Există curenți mentali otrăvitori, după cum există şi vapori otrăvitori: arsenicale și alte metale. Să presupunem că omul, aflându-se în stare negativă, şi-ar petrece cel puţin o oră din timpul său în mijlocul unor deţinuţi cinici, supraîncărcaţi cu ură. De la ei ar absorbi elemente sufleteşti otrăvitoare, elemente îmbibate cu boli şi cu forţe distrugătoare, elemente incomparabil mai periculoase decât otrava care a fost descoperită pe calea analizei chimice; fiindcă acţiunea lor e mai subtilă şi mai ascunsă, adeseori resimţindu-se numai după trecerea câtorva zile, când, greşit, efectul lor este atribuit altor cauze!
E de o importanţă covârşitoare mediul în care ne aflăm în timpul stării negative, fiindcă în acel timp, analog buretelui, absorbim fluidul sufletesc. După trecerea câtorva ore de lucru mental sau fizic, adică în stare pozitivă, în timpul în care am emanat forţa, starea negativă se prezintă ca un drept firesc şi o necesitate. Este o greşeală de a o înăbuşi artificial sau de a o reţine; totuşi, această imprudenţă este necesară; e o stare care poate fi folositoare numai în condiţii minuţios alese.
Un om obosit, într-o societate de oameni neliniştiţi şi aflându-se într-o stare de iritaţie febrilă, va recepţiona, cel puţin pentru un timp, calităţile lor josnice; iar ei, la rândul lor, nu vor extrage din el forţe psihice de care e aproape secătuit. Se poate spune, ca să ne exprimăm simbolic, că şi-a agăţat de el greutăţi de plumb. El va împrumuta, cel puţin pentru un timp scurt, felul lor de a gândi şi a interpreta lucrurile, subestimându-le. Va pierde încrederea şi va deveni îndoielnic. Acele proiecte, ce nu demult i se păreau solide şi uşor de realizat, vor deveni deodată întunecate.
Curajul lui obişnuit se înlocuieşte cu teama. În starea sa de nehotărâre, el poate, într-un moment de zăpăceală, să cumpere lucruri absolut inutile, să spună ceva nepotrivit, sau să facă ceva ce desigur nu ar face. El ar acţiona altfel, dacă ar fi numai cu el însuşi, dacă ar emite gândurile lui proprii, iar nu absurdităţile întunecate al oamenilor care-l înconjoară.
Pentru frecventarea necesară a marilor adunări, urmează să aleagă un timp mai dinamic al forţei mentale, iar la primele semne de oboseală, să se retragă imediat.
În orele când stăpânim forţa, reprezentăm un magnet. Acesta respinge curentele vătămătoare, cărora le-am fi fost expuşi, dacă ne-am fi aflat în stare negativă. Deci, tot ce e mai bun în viaţă, vor obţine oamenii "pozitivi", luptătorii şi încăpăţînaţii!
Cu toate acestea, nu e bine să fim întotdeauna "pozitivi" şi să emanăm din noi gânduri, căci atunci, omul alungă şi respinge de la sine multe chibzuinţe preţioase. În anumite timpuri, rezervoarele sufleteşti trebuiesc reînnoite; cu cât împrospătăm mai temeinic şi mai raţional conţinutul, cu atât e mai bine. Starea sufletească a omului pozitiv va slăbi inevitabil şi va simţi lipsa forţei dacă nu se va comporta totdeauna ostil faţă de gândurile străine, dacă nu-i va fi greu, va fi întotdeauna atent şi va absorbi necunoscutul şi noutatea; dacă nu va deosebi improbabilul de imposibil. Propria cunoştiinţă mărginită îi va fi unica sferă de acţiune!
În schimb, oamenii mereu negativi, cei care incontinuu recepţionează, care se împacă cu părerea ultimului, pierzându-şi încrederea în sine de la un simplu surâs sau ridicare din umeri, se aseamănă cu o canalizare prin care trec toate murdăriile; până la urmă, se înfundă ţevile şi nu permit trecerea curenţilor valoroşi; asemenea oameni pierd capacitatea de a emite forţe pozitive.
În general, trebuie să ne conformăm regulii de a fi pozitivi în societate şi negativi în singurătatea corect pregătită. Omul care continuă în singurătate să se certe mental cu adversarul său, involuntar îşi consumă forţele.
