Învățături ezoterice 1.

Energia primită în meditație trebuie îndreptată către ceea ce ar trebui să fie vitalizat în conformitate cu intenția sufletului. Intenția și scopul sufletului sunt de a continua evoluția conștiinței.
Este important să ne dăm seama că omul interior, conștiința, evoluează și că formele exterioare urmează și se adaptează la starea interioară a conștiinței.

Meditația asupra valorilor și principiilor sufletului începe un flux de energie de calitate superioară în conștiința persoanei și stimulează procesul de gândire. Utilizarea sporită și îmbunătățită a minții tinde să producă alte modificări necesare și să ridice calitatea vibratorie a formei triple.
Energia sufletului stimulează natura inferioară a personalității cu posibilități mai mari și suntem conștienți de o sensibilitate mai mare la impulsurile provenite din două direcții: stimularea accelerată; și necesitatea de a alege modul în care se va folosi noua energie a voinței sale libere.
Este, de asemenea, momentul oportun al sufletului, deoarece oferă impulsul de a avansa în conștiință și de a deveni o parte integrantă a societății de a servi suflete.

Noile fluxuri de energie se îndreaptă către zona în care atenția este concentrată în mod obișnuit. În timp ce unul rămâne identificat cu vehiculele de personalitate, noua energie va tinde să supra-stimuleze unul sau altul dintre aceste vehicule de contact. Exemple de energie defectuoasă și modul în care aceasta afectează persoana sunt:
a. Suprasolicitarea mintală duce la discurs excesiv și compulsiv.
b. Agitația emoțională duce la tulburări nervoase și la supraexcitații ale celulelor corpului.
c. În corpul eteric, aceasta duce la supraactivitatea centrelor inferioare și la o viață sexuală prea stimulată.
Conștientizarea noastră față de forțele energetice care se opun atenției asupra conștiinței noastre și incapacitatea noastră de a controla reacția noastră față de ei este ceea ce provoacă stres psihologic.
Scopul intrării unei noi energii este de a integra personalitatea într-o unitate funcțională controlată de voința spirituală și motivată de scopul sufletului, astfel încât forțele celor trei corpuri să fie transmutați și:
a. Discursul excesiv va fi controlat și va deveni discurs creativ.
b. Agitația emoțională va deveni liniște și seninătate, iar corpul emoțional va fi un reflector clar al sufletului.
c. Viața sexuală va fi controlată și puterea creatoare transferată pe planul mental și folosită pentru a ajuta la construirea unei noi lumi.

În timp ce învățăm să trăim simultan pe două planuri - până când impulsurile sunt controlate în mod conștient - răspunsurile vor alterna în ambele direcții și persoana va suferi.

Sufletul, totuși, nu suferă în timp ce personalitatea își face adaptarea treptată, uneori dureroasă.
Sufletul este în permanență conștient de scopul său și conduce în mod regulat energia la reflecția sa asupra planului fizic pentru a întări răspunsul și a crea noi condiții care vor schimba conștiința omului.

Energia este îndreptată de gândire. Deci, gândirea profundă despre înțelepciunea lui Dumnezeu în organizarea și dirijarea energiilor aferente în univers trebuie să aducă, în timp, înțelepciune în relațiile oamenilor.

Se descoperă, atunci când mintea este guvernată și disciplinată în mod corespunzător, că este capabilă de răspunsuri mai largi și mai profunde; că poate deveni conștient de idei și concepte care provin dintr-un domeniu profund spiritual și care sunt comunicate de suflet.

În loc de impresii din viața zilnică exterioară înregistrată pe placa de recepție sensibilă a minții inferioare minore, ele pot ieși din împărățiile sufletului și sunt cauzate de activitatea sufletului unui om sau de alte suflete cu care sufletul poate fi în contact.

Apoi, mintea intră într-o utilitate nouă și proaspătă, iar domeniul său de contact include nu numai lumea omului, ci și lumea sufletelor.

Funcția sa este să acționeze ca un intermediar între suflet și creier și să transmită creierului, din care omul, ca suflet, a devenit conștient.
Acest lucru, totuși, nu este cauzat de nici o metodă de a face mintea pasivă și receptivă sau de orice sistem de "golire" a minții sau de asomare în negativitate sau de alte forme de auto-hipnoză.
Este cauzată de forța expulzantă a unui interes nou și mai mare și de atenția unică a facultăților mentale concentrate către o nouă lume a fenomenelor și a forței.

De la intelect la intuiție - A. Bailey.


<*toate drepturile rezervate*>

Acasa este acolo unde iti este sufletul

In anumite momente ale vietii noastre , sufletul nostru ne "cheama" in mod inexplicabil si misterios catre un anumit loc. Locul sufletului tau este acel loc fata de care te simti puternic conectat si in care "infloresti" spiritual, locul in care sufletul tau se simte cel mai acasa, linistit, liber sa fie cine este cu adevarat. Este locul pe care sufletul tau il simte ca ACASA.

Intoarce-te iar, intoarce-te iar, intoarce-te la casa sufletului tau.
Intoarce-te la cine esti,Intoarce-te la ceea ce esti,Intoarce-te acolo unde esti.Nascut si renascut din nou.”

Ai simtit vreodata ca o voce din tine si dincolo de adancurile tale iti sopteste ca trebuie sa ajungi intr-un anumit loc? Te-ai simtit vreodata ca acasa intr-un anumit loc, desi in mod ciudat nu ai mai fost niciodata acolo? Te-a incercat vreodata sentimentul ca trebuie sa te urci in avion si sa vizitezi un anumit loc al lumii caci te striga cu o mie de voci, in o mie pe limbi pe care nu le intelegi, dar pe care cumva “le simti”? Iar cand ai ajuns acolo, indiferent de cat de diferit (geografic, cultural, climatic etc) ar fi de locul tau natal, de casa ta fizica actuala, tu te-ai simtit ca si cand tocmai ai aterizat acasa?

In anumite momente ale vietii noastre, sufletul nostru ne cheama in mod inexplicabil si misterios catre un anumit loc. Locul sufletului tau este acel loc in care sufletul tau se simte cel mai acasa.

Cum iti dai seama ca ai ajuns in Locul adevarat al Sufletului tau?

Ce simti cand ai ajuns in locul adevarat al sufletului tau si de unde stii ca ai ajuns acolo unde trebuie? Ei bine, aici intervin in forta sentimentele si senzatiile. Vocea intuitiei te poate ajuta sa iti gasesti mai usor locul sufletului tau sau iti poate fi revelat in vis. Daca te numeri printre cei norocosi, atunci pur si simplu te afli deja acolo sau dai intamplator peste el. Pentru multi, acest acasa interior poate fi chiar in gradina casei lor, iar pentru altii poate sa se gaseasca la mii de kilometri departare, de cealalta parte a globului. Daca simti ca intre tine si locul in care te afli este o conexiune vibrationala benefica, pe care nu ti-o poti explica, dar care te face sa te simti in permanenta ca te afli in locul, spatiul si timpul potrivit, atunci te afli pe drumul cel bun, in locul sufletului tau. Reconecteaza-te cu el ori de cate ori simti nevoia.

Pentru multi insa, a gasi locul adevarat al sufletului tau poate fi o provocare. Este o provocare diferita pentru fiecare, o calatorie personala unica si speciala. Atunci cand sufletul tau iti da semnale ca este timpul sa se duca in acel loc, vei simti o anumita chemare interioara, o atractie puternica catre o anumita zona/ loc, dorinta de a vizita, de a te muta in acel loc sau de a trai acolo pentru o perioada de timp. Iar cand ai ajuns in acel loc, stii ca el este acela fiindca te incearca emotii puternice si simti ca esti prezenta in ACUM mai mult decat niciodata.

