Mintea umană poate fi comparată cu o grădină, ce poate fi cultivată inteligent sau lăsată în paragină. Indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea dă însă fructe. Chiar dacă omul nu cultivă seminţe utile, există destule seminţe inutile de buruieni care vor cădea, se vor acumula şi vor da roade.
Aşa cum un grădinar îşi cultivă lotul de pământ, semănând florile şi fructele pe care le doreşte şi desţelenind buruienile, noi trebuie să ne îngrijim grădina minţii, să smulgem „buruienile” gândurilor impure, nedemne, inutile şi incorecte, şi să cultivăm gânduri frumoase, nobile, curate şi utile, tinzând astfel către perfecţiune. Prin acest proces, vom descoperi mai devreme sau mai târziu că suntem stăpânii propriului nostru suflet şi ai vieţii noastre. Mai mult, ajungem să descoperim legile gândirii şi să înţelegem din ce în ce mai clar cum funcţionează forţele-gânduri şi elementele minţii în modelarea caracterului, circumstanţelor şi destinului nostru.
Gândurile şi caracterul sunt acelaşi lucru. Aşa cum caracterul se relevă numai prin manifestarea lui în circumstanţele exterioare, aceste circumstanţe depind întru totul de starea noastră interioară de spirit. Asta nu înseamnă că anumite circumstanţe prin care trecem exprimă întregul nostru caracter, ci doar că ele sunt intim conectate cu anumite gânduri pe care le emitem, fiind indispensabile pentru dezvoltarea noastră ulterioară.
Indiferent în ce etapă ne aflăm, aceasta corespunde întru totul legii existenţei noastre, respectiv gândurilor care ne structurează caracterul. Nimic din viaţa noastră nu este întâmplător, totul fiind rezultatul legii, care nu poate da greş. Acest lucru este valabil în egală măsură pentru cei nemulţumiţi de mediul exterior şi pentru cei încântaţi de acesta.
Noi suntem fiinţe progresive, aflate în plin proces de evoluţie. De aceea, fiecare etapă prin care trecem are unicul scop de a ne ajuta să creştem. Pe măsură ce ne învăţăm lecţiile spirituale, etapele şi circumstanţele vieţii se modifică, făcând loc altor condiţii şi altor lecţii.
Circumstanţele ne copleşesc doar atât timp cât avem convingerea că suntem sclavii condiţiilor exterioare. Atunci când ajungem să înţelegem că noi suntem înzestraţi cu o putere creatoare şi că deţinem controlul asupra solului nostru interior şi a seminţelor pe care le cultivăm în el, din care se nasc apoi circumstanţele exterioare, noi devenim stăpânii destinului nostru.
Orice om care a cultivat o vreme purificarea interioară şi autocontrolul ştie că circumstanţele exterioare derivă din gândurile sale, căci observă că modificarea acestora este direct proporţională cu transformarea stării sale mentale. De aceea, atunci când facem efortul sincer de a ne remedia defectele de caracter, cu scopul de a progresa rapid, noi trecem în mod automat printr-o suită de vicisitudini.
Sufletul atrage realitatea pe care o găzduieşte în gândurile sale, în egală măsură lucrurile pe care le iubeşte şi cele de care se teme. El se poate înălţa până la nivelul aspiraţilor sale supreme, dar poate cădea la fel de uşor pe nivelul dorinţelor sale neîmplinite. Modalitatea prin care el primeşte cea ce merită reprezintă circumstanţele exterioare.
Orice sămânţă-gând cultivată sau care ajunge întâmplător în minte tinde să prindă rădăcini aici, să producă roade, să înflorească mai devreme sau mai târziu sub forma acţiunilor şi să genereze oportunităţi şi circumstanţe similare esenţei sale. Gândurile bune generează roade pozitive, iar cele rele roade negative.