Singurătatea este necesară mai cu seamă omului care poartă pe umerii săi greutatea grijilor altora. În timpul unui asemenea repaos, nu se cuvine să ne permitem nici compătimirea, fiindcă ea ne subminează forţele şi tocmai ele trebuiesc adunate, pentru a ne aduce cele mai bune foloase. La fel, oratorul, înainte de a-şi pronunţa lungul său discurs, nu trebuie să care cărbuni pe scări, dorind astfel să ajute unui sărac lucrător cu ziua; această muncă ar omorâ în orator animaţia, forţa şi strălucirea minţii, poate chiar şi gândurile care, direct sau indirect, ar deschide căi noi pentru uşurarea soartei nu numai a unuia, ci chiar a miilor de lucrători cu ziua.
Omul care se află mai tot timpul într-o societate numeroasă, inevitabil pierde multe forţe, târând după sine atmosferele străine. Dar cel mai dăunător este faptul de a convieţui cu un om cu o dezvoltare mentală inferioară. În perioada pasivităţii, care inevitabil se întoarce înapoi totdeuna, vom fi supuşi unor curente mult inferioare, indiferent de felul raporturilor, indiferent dacă acel om ne este frate, fiu sau soţ. Dintre doi oameni cu un nivel de dezvoltare mentală diferită, dar strâns legaţi sufleteşte unul de altul, va suferi şi va pierde totdeauna cel mai destoinic, mai fin şi care e mai la înalţime, fiindcă el este mai receptibil, pe când cel de esenţă inferioară e capabil să capteze numai o parte din ce i-a fost trimis, restul necaptat se pierde fără cruţare şi fără nici un rost.
Un contact între oameni este o formidabilă forţă motrice (AGENS), pentru câştigarea fericirii şi succesului. "Contact", aici înseamnă ceva incomparabil superior apropierii fizice. Suntem apropiaţi cu omul, în virtutea intensităţii contactului psihic; despărţirea nu joacă nici un rol aici. Acela care a fost timp îndelungat legat de un om cu dezvoltare mentală inferioară, nu poate rupe deodată undele comunicative sufleteşti, ce-i sunt trimise din acest izvor, în virtutea puterii de obişnuinţă. Trebuie să-l uităm, să nu ne gândim la el cu răutate; nu ne mai gândim deloc la el, numai în felul acesta se poate tăia firul telepatic şi să ne eliberăm. Pare aceasta rece, aspru, grozav? Dar care poate fi sensul, pentru doi oameni, de a păstra în amintire legătura dăunătoare pentru unul sau pentru amândoi? Căci dacă o parte suferă, cu timpul va suferi şi cealaltă! La fel e vătămător "pentru repaos" - prin urmare, în stare de pasivitate - a citi romane captivante, a te identifica cu eroii lor, a inspira, să zicem, o atmosferă absurdă, în timpul propriei slăbiciuni şi receptivităţi.
În special în timpul când mâncăm, ar trebui să fim mai pasivi: cel care primeşte mâncarea, adică materialul necesar construirii corpului său, trebuie să facă aceasta într-o bună dispoziţie, liniştit, vesel şi echilibrat. A mânca şi a ocărâ, a te certa sau a te gândi la afaceri înseamnă a fi pozitiv exact în acel timp când se cere o negativitate absolută. Dacă ocara şi cearta se produc verbal sau numai mental, se înţelege, nu are nici o importanţă. Este dăunător de a lua masa cu omul pe care abia îl suporţi, de a cărui stare sufletească trebuie să te izolezi. Aceasta cere cheltuiala forţei şi pozitivitate. De aceea, numai oamenii legaţi cu o simpatie cristalină ar trebui să fie comeseni.
Omul care se află adesea în singurătate atrage curente înrudite cu aspiraţiile lui sufleteşti: spaţiul se prezintă ca un magnet puternic, care cu timpul se încarcă cu propriile gânduri. Noi trăim atunci într-un plan mult mai pur, mai înalt, accesibil sugestiilor, care mai întii vor fi sfioase ca un vis tăinuit. Pe neaşteptate, apare nevoia de societate şi atunci iei, fără alegere, ceea ce îţi cade sub mână sau te laşi încântat de curente. Pacea internă este nimicită. Toate reveriile îţi apar deodată, după părerea generală "pură absurditate"; judecata sănătoasă reîncepe să bârfească, să critice şi să nu mai contrazică tonul de behăit al turmei. După aceea, rămaşi din nou cu noi înşine, simţim o adâncă nemulţumire şi o indispoziţie; ne reproşăm cu mâhnire că am trădat drepturile sufletului nostru! Multe suflete mari suferă de apăsarea gândurilor parazitare, care se agaţă de ele şi, fără voia lor, le vatămă.
