Drag Vizitator!

Drag Vizitator! Te salutam! Dorim sa –ti lumineze viata comorile spirituale gasite pe acest blog.Fii un ganditor independent ! Nu doar sa te uiti, ci sa si vezi ! Nu crede tot ce se spune, mai bine cerceteaza. Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti ! Nu fii suparacios, razbunator, iarta pe toti, si cere iertare, daca ai gresit.Cauta si gaseste-ti Fericirea in aceasta viata ! Fii dezinteresat ! Respecta cunoasterea straveche, inteleptii, gaseste-ti propriile radacini, deoarece doar asa poti trai o viata plina.Nu intoarce spatele la nimeni ! Traieste curat si in adevar ! Vezi si Cauta Unimea in Toate si in Toti ! Creaza Ordine in tine,si cu asta imprejurul tau si astfel in Lume ! Iubeste si respecta in tine, in semenii tai si in tot ce exista Constiinta Divina Nemuritoare si Spiritualitatea Cereasca ! Proclama Iubirea Divina, tu insuti sa fii Lumina, care lumineaza Viata !


sâmbătă, 25 iunie 2011

Unde te grabesti?

Chiar,unde?
De ce gandesc ca acum, in prezent, nu este bine,dar maine totul va fi in regula? Si cand soseste cu greu acel maine, de ce gandesc imediat ca "acum nu este cel mai bine,dar maine va fi cu siguranta!".
Un prieten mi-a povestit:
De  mult timp isi doreau o vacanta la mare. Erau tineri, saraci, zile de concendiu putine. Doua saptamani. Asteptau cu nerabdare clipa cea mare. Si-au imaginat cum va fi acolo: plaja, bai nocturne,schi nautic si bunatati culinare...Cand aveau greutati,sau erau tristi,stresati,isi ziceau,nici o problema,inca doua luni...ne revenim la mare! A venit vara. Clipa lor! Si in sfarsit au ajuns la Mamaia.
Praf, zgomot,harababura,multime. O multime de masini,motoare,turisti,saxofon,tobe si tipete.
Seara,dezamagiti,s-au dus pana la mal. Au vazut luminile de la Eforie. Stelele pe cer; luminile portului se vedeau pe luciul apei; dulce viata si liniste suprema. In departare, pe malul celalalt, acolo era Viata!
Au oftat trist.Dupa cateva minunte ,prietenul a zis:
- Mai avem 13 zile de concediu! Atata intr-un an! Costa cat costa: maine mergem dincolo!
Nu au dormit, asteptand sa se faca odata dimineata.
Au plecat cu primul vas. Inima le sarea din piept. Au ajuns - si ..praf,zgomot,harababura,multime.Masini,motoare,turisti,saxofon,tobe si tipete.
Seara se uitau disperati inapoi inspre Mamaia.
Si, stele pe cer; luminile portului se vedeau pe luciul apei; dulce viata si liniste suprema...
"Peste tot e bine,dar cel mai bine este in alta parte".


Nici in Eden nu era bine
Asteptarea este una dintre cuvintele cele mai importante ale religiei noastre occidentale. Asta este ce o deosebeste de traditia orientala.
Cuvantul principal a traditiei orientale este: calmul.
Eternul: sanatana. Tao: drumul etern. Pustiul: wu. A necrearii: wu wei. Nirvana: stingerea egoului.
Shanti: pacea.
Om, om, om, shanti, shanti, shanti...
Traditia noastra iudeo-crestina nu cunoaste aceast calm etern.
Aici trebuie sa vorbim despre religii deoarece intotdeuna exprima constiinta cea mai interiorizata a unei culturi sau natiuni de care apartinem.
Nu oglindeste doar caracterele acelor oameni care sunt adepti si religiosi, ci si a celora care s-au nascut si traiesc, dar de mult timp sunt ateisti si nici nu cunosc, probabil, traditiile religioase. Dar vezi, totusi: au crescut in aceasta atmosfera, in campul de forta a acestei lumi -pe deasupra stramosii lor au acceptat acest mit pentru ca asa simteau, ca vine dinlauntrul lor si ca ii caracterizeaza: "Da, astia suntem noi!'- ziceau. Asa a simtit oricare a trait in asta:-"Asta sunt eu!"