De asemenea, stii ca un loc este locul sufletului tau cand iti permite in mod natural sa iti accesezi intr-o forma sau alta abilitati pe care nu stiai ca le ai precum abilitati extrasenzoriale. Locul sufletului tau este locul tau adevarat in interiorul naturii si al universului. Fiecare dintre noi s-a nascut menit sa ocupe un anumit spatiu in cadrul acestui univers, sa il faca sa evolueze si sa il numeasca acasa prin puterea trairilor sale. Stii ca sufletul tau a ajuns in locul sau special in momentul in care se simte viu, vibrant, plin de inspiratie, iubit si iubitor, sprijinit si capabil sa sprijine si sa daruiasca.

Pe de alta parte, unii oameni de stiinta au o teorie interesanta ce vine sa explice acest sentiment de familiaritate si de atractie inexplicabila fata de un loc anume. Ei sustin ca genele noastre poarta amintiri de la stramosii nostri. Prin urmare, simtim conexiuni puternice cu locuri in care nu am mai fost niciodata pana atunci fiindca probabil stramosii nostri au avut acces la ele.

Cand iti gasesti locul sufletului tau, simti ca apartii acelui loc si ca acolo trebuia sa ajungi, fiind perfect constienta de legatura puternica dintre tine si acel loc, chiar daca nu o poti explica in cuvinte. Locul sufletului nostru este acel loc in care ne putem atinge intregul nostru potential, realizand lucruri mari, acel loc in care putem pasi cu incredere catre ceea ce suntem noi cu adevarat.

Acel loc al sufletului nostru este un fel de loc al vindecarii in care sufletul nostru se poate elibera de traumele si experientele neplacute ale vietilor anterioare. Nu imi explicam de ce tocmai Olanda pana cand sufletul mi-a explicat printr-un vis durerea pe care l-a simtit acum vreo 200 de ani cand raul Lek a inghetat bocna si oamenii au incercat sa patineze pe ea, iar intr-un loc anume (pe care am simtit-o si de care mi-a fost teama la un moment dat, desigur erau emotiile sufletului meu) s-a spart gheata si au murit 3 oameni. Am resimtit durerea disperarii, a pierderii celui drag. Am inteles atunci ca sunt in acel loc pentru a-mi vindeca sufletul si pentru a da drumul acelui suflet pierdut care inca era acolo, asteptandu-ma...Aici este acel loc...

 Si desigur, acea conexiune a inimii cu ceilalti oameni pe care nu i-ai vazut niciodata dar parca ii cunosteai de foarte mult timp, acea jovialitate a inimii, o vibratie extraordinara care atragea tot ce era mai frumos in jurul meu....In locul sufletului tau te simti puternic, te simti renascut din punct de vedere energetic. Gasindu-l, ne vom regasi pe noi. Pana si marile spirite iluminate ale lumii au avut locurile lor speciale, locuri unde si-au gasit linistea, revelatiile si echilibrul interior: Moise pe muntele Sinai, Iisus in desert, Mahomed intr-o pestera in afara Meccai, Buddha sub un arbore Bodhi.

Cele 10 Semne care te ajuta sa identifici locul pe care sufletul tau il numeste Acasa

O persoana poate avea un singur loc al sufletului sau mai multe (2,3,4 etc), se arata pe lonerwolf.com. Aborigenii australieni, spre exemplu, credeau insa ca orice persoana are un singur loc in lumea naturala caruia ii apartine cel mai mult, un loc care este parte din ea la fel de mult cum ea este parte din loc.

Iata care sunt cele 10 semne ca ai gasit locul adevarat al sufletului tau:

1.Daca este un loc nou, vei avea senzatia de familiaritate.

2. Poti percepe culorile ca fiind mai stralucitoare, aproape ca intr-un tablou suprarealist.

3. Vei simti intr-un grad mai mare senzatia de armonie si de relaxare.

4. Simti in mod intuitiv ca “esti in sfarsit acasa si ca acum te poti odihni cu adevarat.”

5. Terenul exterior se sincronizeaza cu peisajul tau interior – este ca si cum s-ar fi asteptat unul pe altul.

6. Chiar daca in acest loc este haos la exterior, in interiorul tau tot ai acel sentiment de pace.

7. Te simti inspirata si ai izbucniri de creativitate.

8. Ai un sentiment nou al libertatii si al bucuriei.

9. Devii mai introspectiva si vei ajunge sa te cunosti in modalitati mai profunde.

10. Te simti energizata si reincarcata energetic.

Exista locuri personale ale sufletului, dar si locuri universale (colective)

De asemenea, nu exista doar locuri personale ale sufletului, ci exista si locuri universale ale sufletului. Sunt locuri colective si incarcate cu o vibratie puternica, locuri sacre si incarcate energetic, cu care mai multe suflete se pot conecta concomitent. Aceste locuri precum Piramidele din Egipt, Muntele Uluru (Australia), situl arheologic Chavín de Huántar, templul megalitic de la Stonehenge sunt destinate tuturor oamenilor de pe planeta, ajutandu-i sa se reconecteze cu resursele lor interioare si cu puterea launtrica.

Totodata, aceste locuri ii pot calauzi catre implinirea scopului adevarat al vietii lor. In acest locuri insa, nu simti neaparat nevoia sa te stabilesti. De multe ori, este suficienta o singura vizita pentru a te simti reincarcat energetic. Sunt aceleasi locuri pe care samanii si culturile indigene le numesc “locuri ale puterii”, locuri in care revii la sursa autentica a puterii, cea interioara, conectandu-te la sursa exterioara a puterii, cea divina.

Acasa este acolo unde iti este sufletul

La randul lor, vorbind dintr-o perspectiva generala. locurile sunt puternice. De asemenea, o casa nu este doar o cladire, ci gazduieste viata in ea. O casa nu este doar un loc construit din caramizi, piatra sau lemn. Odinioara, aceste materiale au fost la randul lor vii, au avut o energie specifica, au fost copaci, pietre, pamant. O casa este o manifestare exterioara a lumii noastre interioare si adaposteste energia vietii tale, cu experientele si perspectivele vietii tale, energia materialelor din care a fost construita. O casa trebuie sa ii ureze bun venit sufletului tau si sa il faca sa se simta ca acasa.

“Singuratatea crescuta, izolarea, lipsa imginatiei si a inspiratiei sunt cateva din preturile pe care le platim atunci cand casele noastre nu ne ‘hranesc’. Acest lucru se intampla cand acasa nu este un ecosistem de sprijin pentru dezvoltarea si traiul aspiratiilor noastre mai inalte”, afirma Katherine Allen, autor si fondator al Harmonious Living Environments.

“Trebuie sa realizam ca acasa este o calatorie, nu un obiectiv; este o calatorie a spiritului uman. Thomas Morus a spus ca ‘nu cautam casa perfecta sau jobul perfect sau perechea perfecta, ci cautam experienta pe care suntem chemati sa o recream din micile si multele vizite noastre aici si acolo, din calatoriile si experientele in care ne-am strans ca sa le numim Acasa pentru noi', declara coach-ul in continuare.

“Locul sufletului tau poate fi o insula, o cladire, un oras sau chiar o poiana care deschide un spatiu in interiorul tau despre care nu ai realizat ca a fost inchis, un sentiment de conexiune intre peisajul interior si peisajul exterior. Imblanzirea inimii.” - iata ce definitie frumoasa a locului sufletului ne ofera Jeffery Paine .

"Astazi, oriunde te-ai afla,
Fii sufletul acelui loc. " ~Rumi

<*toate drepturile rezervate*>

Otrava emoţională

Putem vedea cu uşurinţă cât de uşor pot fi distruse iubirea şi libertatea dacă îi privim pe copii.