Lumea exterioară a circumstanţelor se modelează în funcţie de cea interioară a gândurilor. Din acest punct de vedere, atât circumstanţele plăcute cât şi cele neplăcute servesc în egală măsură binelui suprem al individului, căci noi culegem ceea ce semănăm şi învăţăm atât din suferinţe cât şi din bucurii.
Prin urmărirea dorinţelor, aspiraţiilor şi gândurilor noastre, în măsura în care ne lăsăm dominaţi de ele (fie de imaginaţia noastră impură, fie de gândurile noastre elevate şi pure), noi ajungem să culegem în sfârşit roadele pe care le-am semănat, sub forma condiţiilor exterioare din viaţa noastră. Acestea corespund legilor creşterii spirituale şi adaptării la mediu.
Nimeni nu devine un beţiv sau un criminal din cauza tiraniei sorţii sau a circumstanţelor exterioare, ci ca urmare a cultivării unor gânduri şi dorinţe impure. În mod similar, un om cu mintea pură nu poate cădea brusc în capcana crimei sau a stresului din cauza unor forţe exterioare oarecare. Criminalii au cultivat multă vreme gânduri odioase în inima lor, iar când oportunitatea li se prezintă, ei le manifestă brusc. Nimeni nu poate coborî panta viciului şi a suferinţei dacă nu a avut înclinaţii vicioase, la fel cum nu poate urca pe culmea virtuţii fără cultivarea unor gânduri pure. Fiind stăpânii propriilor noastre gânduri, noi ne făurim singuri destinul, caracterul şi mediul exterior. Nici chiar condiţiile naşterii pe care le atrage sufletul nu sunt întâmplătoare, iar cu fiecare nou pas pe care îl face în acest pelerinaj terestru, el continuă să atragă acele combinaţii de condiţii care îi reflectă propria puritate sau impuritate, propriile puteri şi slăbiciuni, adică propria sa faţă (la fel ca o oglindă).
Noi nu atragem realitatea pe care ne-o dorim, ci ceea ce suntem. Poftele şi ambiţiile noastre apar şi dispar la fiecare pas, dar gândurile şi dorinţele noastre cele mai profunde sunt alimentate de propria noastră hrană, care poate fi nutritivă sau nu. „Divinitatea care ne modelează destinul” se află în interiorul nostru, fiind chiar sinele nostru. Noi suntem cei care ne întemniţăm singuri, iar gândurile şi acţiunile noastre sunt păzitorii Destinului. Ele ne pot deveni temniceri dacă sunt impure, dar şi îngeri păzitori dacă sunt pure şi nobile. Noi nu primim lucrurile pe care ni le dorim şi pentru care ne rugăm, ci cele pe care le merităm. Divinitatea nu ne răspunde la dorinţe şi rugăciuni decât dacă acestea se armonizează cu gândurile şi cu acţiunile noastre.
Ce înseamnă, aşadar, în lumina adevărului, să „lupţi împotriva circumstanţelor”? Înseamnă să te revolţi împotriva unui efect exterior, în timp ce în sinea ta îi alimentezi singur cauza prin gândurile pe care le cultivi în inima ta. Această cauză poate lua forma unui viciu conştient sau a unei slăbiciuni subconştiente, dar indiferent cum se manifestă, ea îţi blochează eforturile conştiente şi te sileşte să găseşti un remediu.
Toţi oamenii îşi doresc să îşi îmbunătăţească circumstanţele exterioare, dar puţini îşi doresc să se perfecţioneze. De aceea, ei continuă să rămână înlănţuiţi. Cine nu se crucifică singur nu are niciun motiv să nu îşi îndeplinească toate obiectivele pe care şi le propune, lucru valabil în egală măsură pentru cele pământeşti şi pentru cele cereşti. Chiar şi cei care nu îşi doresc altceva decât bogăţie exterioară trebuie să fie pregătiţi să facă mari sacrificii personale înainte de a-şi îndeplini obiectivul. De bună seamă, acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru cei care îşi stabilesc ca obiectiv realizarea unei vieţi echilibrate şi armonioase.
