"In fiecare dintre noi se află bine și rău, lumină și întuneric, artă și durere, alegere și regret, cruzime și sacrificiu ... Nimeni nu poate trăi în lumină tot timpul." ~ Libba Bray
Fericirea, și căutarea ei, nu doar asta ar trebui să avem în minte . Ce vreau să spun este că eu cred că facem o greșeală focusându-ne doar la atingerea fericirii, luminozității, numai zile bune, și stări de spirit bune.
Cred că ne limităm pe noi înșine.
Pescuim într-un ocean de emoții, căutând cu mulineta numai una sau două feluri, aruncând înapoi pe cele pe care nu le vrem fără măcar să observăm cât de șocant de frumoase pot fi în stranietatea lor,la fel ca fascinantul misterios pește al adâncurilor.
A fost o lungă perioadă de timp în viața mea când am vrut fericire, așa că am evitat durerea. Am vrut să mă numesc pe mine însumi curajoasă, așa că nu am recunoscut că îmi era frică.
În căutarea mea pentru fericire, am împins deoparte celelalte emoții care nu îmi plăceau, gândindu-mă că am rămas numai cu fericirea.
Dar ceva încă era greșit. Prin negarea multitudinii de emoții și sentimente pe care noi, ca ființe umane, se presupune că le experimentăm, eu am fost conectată cu mine însumi doar la un nivel de suprafață.
Am petrecut multe zile încercând să realizez o stare persistentă de pace și fericire, și nu am fost sinceră cu mine însumi.
Cum a-și putea doar să fiu fericită când inima mea a fost ruptă în două? Când am fost nesigură și aveam frică de viitor și de calea pe care am decis să o iau. Cu toate astea, tot ce am vrut a fost fericire, și am împins deoparte orice altceva ce am simțit ca nu era "bun".
Mi-a luat ceva timp să realizez că nu mă simt pe mine însumi.Și asta pentru că așa era. Am pretins a fi o pancartă a păcii și fericirii, care nu era prea adevărat, nu-i așa?
Am realizat că mi-am jefuit sufletul de toate emoțiile și sentimentele și dorințele pe care trebuia să le aibă.
Fiecare sentiment și toate schimbările prin care trecem devin prețioase când realizăm că toate sunt necesare, și că ele creează frumuseți contrastante în viețile noastre.
Ai prefera să fi fericit, sau ai prefera să fi plin înăuntru?
Fericirea e fluctuantă. Sunt zile când este ca o pasăre , cântând un cântec frumos pe care dorim să o descoperim toată viața noastră, pentru o clipă cerul este albastru, nu pot fi găsite zile cu nori negri la orizont, vânturi puternice, si cer gri.
Dar plenitudinea - este adânc în sufletul nostru. Când avem asta, nu pleacă niciodată. Plenitudinea cuprinde totul. Este ceea ce ne permite să fim pe deplin umani în toate căile reale. Avem nevoie de contraste pentru plinătate, pe care nu doar fericirea ne-o oferă.
Cum altfel putem ști adevărata bucurie dacă nu am cunoscut niciodată tristețea? Cum putem să simțim și să avem încredere în cea mai profundă iubire dacă nu am simțit niciodată suferința ?
În artă, acest lucru se numește clar-obscur. Este jocul de lumină și întuneric într-o imagine, ideea este întunecând o parte în scopul de a observa unde lumina ar trebui să lovească pe cealaltă parte.
Eu cred că arta reflectă viața.
Cred că suprimând emoțiile care nu ne plac, cum ar fi teama și nesiguranța și durerea, noi ținem deoparte umbrirea propriei noastre imagini. Ne negăm nouă înșine frumoasa imagine care are nevoie de contraste si umbre pentru a fi completă.
Uneori, două emoții aparent contradictorii se pot potrivi și coexista. Ați simțit vreodată asta? Poate ai dureri în tine pe care le-ai suprimat, și dintr-o dată o altă persoană găsește o modalitate de a o aduce ușor la suprafață.
Această persoană și ochii ei plini de bunătate aduc căldură în inima ta, chiar în timp ce durerea este în curs de desfășurare.
Fericirea îți poate umple pieptul și tristețea să stea în ochii tăi până când se împletesc într-o frumoasă armonie mișcătoare. Aceasta este clar-obscurul în forma ei cea mai dorită - umbra contrastând cu lumina strălucitoare, creând o adâncime si plenitudine, care nu ar putea fi atins în nici un alt mod.
Să nu te gândești niciodată că fiind atât de paralizat de frică, tu nu știi cum să faci un pas, sau simțind furie și trădare, sau hohote de plâns în timp ce inima ta este în bucăți, sau simțindu-te singur sau confuz , sau nesigur, sau orice ai simți, este greșit sau nu este bun.
Este umbrirea ta, sunt umbrele tale, care compun imaginea completă, deosebita imagine a sufletului și vieții tale.
<*toate drepturile rezervate*>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu