcţie sau claritate. Reflectând asupra unui aspect si ascultându-ţi corpul, punând cu sinceritate o întrebare, dacă eşti in acel moment in vibraţia inimii, ceva din interiorul tău îţi spune despre ce este vorba și ştii – pur si simplu ştii – ce este bun pentru tine, care este sursa unei anumite stări – sau orice altceva. Procedând aşa, cu timpul, capeţi experienţă, încredere în legătura ta cu îngerii, cu ghizii, cu Sinele tău Divin. Sigur, vom avea și eşecuri, dar vom învăţa din ele.
Și să nu uităm ce-am spus puţin mai sus. De cate ori avem impulsul de a face ceva, de a avea o reacţie, de a exprima un anume tip de dorinţă, să ne oprim pentru o secundă și să ne întrebam: ce parte din mine mă pune să fac asta, mă indemnă sa critic, sa judec, sa pun etichete, sa reacţionez, cine din mine vrea asta? De fiecare data răspunsul va fi: mintea duala. Inima, energia feminina, ştie alte lucruri despre Viaţă, ştie că fiecare este acolo unde este bine să fie, ştie că suntem unici, eterni şi că, în lumile interioare ale fiecărei fiinţe, există adevărul său.
***
Cei din lumea nevăzută şi–au schimbat total modul de ajutorare. Despre asta voi vorbi altă dată. Este prea important, pentru a nu rămâne mai în detaliu asupra acestui subiect. Până atunci, voi folosi cuvântul Universul, fără să detaliez. Deci, Universul revarsă pe Pământ energii din ce în ce mai subtile, cu o vibraţie tot mai înaltă, pentru a ne pregăti, treptat, pentru un nou Ciclu evolutiv. Lumea veche s–a sfârşit, dar cea nouă încă nu s–a născut pe deplin. Este în plin travaliu, dar mult nu v–a mai dura.
Energie înseamnă, în primul rând, informaţie, structurată pe diferite nivele de înţelegere. Noile energii aduc noi informaţii, iar aceste noi informaţii, de o altă calitate, ridicate la un alt nivel de conştiinţă, ne conduc spre alte experienţe concrete, ce sunt exprimate şi validate prin Viaţă – cea care, de fapt, ne „vorbeşte”.
Viaţa este cea care aduce la suprafaţă noi paradigme, noi nivele de înţelegere, noi forme de cunoaştere, este cea care ne spune că ceea ce credem este sau nu aşa. Ea ne ajută să ştim adevărul, să înţelegem schimbarea şi ceea ce se întâmplă cu noi. Nu părăsim niciodată regatul acţiunii. Se pun în mişcare energii, se întâmplă lucruri din ce în ce mai „bizare" – sau cel puţin aşa le etichetăm, pentru că nu le înţelegem încă. Mişcarea nu încetează niciodată; ea este perpetuă.
În permanenţă ies la suprafaţă adevăruri tot mai profunde, cu un nivel de vibraţie tot mai înalt, care schimbă perspectiva. Viaţa reflectă toate aceste schimbări prin aspecte concrete, vizibile, clare, foarte împământenite în 3D. Scena se modifică permanent, scenariul se adaptează din mers, apar evenimente sau aspecte noi, care parcă vin de nicăieri, ne surprind. Poate că şi din acest motiv ne mai considerăm a fi într-un punct de haos – pentru că uneori totul se schimbă atât de rapid, că nu mai înţelegem nimic.
Noutatea ne va surprinde, doar că de data asta este vorba despre un alt nivel de întrupare. Vălurile se subţiază, întâlnirea cu lumile nevăzute se apropie. Cum să înţeleagă mintea noastră ceva şi cum să nu fim dezorientaţi, atâta timp cât nu am ajuns să trăim în inimă? Conştiinţa noastră este în mutare: din cap în inimă – deci... de unde să avem mai multe repere? De la ceva ce se mişcă şi se modifică constant? Percepţiile şi trăirile noastre sunt tot mai diferite şi de neînţeles, pentru că conştiinţa priveşte din alt loc, ca un satelit cu orbită schimbătoare.
Dimineaţa ne trezim cu o stare de bucurie imensă, iar peste zi acumulăm tristeţe, sentiment de inutilitate sau revoltă, vinovăţie. Acum suntem împăcaţi cu noi înşine şi credem că am depăşit perioadele dificile, că ne-am acomodat cu un nou adevăr, iar peste foarte puţin timp apare ceva care ne dă totul peste cap. Schimbările de stări, sentimente sau trăiri devin absurde şi fără sens. Nu ştim de unde s-o mai apucăm. Parcă lumea a înnebunit, s-a întors cu susul în jos, reacţii şi situaţii total absurde şi de neînţeles. Totul pare atât de nebunesc, încât cuvintele, din nou, îşi pierd valoarea. Oricât ai încerca să povesteşti, nimic nu e de povestit. Să ne fi întors, oare, de unde am plecat? Nici vorbă. Involuţie nu există.
Cu toate întorsăturile prin care Viaţa ne poartă, sufletul nostru ştie că lucrurile merg spre acolo unde trebuie să ajungem. Totul este atât de frumos, încât nici nu am vrea să fie schimbat, chiar dacă încă suntem în pline frământări interioare. În adâncul fiinţei ştim că totul se află pe un făgaş care se numeşte evoluţie, salt cuantic, Dimensiunea a patra... a cincea..., pregătire şi eliberare, împlinirea unui Plan.
***
Şi totuşi, ca să fim mai liniştiţi, ce am avea de făcut? Multe – şi mai nimic!
Va continua...
<*toate drepturile rezervate*>