Imaginaţi-vă un copilaş de doi sau trei ani care aleargă şi se joacă prin parc. Mama îl supraveghează pe micuţ şi se teme să nu cadă şi să nu se lovească.
La un moment dat, ea doreşte să-l oprească, dar copilul crede că mama se joacă cu el, aşa că încearcă să alerge mai rapid decât ea. Pe strada din apropiere trec maşini, lucru care o sperie şi mai tare pe mamă, care reuşeşte în cele din urmă să-l prindă. Copilul se aşteaptă ca mama lui să se joace cu el, dar ea îl plesneşte la fund.
Bum! Ce şoc! Fericirea copilului era expresia iubirii care se manifesta prin el, şi el nu înțelege de ce mama sa se poartă astfel. În timp, acumularea acestor şocuri subminează iubirea lui până la dispariţie. Deşi nu înţelege încă cuvintele, copilul poartă în el o întrebare: "De ce?"
Alergarea şi joaca sunt expresii ale iubirii, dar ele nu mai reprezintă o sursă de siguranţă, căci părinţii îl pedepsesc pentru maniera în care îşi exprimă iubirea.
Ei îl trimit în camera lui, şi copilul nu mai poate face ceea ce doreşte. Părinţii îi spun că nu a fost un copil cuminte, iar acest lucru îl demoralizează; înseamnă că este pedepsit.
În acest sistem al pedepsei şi al recompensei există un simţ al dreptăţii şi al nedreptăţii, al corectitudinii şi al incorectitudinii. Acest simţ este ca un cuţit care taie în carne vie în corpul emoţional al copilului, creând acolo o rană. În funcţie de reacţia noastră la injustiţia comisă, această rană se poate infecta cu emoţii negative. De ce? Să luăm un alt exemplu.
Imaginaţi-vă că aveţi doi sau trei ani. Sunteţi fericit, vă jucaţi, exploraţi lumea. Nu sunteţi conştient de ceea ce este bine sau rău, de ceea ce este corect sau greşit, de ceea ce trebuie să faceţi sau de ceea ce nu trebuie să faceţi, căci nu aţi fost încă domesticit. Vă jucaţi în sufragerie cu tot ceea ce găsiţi în jurul dumneavoastră. Nu aveţi nici cea mai mică intenţie rea, nu doriţi să distrugeţi nimic, dar se întâmplă să vă jucaţi cu chitara lui tata. Pentru dumneavoastră este doar o jucărie; în nici un caz nu v-aţi propus să-i faceţi lui tata un rău. Dar tatăl dumneavoastră are una din acele zile în care totul îi merge pe dos. A avut probleme la serviciu, s-a întors acasă şi vă găsește în sufragerie jucându-vă cu lucrurile lui. Se enervează imediat, aşa că începe să vă bată.

Din punctul dumneavoastră de vedere acest lucru este o injustiţie. Tata de-abia a intrat în cameră şi începe imediat să vă lovească. Iar dumneavoastră aveaţi încredere în el, căci era tatăl dumneavoastră, cel care de regulă vă proteja, vă lăsa să vă jucaţi şi să fiţi cel care doreaţi să fiţi. Dintr-o data, ceva nu mai este în ordine. În inima dumneavoastră a apărut o durere, generată de injustiţia la care aţi fost supus.
Sunteţi sensibil; vă doare şi începeţi să plângeţi. Nu plângeţi însă numai din cauză că vă loveşte. Nu atât agresiunea fizică vă produce durerea din suflet, cât cea emoţională, simţul că s-a produs o nedreptate. În fond, nu aţi făcut nimic rău.
Acest simţ al nedreptăţii comise produce o rană în sufletul dumneavoastră. Corpul dumneavoastră emoţional este rănit, iar în acel moment vă pierdeţi o parte din inocenţa dumneavoastră. Aţi învăţat că nu puteţi avea întotdeauna încredere în tatăl dumneavoastră. Chiar dacă mintea dumneavoastră nu realizează încă acest lucru, căci nu a învăţat încă să analizeze, ea realizează totuşi că nu mai poate avea încredere în tatăl dumneavoastră. Corpul emoţional vă spune că există ceva în care nu puteţi avea încredere şi care se poate repeta.
Reacţia dumneavoastră poate fi teama, sau mânia, sau ruşinea, sau pur şi simplu plânsul. Această reacţie înseamnă deja o otravă emoţională, căci reacţia normală de dinainte de domesticire este dorinţa de a răspunde cu aceeaşi monedă nedreptăţii comise, adică de a vă lovi la rândul dumneavoastră tatăl. Ridicaţi mâna la el, dar acest lucru îl înfurie şi mai tare.
Reacţia lui generează o pedeapsă şi mai mare pentru dumneavoastră. Acum sunteţi convins că o să vă distrugă. Aţi învăţat deja să vă temeţi de el, aşa că nu vă mai apăraţi, căci ştiţi că acest lucru nu va face decât să înrăutăţească şi mai tare lucrurile.
Nu înțelegeți încă de ce, dar ştiţi deja că tata v-ar putea omorî. Acest lucru produce o rană foarte gravă în mintea dumneavoastră. Înainte, mintea dumneavoastră era complet sănătoasă; eraţi complet inocent. După această experienţă, mintea raţională încearcă să găsească o explicaţie. Învăţaţi să reacţionaţi într-un anumit fel: în felul dumneavoastră personal. Emoţia respectivă rămâne în interiorul dumneavoastră şi vă schimbă de-a pururi cursul vieţii.
Experienţa se va repeta apoi din ce în ce mai des.
Injustiţiile se vor accentua, vor veni din partea mamei şi a tatălui, a fraţilor şi surorilor mai mari, a unchilor şi mătuşilor, din partea şcolii, a societăţii, din partea tuturor. Cu fiecare rană nouă, veţi învăţa să vă apăraţi, dar nu aşa cum o făceaţi înainte de domesticire, când vă limitaţi să vă apăraţi pe moment, după care vă continuaţi joaca.
Acum a apărut în interiorul rănii ceva care la început nu reprezintă o problemă majoră: otrava emoţională. Aceasta se acumulează însă, iar mintea începe să se joace cu ea. Începeţi să fiţi din ce în ce mai îngrijorat în legătura cu viitorul, căci aveţi deja amintirea otrăvii şi nu doriţi ca ea să se repete.

Mai aveţi şi alte amintiri: aceea de a fi acceptat. Vă mai amintiţi de vremea când mama şi tata vă acceptau şi când totul era în armonie. Vă doriţi din nou acea armonie, dar nu ştiţi cum să o recreaţi. Şi întrucât nu puteţi ieşi din sfera propriilor dumneavoastră percepții, tot ce se petrece în jurul dumneavoastră pare să fie din cauza dumneavoastră. Ajungeţi să credeţi că tata se ceartă cu mama din cauza dumneavoastră, chiar dacă cearta lor nu are nimic de-a face cu dumneavoastră.
Treptat, vă pierdeţi astfel inocenţa. Începeţi să simţiţi resentimente, iar la un moment dat deveniţi incapabil să mai iertaţi. În timp, aceste incidente şi interacţiuni vă conving că nu este deloc sigur să fiţi cel care sunteţi. Acest mecanism se produce în cazul tuturor oamenilor, variind însă în funcţie de inteligenţa şi educaţia lor. El depinde de multe lucruri. Dacă aveţi noroc, domesticirea nu este atât de puternică. Dacă nu aveţi însă noroc, ea va fi atât de puternică, iar rănile atât de adânci, încât puteţi ajunge să vă temeţi chiar să mai vorbiţi. Aşa se nasc oamenii sfioşi. Sfiala nu este altceva decât teama de a vorbi, de a te exprima pe tine însuţi. Puteţi ajunge să credeţi că nu ştiţi să dansaţi sau să cântaţi, dar aceasta nu este decât o reprimare a instinctului înnăscut al omului de a iubi.
Oamenii se folosesc de teamă pentru a-i domestici pe alţi oameni, iar teama noastră creşte odată cu fiecare nouă experienţă a injustiţiei. Simţul nedreptăţii este cuţitul care taie şi rănește corpul nostru emoţional. Otrava emoţională este creată de reacţia noastră la ceea ce considerăm a fi o nedreptate. Unele răni se vor vindeca, dar altele vor rămâne infectate şi vor acumula din ce în ce mai multă otravă. Atunci când nivelul otrăvii creşte prea mult, noi simţim nevoia să ne eliberăm de ea, trimiţând-o altei persoane. Cum? Prin captarea atenţiei respectivei persoane.
Să luăm exemplul unui cuplu obişnuit. Dintr-un motiv sau altul, soţia este supărată. Ea a acumulat foarte multă otravă emoţională din cauza unei nedreptăţi comise de soţul ei. Soţul nu este acasă, dar ea îşi amintește de nedreptatea comisă, iar furia creşte în interiorul ei. De îndată ce soțul se întoarce, primul lucru pe care îl caută ea este să îi capteze atenţia, căci în acest fel otrava ei se va descărca asupra lui, iar ea se va simţi eliberată. De îndată ce îi spune acestuia cât de rău, de prost şi de nedrept este, otrava din interiorul ei este transferată asupra lui.
Ea continuă astfel să vorbească până când îi captează atenţia. În cele din urmă, soţul reacţionează şi se enervează, iar ea se simte deja mai bine. Dar acum otrava curge prin el, iar bărbatul simte nevoia să se răzbune. El doreşte să-i capteze acum ei atenţia şi să se elibereze de otravă, cu diferenţa că de data aceasta este vorba nu numai de otrava transferată de la ea, ci şi de propria lui otravă. Dacă veţi examina cu atenţie acest tablou, veţi constata că cei doi îşi ating reciproc rănile şi joacă un adevărat ping-pong cu otrava emoţională. Otrava continuă să crească astfel în spirală, până într-o zi, când unul dintre ei va exploda.
Acesta este felul în care comunică între ei majoritatea oamenilor.



Prin captarea atenţiei, energia trece de la o persoană la alta. Atenţia este un instrument extrem de puternic al minţii umane. Toţi oamenii din lume se străduiesc să le capteze atenţia celor din jur. În acest fel, ei îşi creează canale de comunicare. Visul se transferă astfel de la unul la altul, la fel şi puterea, dar şi otrava emoţională.
De regulă, noi eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că este responsabilă de nedreptatea comisă asupra noastră, dar dacă aceasta este prea puternică şi nu putem să ne descărcăm asupra ei, suntem dispuşi să o descărcăm asupra oricărei alte persoane, numai să scăpăm de ea.
De multe ori o trimitem asupra copiilor, care sunt prea lipsiţi de apărare în faţa noastră, şi astfel se nasc relaţiile abuzive. Oamenii mai puternici abuzează de cei mai slabi, care au mai puţină putere, căci simt nevoia să se elibereze de otrava lor emoţională. Toţi oamenii simt nevoia să scape de această otravă, şi nu mai urmăresc întotdeauna dreptatea; tot ce vor ei este să scape de otravă. Aşa se explică de ce oamenii vânează tot timpul puterea, căci cu cât sunt mai puternici, cu atât mai uşor le vine să scape de otrava lor emoţională în defavoarea celor mai slabi decât ei, care nu se pot apăra.
Evident, noi vorbim acum de relaţiile care există în iad, de boala mentală care există pe planeta noastră.
Nimeni nu este vinovat pentru aceasta boală; ea nu este bună sau rea, greşită sau corectă. Aceasta este patologia normală a bolii. Nimeni nu este vinovat pentru abuzurile comise. La fel cum oamenii de pe planeta imaginară de care vorbeam mai devreme nu erau vinovaţi pentru că pielea lor era bolnavă, nici noi nu suntem vinovaţi pentru că avem corpul emoţional acoperit cu răni infectate cu otravă. Atunci când ne îmbolnăvim fizic sau când ne rănim corpul, noi nu ne simţim vinovaţi şi nu ne condamnăm singuri. Atunci de ce ar trebui să ne simţim ruşinaţi pentru că mintea noastră emoţională este bolnavă?
Unicul lucru care contează este să devenim conştienţi de existenţa problemei. Numai astfel putem avea şansa de a ne vindeca mintea emoţională şi de a opri suferinţa în care ne complăcem. Fără conştientizare nu putem face nimic, decât să continuăm să suferim din interacţiunea cu alţi oameni, dar şi cu noi înşine, căci de multe ori noi ne atingem singuri aceste răni numai pentru a ne pedepsi.
Încă din copilărie, în mintea noastră se produce o diviziune. O anumită parte a minţii se obișnuiește să judece continuu. Ea este Judecătorul interior, care judecă tot ceea ce facem sau nu facem, tot ceea ce simţim sau nu simţim. Noi ne judecăm singuri în permanenţă, la fel cum îi judecăm şi pe cei din jur, în funcţie de ceea ce credem noi şi de simţul dreptăţii şi al nedreptăţii format în copilărie. Evident, de multe ori ne considerăm vinovaţi şi dorim să ne auto-pedepsim. Cealaltă parte a minţii noastre, care primeşte judecata şi simte nevoia să fie pedepsită, este Victima. Ea spune: "Bietul de mine! Nu sunt suficient de bun. Nu sunt suficient de puternic. Nu sunt suficient de inteligent. De ce să mai încerc?"


Pe vremea când eraţi copil, nu aveaţi libertatea de a alege ce să credeţi şi ce să nu credeţi. Judecătorul şi Victima au la bază toate acele credinţe false pe care nu le-aţi ales singur, ci v-au fost impuse. Când informaţiile respective au pătruns în mintea dumneavoastră, eraţi încă inocent. Credeaţi tot ce vi se spunea. Sistemul de Convingeri v-a fost inoculat ca un fel de program de către Visul exterior. Toltecii numesc acest program Parazitul. Mintea umană este bolnavă din cauza acestui Parazit interior care îi fură energia vitală şi îi răpeşte bucuria de a trăi. Parazitul reprezintă toate acele convingeri care ne fac să suferim. Aceste convingeri sunt atât de puternice, încât chiar ani mai târziu, când învăţăm noi concepte şi dorim să luăm propriile noastre decizii, constatăm că ele încă ne mai guvernează viaţa.
Uneori, copilul mic care continuă să existe în interiorul fiecăruia dintre noi iese la lumină; el este eul nostru real, care a rămas la vârsta de doi sau trei ani. Trăim atunci clipa prezentă şi ne distrăm, dar ceva din interiorul nostru ne trage înapoi; cineva dinlăuntrul fiinţei noastre nu se simte vrednic să fie fericit. O voce interioară ne spune că această stare de fericire este prea frumoasă ca să fie adevărată, că nu este bine să fii prea fericit. Toată vinovăţia acumulată, toată otrava din corpul nostru emoţional iese atunci la iveala, încercând să ne tragă înapoi în lumea dramei.
Parazitul se răspândeşte ca o boală contagioasă, trecând de la bunicii la părinţii noştri, apoi la noi, care o răspândim mai departe la copiii noştri. Noi transferăm aceste programe asupra copiilor noştri, la fel cum am dresa un câine. Oamenii sunt animale domesticite, iar această domesticire reprezintă poarta de intrare în visul iadului, unde continuă să trăiască în teamă. Hrana Parazitului sunt toate emoţiile născute din teamă. Înainte să fi fost infestaţi cu acest Parazit, ne bucuram de viaţă, ne jucam, eram fericiţi, aşa cum numai copiii mici ştiu să fie. După ce toate aceste gunoaie sunt aruncate în mintea noastră, noi uităm ce este fericirea. Învăţăm rapid că noi avem dreptate şi încercăm să-i facem pe toţi ceilalţi să creadă că au greşit. Nevoia de "a avea dreptate" este rezultatul dorinţei noastre de a ne proteja imaginea pe care dorim să o proiectăm în exterior. Noi simţim nevoia să ne impunem felul de a gândi, nu numai asupra celor din jur, dar chiar şi asupra propriei noastre fiinţe.
Conştientizarea ne ajută să înţelegem cu uşurinţă de ce nu merg relaţiile noastre – cu părinţii, cu copiii, cu prietenii, cu partenerul de viaţă, inclusiv cu noi înşine. De ce nu merge relaţia cu noi înşine? Pentru că suntem răniţi şi purtăm în noi toata acea otravă emoţională, căreia nu-i mai putem face faţă. Suntem plini de otravă pentru că am crescut cu o imagine a perfecţiunii care nu este reală, care nu există şi care nu este corectă.
Am văzut deja cum se creează această imagine a perfecţiunii pentru a le face pe plac altor persoane, chiar dacă acestea îşi creează propriul lor vis personal, care nu are nimic de-a face cu visul nostru.