Oamenii nu si-au plasmuit credinta - ea provine din sufletul lor.
Azi aproape ca nu mai exista deosebire intre Est-Vest.
Orientul de mii de ani incerca sa-si mentina calmul eternal, imobilitatea, fidelitatea, devotamentul catre radacinile adanci, in timp ce ambitioasa, egocentrista civilizatia vestica a inceput sa alerge cu o viteza din ce in ce mai rapida, sa alerge in viitor. Nu este o intamplare faptul ca calcularea erei incepe cu Isus Christos. Exista "inainte" si "dupa", dar parca starterul competitiei istoriei ar fi inceput acolo. De parca atunci ar fi inceput cronometrarea Timpului, "dezvoltarea", de a fi nemultumit cu prezentul si alergarea din ce in ce mai rapida catre viitor.
Orientul parea sa stagneze de mult timp.
Mahatma Gandhi se imbraca cu aceleasi forme de straie ca si stramosii lui. Churchill l-a numit "cersetor descult". Asa traia un sadhuu ,un pustnic - si reprezenta acelasi sanatana dharma - legea eterna.
De asta a devenit Orientul pentru noi dintr-o data fabuloasa - si respingatoare. Viata lor parea fara evenimente. Se zicea despre ei ca sunt "inapoiati". Iar ei despre noi, ca suntem "barbari occidentali", "maimute nebune" care isi strica viata. Noi i-am dispretuit - si intre timp i-am colonizat, jefuit, exploatat -netrecandu-ne prin cap ca ei incearca din rasputeri sa nu devina ca si noi: gonind spre viitor, neindestulati, lacomi, egoisti.
Nu demult, un calator prin Orient avea acel sentiment ca s-a intors in timp cu mii de ani: India, China, Japonia, o iurta mongoleza sau un trib beduin din desert - s-a uitat in urma la vremurile stravechi.
Intre timp omul occidental cu o viteza din ce in ce mai mare, odata la 300 de ani, apoi la 100 de ani, pe urma din 10 in 10 ani, in prezent din an in an, chiar in zile, reuseste sa isi transforme lumea.
Atat pe dinafara cat si pe dinauntru.Bunicii nostri care nu cunosc telefonul mobil si internetul, ni se par asa de inapoiati ca si pastorii tibetani sau indienii navajo de odinioara care au facut cunostiinta in acelasi timp cu crestinismul si cu pusca pusa la pieptul lor...
In prezent, la "sfarsitul timpurilor", si noi incepem sa vedem: ca, ca sa avem o masina mai buna , nu merita sa ne sacrificam linistea sufleteasca. Si fugim afara din orase! Dar acest lucru nu era asa de evident la inceput. Ca civilizatia occidentala tocmai linistea sufleteasca , stagnarea plina de fericire (fara evenimente) - si desigur o incursiune mult mai adanca a starii sufletesti - cere de la om in schimbul "dezvoltarii", asta nu a fost prevazut.
Cel putin pentru noi, insetatii asteptatori ai viitorului.
Orientalii stiau. Mai multe scrieri marturisesc ca nu lenea, nu "inapoierea", ci atasamentul fara speranta catre a cea stare a epocii de aur i-a retinut sa paseasca pe acel drum, pe care azi, fara bucurie, dar victoriosi merg in prezent, saracii. A fost doar o chestiune de hotarare ca China sa ajunga super-America, India o putere atomica si in locul pagodelor din Shanghai sa se inalte turnuri babiloniene catre cer.
Dar candva, poate chiar in aceste locuri, in perioada imparatiei Sung si intr-o perioada (care pentru ei nu prea exista, traiau intr-un timp fara timp), dupa perceptele noastre in jurul anului 200 dupa Christos, au adunat  si format cartea sfanta din care urmeaza povestirea.
Povestesc cu propriile mele cuvinte:
Traia un om cu numele de Hua Ce care devenise foarte uituc. Seara uita ce a primit dimineata, si daca primea ceva seara pana dimineata uita. Cand era pe drum, nu stia ca trebuie sa mearga, cand era acasa, uita chiar sa se aseze. Nu stia ce a fost, ce este si nici ce va fi. Nu-l ajuta nici rugaciunea, nici vraja. Nici un medic. Dar a venit odata un savant care a zis ca daca reuseste sa-i schimbe sufletul si modul de gandire, se va insanatosi! L-a dezbracat in frig - si bolnavul a cerut haine. L-a infometat - si a cerut mancare. L-a insetat - si tipa: Apa!...Apa!!!...L-a inchis in intuneric si se ruga staruitor dupa lumina.
Si Hua Ce s-a vindecat.
Si cand si-a revenit, s-a suparat foarte tare: si-a alungat sotia, si-a batut fiul, si luand o lance a atacat savantul. Cand a fost prins, si l-au descusut asupra maniei lui,asa a raspuns:
- Inante, in ceata uitarii mele nu am stiut macar ca exista lumea. In inima mea era pace, un sentiment etern, fara timp. Era bine sa traiesti. Acum m-am trezit dintr-o data la toate, ce a fost, este si va fi poate. Bucurie, tristete, castig, pierdere, atragere, respingere, frica, jinduire, neliniste, nervozitate si nesiguranta, toate se invart aici, in sufletul meu. Am innebunit. Oare imi voi recapata, chiar si pentru o clipa, ignoranta,nestiinta mea?
Si a inceput sa planga.
Si nu aveau cum sa-l consoleze.
Asta este povestea stravechiului Orient care nu mai exista.
Dupa traditia noastra insa, Adam si Eva nu se simteau bine in paradis.Nu le trebuia.Vroiau altceva. Nu pacea vietii eterne, fara timp, ci stiinta distinctiva, superioritatea si marea aventura a egoismului - ca "sa se intample odata ceva!". De asta a mancat Eva din fructul oprit, si de asta au fost alungati de catre Dumnezeu din binecuvantata imparatie, dand startul stramosilor nostri simbolici pe un drum anevoios, pe care, adevarat fericiti, nu pot fi niciodata.Viata lor bazata pe timp ,s-a schimbat intr-o drama si noi toti traim in asta, si tu, si eu.
Domnul Dumnezeu spune femeii:
"Vrasmasie voi pune intre tine si femeie...voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta, cu durere vei naste copii si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine..."
Iar barbatului ii spune:
"Blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el....sa mananci iarba de pe camp...In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti, si in tarana te vei intoarce."
Adica: pana acum ai fost nemuritor, de acum esti muritor.
O poveste simbolica - dar stim, pentru ca o traim, ca Dumnezeu si-a tinut cuvantul.
Cu pacatul s-a nascut ,separat de unitar, egoul, "eu"-l. Si cu asta polaritatea si timpul trecator.
De aici incolo asteptam, inconstienti, sa ajungem la locul fericirii stravechi, unde Dumnezeu a pus niste heruvimi ca sa le pazeasca de noi.
Adica nu exista cale de intoarcere.
Doar inainte....
Inainte, inainte, inainte!...
Dar unde?
Asta e "mitul" nostru occidental.
Am mancat din pomul cunoasterii, a Binelui si a Raului - si cine a mancat din ea, stie, ca si-a pierdut Viata Eterna. De aici incolo se macina intre speranta si deznadejde. In polaritatea dintre viata si moarte...
Din Eternitate a ajuns in Timp...si asteapta.
Omul asteapta.
La ce?
Ca sa se intoarca acasa. Pana atunci e pe drumuri. Hoinareste incontinuu pentru ca niciunde nu ii este bine cu adevarat. Dar chiar si in timpul hoinarelii asteapta. Citeste mai departe Biblia: asteapta sa se stabileasca, dar il gonesc, asteapta, sa se elibereze din Egipt, asteapta, sa ajunga pe Pamantul Fagaduintei, si cand ajunge in sfarsit, se adevereste, ca nici acolo nu le este bine. Nici in Canaan nu e bine! Face un nou legamant cu Dumnezeu, odata,si inca odata, pentru ca in timpul asteptarii, intotdeuna, il tradeaza pe El.
Din "ceruri" a cazut, pentru ca nu i-a fost bine acolo, dar nici pe pamant nu e bine, niciodata, niciunde, pentru ca fericirea nu este undeva inainte, in viitor, ci in inima - dar acolo nu stie sa se reintoarca.
Din marturisirile Bibliei , omului evreu niciodata, niciunde nu i-a fost bine cu adevarat. Chiar si regelui David si Salamon doar pentru putin timp. Spre sfarsitul vietii lor, le-a mers rau. Evreimea, in general, era fara tara.
Si prigonit, persecutat. Destinul pribeagului etern ca peste tot e strain. In sfarsit, si-a dat seama ce ii lipseste din viata. Mesia. Cel care il va duce acasa. Pe care l-a tot asteptat, si asteptat , si asteptat.
Pana in ziua de azi il asteapta, pentru ca atunci cand a venit Isus si a zis: "Eu sunt!" nu l-au recunoscut ca el e...
Si au asteptat mai departe, imprastiati, risipiti si stransi, adunati; si in prezent asteapta, asteapta in continuare.
Imi inchipui ca pentru totdeuna, pentru ca adevaratul Mesia intotdeuna va provoca o deziluzie, deceptie, pe langa acel Mesia care traieste in sufletul lor.
Mai tarziu, asteptarea, a devenit unul dintre elementele esentiale ale crestinismului.
"Adventus Domini"- "Venirea Domnului".
Aceasta clipa sacra se intampla de craciun, in acea cosmica, astronomica vreme, cand cea mai lunga noapte de iarna ia sfarsit - si se naste Lumina.
Toti oamenii asteapta lumina. Lumina la intuneric, bucurie la tristete, pace la razboi, bine la rau. Asa suntem noi toti, si tu, si eu,toti. Isus maturizat, tot la asteptare isi invata adeptii: "Vegheati dar,pentru ca nu stiti cand va veni stapanul casei: sau seara, sau la miezul noptii, sau la cantarea cocosilor, sau dimineata.Temeti-va ca nu cumva,venind fara veste, sa va gaseasca dormind. Ce va zic voua, zic tuturor: Vegheati!"(Marcu 13:35)
Trebuie asteptat.
Isus isi tine discipolii in asteptare continuua. Fara reusita, din cate stim, chiar in clipele critice, ei adorm.
Aici nu este vorba doar de somnul trupesc, ci de lipsa de vigilenta a spiritului. Cand vad, cand nu vad...cand iubesc, cand se tem si urasc; cand sunt loiali, cand isi tradeaza Invatatorul.
Vigilenta - Vedele il numesc vid - este starea spirituala, curata a constiintei. Privirea Ochiului Atotvazator, care nu se inchide niciodata: vede etern. Noi spunem seara ca "soarele apune", dar doar noi adormim - soarele, simbolul eternei vigilente, straluceste neincetat: arde foc etern in ea.
Exact ca si in omul treaz spiritual:
Lumina - spune Isus - arde in interiorul omului luminator, si daca el nu lumineaza, totul este inghitit de catre intuneric.
 In noi aceasta lumina ori s-a stins deja, sau,  in cel mai bun caz, doar licareste.
In clipe rare - ne trezim - si in asemenea momente nu exista moarte, timp, nu este "a fost" si "va fi", doar un stralucit ESTE! Si aceasta "trezire" este un cuvant bun deoarece si ochii nostri "se deschid" si "vedem" acea Lumina alba, stralucitoare, orbitoare, nemarginita,care straluceste nu doar in soare, ci si in noi.
Si suntem fericiti! Pe urma iar adormim. Ne intoarcem in adancuri , lumina se stinge si asteptam mai departe.
Cel care traieste fara aripi in furtunosul, cetosul Timp, nu poate face altceva, decat sa astepte - o lume mai buna  si un tarm.
Asa traim.
E bine de cei care inca stiu sa astepte - pentru ca multi nu mai asteapta, deloc.
Si pentru ei, vai si amar!
Aceasta asteptare nu este una religioasa,ci o insusire eterna a omului. Ne asteptam la ceva mai bun, pentru ca acolo unde suntem, acolo nu este bine pentru noi.Intotdeuna lipseste ceva, chiar si din vietile cele mai norocoase. Si ce lipseste, este - fi atent aici - intotdeuna cel mai important.
Cu chipul intors catre viitor, si sperand - daca mai putem spera! - ca poate acolo...acolo va fi mai bine.
Ne-am pierdut interiorul , centrul inimii noastre fericite - si de atunci ne putem uita doar in afara si inainte.
Acum niciodata nu e bine, doar ce va Fi.
Poate...


Trimiteți un comentariu