Să luăm exemplul unui om sărac lipit. El îşi doreşte cu disperare să îşi îmbunătăţească mediul exterior şi confortul personal, dar în acelaşi timp îşi bate joc de munca sa şi se consideră îndreptăţit să îşi înşele patronul sub pretextul salariului insuficient pe care i-l plăteşte acesta. Un astfel de om nu înţelege nici măcar rudimentele acestor principii care stau la baza adevăratei prosperităţi, aşa că nu numai că nu are nicio şansă de a ieşi din sărăcia în care se zbate, dar chiar atrage o sărăcie încă şi mai mare prin indolenţa şi gândurile sale negative, impure şi mincinoase.
Să luăm acum exemplul unei femei bogate care este victima unei boli dureroase şi persistente datorate lăcomiei sale. Ea este dispusă să plătească oricât pentru a se vindeca, dar nu renunţă la dorinţele sale lacome. Cu alte cuvinte, ea şi-ar dori să se bucure în egală măsură de poftele sale nefireşti şi de o sănătate perfectă. Din păcate pentru ea, această femeie nu are nicio şansă să se vindece, căci nu a învăţat care sunt principiile unei vieţi sănătoase.
Un alt exemplu pe care îl putem da este cel al unui angajator care încearcă să evite plata salariului minim impus de stat, reducând salariile angajaţilor săi cu scopul de a-şi maximiza profitul personal. Acest om nu merită să se bucure de prosperitate, iar când se trezeşte falit şi cu reputaţia pătată, el dă vina pe circumstanţele exterioare, fără să îşi dea seama că le-a atras singur prin comportamentul său.
Exemplele de mai sus nu fac decât să ilustreze adevărul că fiecare om îşi generează singur circumstanţele exterioare (ce-i drept, cel mai adesea inconştient). Deşi încearcă să îşi îmbunătăţească aceste circumstanţe, atât timp cât gândurile şi dorinţele sale nu se armonizează cu scopul său, el nu are nicio şansă să şi-l atingă şi se va simţi în permanenţă frustrat. Exemplele de mai sus pot fi multiplicate şi variate la infinit, dar acest lucru nu este necesar, căci tu poţi urmări acţiunea legilor gândirii în propria ta minte şi în propria ta viaţă. Simpla urmărire a circumstanţelor exterioare nu este suficientă pentru a te ajuta să înţelegi aceste lucruri, şi cu atât mai puţin să îţi modifici în bine aceste circumstanţe.
Pe de altă parte, circumstanţele exterioare sunt atât de complicate, gândurile sunt atât de profund înrădăcinate şi percepţia fericirii variază atât de mult de la un individ la altul încât nimeni nu poate judeca întreaga condiţie a sufletului unei persoane ţinând cont doar de aspectele exterioare ale vieţii sale. De pildă, este posibil ca cineva să fie onest în anumite privinţe, dar să sufere de anumite privaţiuni. Un altul poate fi necinstit în anumite privinţe, şi totuşi să se bucure de bogăţie. În astfel de cazuri, oamenii superficiali se grăbesc să tragă concluzia pripită că primul suferă de sărăcie din cauza onestităţii sale, iar al doilea prosperă din cauza necinstei sale. Acest mod de a gândi este foarte imatur, întrucât porneşte de la premisa că omul necinstit este corupt în totalitate, iar cel onest este sută la sută virtuos. Oamenii înzestraţi cu o cunoaştere mai profundă şi cu o experienţă mai vastă realizează că acest mod de a gândi este eronat. Spre exemplu, omul necinstit poate avea alte virtuţi admirabile, pe care cel aparent onest nu le are, la fel cum acesta din urmă poate avea vicii pe care primul nu le are. Astfel, omul onest va culege mai devreme sau mai târziu rezultatele onestităţii sale, dar tot el reprezintă cauza sărăciei sale, datorită viciilor pe care le are. În mod similar, cel necinstit culege cu siguranţă roadele virtuţilor şi viciilor sale, manifestate sub forma fericiri şi suferinţei.
Vanităţii umane îi place să creadă că oamenii suferă din cauza virtuţilor lor. În realitate, nimeni nu poate declara cu certitudine că suferinţele sale sunt consecinţa calităţilor sale pozitive, şi nu cea a viciilor sale, atât timp cât nu şi-a eliminat chiar şi ultimul gând impur din minte şi chiar şi ultima pată de pe suflet. Oamenii aflaţi în drumul către Perfecţiune, dar încă departe de aceasta, sunt nevoiţi să suporte consecinţele Marii Legi, care este întotdeauna absolut dreaptă, neoferind niciodată lucruri bune pentru gânduri rele şi invers. Cine ajunge la această cunoaştere îşi poate privi retroactiv viaţa, dându-şi seama că aceasta a fost dintotdeauna ordonată corect, toate experienţele sale din trecut – deopotrivă cele plăcute şi cele neplăcute – fiind consecinţa echitabilă a gândurilor emanate de sinele său încă insuficient de evoluat (deşi aflat în plin proces de evoluţie).
Gândurile şi acţiunile bune nu pot produce niciodată rezultate rele, la fel cum gândurile şi acţiunile rele nu pot produce niciodată consecinţe benefice. Lucrurile se petrec la fel ca în lumea plantelor, în care dintr-un porumb nu poate rezulta decât porumb, la fel cum dintr-o urzică nu poate creşte altceva decât urzici. Această lege este uşor de înţeles şi de aplicat în lumea naturii, dar puţini oameni o înţeleg şi o aplică lumii lor mentale şi morale, chit că maniera sa de operare este la fel de implacabilă şi de uşor de urmărit). De aceea, puţini oameni cooperează cu adevărat cu această lege.
Suferinţa este întotdeauna efectul gândurilor negative. Ea arată că nu suntem în armonie cu noi înşine, şi deci cu Legea Vieţii. Unicul scop al suferinţei este purificarea, respectiv arderea gândurilor inutile şi impure. În cazul oamenilor puri, suferinţa nu poate exista. Odată arse impurităţile minereului, aurul nu mai trebuie ars. În mod similar, o fiinţă perfect pură şi iluminată nu are de ce să sufere.
Circumstanţele asociate cu suferinţa sunt rezultatul lipsei de armonie interioară (la nivel mental). Cele asociate cu binecuvântarea sunt rezultatul armoniei interioare. Măsura gândurilor corecte este starea de binecuvântare, nu posesiunile materiale. În mod similar, măsura gândurilor incorecte este nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale. Există oameni blestemaţi, dar bogaţi, la fel cum există oameni binecuvântaţi, dar săraci. Binecuvântarea nu se asociază cu bogăţia materială decât atunci când atunci când din urmă este folosită în mod just şi cu înţelepciune. La rândul lui, omul sărac nu devine nefericit decât dacă este nemulţumit de destinul său, considerându-l nedrept.
Cele două extreme ale negativităţii sunt sărăcia şi excesul. Ele sunt la fel de nefireşti şi sunt consecinţa unui dezechilibru interior. Indiciile armoniei sunt fericirea, sănătatea şi prosperitatea. Aceste indicii sunt consecinţa adaptării echilibrate a mediului interior la cel exterior, respectiv a integrării noastre armonioase în mediul înconjurător.
Noi nu putem deveni maturi decât atunci când încetăm să ne mai plângem şi să mai dăm vina pe alţii, respectiv când începem să căutăm justiţia ascunsă care ne guvernează viaţa. Pe măsură ce ne adaptăm mintea ţinând cont de acest factor, noi renunţăm să îi mai acuzăm pe ceilalţi pentru propriile noastre circumstanţe şi începem să ne construim gânduri nobile şi ferme. Nu ne mai revoltăm împotriva condiţiilor exterioare, ci începem să ne folosim de acestea pentru a progresa mai rapid şi pentru a ne descoperi puterile ascunse şi posibilităţile acumulate înlăuntrul nostru.