Se înţelege că nimeni nu trebuie şi nu poate rămâne mult timp în singurătate; dar acela care are puterea să rupă cu relaţiile lui inferioare, îşi deschide drumul, numai prin aceasta, către altele superioare.
Omul care e înarmat cu puterea răbdării, a aşteptării, atrage în calea vieţii sale oameni care îi dau acel repaos adevărat şi acel ajutor pe care numai contactul îl poate da.
Gândurile lui superioare servesc ca o verigă de unire între el şi posesorul gândurilor asemănătoare. Cel care se ţine tare de elementele sale inferioare, se desparte prin aceasta de lumea superioară căreia, până la un anumit grad, îi aparţine.
În ce anume constau aşa-zisele relaţii prieteneşti? Oare nu în unica şi veşnica rumegare ale unora şi aceloraşi cuvinte şi gânduri, ale unora şi aceloraşi gesturi? Oare nu înseamnă că se suportă reciproc an după an?
Adevărata viaţă vie este starea varietăţii, descoperirii noilor curente mentale. În ea se produce un schimb neîntrerupt de forţe şi gândiri între suflete de aceeaşi înălţime - iată izvoarele, ascensiunile până la o existenţă veşnică!
Izvorul tinereţii corpului şi sufletului constă în capacitatea de a transforma, momentan, tot aparatul mental în pozitivitate, atunci când suntem înconjuraţi de gânduri grosolane; rămânând, în schimb, în negativi-tate, adică receptivi pentru izvoarele creatoare.
Curajul să ne fie faclăra călăuzitoare!
Să nu ne fie frică de nimic şi să nu considerăm nimic ca imposibil!
Să nu urâm pe nimeni - ci numai să ne ferim de rătăcirile străine!
Să iubim pe toţi, dar să acordăm încrederea cu prudenţă şi înţelepciune!
UNELE PRESCRIPŢII PRACTICE SUFLETEŞTI
Trăim într-un vârtej de senzaţii, cunoştinţe noi, experienţe noi şi, cu toate că am fost convinşi de adevărul lor, ele se pierd prea uşor în banalităţile obişnuite, în cele întâlnite în fiecare zi.
Nimeni dintre noi nu poate să se bazeze, în prezent şi în viitor, că va trăi la înălţimea noilor legi, principii şi metode ale existenţei. Chiar dacă avem o deplină încredere în adevărul lor, se ascunde totuşi în noi o doză de încăpăţînare, care se împotriveşte tăcută.
Această doză de încăpăţînare este materia, experienţa corpului, a sângelui, a celulelor.
Şi de aceea, nu se pot repeta îndeajuns noile intuiţii (intuition): există "înalta autoritate", forţa dominatoare care pătrunde şi înviorează totul.
Noi compunem o parte a acestei forţe.
Ca atare, posedăm aptitudinea de a tinde tăcuţi şi neobosiţi, prin rugăciune sau prin dorinţă, să ne îmbibăm cu tot mai multe calităţi înrudite acestei înalte forţe.
Fiecare gând al nostru este o realitate, o forţă. (Rog repetaţi de două ori aceasta).
Fiecare gând reprezintă piatra pentru construcţia soartei noastre, fie în bine fie în rău.
Omul obligat să locuiască într-o casă urâtă, să se hrănească rău, să trăiască cu oameni grosolani şi banali, trebuie ca în fundul imaginaţiei sale să se opună la tot ce este umilitor! El trebuie să-şi imagineze că locuieşte într-o casă frumoasă, că se hrăneşte cu mâncări alese, la o masă cu oameni distinşi; o asemenea stare sufletească îl va îndrepta către mai bine, fără amărăciuni, fără sforţări.
Fii bogat cu duhul, cu imaginaţia şi conştiinţa, după ele va urma şi bogăţia materială. Omul care se vede mereu pe treapta de jos a scării va rămâne pentru totdeauna pe ea. Starea predominantă - apăsătoare sau învingătoare - formează din timp toate condiţiile fizice ale vieţii.
Nu pune niciodată graniţe posibilităţilor viitoare. Niciodată nu spune: "Mai departe nu pot merge. Întotdeauna voi fi mai jos decât cutare sau cutare om !". Sau: "Corpul meu trebuie să se ruineze şi să piară, fiindcă în trecut, multe corpuri omeneşti s-au ruinat şi au pierit.".
Nu gândi: "Capacităţile şi talentele mele sunt mediocre - eu voi trăi şi voi muri ca şi milioanele de oameni din jurul meu!".
În felul acesta, fără cunoştinţă de cauză, găsesc mulţi şi nimeresc în sclavia înşelăciunii. Ei se încarcă cu toate relele şi consecinţele lor chinuitoare.
Ei distrug posibilitatea de a trece cândva limita lumii actuale. Ei pleacă de pe cărarea înaltelor adevăruri, fără a avea nevoie.
În fiecare om este împlântat germenul unei oarecare capacităţi, unui oarecare talent; fiecare are o vocaţie bine determinată, tot aşa exclusivă ca şi vieţuirea sa; căci în creaţia fără sfârşit, nesfârşită este şi variaţia manifestărilor, fie că e vieţuirea, apusul soarelui sau creierul omenesc.
Să doreşti câteodată să fii eliberat de orice frică. Fiecare secundă consacrată unei asemenea dorinţe ajută puţin eliberarii tale din robia fricii. Conştiinţa nesfârşită nu cunoaşte frica, dar vezi că veşnica ta succesiune constă într-o apropiere tot mai mare de conştiinţa infinită.
Noi absorbim gândurile oamenilor simpatici nouă şi ale celor pe care îi vedem mai des. Dacă aceşti oameni sunt inferiori şi trăiesc mentalmente în sferele inferioare, atunci faptul acesta se reflectă în rău asupra noastră, căci într-o relaţie inegală este învinsă totdeauna mintea subtilă şi superioară.
Norocoşii ne întind gânduri despre succese, ca nişte fire. Acei fără noroc, cei ce nu reuşesc, emană dezordinea, lipsa răbdării sistematice sau lipsa puterii credinţei; noi absorbim toate acestea ca buretele apa.
Este mai bine să nu ai cu nimeni nici un fel de raporturi, decât să întreţii relaţii cu oameni stupizi şi proşti, ce trăiesc fără nici un ţel; curentul lor mental ne izolează de fiinţele asemănătoare nouă, adevăraţii noştri prieteni.
Când în vreo acţiune sau afacere, cădem într-o situaţie fără nici o ieşire, nu se cuvine a acţiona prompt, ci se cuvine a aştepta, îndepărtând chiar şi gândul de la chestiunea dificilă. Numai aceasta îţi va întări energia şi iniţiativa. În acest mod, se adună forţele care curg din toate părţile.
Ele se manifestă sub forma combinaţiei, inspiraţiei, circumstanţei afluente sau întâmplării. În timpul aşteptării nu ne-am oprit. Cererea noastră ne duce în curentul mental la întâlnirea cu chibzuinţa, cu ocazia! Omul care se bizuie în vreo acţiune exclusiv pe oameni, înseamnă că a şi alunecat de pe calea bună care ducea la izbândă.
Despre acţiunile, planurile şi speranţele tale, să vorbeşti numai cu oameni în care ai încredere absolută şi ştii că-ţi doresc succesul. Niciodată nu te încrede în oamenii care te ascultă dintr-o simplă politeţe. Fiecare cuvânt exprimat înseamnă forţă pe care o răpeşti acţiunii tale.
Numărul oamenilor în care poţi să te încrezi este extrem de restrâns. Căci o urare bună şi sinceră a unui singur prieten, care te ascultă timp de 10 minute, cu atenţie sinceră, reprezintă o adevărată forţă vie, auxiliară, care alăturându-ţi-se, lucrează din acest moment în colaborare cu tine, pentru binele tău.
Urmărind o ţintă măreaţă, vei fi călăuzit către oameni cărora le vei inspira încredere în tine şi pe care îi vei putea convinge vorbindu-le.
Cerând pentru tine însuţi dreptatea, tu o ceri în numele întregii omeniri.
A permite să te înşele, să te păcălească, să te chinuiască, fără a protesta mental sau verbal - te identifici cu înşelăciunea şi ticăloşia.
Zece minute petrecute în reproşuri contra soartei tale sau în invidii faţă de fericirea altuia, reprezintă o anumită cantitate de forţă risipită pentru agravarea destinului tău. Fiecare gând de invidie sau de ură zboară înapoi ca şi bumerangul australienilor. A nutri simţuri rele împotriva marilor bogătaşi înseamnă o risipă care aduce nu numai nenorocire, ci ne distruge din vreme fericirea în pregătire.