Am încercat să le facem pe plac mamei şi tatălui, profesorilor, preotului, religiei, lui Dumnezeu. Dar adevărul este că din punctul lor de vedere noi nu vom fi niciodată perfecţi. Această imagine a perfecţiunii ne spune cum ar trebui să fim pentru a fi buni, pentru a ne accepta pe noi înşine. Aceasta este însă cea mai mare minciună între toate, căci noi nu vom fi niciodată perfecţi, şi nu ne vom ierta niciodată pentru asta.
Această imagine a perfecţiunii schimbă felul în care visăm. Noi învăţăm să ne negăm felul de a fi şi să ne respingem. Nu vom fi niciodată suficient de buni, de corecţi, de curaţi, de sănătoşi, dacă ne vom raporta în permanenţă la convingerile pe care le-am acumulat. Va există întotdeauna ceva cu care Judecătorul nu va fi de acord şi pentru care nu ne va ierta. Aşa se explică de ce noi ajungem să ne respingem felul de a fi, să considerăm că nu merităm să fim fericiţi, să căutăm pe cineva care să abuzeze de noi, care să ne pedepsească. Imaginea perfecţiunii este responsabilă de marile auto-abuzuri la care ne supunem atât de des.
Atunci când ne respingem singuri, când ne judecăm, ne găsim vinovaţi şi ne pedepsim singuri, noi ajungem să credem că iubirea nu există, că nu există decât pedeapsa, suferinţa, judecata.
Iadul are diferite niveluri. Unii oameni sunt foarte adânc scufundaţi în el, în timp ce alţii nu au decât un contact sporadic cu el. Există relaţii extrem de abuzive şi relaţii aproape lipsite de abuz.
Acum nu mai sunteţi copil, iar dacă aveţi o relaţie abuzivă, acest lucru se datorează faptului că acceptaţi abuzul, că sunteţi convins că îl meritaţi.
Există o limită a cantităţii de abuz pe care sunteţi dispus să o acceptaţi, dar nimeni nu poate abuza mai mult de dumneavoastră decât o faceţi chiar dumneavoastră înşivă. Limita acestui auto-abuz este şi limita abuzului pe care îl veţi accepta din partea altor persoane. Dacă cineva va abuza de dumneavoastră mai mult decât o faceţi singur, veţi pleca, veţi fugi, veţi încerca să scăpaţi. Dacă cineva abuzează de dumneavoastră mai puţin de această limită, probabil că veţi rămâne alături de el. Doar meritaţi acel abuz!...
De regulă, relaţiile obişnuite din iad includ plata pentru o nedreptate comisă; practic, este vorba de relaţii de răzbunare. Eu abuzez de altcineva, care simte nevoia să fie abuzat, şi el/ea abuzează de mine, care simt la rândul meu nevoia să fiu abuzat. În acest fel, echilibrul este perfect. Evident, o energie atrage după sine acelaşi tip de energie, aceeaşi vibraţie.
Dacă cineva vine şi vă spune: "Sunt supus unor abuzuri atât de mari!" şi îl întrebaţi: "Atunci de ce mai stai acolo?", el nu va ști ce să vă răspundă.
Adevărul este că persoana respectivă are nevoie de acel abuz, căci aceasta este maniera în care se auto-pedepseşte.
Viaţa nu ne oferă altceva decât exact ceea ce avem nevoie. Chiar şi în iad, justiția funcționează impecabil. Nimeni nu este vinovat pentru patimile noastre. Am putea spune chiar că suferințele noastre sunt un fel de dar de care ne bucurăm. Aşadar, pentru a curăţa otrava şi pentru a vă vindeca rănile, pentru a vă accepta pe sine şi pentru a ieși astfel din iad nu aveţi altceva de făcut decât să deschideţi ochii şi să priviţi în jurul dumneavoastră.

fragment din cartea Arta de a iubi de Don Miguel Ruiz

<*toate drepturile rezervate*>

Învăţături ezoterice

Dumnezeu este iubire ; şi cel ce trăieşte în iubire trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu în el. (Ioan 4:16)

Eu cred în unul Dumnezeu, tatăl atotputenic, făcător al cerului şi pământului şi al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile.(Crezul)

La început, când vocea Domnului s-a făcut auzită umanităţii spunându-i despre Divina Lui Plăcere de a institui Divinele Lui Legi Morale, dintr-o devoţiune extremă şi cu o înţelegere deplină a superiorităţii inefabile a Eternului, L-au numit Cel cel fără nume.

În fond, care nume putea să conţină sau să exprime mai bine Infinitul şi Absolutul Primei şi Unicei Fiinţe?

Numai unul – şi asta numai pentru a ajuta înţelegerea noastră umană limitată – poate să răspundă Splendorii Unităţii Divine cu o evidentă potrivire. Eu sunt Cel ce sunt (Exodul 3:14) a spus şi noi, după ce am epuizat limitele posibilităţilor umane, am numit-o Fiinţarea Absolută.

Acesta este Dumnezeul cel Mare, El care este pretutindeni umplând totul, sursa tuturor lucrurilor bune şi dătătorul de viaţă (rugăciune tradiţională greacă).

Aceasta este Autoritatea Eternă care sălăşluieşte neschimbată în toate universurile create, toate cerurile şi pământurile.

Găsim Fiinţarea, în toată Puterea şi Gloria, în cel mai mic atom de materie precum şi în galaxiile imense şi nemărginite; în adâncurile mării şi pe crestele munţilor. Este pretutindeni în Autoritate eternă şi deplină, de la cel mai adânc abis până la tronul Gloriei Lui necuprinse.

Fiinţarea Absolută, s-ar spune, este Starea de Conştienţă de Sine a Supraconştiinţei Absolute în care fiecare este, găseşte şi face apel la energia necesară pentru expresia şi existenţa Lui. Este Unul şi Singurul Dumnezeu, acela care în Desăvârşirea Sa Absolută meditează şi se exprimă pe Sine.

Fiecare lucru, vizibil sau invizibil, din cer sau de pe pământ, este expresia lui Dumnezeu, rezultatul Plăcerii Lui Divine în Creativitate.

Totuşi ce tipuri de Conştientizare de Sine are Fiinţarea Absolută? 

Cu siguranţă Conştientizare De Sine Absolută în toate stările ei, de la cea statică, neexprimată, la cea mai complexă expresie, Supraconştiinţa. 

Fiinţarea Absolută are Totul, nu-i trebuie nimic, nu are cea mai mică nevoie să se exprime. 

Este Binecuvântarea Absolută. 

Pentru noi Binecuvântarea este ultima treaptă pe scara devenirii unei fiinţe complete şi intrării în lumea noastră reală. 

Totuşi, Binecuvântarea nu este exact o natură a Fiinţării Absolute, de vreme ce referindu-ne la Dumnezeu noi trebuie să vedem Binecuvântarea în relaţie cu Suzeranitatea. Totuşi ochii omului, materiali sau spirituali, nu pot contempla nimic mai presus de Binecuvântarea din interiorul Fiinţării Absolute.

Este de neconceput că ar putea exista măcar o parte a Infinitului, care să nu conţină în ea Fiinţarea Absolută. Cu toate acestea, Infinitul nu este Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu se limitează la Infinit. Dumnezeu este mai presus de conceptul oricărui tip de spaţiu.

 El este Viaţa însăşi - Viaţa care este expresia Fiinţării Absolute, în sine însuşi, printr-un mijloc special pe care Ea l-a creat tocmai în acest scop. 

O astfel de manifestare este Mintea". 

Prin Minte, Fiinţarea Absolută se exprimă pe Sine ca Multiplicitate în lumile separării. Înainte de a merge mai departe către expresia Multiplicităţii Lui Divine, este necesar ca noi să insistăm asupra înţelesului cuvântului Dumnezeu, în ceea ce priveşte unicitatea Lui de neînţeles şi Mila Lui Infinită, astfel ca noi să nu dezvoltăm niciodată teamă de El în inimile noastre, ci numai iubire nemărginită şi fără grijă de sine. 