Principiul care prevalează în univers este legea, nu confuzia. Sufletul şi substanţa vieţii este justiţia, nu injustiţia. Forţa care pune în mişcare şi guvernează lumea este dreptatea, nu nedreptatea. Ce-i drept, pentru a putea observa că universul este drept, noi trebuie să devenim noi înşine drepţi, adică să ne armonizăm. De-a lungul acestui proces, vom constata că pe măsură ce ne modificăm gândurile în raport cu alţi oameni şi cu diferite situaţii, gândurile oamenilor faţă de noi şi situaţiile se schimbă la rândul lor.
Dovada acestui adevăr există în viaţa tuturor oamenilor şi poate fi investigată rapid printr-o introspecţie şi o autoanaliză sistematică. Dacă ne vom modifica în mod radical gândurile, vom rămâne uimiţi de transformarea rapidă a condiţiilor materiale în care trăim. Unii îşi imaginează că gândurile pot fi ţinute secrete, dar nu pot. Ele se cristalizează rapid în obiceiuri, iar obiceiurile se solidifică în circumstanţe exterioare. Gândurile animalice se cristalizează în obiceiuri precum alcoolismul şi desfrâul, care se solidifică în degradare şi boală. Gândurile impure de orice fel se cristalizează în obiceiuri degradante şi confuze, care se solidifică în circumstanţe adverse şi în dificultăţi. Gândurile de teamă, îndoială şi indecizie se cristalizează în obiceiuri ce conduc la slăbiciune şi inconstanţă, care se solidifică în circumstanţele specifice eşecului, sărăciei şi dependenţei (similară sclaviei). Cele de lene se cristalizează în obiceiuri precum necinstea şi indecenţa, care se solidifică în circumstanţe precum grosolănia şi cerşitul. Gândurile de ură şi resentiment se cristalizează în obiceiuri precum acuzaţiile şi violenţa, care se solidifică în circumstanţe precum rănile şi persecuţiile. Gândurile egoiste de toate felurile se cristalizează în obiceiuri egocentrice, care se solidifică în circumstanţe dintre cele mai neplăcute. Pe de altă parte, gândurile frumoase de toate felurile se cristalizează în obiceiuri pline de graţie şi de bunătate, care se solidifică în circumstanţe geniale şi însorite. Gândurile pure se cristalizează în obiceiuri precum cumpătarea şi autocontrolul, care se solidifică în circumstanţe precum liniştea şi pacea interioară. Gândurile de curaj, independenţă şi decizie se cristalizează în obiceiuri puternice, care se solidifică în circumstanţe asociate cu succesul, abundenţa şi libertatea. Cele pline de energie se cristalizează în obiceiul curăţeniei şi al muncii asidue, care se solidifică în circumstanţe ce asigură protecţia şi securitatea. Gândurile pline de iubire şi de altruism se cristalizează în obiceiul iertării de sine şi faţă de ceilalţi, care se solidifică în circumstanţe precum prosperitatea şi bogăţia.
Mai devreme sau mai târziu, orice gânduri cultivate cu perseverenţă (deopotrivă bune sau rele) generează rezultate similare asupra caracterului şi circumstanţelor exterioare. Nimeni nu îşi poate alege direct circumstanţele, dar orice om îşi poate alege gândurile, modelându-şi indirect circumstanţele exterioare.
Natura ne ajută dăruindu-ne gânduri încurajatoare şi prin prezentarea unor oportunităţi care scot la suprafaţă gândurile similare asociate cu ele.
fragment din cartea Omul devine ceea ce gândeşte de James Allen
<*toate drepturile rezervate*>