Se înţelege că nu trebuie să aşteptăm o eliberare momentană, când ele au devenit o a doua natură a noastră.
Obiceiurile urâte, adunate o viaţă întreagă se dezrădăcinează numai încetul cu încetul.
Camera dvs. este acel atelier în care ar trebui să se construiască noul "EU", din noile elemente mentale. În această cameră nu trebuie permisă intrarea străinilor şi chiar noi ar trebui să ne petrecem acolo timpul numai atunci când suntem într-o bună dispoziţie şi voioşie. În ea trebuie să idealizăm şi să ne vedem visurile împlinite.
Cu timpul, această cameră va fi încărcată literalmente cu fericire. Din fiecare obiect vor ţişni spre noi amintiri despre gândurile frumoase din trecut şi ne vor da posibilitatea să săvârşim fapte asemănătoare minunilor.
O indispoziţie căreia te supui nu este altceva decât o boală. Un suflet bolnav îmbolnăveşte corpul! Majoritatea bolnavilor îşi pregătesc mentalmente, cu stăruinţă, ani de-a rândul, o îmbolnăvire definitivă.
Din contră, cu cât ne aflăm mai mult timp într-o permanentă aşteptare de viitor fericit, cu atât devine mai mic pericolul de a pierde această stare, chiar şi pentu scurt timp, fiindcă ea a devenit a doua noastră natură şi nu suntem în stare să o distrugem împreună cu toate acele stări nesfârşite şi plăcute ce decurg din ea.
Toţi, fără excepţie, suntem construiţi din forţe denumite gânduri. Toate faptele noastre nu sunt altceva decât o neîntreruptă rugăciune! Se înţelege că rugăciunea nu se concepe aici ca o înşiruire de cuvinte cunoscute. Omul care meditează asupra părţilor obscure ale vieţii, gândindu-se mereu la dezamăgirile avute şi loviturile soartei, nu face altceva decât imploră dezamăgirile şi loviturile pentru viitor.
Acel care aşteaptă nenorocirea, numai prin acest simplu fapt, se roagă ca ea să se întâmple şi, fără îndoială, nu va întârzia să vină.
În societate, aducem cu noi nu numai corpul, ci şi aura noastră, care, inconştient, ne face să fim simpatici sau antipatici în faţa societăţii, indiferent că vorbim sau tăcem, căci ceea ce gândim este incomparabil mai important decât ceea ce spunem. Atmosfera specifică ce ne înconjoară atrage sau respinge. Ceea ce ni se întâmplă nu este altceva decât o consecinţă a stării noastre sufleteşti ce dăinuieşte de mai mulţi ani.
Înclinarea către adevăr aduce cu timpul rezultatele cele mai bune şi durabile. Aceasta nu este un sentimentalism, ci pur şi simplu o ştiinţă. O asemenea direcţie dată gândurilor atrage împrejurări şi oameni în care poţi să ai încredere, suflete înrudite în care viaţa noastră îşi găseşte refugiu.
"Să nu apună soarele înainte de a-ţi trece mânia", în această rugăciune biblică constă taina sănătăţii. Omul care se culcă seara supărat şi mâhnit, mentalmente, în timpul somnului, se află în sfera răului şi adună supărări şi mâhniri pentru a doua zi.
Graba este un obicei prost, care distruge mai multe vieţi decât se crede. Grabnică, nerăbdătoarea legare a şireturilor încălţărilor de dimineaţă, atrage dupa sine o febrilitate pentru toată ziua. Fă rugăciuni ca să scapi din acest învălmăşag, ca să-ţi capeţi liniştea. Oamenii aspri ţin viaţa în mănuşi de arici. Ei dirijează totul cu mintea limpede, fără a da de bănuit, fără îndârjiri fizice inutile.
Dacă dimineaţa la sculare simţi apăsarea a tot ce va urma în cursul zilei, ca de exemplu grijile casei, afacerile, cumpărăturile şi alte obligaţii urgente, trebuie să te aşezi pentru 30 de secunde şi să-ţi zici: "Nu voi permite acestor obligaţii să mă domine. La început, am să mă ocup de un singur lucru, iar celelalte am să le las la o parte, până ce primul lucru va fi definitiv terminat.". Aşa veţi avea toate şansele pentru reuşita împlinirii acestui lucru, iar după aceasta le veţi îndeplini şi pe celelalte, în ordine, unele după altele. Elaborarea acestei stări liniştite a gândurilor concentrate ne transportă, deci, spre circumstanţe, întâmplări, evenimente şi cunoştinţe mult mai convenabile decât o stare semiconştientă de grabă nebună.