Pentru că Dumnezeu, fiind toate lucrurile, fără nici o rezervă, este în acelaşi timp şi înaintea tuturor, iubire totală şi nesecată. 

În mod normal creierul uman material este foarte inadecvat înţelegerii conceptului de Fiinţare Absolută. Cu toate acestea, până la un punct, el poate să-I perceapă.

Am spus că Fiinţarea Absolută este totul, Unică în Multiplicitatea Ei.

Acum noi trebuie să percepem această Multiplicitate în cadrul Unicului. 

Cum poate fi aceasta făcută?

Acel Unic conţine Multiplicitatea, dar fiecare parte din această Multiplicitate este, prin natură asemănător, nediferenţiată ca formă în cadrul Fiinţării Absolute, fără ca totuşi să fie posibil să definim Absolutul fie în termeni de nediferenţiat sau în termeni speciali.

Pentru a avea o percepţie a Multiplicităţii, haideţi acum să vedem ce întâlnim în cadrul Fiinţării Absolute. Cu siguranţă Supraconştiinţă Absolută Conştientă de Sine. 

De exemplu, să luăm oceanul care este format din atomi de oxigen şi hidrogen. El este o întindere vastă de apă. Când, totuşi, vorbim despre ocean, creierul nostru nu se gândeşte cu precădere la apă ci include un înţeles mai larg, cu caracteristici speciale – adâncime, valuri mari, culoarea albastru intens, peşti, alge, ş.a.m.d. Care este Multiplicitatea oceanului? Ar trebui să medităm la acest lucru.

Cu toate acestea, Multiplicitatea este găsită peste tot în natură. O plantă, un copac, un organism nesemnificativ (cum ar fi un vierme) sau un animal mare, orice organism şi omul însuşi, toate conţin această Multiplicitate. Un organism este o unitate – o fiinţă este una – şi fiecare organism este format din milioane de celule sau atomi. Totuşi fiecare atom şi fiecare celulă are propria ei conştiinţă.

Există o mare diferenţă între Multiplicitatea pe care o găsim în lumea lucrurilor, existenţelor şi Fiinţe, şi Multiplicitatea pe care o vom întâlni în cadrul Fiinţării Absolute. Dacă noi considerăm că rămânem în cadrul Fiinţării Absolute, chiar şi atunci când descindem în lumile existenţei, putem să începem să facem această diferenţă.

Totuşi Multiplicitatea Divină este de necuprins intelectului uman care, datorită limitări lor , vede totul din unghiul separării. Cu toate acestea, Înţelepciunea Absolută a Fiinţării Absolute este de asemenea în cadrul expresiei Ei ca Logos al lui Hristos şi Spirit Sfânt, ca Iubire Logoică şi Putere Absolută Spirituală Sfântă.

Expresia Fiinţării Absolute este rezultatul Dorinţei ei Divine şi are două braţe: unul Logoic şi unul Spiritual Sfânt. 

În fiecare lucru existent – cum ar fi sistemele vii ale lumii naturale, toate tipurile de conştiinţă şi conştientizare de sine - găsim cei doi Suverani Divini ce variază numai în grad de expresie şi activitate.

Un element în plus, care poate să ne dea o înţelegere mai completă şi mai clară a divinului, este noţiunea de Desăvârşire. Desăvârşirea, în înţelesul el absolut, este natura Fiinţării Absolute şi conduce la Plăcerea Divină a lui Dumnezeu în creativitate. Putem să distingem, datorită Desăvârşirii, prezenţa tuturor lucrurilor în Fiinţarea Absolută. Nu este posibil să ne imaginăm nimic existând în afara Fiinţării Absolute. Toate lucrurile sunt în Ea, şi prin urmare, exprimă Sfânta Ei Desăvârşire şi Înţelepciune Absolută. Chiar în Plăcerea dumnezeiască în creativitate şi expresie, există Desăvârşire, pentru că dacă ea ar lipsi, nimic n-ar putea să se desfăşoare în ordine şi în concordanţă cu Legile imuabile. Prin studierea acestor cicluri de expresie, ale existenţelor vii, noi vedem Desăvârşirea ca Lege a Primei Cauze.

O Natură a Fiinţării Absolute este Desăvârşirea, urmată de o altă Natură Divină, Plăcerea Dumnezeiască în creativitate a Fiinţării Absolute, care începe cu expresia Fiinţării Absolute în cadrul Sinelui Său, ca Logos al lui Hristos şi Duh Sfânt. Acesta este exact punctul Expresiei Divine care se află între Desăvârşire şi Plăcerea Dumnezeiască în creativitate, fără ca ultimei să-i lipsească Desăvârşirea.

În ceea ce priveşte Creaţia, care este expresia Fiinţării Absolute ca rezultat al Plăcerii Divine a lui Dumnezeu în creativitate, ea conţine toate caracteristicile Fiinţării Absolute cum ar fi: Logosul lui Hristos, (Supraconştiinţa de Sine Universală) şi Duhul Sfânt (Supraconştiinţa Universală). 

Când vorbim despre Creaţie, nu ne referim numai la aceea a lumii materiale dense, ci la Întregul Univers Logoic şi la Expresia Spirituală Sfântă, în toate universurile şi lumile.

O caracteristică de bază a Fiinţării Absolute, în cadrul stării Ei stabile absolute, este Voinţa Divină. 

Ne-am referit la starea ei ca fiind stabilă, deoarece în acest punct Ea nu a creat vibraţia. Cu toate acestea, vibraţia există în cadrul Fiinţării Absolute ca o stare nemanifestată încă. Totul este în interiorul Desăvârşirii Divine şi apare ca rezultat al Voinţei, al Raţiunii şi al Iubirii.

Fiinţarea Absolută, de dragul Planului Divin, este încântată să se exprime pe Sine. Dumnezeul triadic care a fost exprimat, ne apare de aceea ca Fiinţarea Absolută-Logosul lui Hristos şi Fiinţarea Absolută-Duhul Sfânt, pe care noi putem de asemenea să-i descriem ca şi Conştientizarea de Sine Absolută şi Supraconştiinţa Absolută.

Aceasta nu înseamnă că Fiinţarea Absolută, înainte de a le da acestora expresie, nu a avut în ea Desăvârşirea Divină, Logosul lui Hristos şi Duhul Sfânt. Este Natura lui Dumnezeu pe care am numit-o Desăvârşirea Absolută, că Fiinţarea Absolută, Logosul lui Hristos şi Duhul Sfânt sunt Unul.

În cadrul Fiinţării Absolute putem de asemenea distinge Puterea Divină, Înţelepciunea Divină şi Iubirea Divină. A fost dintr-o iubire nespus de mare că Dumnezeu a emanat umanitatea şi a înzestrat-o cu posibilitatea de a-şi dezvolta Conştientizarea de Sine şi înţelegerea Divină.

În cele din urmă, am spus că Dumnezeu este Viaţa. Pentru a fi înţeleasă, Viaţa trebuie să includă Desăvârşirea ca fiind una din cele mai importante caracteristici şi, prin urmare, Puterea Absolută, Înţelepciunea Absolută şi Iubirea Absolută.

Se iubeşte Fiinţarea Absolută pe sine însuşi? Bineînţeles, de vreme ce Ea este Iubirea Absolută. Dacă Dumnezeul Absolut nu ar fi fost în primul rând Iubire, alte stări sau condiţii înzestrate cu darul expresiei libere, nu ar fi fost permise a se naşte, atâta timp cât Ea însuşi este pretutindeni prezentă şi în fiecare lucru.

Dacă Natura Divină a Iubirii Absolute nu ar fi existat, nu ar fi existat nici Legea Coerenţei în lumea materială şi nici nu am fi avut lumea noastră psihică (emoţională), şi aceasta trebuie omenirea să înveţe cu precădere. 

Cu studiile noastre este posibil să fiţi ghidaţi către realitate, către o sensibilitate a Bunătăţii Totale a lui Dumnezeu şi a Iubirii Totale. Odată confirmate, drumul este mai uşor şi nu mai este dur şi neplăcut – ci mai drept şi mai lin. Umanitate a poate acum să se îngrijească de altceva.

Referitor la cele mai sus menţionate, putem să încercăm să descriem, atât cât este posibil, cele mai complete dimensiuni ale Iubirii Dumnezeieşti. Umanitatea nu va fi niciodată în stare să înţeleagă majestatea şi plinătatea muncii creative a acestei Forţe Divine.

Pe această bază şi dat fiind faptul că fiecare fiinţă umană are un anumit mod de percepere a lui Dumnezeu, rezultat din contactul ei la orice nivel cu Sinele Interior, noi sugerăm ca, în scopul de a realiza o trezire a dorinţei de a cunoaşte mai mult, este suficient să meditaţi profund şi serios la Natura Fiinţării Absolute.  

Rezultatul unei asemenea meditaţii va fi revelaţia faptului că purtăm în noi Puterea, Înţelepciunea şi Iubirea Absolută. Fiinţarea Absolută, Logosul lui Hristos şi Duhul Sfânt sunt în permanenţă în noi, aşa cum nu există moment când noi să nu fim în Fiinţarea Absolută.

Înţelepciunea care este de sus, este la început pură, apoi împăciuitoare uşoară şi lesne de tratat, plină de milă şi de fructe bune fără parţialitate şi ipocrizie. 

Fructul dreptăţii este sădit în pacea celor care fac pace. (Ioan 3: 17, 18)

fragment din cartea Învăţături ezoterice - O perspectivă creştină asupra adevărului -autor Stylianos Atteshlis  (Daskalos)

<*toate drepturile rezervate*> 

Învăţături pentru suflete avansate...

Învăţături pentru suflete avansate de Richard Bach

Garanţie pentru o viaţă grea şi fericită:
1. Află ce iubeşti să faci mai mult pe acest pământ.
2. Fă-l, indiferent de ce îţi stă în cale.
3. Dăruieşte ceea ce ai câştigat în urma acestei iubiri, acelora care se arată interesaţi. Împărtăşindu-ţi iubirea, vei fi purtat către o viaţă magică, a fericirii interioare, pe care alţii, neîmpărtăşind-o cu tine, nu o pot cunoaşte.
Dacă darurile îţi sunt mici, recompensa îţi va fi pe măsură.
Dacă dăruieşti universuri întregi, recompensa îţi va fi imensă. Învaţă ceea ce ştie magicianul şi nu ţi se va mai părea magie.
Orice rău ar fi să-i faci altcuiva, fă-ţi-l întâi ţie însuţi. Fă ceea ce ai visat întotdeauna să faci şi nu va mai rămâne loc pentru regrete. Pentru orice întrebare imaginează-ţi cel mai ciudat răspuns, total opus celui la care te-ai putea aştepta. Oare este valabil? Unii spun să înduri, unii spun să slujeşti, unii să te detaşezi. Dar cine îţi spune să găseşti ceea ce este cu adevărat bine pentru tine?
Să înveţi înseamnă să descoperi ceea ce ştiai deja.
Să faci înseamnă să demonstrezi că, într-adevăr, ştii.
Să-i înveţi pe alţii înseamnă să le aminteşti că şi ei ştiu, la fel de bine ca şi tine. Sunteţi, cu toţii, învăţăcei, muncitori, învăţători. Fiecare persoană, întâmplările vieţii tale, toate sunt cu tine pentru că tu le-ai atras în spre tine. Ceea ce alegi să faci cu ele este treaba ta.
Cel mai bine ştii să îi înveţi pe ceilalţi lucrurile pe care tu însuţi trebuie să le înveţi cât mai bine. Sinele este Viaţă, Iubire, acel Ceva Magnific din centrul fiinţei tale. Sinele nu cunoaşte limitările impuse de spaţiu-timp, la fel cum nu cunoaşte tot ce înseamnă griji, temeri sau credinţe în viaţa ta. Acel Ceva nu te priveşte ca pe o fiinţă bipedă de pe suprafaţa celei de-a treia planete a unui mic soare de la marginea unei micuţe galaxii dintr-un univers neînsemnat, înghesuit, pentru o clipită, între miliarde şi miliarde de alte universuri. Acel Ceva te vede pe tine oglindindu-I propria imagine şi îţi oferă libertatea totală de a face tot ce îţi doreşti, în afară să mori. Pentru a aduce ceva în viaţa ta, imaginează-ţi că este deja acolo.

Dacă darurile îţi sunt mici, recompensa îţi va fi pe măsură.

Dacă dăruieşti universuri întregi, recompensa îţi va fi imensă. Învaţă ceea ce ştie magicianul şi nu ţi se va mai părea magie. Orice rău ar fi să-i faci altcuiva, fă-ţi-l întâi ţie însuţi. Fă ceea ce ai visat întotdeauna să faci şi nu va mai rămâne loc pentru regrete. Pentru orice întrebare imaginează-ţi cel mai ciudat răspuns, total opus celui la care te-ai putea aştepta. Oare este valabil? Unii spun să înduri, unii spun să slujeşti, unii să te detaşezi. Dar cine îţi spune să găseşti ceea ce este cu adevărat bine pentru tine? Să înveţi înseamnă să descoperi ceea ce ştiai deja.Să faci înseamnă să demonstrezi că, într-adevăr, ştii.Să-i înveţi pe alţii înseamnă să le aminteşti că şi ei ştiu, la fel de bine ca şi tine. Sunteţi, cu toţii, învăţăcei, muncitori, învăţători. Fiecare persoană, întâmplările vieţii tale, toate sunt cu tine pentru că tu le-ai atras în spre tine. Ceea ce alegi să faci cu ele este treaba ta. Cel mai bine ştii să îi înveţi pe ceilalţi lucrurile pe care tu însuţi trebuie să le înveţi cât mai bine. Sinele este Viaţă, Iubire, acel Ceva Magnific din centrul fiinţei tale. Sinele nu cunoaşte limitările impuse de spaţiu-timp, la fel cum nu cunoaşte tot ce înseamnă griji, temeri sau credinţe în viaţa ta. Acel Ceva nu te priveşte ca pe o fiinţă bipedă de pe suprafaţa celei de-a treia planete a unui mic soare de la marginea unei micuţe galaxii dintr-un univers neînsemnat, înghesuit, pentru o clipită, între miliarde şi miliarde de alte universuri. Acel Ceva te vede pe tine oglindindu-I propria imagine şi îţi oferă libertatea totală de a face tot ce îţi doreşti, în afară să mori. Pentru a aduce ceva în viaţa ta, imaginează-ţi că este deja acolo.

 Cum se împacă ceilalţi cu ceea ce îţi este dat ţie nu este treaba ta, ci a lor. Pentru a putea începe să înveţi, orice, trebuie să laşi la o parte siguranţa pe care ţi-o dă ignoranţa. Tu eşti cel care a cerut să fie lăsat aici, pe acest pământ, astfel încât să poţi face ceva remarcabil, ceva care contează pentru tine, pe care nu ai fi putut să-l faci nicăieri altundeva şi nici altcândva. Singurul lucru care contează cu adevărat la sfârşitul sejurului tău pe acest pământ, este: “Cât de frumos ai iubit? Care a fost calitatea iubirii tale?” Semnul de recunoaştere al ignoranţei tale este tăria cu care crezi în nedreptate şi în tragic. Ceea ce omida numeşte sfârşitul lumii, adevăratul maestru numeşte fluture. Cum anume vrei să fii în urma acestei experienţe – în ce fel vrei să te fi schimbat în urma ei? Nimeni nu te obligă să înveţi. Ai să înveţi când ai să vrei chiar tu. Pentru ca tu să te schimbi, e nevoie de o miză mare. Păcatul originar este limitarea Sinelui. Să nu o faci. Ia aminte la ce îţi spune viaţa. Ea îţi arată tot ce trebuie să ştii despre ceea ce poţi să devii. Ceea ce te inspiră, te şi ghidează şi te şi apară. Argumentează în favoarea propriilor limitări şi, fără îndoială, le vei avea. Singura datorie pe care o ai, oricând, în cursul oricărei vieţi, este să-ţi fii loial ţie însuţi. Dacă alegi siguranţa în locul fericirii, o vei avea, însă cu acest preţ.

Credinţa eronată este să accepţi reguli fără să fi reflectat întâi asupra lor, când mergi înainte pentru că ştii că asta aşteaptă alţii de la tine. Vei aduna milioane de astfel de credinţe pe parcursul vieţii dacă nu eşti atent. Câţi îşi trăiesc vieţile fără să descopere vreodată ceea ce ştiu sau ce iubesc? Mulţi. Este datoria ta să nu îţi îngădui să ajungi ca ei. Nu e nimic de iertat când ştii că ai chemat la tine toate experienţele din viaţa ta. De ce te-ai încrunta la cei care îţi aduc ceea ce ai cerut? Cel mai mult ai de învăţat când joci împotriva cuiva care te poate învinge. Eşti maestru în ceea ce ai trăit, artizan în ceea ce trăieşti şi amator în ceea ce urmează a fi trăit. Când trăieşti cu maximă intensitate, nu mai contează deznodământul jocului. Orice s-ar întâmpla, este bine. O viaţă este şansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant şi creativ mod cu putinţă. Ţi-ai reglat capacitatea de percepţie la o anumită frecvenţă, şi numeşti tot ceea ce poţi vedea „lumea”. Te poţi acorda, oricând, la frecvenţe noi. O viaţă creativă şi plină de iubire pentru ceva, orice, este o viaţă sănătoasă. Când faci ceea ce te face fericit, ai parte de vindecare şi siguranţă. Primul pas pentru a te elibera de sub hipnoză este să conştientizezi că ai fost în stare de hipnoză. Nu există paradisuri, nici infernuri, ci doar aceste lumi nesfârşite pe care tu însuţi le creezi, până în momentul când vei găsi soluţia. Nu există lucru căruia să nu-i poţi da consimţământul. Nu există nimic din care să nu te poţi retrage.

Un dezastru înseamnă o schimbare. Este o şansă deghizată, în straie prea largi. Eşti liber să îţi schimbi dimensiunea conştiinţei la întâmplare, prin învăţături sau la voinţă. Nu îţi este însă permis, să refuzi să exprimi viaţa. Nu există o problemă care să nu îţi lase un dar după ce trece. Cauţi problemele pentru că ai nevoie de darurile lor. Destinul nu te forţează să mergi într-o direcţie pe care nu vrei să o urmezi. Tu eşti cel care alegi. Destinul tău este în mâinile tale. Eşti o fiinţă a luminii. Ai venit din lumină, te vei întoarce în lumină; la fiecare pas te înconjoară lumina fiinţei tale nelimitate. Imaginează-ţi universul minunat şi desăvârşit. Apoi fii sigur/ă de următorul lucru: Sinele şi l-a imaginat puţin mai bine decât ai făcut-o tu. Continuă să eviţi problemele, şi nu vei fi niciodată cel care le-a depăşit. Nu ţi se va trimite niciodată o dorinţă fără să-ţi fie dăruită şi puterea de a o realiza. S-ar putea însă să fie nevoie să depui efort pentru aceasta. Nu există greşeli. Întâmplările pe care le atragi asupra ta, oricât de neplăcute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu să înveţi ceea ce trebuie să ştii. Fiecare pas pe care îl faci este necesar pentru ca tu să ajungi la ţelul pe care ţi l-ai propus. Ţi-ai dat propria viaţă ca să ajungi cine eşti astăzi. A meritat? Viaţa EXISTĂ. Acolo te duci atunci când ai nevoie de vindecare, alinare, energie, perspectivă. Nimeni nu poate ajuta la rezolvarea unei probleme dacă problema este că persoana ce trebuie ajutată nu vrea să găsească rezolvarea. Nu este nevoie să te lupţi ca să trăieşti potrivit dorinţelor tale. Trăieşte cum vrei şi plăteşte preţul necesar. Motivul esenţial pentru care nu ai primit răspunsuri este că nu ai pus întrebările. Principiile se schimbă greu, pe nesimţite, şi nu ştii niciodată că s-au schimbat până când, la un moment dat, ceva ce înainte era bine, acum nu mai pare a fi aşa. Tot ce este scris ar putea fi fals.

LIBERTATEA

Pe cand foarte multi de la libertate spera fericirea, nu observa, ca principalul motiv al suferintei lor este ca nu pot sa-si manuiasca libertatea.

Esti liber!

Poti gandi liber, poti simti liber si poti actiona liber.

Nimeni nu poate gandi, simti si actiona in locul tau.

Dar ai libertatea de a-ti forma obiceiuri fixe, in gandire (obsesii, prejudecati), emotional ( reactii emotionale stanjenitoare, confuze ), sau in fapte ( actiuni nesemnificative, dependente, amanari fortate, intarzieri ), de care legat, iti poti trai viata doar intr-un cadru foarte limitat.

Dar cum acestea sunt obiceiuri liber formate, tot asa le poti da drumul...liber. 

Alegerea iti apartine!

Osho: Calatoria mea este drumul norului

„Norul pluteste unde il duce vantul.

Nu se impotriveste, nu lupta, nu stapaneste, si totusi – este deasupra tuturor.

Norul pluteste in spatiul infinit, liber.

Nu are viitor, nici vointa. Asta se intampla, aici si acum.”

FIECARE CLIPA ESTE ETERNA.

LIBERTATE! 

Oare noi toti dorim acest lucru?

Asa de multi oameni „inchisi” sunt?

Ce inseamna libertatea la fiecare dintre ei?

Sau ne temem, pentru ca libertatea ascunde in sine primejdii? Daca ne luam avantul si incercam sa zburam?

De asta mai bine ne smulgem aripile...si ne traim viata cu frica, in colivie...DE CE???

Libertatea e avant, zbor, viata...experienta. Se poate arunca priviri in afara dintr-o cusca sigura...dar asta nu este viata.

„Viata este in fata noastra, dar nu vedem nimic din ea”.

Suntem orbi, pe ochi avand cataracta pusa de catre Ego-ul nostru.

Desi aici este Lumina...

Stralucirea...

Libertatea...

Iubirea...

Ei, dar avem o comoara miraculoasa, si acela e Timpul...

Care innobileaza ca si vinul bun.

La toate e nevoie de timp...

Si timpul este un miracol mare, sa-l pretuim.

Sa lasam timp pentru toate, si sa-i savuram fiecare clipa.

Ca pe o bucata de paine. Sa nu infulecam viata...:-)

Pentru ca la infulecare se pierd gusturile, aromele, prea repede trecem peste lucruri, si nu ne prieste...

„Zen doreste sa traiesti in abundenta, sa traiesti in plinatate, sa traiesti intens – nu pe minim, cum doreste crestinismul, ci pe maxim, debordant, plin.

Viata ta trebuie sa-i atinga si pe ceilalti.

Nu inchide in tine, ca o samanta, bucuria, abundenta, extazul.

Trebuie sa te deschizi, ca o floare, si sa-ti raspandesti parfumul in toate directiile, catre toti , fara exceptie – nu doar pentru prieteni, ci si catre straini.

Aceasta este compasiunea reala, aceasta este iubirea adevarata: de a impartasi cu ceilalti propria ta iluminare, propriul tau dans ceresc”. Osho

De a trai o viata de calitate la maxim, frumos, in armonie, calm...incet :-) sa nu fuga cu noi Viata.

Se poate zbura incet? Daca am vazut un vultur zburand, noi traind zborul vulturului, totul se opreste...

Ce repede zboara un avion, si totusi stand in ea, totul incetineste...

Sau samanta uraganului, interiorul, centrul... unde e liniste si nemiscare.

Vid....Daca ne gandim, tocmai asta da si esenta vasului de lut...Vidul.

Doar nu lasam ca esecul spiritual din viata noastra, odata ce iuresul evenimentelor ne-a prins, sa ne traga in jos, in adancuri.

Numai la inaltime se poate zbura liber.

IN LUMINA...