Până în prezent, încă mai credem în diferitele neadevăruri. Credem inconştient. Rătăcirea ne este ascunsă. Şi în felul acesta continuăm a trăi conform rătăcirilor necunoscute. Din ele decurg suferinţele vieţii noastre.
Fă rugăciuni zilnice, ca să obţii capacitatea de a distinge falsul în concepţie şi să nu te sperii dacă vei descoperi incomparabil mai multă falsitate decât te aştepţi!
Dacă eşti suferind şi crezi că un medicament sau sfatul doctorului te-ar putea ajuta, atunci ia medicamentul, urmează sfatul, dar sprijină-te mereu pe gândul: "Iau această doctorie nu pentru vindecarea corpului meu, ci numai ca un ajutor pentru suflet, care, în curând, îşi va câştiga forţe şi capacităţi, ca să se poată ajuta totdeauna pe sine însuşi.".
Niciodată nu-ţi învăţa copilul să aibă pareri inferioare despre el însuşi. Dacă el se va obişnui cu aceasta, atunci şi alţii se vor învăţa să-l preţuiască mai întâi copil fiind, iar mai târziu ca om matur.
Nimic nu influenţează atât de fatal personalitatea ca autoumilinţa. Mulţi copii încep viaţa moleşiţi sub presiunea acestor sâcâieli de ani de-a rândul. Învăţaţi copilul nu numai să viseze reuşita, dar şi să fie sigur de ea. O aşteptare îndelungată a succesului aduce împrejurări, mijloace şi modali-tăţi pentru a-l obţine.
Până în prezent, avem cele mai vagi noţiuni despre felul cum ar fi putut să fie viaţa şi ce fel de posibilităţi tăinuieşte ea. Ca atribut al vieţii relativ perfecte, se va ivi capacitatea omenirii de a-şi reînnoi corpul după dorinţă şi de a-l păstra în starea pe care o preferă. Un corp de o frumuseţe minunată şi care nu va cunoaşte nici o durere.
Să zici: "aceasta trebuie să se întâmple" şi atunci, mii de forţe se vor pune în acţiune pentru realizarea dorinţei, de aceea, se recomandă prudenţă în alegerea dorinţelor - căci ele pot să se întoarcă ca blestem. Pentru această cauză, trebuie să-ţi dezvolţi smerenia în faţa conştiinţei nesfârşite; fii întotdeauna pregătit pentru receptarea undelor din sfere înalte, care te învaţă să cunoşti valorile adevărate - precum şi ceea ce trebuie să doreşti!
Viaţa omului - bărbat sau femeie - nu poate fi perfectă. Omul nu este în stare să-şi hotărască forţele, până ce nu-şi va găsi un al doilea "EU", până ce nu-şi va întâlni completarea sa în sexul opus şi până când nu-l va cunoaşte spiritualiceşte. După o asemenea cunoaştere, despărţirea este imposibilă.
În timpul mesei, vom ţine întotdeauna seama că, odată cu fiecare îmbucătură pe care o înghiţim, construim în corpul nostru gândul corespunzător cu starea noastră sufletească.
În timpul mesei, dăţi silinţa să fii vesel, scutit de orice griji şi plin de speranţă. Şi dacă nu poţi să ai şi să păstrezi o astfel de stare, atunci să o evoci prin rugăciune!
Ziua şi noaptea, fă rugăciuni pentru conştiinţa nesfârşită a înţelepciunii superioare, a forţei şi bucuriei. Să recunoşti cu smerenie sufletească superioritatea conştiinţei nesfârşite, înseamnă într-
adevăr a te deda cu trup şi suflet bunului superior. Undele superioare ale înţelepciunii trec toate prin existenţa noastră, dacă ne aflăm pe adevărata cale pentru a le recepţiona unde, care, încetul cu încetul, ne vor elibera de rătăciri şi ne vor conduce de la mai bun, la perfecţiune.
Conştiinţa aceasta ne transpune treptat într-o nouă sferă, pe o altă cale a vieţii şi ne apropie de acei de care avem mai multă nevoie.
<*toate drepturile rezervate*>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu