Inima... Motorul vietii...
Nu numai tigarile si friptura de porc uzeaza motorul vietii.
Treptat, specialistii descopera cu uimire ce legaturi stranse exista intre universul nostru afectiv si sanatatea inimii. O noua disciplina medicala, psihocardiologia, cerceteaza cand si in ce fel frica, furia si tristetea ne ameninta viata.
O Piatra pe inima... N-a fumat niciodata... Merge regulat la inot... Valorile colesterolului sunt in ordine, tensiunea putin sub limita normala...
Corina Popa (numele e schimbat) e un model de persoana sanatoasa. In pericol sunt altii, credea ea : fumatorii, supraponderalii, hipertensivii sau bolnavii de diabet. Dar in vara anului 2007... Corina se prabuseste la ea in casa, cu dureri puternice in piept, in bratul stang si in maxilar. Vomita. Fiica ei cheama salvarea. Se pare ca e vorba de un infarct. La spital, medicii nu-si cred ochilor. Cand examineaza cu cateterul vasele coronariene, cautand portiuni ingustate sau obturari care in mod normal constituie cauza unui infarct, nu gasesc nimic. Tinand seama de varsta pacientei, 69 de ani, vasele de sange sunt ireprosabile. Largi ca niste tevi abia iesite din fabricatie. Abia dupa o ecografie, care pune in evidenta o deformare neobisnuita a inimii, medicii reusesc sa ajunga la o concluzie: Corina Popa sufera de asa-numitul "sindrom al inimii zdrobite". "Din fericire - explica ei - boala nu reprezinta un pericol pentru viata pacientului, insa primele simptome sunt identice cu ale infarctului. Cauza sunt hormonii stresului, ce paralizeaza pentru un scurt interval de timp muschiul inimii." Din discutiile cu pacienta, reiese ca inainte de incident, ea se afla la capatul puterilor. Cu un an si jumatate in urma, sotul ei murise de cancer pulmonar, dupa 45 de ani de casnicie. Corina il ingrijise zi si noapte, fara sa se crute, iar dupa moartea lui, avusese luni intregi atacuri de panica. Pierderea tovarasului de viata o imbolnavise - ii zdrobise inima. Exista cateva expresii populare foarte plastice, care descriu o asemenea situatie.
Se spune: "Am o piatra pe inima" sau "Mi s-a oprit inima de frica" ori, ca in cazul nostru: "Asta mi-a zdrobit inima". Intre timp, medicii au aflat cat adevar ascund aceste zicale.
Sufletul ucigas...
Durerile sufletesti pot omori inima Organul situat dedesubtul sternului a fost considerat multa vreme un exemplu de mecanism robust: o pompa de marimea unui pumn, care se contracta de aproximativ 100.000 de ori pe zi, lasand sa treaca prin ea cam 7000 litri de sange - volumul unei cazi de baie, inmultit cu 46. O pompa ce functioneaza in general fara necesitati de intretinere, timp de mai multe decenii, cu conditia ca tevile ei de alimentare sa nu se infunde, datorita unor influente genetice sau unui mod de viata nesanatos - intelegand prin asta fumatul, alimentatia bogata in grasimi animale, sedentarismul. Acum cativa ani, cand primii medici si psihologi si-au pus intrebarea daca nu cumva suferintele psihice "ataca inima" literalmente, ei au fost intampinati cu zambete ingaduitoare. Insa de atunci si pana astazi, psihocardiologia, disciplina medicala specializata in efectele patologice produse de stresul psiho-social asupra inimii, a prins contur si a castigat teren. Au iesit de sub tipar manuale voluminoase. Iar in tot mai multe spitale din Occident, lucreaza mana in mana cardiologi, specialisti in psihosomatica si psihologi.
Aceasta noua orientare medicala are la baza constatarea ca durerile sufletului au suficienta putere pentru a provoca o paralizie a unor portiuni din miocard. Boala a fost numita "sindromul inimii zdrobite" si, din nefericire, ea duce adesea la declansarea unui infarct cu posibile urmari fatale. Iar lista sentimentelor nocive este lunga: furia, nervii nestapaniti, frica, tristetea si mania presupun riscuri de care nu suntem constienti, la fel ca si epuizarea, descurajarea si depresia.
Unii sunt afectati indata dupa un eveniment traumatizant: dupa o catastrofa naturala cum ar fi un cutremur, dupa un atac terorist, dupa ce au primit vestea mortii unei persoane apropiate, dupa un accident. Altii, cum este Corina Popa, sufera de o perioada indelungata, pentru ca la un moment dat sa se prabuseasca, fara sa poata fi identificata o cauza imediata. Insa cel mai adesea se constata o suprapunere a ambelor variante. "Tipica este combinatia celor doua forme de solicitare - cronica si acuta", afirma specialistii. "Deja cu luni de zile inainte de infarctul propriu-zis, pacientii se simt extrem de obositi, extenuati si lipsiti de energie. Ingrijorati de starea lor, multi se prezinta la medic. Daca apoi se adauga si o enervare brusca, infarctul se produce instantaneu. " Ce se petrece acolo, sub piele, muschi si coaste? Cum se ajunge de la stari de spirit la obturari ale vaselor de sange? Cum paralizeaza sufletul inima?
Pana in prezent, cercetatorii n-au elucidat toate detaliile acestor procese primejdioase, insa esenta lor este mai presus de orice dubiu: cand tristetea, starile conflictuale, frustrarea sau melancolia dureaza saptamani si luni, ele nu mai inseamna pentru organism decat un singur lucru -stress si anume in varianta sa nesanatoasa, cronica: sindromul inimilor zdrobite. Efectul lui nu este totdeauna mortal. Unii dintre cei loviti isi revin. In schimb, altii au mai mult ghinion: la ei stresul forteaza indesirea batailor inimii si totodata deteriorarea vaselor. Acestea devin mai rigide si se ingusteaza, acoperindu-se cu depuneri ce pot impiedica circulatia normala a sangelui. Ori se fisureaza si formeaza cheaguri - un risc cu atat mai crescut, cu cat sangele pacientului respectiv tinde sa se coaguleze mai rapid. In punctul acesta, pericolul de infarct e major.
Lipsa aprecierii...
In cazul lui Valentin Abrudan, factorul declansator al infarctului a fost o cearta cu seful. Barbatul lucra ca indrumator pentru persoanele cu handicap. "La serviciu ma aflam intr-o agitatie permanenta, nu-mi permiteam nici o clipa de odihna", povesteste el. "Treptele in institutie le urcam si le coboram cate trei odata, aveam mereu sentimentul ca nu-mi fac munca indeajuns de repede." Apoi a aparut o colega noua, care a inceput sa-l sicaneze sistematic. In cele din urma, a sosit si ziua cand seful i-a spus in fata ca vrea sa scape de el - dupa mai mult de zece ani. Abrudan a facut infarctul la sase ore dupa acea discutie, seara in pat.. Abia implinise 40 de ani. Dusese intotdeauna o viata sanatoasa, era vegetarian si practica regulat joggingul, nu avea obiceiul sa fumeze si consuma foarte rar alcool. In acelasi timp insa, traia neincetat sub tensiune. Iar in final, fusese supus unui ultim soc. Statisticile medicale atesta fara putinta de tagada faptul ca relatiile dificile la locul de munca obosesc inima. Enervarile permanente la serviciu dubleaza riscul de infarct la persoane initial sanatoase. Al doilea punct sensibil in atmosfera zilnica de la lucru este lipsa de apreciere: oamenii dau ce au mai bun in ei in profesie si nu se simt recompensati pentru aceasta. Recompensarea insuficienta poate imbraca forme diferite: salariu modest, statut inferior, lipsa unor sanse de promovare, nesiguranta locului de munca, un sef coleric sau colegi agresivi. Printre exemplele tipice se numara, de pilda, medicii secundari, care presteaza o munca de raspundere, sunt prost platiti si nici n-au vreun cuvant de spus in cadrul ierarhiilor rigide din spitale. Sau mamele active profesional, care se istovesc pe doua fronturi, fiind nemilos criticate pretutindeni. Sau cei cu vocatia daruirii, care isi cheltuiesc energia pentru altii, fara nici un fel de recunostinta.
Dar si cine nu lucreaza poate trai in conditii de stres cronic. Sa fii somer si sa primesti zilnic cate un nou refuz la o cerere de angajare, sa porti un razboi conjugal ori sa-ti ingrijesti mama bolnava de Alzheimer - asemenea lucruri macina sufletul, la fel ca suprasolicitarea si subaprecierea de la serviciu. E o schema care se repeta la infinit: munca peste puteri, pentru a plati ratele la casa si datoriile. La un moment dat, cand randamentul scade, visul se spulbera, statutul social e compromis, relatia cu partenerul se uzeaza din pricina problemelor. Apoi, pe neasteptate, catastrofa: infarct. Nu oricine munceste din greu sau are de depasit o serie de probleme personale se confrunta cu acelasi grad de risc. Vulnerabilitatea la stres depinde pe de-o parte de factorii genetici, iar pe de alta, de experienta acumulata si atitudinile dobandite. Ce exigenta avem fata de noi insine? In ce masura suntem obsedati de performanta? Ce importanta acordam situatiilor critice? Le putem gestiona? Pentru unii, o cearta cu nevasta ori toanele sefului reprezinta doar o solicitare nervoasa in plus, pe cand altii se distrug din cauza lor.
Deschideti-va sufletul !
Emotiile negative pot fi fatale. Este un fapt dovedit ca oamenii care suporta un stres emotional cronic percep altfel lumea inconjuratoare, iar acesta e inceputul unui cerc vicios: la ei pragul de "alarma" a coborat sub limita normala, creierul lor este mai atent si mai receptiv la stimulii exteriori. Au deseori reactii de spaima ori emotie, organismul lor se comporta in fata unor situatii banale, cotidiene, ca si cum ar fi unele de extrema urgenta. E vorba de oameni care n-au posibilitatea sa discute cu cineva despre emotiile lor negative. Ei nu se elibereaza de aceste sentimente, ci le retin si le refuleaza. Cu consecinte fatale pentru sanatatea inimii. Foarte aproape de marginea prapastiei se afla persoanele caracterizate printr-otristete patologica: depresivii au un risc de infarct de doua ori mai mare, comparativ cu semenii lor mai deschisi si exuberanti. Depresia constituie un stres permanent pentru organism. Un depresiv se gaseste continuu intr-o stare de tensiune distructiva, care modifica intregul metabolism. Din perspectiva unui posibil infarct, depresia nu este cu nimic mai prejos decat factorii fizici de risc cunoscuti, ca fumatul ori hipertensiunea arteriala. "Depresivii trebuie sa invete treptat ca pot avea din nou incredere in propriul lor corp", spun medicii. De pilda, prin psihoterapie, tehnici de relaxare sau programe echilibrate de sport. Revizuirea modului de gandire, schimbarea atitudinii, relaxarea - pentru aceasta, cei mai multi necesita ajutorul unui profesionist. Dar multe victime ale stresului merg pe aceasta cale numai dupa ce pompa sistemului lor circulator a cedat. Desi ar putea lua masuri cu mult inainte de colaps: cine nu-si poate depasi tristetea, cine se teme ca va deveni depresiv ar trebui neaparat sa aiba o discutie sincera cu medicul sau de familie, ori sa se adreseze unui psihiatru sau psiholog.
Daca problema nu e inca presanta, destule se pot rezolva si cu pasi mici. Concret, aceasta inseamna: fragmentati- va programul de munca cu pauze, mergeti la fereastra, priviti afara si visati cu ochii deschisi. Cand va simtiti la stramtoare, calmati-va deliberat cu ajutorul respiratiei sau vizualizati imagini ce va inspira liniste, pentru a va distanta emotional de situatia care va streseaza...
Pompa cu functionare non-stop...
Fara ca noi sa fim constienti de asta, inima noastra isi face datoria neintrerupt, zi si noapte. Invatam s-o pretuim abia cand se defecteaza.
Marimea = inima este cat pumnul stapanului ei.
Greutatea = la un adult: 300-350 grame.
Pulsul in stare de repaos (batai pe minut) = Adult: 60-80; nou-nascut: 140; maratonist: 35.
Nr. batailor de inima la un adult / zi = 100.000 ; in 70 de ani de viata = circa 3 miliarde. Inceputul = din a patra saptamana de sarcina, inima embrionului incepe sa pulseze in abdomenul mamei.
Capacitatea de transport zilnic = 7000 litri de sange (de 46 de ori volumul unei cazi de baie).
In 70 de ani de viata = 178 milioane litri de sange.
Oprirea = inima inceteaza sa bata abia la trei pana la cinci minute dupa ce omul si-a dat ultima suflare. Daca inima se opreste prima, dureaza 30-60 secunde pana cand dispare si respiratia.
Infarctul = din numarul total de infarcturi, aproape o treime conduc la un deznodamant fatal. Majoritatea au loc in orele diminetii.
Sa n-aveti parte niciodata de o "inima zdrobita" ci de una plina de IUBIRE !
miercuri, 23 noiembrie 2011
joi, 17 noiembrie 2011
Sinteza mistica a uniunii cu Dumnezeu
Din cele mai vechi timpuri, omenirea a crezut in ceva ce exista dincolo de puterea de intelegere a oamenilor, ceva transcedental ce a fost idolizat indiferent de forma fie un (sau mai multi) Dumnezeu personificat sau unul nepersonificat. Tot ce nu a putut intelege omul a fost atribuit puterilor deasupra lui. Astfel s-au nascut toate zeitatile omenirii, cele bune si cele rele (demoni). Cu timpul zeii, demiurgii, ingerii, demonii sau fantomele au fost adorate, fie ca au fost vii sau au existat doar in imaginatia oamenilor. Prin dezvoltarea omenirii, ideea despre Dumnezeu s-a redus, in special datorita dezvoltarii stiintei care a inceput sa explice toate fenomenele care inainte au fost atribuite lui Dumnezeu. Ar trebui sa fie scrise o gramada de carti daca cineva ar dori sa intre in detalii despre diferitele idei si conceptii despre divinitate in istorie.
In principal ideea de Dumnezeu pentru omul simplu si onest serveste ca suport pentru ca spiritul lui sa nu intre in incertitudine sau ca un ajutor moral. Astfel Dumnezeul lui intotdeauna ramane ceva intangibil, de neimaginat si de neconceput.
Pentru initiat, (omul deschis evolutiei spirituale), lucrurile stau cu totul altfel. El stie ca a fost creat dupa imaginea lui Dumnezeu si astfel este o parte din el. El isi da seama de scopul sau elevat, primul sau obiectiv si datoria sacra ca fiind uniunea cu Dumnezeu sau Indumnezeirea.
Sinteza mistica a uniunii cu Dumnezeu consta in dezvoltarea ideilor divine, de la punctul cel mai inferior pana la cel mai superior aspect intr-o asa masura incat sa obtina unirea cu universalul. In acest moment fiecare este liber sa-si pastreze sau sa-si abandoneze individualitatea. De obicei persoanele care-si pastreaza individualitatea se intorc pe pamant cu o misiune sacra.
In aceasta dezvoltare, initiatul este in acelasi timp si un mistic. Facand aceasta uniune si renuntand la individualitatea sa, el voluntar se dizolva, aceasta in limbaj mistic se numeste moarte mistica.
Este evident ca adevarata initiere nu-i doar o cale mistica sau magica. Exista doar o initiere care leaga ambele concepte, in opozitie cu majoritatea scolilor mistice sau spirituale care se ocupa doar de subiecte inalte, precum meditatia sau alte exercitii spirituale, fara a stapani intai primii pasi. Aceasta ar fi similar cu cineva care incepe cu facultatea inainte sa faca scoala primara. Rezultatul unui asemenea antrenament in unele cazuri este dezastruos, chiar dramatic, totul depinzand de talentele individului. In general eroarea se gaseste in faptul ca majoritatea acestor materiale provin din Orient, unde lumea fizica si cea astrala este privita ca o iluzie astfel ca i se acorda putina atentie. Ce idee iti vei face tu despre Dumnezeu este o problema personala indiferent ca il alegi pe Christos, Buddha, Allah sau altul. Toate depind de o idee. Misticul pur doreste sa se apropie de Dumnezeu cu o iubire atotcuprinzatoare. Yoginul deasemenea merge pe un singur aspect al Divinitatii. Bhakti yoginul va merge pe calea iubirii si a devotiunii, raja si hatha yoginul va alege calea autocontrolului si vointei iar jnana yoginul va merge pe drumul intelepciunii si a cunoasterii.
Acum sa-l privim pe Dumnezeu in legatura cu cele 4 elemente:
Principiul focului implica atotputernicia si omnipotenta,
Principiul aerului implica intelepciunea (atotcunoastere), puritatea si claritatea de unde deriva legile universului.
Iubirea atotcuprinzatoare si viata vesnica este atribuita apei.
Nemurirea, omniprezenta si invulnerabilitatea apartin elementului pamant.
Aceste patru aspecte impreuna reprezinta Divinitatea Suprema.
Sa mergem pe aceasta cale in mod practic, pas cu pas pana la Suprema Divinitate, incepand de la sfera cea mai inferioara pana ce vom ajunge la adevarata realizare a lui Dumnezeu in noi.
Sa ne rugam si sa laudam pe omul fericit ce atinge aceasta pace inca din aceasta existenta terestra. Sa alungam frica de durere, pentru ca toti vom ajunge intr-un final aici.
Principiul Focului
Akasha sau principiul eteric este cauza originii elementelor. Dupa scripturile orientale primul element nascut din akasha a fost Tejas sau focul. Acest element ca si celelalte nu-si manifesta influenta doar in planul fizic ci in toata creatia. Calitatile de baza ale elementului foc sunt caldura (fierbinte) si expansiunea. La inceputul creatiei inseamna ca totul a fost foc si lumina, si in Biblie putem citi: “Fiat Lux – sa se faca lumina”. Deci originea luminii trebuie cautata in elementul foc. Fiecare element are doua polaritati activa si pasiva, pozitiva (+) si negativa (-). Plusul intotdeauna va insemna partea constructiva, creativa, productiva, iar minusul semnifica toate aspectele distructive, de fragmentare, analiza. Intotdeauna sunt 2 aspecte in fiecare elemente care trebuie identificate cu precizie.
Religiile intotdeauna au numit partea activa cea buna si partea pasiva cea rea. Dar privind lucrurile in profunzime nu exista lucruri bune sau rele, ele sunt doar conceptii umane. In Univers nu este nici bine si nici rau, pentru ca totul a fost creat dupa principii eterne, prin care Principiul Divin se reflecta; doar cunoscand aceste legi ne vom putea apropia de Divinitate.
Elementul foc este caracterizat de expansiune, caruia ii voi spune fluidul electric pentru o intelegere mai buna. Definitia nu se opreste la nivelul fizic, cu toate ca are anumite analogii cu el. Oricine va realiza imediat faptul ca expansiunea este identica cu calitatea extensiei. Principiul focului este latent si activ in toate lucrurile create, de fapt in tot Universul, incepand de la cel mai marunt graunte de nisip pana la cea mai sublima substanta vizibila sau invizibila.
Principiul Apei
Principiul apei care este opus celui al focului. Apa deasemenea deriva din Akasha, dar in comparatie cu focul are calitati opuse. Calitatile de baza sunt raceala si contractia. Apa deasemenea are 2 poli, cel pozitiv este hranitor, protectiv, datator de viata, pe cand cel negativ este distructiv sub aspectele de micsorare,fermentatie, divizare. Datorita calitatilor sale el da nastere fluidului magnetic. Focul si Apa se regasesc in toate religiile. Dupa legile creatiei focul nu poate exista de unul singur daca in interiorul sau nu se afla opusul sau, principiul apei. Aceste 2 elemente sunt de baza, cu ajutorul carora totul a fost creat. Astfel peste tot exista cele 2 elemente in aspectele lor de fluid electric si magnetic, reprezentand polaritatile opuse.
Principiul Aerului
Alt element derivat din akasha este Aerul. Initiatii nu privesc acest principiu ca unul real dar ii admit rolul de mediator intre principiile focului si ale apei. Astfel principiul aerului stabileste un echilibru neutru, actionand ca mediator intre aspectele active si pasive al focului si apei. Din interactiunea lor, creatia s-a miscat.
In calitate de mediator principiul aerului a luat calitatea de cald de la foc si cea de umezeala de la apa, fara aceste calitati viata ar fi de neconceput. Aerul are deasemenea 2 polaritati, cu aceleasi caracteristici constructive si distructive.
Nu trebuie sa privesti elementele doar ca lucruri fizice, ceea ce ar reprezenta doar aspecte inferioare materiale, ci ca fiind calitati universale.
Principiul Pamantului
Am spus ca principiul aerului nu reprezinta un element de sine statator iar aceasta este valabil si in cazul pamantului. Aceasta inseamna ca din interactiunea celor 3 elemente anterioare, elementul Pamant s-a nascut, fiind ultimul element in calitatea sa de solidificare a celorlalte 3. Datorita elementului pamant cele 3 elemente anterioare au forma concreta, dar in acelasi timp actiunea lor a fost limitata si astfel au aparut spatiul, timpul si greutatea.
Actiunea reciproca intre cele 3 elemente si pamant a devenit astfel tetrapolara, deci putem numi elementul pamant un magnet cu 4 poli. Fluidul in polaritatea elementului pamant este electromagnetic. Toata viata creata poate fi explicata prin faptul ca toate elementele sunt active in al 4-lea (elementul pamant).
Prin acest element a aparut Fiat- “sa fie lumina”.
Lumina
Lumina se intemeiaza pe principiul focului. Lumina fara foc este de neimaginat si din aceasta cauza este un aspect al focului. Orice element de foc poate fi convertit in lumina si invers. Astfel lumina e stralucitoare, penetranta si expansiva.
Opusul luminii este intunericul, care a aparut din elementul apa. Intunericul are calitati opuse celor ale luminii. Fara intuneric lumina nu ar fi recunoscuta, chiar n-ar exista deloc. Evident lumina si intunericul sunt produse de jocul elementelor foc-apa, lumina avand calitatile pozitive, iar intunericul cele negative. Acest joc relational se intampla in toate zonele.
Akasha sau principiul eteric
Cand am descris elementele am pomenit ca au aparut din akasha.
Astfel akasha este cel mai inalt principiu, supremul, cel mai puternic, cauza ultima a oricarui lucru creat. Pe scurt, este sfera cauzala. Akasha este dincolo de timp si spatiu, este necreata, incomprehensibila si indefinibila. Unele religii i-au pus numele de Dumnezeu. Este cea de 5-a putere, sursa puterii. Totul a fost creat prin ea si ea tine totul in echilibru. Este originea tuturor gandurilor si a intentiilor, este lumea cauzala.
Este Totul in TOT.
Karma
Este o lege eterna, sub anumite aspecte la fel ca principiul akashic, este legea cauzei si a efectului. Fiecare cauza da nastere unui efect corespunzator. Aceasta lege functioneaza peste tot ca cea mai sublima regula. Orice actiune are in spate o cauza sau este urmata de un rezultat. Deci nu vom accepta karma doar ca o regula pentru actiunile noastre bune, ca in filosofia orientala ci cu implicatii mult mai profunde. Instinctiv multi oameni au sentimentul ca ceva bun aduce doar rezultate bune si orice rau se termina tot cu rau, intocmai ca in proverbul: “ce semeni aceea vei culege”. Fiecare din noi este obligat sa cunoasca aceasta lege si sa o respecte. Aceasta lege a cauzei si efectului guverneaza deasemenea si principiile elementelor.
Acestei legi ale cauzei si efectului i se supune si legea evolutiei sau dezvoltarii. Astfel evolutia este un aspect al legii karmei.
In principal ideea de Dumnezeu pentru omul simplu si onest serveste ca suport pentru ca spiritul lui sa nu intre in incertitudine sau ca un ajutor moral. Astfel Dumnezeul lui intotdeauna ramane ceva intangibil, de neimaginat si de neconceput.
Pentru initiat, (omul deschis evolutiei spirituale), lucrurile stau cu totul altfel. El stie ca a fost creat dupa imaginea lui Dumnezeu si astfel este o parte din el. El isi da seama de scopul sau elevat, primul sau obiectiv si datoria sacra ca fiind uniunea cu Dumnezeu sau Indumnezeirea.
Sinteza mistica a uniunii cu Dumnezeu consta in dezvoltarea ideilor divine, de la punctul cel mai inferior pana la cel mai superior aspect intr-o asa masura incat sa obtina unirea cu universalul. In acest moment fiecare este liber sa-si pastreze sau sa-si abandoneze individualitatea. De obicei persoanele care-si pastreaza individualitatea se intorc pe pamant cu o misiune sacra.
In aceasta dezvoltare, initiatul este in acelasi timp si un mistic. Facand aceasta uniune si renuntand la individualitatea sa, el voluntar se dizolva, aceasta in limbaj mistic se numeste moarte mistica.
Este evident ca adevarata initiere nu-i doar o cale mistica sau magica. Exista doar o initiere care leaga ambele concepte, in opozitie cu majoritatea scolilor mistice sau spirituale care se ocupa doar de subiecte inalte, precum meditatia sau alte exercitii spirituale, fara a stapani intai primii pasi. Aceasta ar fi similar cu cineva care incepe cu facultatea inainte sa faca scoala primara. Rezultatul unui asemenea antrenament in unele cazuri este dezastruos, chiar dramatic, totul depinzand de talentele individului. In general eroarea se gaseste in faptul ca majoritatea acestor materiale provin din Orient, unde lumea fizica si cea astrala este privita ca o iluzie astfel ca i se acorda putina atentie. Ce idee iti vei face tu despre Dumnezeu este o problema personala indiferent ca il alegi pe Christos, Buddha, Allah sau altul. Toate depind de o idee. Misticul pur doreste sa se apropie de Dumnezeu cu o iubire atotcuprinzatoare. Yoginul deasemenea merge pe un singur aspect al Divinitatii. Bhakti yoginul va merge pe calea iubirii si a devotiunii, raja si hatha yoginul va alege calea autocontrolului si vointei iar jnana yoginul va merge pe drumul intelepciunii si a cunoasterii.
Acum sa-l privim pe Dumnezeu in legatura cu cele 4 elemente:
Principiul focului implica atotputernicia si omnipotenta,
Principiul aerului implica intelepciunea (atotcunoastere), puritatea si claritatea de unde deriva legile universului.
Iubirea atotcuprinzatoare si viata vesnica este atribuita apei.
Nemurirea, omniprezenta si invulnerabilitatea apartin elementului pamant.
Aceste patru aspecte impreuna reprezinta Divinitatea Suprema.
Sa mergem pe aceasta cale in mod practic, pas cu pas pana la Suprema Divinitate, incepand de la sfera cea mai inferioara pana ce vom ajunge la adevarata realizare a lui Dumnezeu in noi.
Sa ne rugam si sa laudam pe omul fericit ce atinge aceasta pace inca din aceasta existenta terestra. Sa alungam frica de durere, pentru ca toti vom ajunge intr-un final aici.
Principiul Focului
Akasha sau principiul eteric este cauza originii elementelor. Dupa scripturile orientale primul element nascut din akasha a fost Tejas sau focul. Acest element ca si celelalte nu-si manifesta influenta doar in planul fizic ci in toata creatia. Calitatile de baza ale elementului foc sunt caldura (fierbinte) si expansiunea. La inceputul creatiei inseamna ca totul a fost foc si lumina, si in Biblie putem citi: “Fiat Lux – sa se faca lumina”. Deci originea luminii trebuie cautata in elementul foc. Fiecare element are doua polaritati activa si pasiva, pozitiva (+) si negativa (-). Plusul intotdeauna va insemna partea constructiva, creativa, productiva, iar minusul semnifica toate aspectele distructive, de fragmentare, analiza. Intotdeauna sunt 2 aspecte in fiecare elemente care trebuie identificate cu precizie.
Religiile intotdeauna au numit partea activa cea buna si partea pasiva cea rea. Dar privind lucrurile in profunzime nu exista lucruri bune sau rele, ele sunt doar conceptii umane. In Univers nu este nici bine si nici rau, pentru ca totul a fost creat dupa principii eterne, prin care Principiul Divin se reflecta; doar cunoscand aceste legi ne vom putea apropia de Divinitate.
Elementul foc este caracterizat de expansiune, caruia ii voi spune fluidul electric pentru o intelegere mai buna. Definitia nu se opreste la nivelul fizic, cu toate ca are anumite analogii cu el. Oricine va realiza imediat faptul ca expansiunea este identica cu calitatea extensiei. Principiul focului este latent si activ in toate lucrurile create, de fapt in tot Universul, incepand de la cel mai marunt graunte de nisip pana la cea mai sublima substanta vizibila sau invizibila.
Principiul Apei
Principiul apei care este opus celui al focului. Apa deasemenea deriva din Akasha, dar in comparatie cu focul are calitati opuse. Calitatile de baza sunt raceala si contractia. Apa deasemenea are 2 poli, cel pozitiv este hranitor, protectiv, datator de viata, pe cand cel negativ este distructiv sub aspectele de micsorare,fermentatie, divizare. Datorita calitatilor sale el da nastere fluidului magnetic. Focul si Apa se regasesc in toate religiile. Dupa legile creatiei focul nu poate exista de unul singur daca in interiorul sau nu se afla opusul sau, principiul apei. Aceste 2 elemente sunt de baza, cu ajutorul carora totul a fost creat. Astfel peste tot exista cele 2 elemente in aspectele lor de fluid electric si magnetic, reprezentand polaritatile opuse.
Principiul Aerului
Alt element derivat din akasha este Aerul. Initiatii nu privesc acest principiu ca unul real dar ii admit rolul de mediator intre principiile focului si ale apei. Astfel principiul aerului stabileste un echilibru neutru, actionand ca mediator intre aspectele active si pasive al focului si apei. Din interactiunea lor, creatia s-a miscat.
In calitate de mediator principiul aerului a luat calitatea de cald de la foc si cea de umezeala de la apa, fara aceste calitati viata ar fi de neconceput. Aerul are deasemenea 2 polaritati, cu aceleasi caracteristici constructive si distructive.
Nu trebuie sa privesti elementele doar ca lucruri fizice, ceea ce ar reprezenta doar aspecte inferioare materiale, ci ca fiind calitati universale.
Principiul Pamantului
Am spus ca principiul aerului nu reprezinta un element de sine statator iar aceasta este valabil si in cazul pamantului. Aceasta inseamna ca din interactiunea celor 3 elemente anterioare, elementul Pamant s-a nascut, fiind ultimul element in calitatea sa de solidificare a celorlalte 3. Datorita elementului pamant cele 3 elemente anterioare au forma concreta, dar in acelasi timp actiunea lor a fost limitata si astfel au aparut spatiul, timpul si greutatea.
Actiunea reciproca intre cele 3 elemente si pamant a devenit astfel tetrapolara, deci putem numi elementul pamant un magnet cu 4 poli. Fluidul in polaritatea elementului pamant este electromagnetic. Toata viata creata poate fi explicata prin faptul ca toate elementele sunt active in al 4-lea (elementul pamant).
Prin acest element a aparut Fiat- “sa fie lumina”.
Lumina
Lumina se intemeiaza pe principiul focului. Lumina fara foc este de neimaginat si din aceasta cauza este un aspect al focului. Orice element de foc poate fi convertit in lumina si invers. Astfel lumina e stralucitoare, penetranta si expansiva.
Opusul luminii este intunericul, care a aparut din elementul apa. Intunericul are calitati opuse celor ale luminii. Fara intuneric lumina nu ar fi recunoscuta, chiar n-ar exista deloc. Evident lumina si intunericul sunt produse de jocul elementelor foc-apa, lumina avand calitatile pozitive, iar intunericul cele negative. Acest joc relational se intampla in toate zonele.
Akasha sau principiul eteric
Cand am descris elementele am pomenit ca au aparut din akasha.
Astfel akasha este cel mai inalt principiu, supremul, cel mai puternic, cauza ultima a oricarui lucru creat. Pe scurt, este sfera cauzala. Akasha este dincolo de timp si spatiu, este necreata, incomprehensibila si indefinibila. Unele religii i-au pus numele de Dumnezeu. Este cea de 5-a putere, sursa puterii. Totul a fost creat prin ea si ea tine totul in echilibru. Este originea tuturor gandurilor si a intentiilor, este lumea cauzala.
Este Totul in TOT.
Karma
Este o lege eterna, sub anumite aspecte la fel ca principiul akashic, este legea cauzei si a efectului. Fiecare cauza da nastere unui efect corespunzator. Aceasta lege functioneaza peste tot ca cea mai sublima regula. Orice actiune are in spate o cauza sau este urmata de un rezultat. Deci nu vom accepta karma doar ca o regula pentru actiunile noastre bune, ca in filosofia orientala ci cu implicatii mult mai profunde. Instinctiv multi oameni au sentimentul ca ceva bun aduce doar rezultate bune si orice rau se termina tot cu rau, intocmai ca in proverbul: “ce semeni aceea vei culege”. Fiecare din noi este obligat sa cunoasca aceasta lege si sa o respecte. Aceasta lege a cauzei si efectului guverneaza deasemenea si principiile elementelor.
Acestei legi ale cauzei si efectului i se supune si legea evolutiei sau dezvoltarii. Astfel evolutia este un aspect al legii karmei.
Apa vie si apa moarta exista?
De cate ori nu ati auzit in povesti vorbindu-se despre apa vie si apa moarta? Dar daca v-as spune ca apa vie si apa moarta exista?
Devierea planului luminii polarizate spre stânga duce la apariţia speciei de apă biologic-activă, apă care a reuşit sa fie produsă la noi în ţară de către grupul de cercetători Lucaci, Abrudan si Mânzatu. Ei au reuşit prin incrucişarea unor câmpuri fizice (electromagnetic, magnelohidro-in.unic, sonor şi gravitaţional) să separe din apa obişnuită trei componente: apă neurală (99,8 %) cu structură monomeră, apă biologică (0,1%.) şi apă antagonică (0,1%). In limbajul popular, apa biologica se numese apă vie şi apa antagonica se numeste apa moartă. Apa biologică sau apa vie are un comportament straniu. Ea pulsează cu o frecvenţă de 70-72 oscilaţii/minut, putând alimenta o baterie electrică, fierbe la 105 grade C şi îngheaţă la temperaturi mai mici de O grade C. Surse de apă biologică active (APA VIE) există în sucurile din fiime şi plante, deci în fructe şi legume, în seva copacilor, în apa de roua, în apa dezgheţată şi în apa ţinută în piramidă la înălţimea de o cincime de la baza acesteia.
Clinici din intreaga lume isi trateaza pacientii cu aceasta apa cu proprietati terapeutice produsa in Romania, la un Institut din Ramnicu Valcea. Potrivit condu-cerii institutului, apa saracita in deuteriu ar avea proprietati curative in bolile de piele, ale stomacului, asigura o protectie contra virusi-lor de orice fel, scade nivelul colesterolului, ajuta la vindecarea unor forme de cancer si are un efect benefic asupra duratei de viata.
Apa cu un continut scazut in deuteriu sau “Apa vie”, cum i se mai spune, e un adevarat leac natural si la indemana oricui. Nu, nu e vorba despre vreo licoare obtinuta cu incantatii rituale la miezul noptii, ci despre rezultatul muncii de aproape doua decenii a unor fizicieni romani care au descoperit noi proprietati vindecatoare ale unei substante atat de banale precum apa. La Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice din Ramnicu Valcea aceasta apa miraculoasa se produce inca din anul 1986. Initial aici s-a produs “apa grea”, adica apa cu un continut ridicat de deuteriu pentru Combinatul de Apa Grea Halanga-Turnu Severin.
Cum apa grea are efecte distructive asupra materiei vii, ducand chiar la suprimarea vietii, a aparut ipoteza ca opusul ei, apa saraca in deuteriu, ar putea avea efecte benefice. Atunci, producerea apei saracita in deuteriu reprezenta doar un proces stiintific, nestiindu-se nimic despre proprietatile terapeutice ale acesteia. Mai tarziu, in anul 1992, un biolog maghiar, Gabor Somlyai, a aratat ca reducerea continutului de deuteriu din apa duce la obtinerea unei ape “mai curate, mai pure” ce poate influenta metabolismul si regimul de functionare a celulei vii, ajungandu-se la stoparea dezvoltarii si chiar disparitia celulei tumorale.
Denumita “apa saracita in deuteriu”, descoperirea a adus cercetatorilor romani 5 medalii de aur si 3 de argint la saloanele de inventica de la Bruxelles, Geneva, Londra si Budapesta. In prezent, e folosita la tratarea pacienti-lor in clinici din Ungaria, Japonia, SUA, Germania si in Romania.
Ce este apa saracita in deuteriu?
Deuteriul este un izotop natural si stabil al hidrogenului. Concentratia naturala in deuteriu a apei de pe scoarta pamantului este situata intre 144-150 ppm, adica la un milion de parti de hidrogen coexista 144-150 de parti deuteriu. Mai simplu spus, apa de la robinet are 144-150 ppm deuteriu. Cercetatorii de la Rm. Valcea iau aceasta apa, o trec prin anumite filtre si o aduc la o concentratie de 25 ppm deuteriu, rezultand “apa usoara” sau apa saracita in deuteriu.
Recomandare: FILMUL “Legea rezonanţei” sau cum să ne facem viaţa mai bună
In acest film documentar, cercetătorul Gregg Braden, împreună cu mai mulţi oameni de ştiinţă, explică una din legile fundamentale de funcţionare a Universului – legea rezonanţei, strâns legată de modul în care gândurile, sentimentele şi convingerile noastre ne influenţează pe noi, dar şi materia din jurul nostru
Toate tradiţiile spirituale ale omenirii conţin menţiuni despre legea universală a rezonanţei, care afectează toate lucrurile şi fiinţele din Univers. “Ştiinţa de astăzi a demonstrat că atunci când simţim o emoţie pozitivă, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele trupului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce nişte efecte formidabile“, arată cercetătorul Gregg Braden.
Tot ceea ce suntem, facem şi gândim ne influenţează într-un anumit mod viaţa: gândurile negative vor duce întotdeauna la efecte negative, în timp ce o gândire pozitivă ne va ajuta să ne schimbăm cursul vieţii în bine.
“Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe. Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers, care îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison. Îşi caută deci o energie asemănătoare cu energia gândurilor noastre, după principiul «ceea ce se aseamănă se adună».
Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă.Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră. Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe alţii, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie”, explică oamenii de ştiinţă în acest film.
Pentru a putea face cele mai bune alegeri şi pentru a ne îndeplini cât mai uşor visele şi scopurile, pentru dezvoltarea noastră personală trebuie să înţelgem pe deplin aceste concepte şi să acţionăm în conformitate cu ele.
miercuri, 16 noiembrie 2011
Simbolismul si universalismul luminii
Lumea si lumina vin la existenta deodata, intrucat universul apare si se organizeaza in lumina. Structurile lumii, la chemarea lui Dumnezeu, isi iau rand pe rand locul in univers, conform planului creatiei, expus in cartea Facerii. Lumina initiala, dupa conceptia crestina, este un reflex al energiilor divine necreate, un semn al prezentei si al plinatatii harului divin creator. "Diferenta intre lumina primei zile si cea a zilei a IV-a, zice Sfantul Vasile cel Mare, este aceasta : prima era esenta insasi a luminii, a doua era purtata de corpurile astrale. Dar altceva este lumina si altceva luminatorii; pe acestia Creatorul ii umple de lumina si-i suspenda in vecinatatea lumii". Ca element primordial in creatie, lumina este cea dintai care s-a invrednicit de lauda Creatorului Insusi, dupa cum se spune in Sfanta Scriptura : "Si a vazut Dumnezeu ca lumina este frumoasa foarte" (cf. Facere I, 4).
Intotdeauna s-a vorbit despre ea cu o deosebita frumusete si mai toate popoarele au zeificat-o. Cultul zeilor-soare este esential in viata popoarelor antice orientale si mai cu seama in religiile de mistere. Zeul egiptean Ra, semiticul Bel, iranianul Ahura-Mazda , olimpianul Zeus, zeita Isis, Cibele si zeul Mithra si Zamolxe - sunt doar zeitatile principale din panteonul bogat al cultului solar antic. Platon socoteste binele suprem a fi lumina, iar in textele gnostice ea simbolizeaza sferele cosmice superioare, unde trebuie sa ajunga sufletul purificat si initiat". Lumina este cea mai subtila dintre substante si se uneste atat de intim cu celelalte elemente ale lumii incat prezenta ei este evidenta pretutindeni. Mireasma placuta a florilor si coloritul lor nesfarsit, aroma fructelor si dulceata lor sunt rezultate ale intalnirii dintre lumina si celelalte elemente terestre.Pentru lumea fizica, lumina este conditia vietii, asa cum marturiseste firea inconjuratoare; in literatura religioasa, simbolismul luminii formeaza unul din capitolele mari si tratat in inegalabila frumusete.
Intotdeauna s-a vorbit despre ea cu o deosebita frumusete si mai toate popoarele au zeificat-o. Cultul zeilor-soare este esential in viata popoarelor antice orientale si mai cu seama in religiile de mistere. Zeul egiptean Ra, semiticul Bel, iranianul Ahura-Mazda , olimpianul Zeus, zeita Isis, Cibele si zeul Mithra si Zamolxe - sunt doar zeitatile principale din panteonul bogat al cultului solar antic. Platon socoteste binele suprem a fi lumina, iar in textele gnostice ea simbolizeaza sferele cosmice superioare, unde trebuie sa ajunga sufletul purificat si initiat". Lumina este cea mai subtila dintre substante si se uneste atat de intim cu celelalte elemente ale lumii incat prezenta ei este evidenta pretutindeni. Mireasma placuta a florilor si coloritul lor nesfarsit, aroma fructelor si dulceata lor sunt rezultate ale intalnirii dintre lumina si celelalte elemente terestre.Pentru lumea fizica, lumina este conditia vietii, asa cum marturiseste firea inconjuratoare; in literatura religioasa, simbolismul luminii formeaza unul din capitolele mari si tratat in inegalabila frumusete.
Simbolismul religios al luminii in Vechiul Testament
Chiar daca nu gasim in Vechiul Testament formulari directe ale lui Dumnezeu ca lumina - si aceasta din teama de a nu cadea in idolatria religiilor astrale invecinate - totusi poporul evreu isi reprezenta destul de clar si felurit conceptul despre lumina divina, atat in lege cat si in cult. Psalmul CIII ne prezinta o imagine expresiva a lui Dumnezeu, care este inconjurat de lumina ca de o mantie : "intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat, Cel ce te imbraci cu lumina ca si cu o haina" (Ps. CIII, 2). Invesmantat in lumina si slava se va arata Dumnezeu in toate teofaniile descrise in Vechiul Testament (Iesire XIX, 8 ; Ezechil I, 27 ; Avacum III, 4). Doua mari teofanii au ca nota distinctiva lumina orbitoare, ce insotea prezenta si cuvantul lui Dumnezeu si la care omul nu putea privi. Este vorba de aratarea Domnului in rug, pe Muntele Horeb (Iesire III, 4) si in lumina apofatica a norului de pe Sinai, la primirea Legii (Iesire XIX, 4). La iesirea din norul intalnirii cu Dumnezeu, Moise purta pe fata lui lumina fetei Domnului pentru ca in cugetul lui staruiau inca razele cuvantului divin, inscris adanc in inima de unde iradia si inspira teama dar si incredere poporului pe care il conducea.
Chiar daca nu gasim in Vechiul Testament formulari directe ale lui Dumnezeu ca lumina - si aceasta din teama de a nu cadea in idolatria religiilor astrale invecinate - totusi poporul evreu isi reprezenta destul de clar si felurit conceptul despre lumina divina, atat in lege cat si in cult. Psalmul CIII ne prezinta o imagine expresiva a lui Dumnezeu, care este inconjurat de lumina ca de o mantie : "intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat, Cel ce te imbraci cu lumina ca si cu o haina" (Ps. CIII, 2). Invesmantat in lumina si slava se va arata Dumnezeu in toate teofaniile descrise in Vechiul Testament (Iesire XIX, 8 ; Ezechil I, 27 ; Avacum III, 4). Doua mari teofanii au ca nota distinctiva lumina orbitoare, ce insotea prezenta si cuvantul lui Dumnezeu si la care omul nu putea privi. Este vorba de aratarea Domnului in rug, pe Muntele Horeb (Iesire III, 4) si in lumina apofatica a norului de pe Sinai, la primirea Legii (Iesire XIX, 4). La iesirea din norul intalnirii cu Dumnezeu, Moise purta pe fata lui lumina fetei Domnului pentru ca in cugetul lui staruiau inca razele cuvantului divin, inscris adanc in inima de unde iradia si inspira teama dar si incredere poporului pe care il conducea.
Stralucirea fetei lui Moise era asa de puternica, incat isi acoperea fata cu un val, atunci cand inceta sa mai vorbeasca poporului cuvantul transmis de Dumnezeu (Iesire XXXIV, 33). Ratacirea prin pustiu a fost o perioada indelungata de evenimente grele dar si un timp important in care poporul ales a fost initiat in legea si tainele divine de catre Dumnezeu, Care-i conducea nemijlocit prin prezenta Sa luminoasa, concretizata in coloana de foc sau prin acelasi nor stralucitor de pe Sinai. Este cea mai lunga teofanie din istoria sfanta, in timpul careia, poporul ales s-a bucurat de prezenta luminii divine prin care se manifesta Dumnezeu. Alte imagini ale cartilor poetice din Vechiul Testament ne infatiseaza lumina lui Dumnezeu ca pe izvorul vietii "Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. XXXV, 9) ; " (Prov. XX, 27).
Lumina dumnezeiasca se afla cuprinsa si in Lege, care este un indreptar al sufletelor celor drepti : "Ca povata este un sfesnic bun si legea o lumina, iar indemnurile care dau invatatura sunt calea vietii" (Prov. VI, 23). Cel care umbla dupa Legea si voia Domnului urmeaza calea cea buna si va fi condus catre bucuria unei zile fericite; in aceasta cale "Legea este faclie picioarelor mele si lumina cararilor mele" (Ps. CXVIII, 105). Dimpotriva, cei care nu fac fapte bune, cei care umbla impotriva Legii lui Dumnezeu sunt intr-o grea confuzie si ignoranta, dupa cum ne incredinteaza profetul Isaia : "Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau, care numesc intunericul lumina si lumina intuneric ; care socotesc amarul dulce si dulcele amar ! Vai de cei ce sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor!" (Isaia V, 20). Timpurile mesianice vor fi o revarsare cereasca de pace, bucurie si lumina caci Mesia va fi intemeietorul unei imparatii a pacii si luminii. De aceea profetii, cand priveau peste veacuri la timpul mesianic, vedeau aceasta zi a slavei, iar profetia lor era un imn al bucuriei si luminii, fericind pe cei care se vor invrednici de acele timpuri pe care ei le vedeau de departe (Evrei XI, 10). Iata cateva din profetiile Vechiului Testament despre lumina timpurilor mesianice si despre Mesia. "Caci nu va mai fi intuneric pentru tara care era in stramtoare in vremurile de demult el a supus pamantul Zabulonului si tinutul Neftali ; in vremurile din urma el va acoperi de slava calea marii, celalalt tarm al Iordanului, Galileea neamurilor".
"Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii, lumina va straluci peste voi" (Isaia VIII, 23; IX, 1). Imnul Ierusalimului celui nou, al aceluiasi profet Isaia, este o lauda a luminii lui Hristos pe care crestinii o canta la Sfanta inviere, intr-o negraita revarsare de bucurie si stralucire spirituala: "Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta si slava Domnului peste tine a rasarit" (Isaia LX, 1, 3). Toate acestea se vor plini in persoana Celui care a fost "plinirea vremurilor", a proorociilor, chipul slavei lui Dumnezeu, Iisus Hristos, "Soarele Dreptatii", "lumina lumii" iar Cuvantul Sau era Cuvantul vietii si al luminii. Intreg Noul Testament este o marturie despre lumina intrupata in Domnul Iisus, o vorbire la prezent despre ceea ce profetiile Vechiului Testament proiectau in timpul unei viitoare renasteri spirituale a lumii.
"Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii, lumina va straluci peste voi" (Isaia VIII, 23; IX, 1). Imnul Ierusalimului celui nou, al aceluiasi profet Isaia, este o lauda a luminii lui Hristos pe care crestinii o canta la Sfanta inviere, intr-o negraita revarsare de bucurie si stralucire spirituala: "Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta si slava Domnului peste tine a rasarit" (Isaia LX, 1, 3). Toate acestea se vor plini in persoana Celui care a fost "plinirea vremurilor", a proorociilor, chipul slavei lui Dumnezeu, Iisus Hristos, "Soarele Dreptatii", "lumina lumii" iar Cuvantul Sau era Cuvantul vietii si al luminii. Intreg Noul Testament este o marturie despre lumina intrupata in Domnul Iisus, o vorbire la prezent despre ceea ce profetiile Vechiului Testament proiectau in timpul unei viitoare renasteri spirituale a lumii.
Lumina in Noul Testament
Nascut la rascruce de veacuri, Noul Testament este un raspuns la intreaga cautare a adevarului din acel veac crucial si din toate veacurile. In Noul Testament se marturisea o noua credinta, se descoperea adevarul si lumina cea adevarata unei lumi care le pierduse si le cauta, si pentru ca aceasta noua si dumnezeieasca invatatura sa fie inteleasa, trebuia folosit acelasi mod de exprimare pe care-l avea in uz gandirea vremii respective ; astfel, acceptandu-se mai intai forma, avea sa fie cuprins deodata si continutul cel nou, Mantuitorul Insusi venise imbracat, "in chipul omului celui vechi" pentru ca sa-l faca "faptura noua" (II Cor. V, 17); venise intru asemanarea trupului mortii si "in chip de rob" (Filip. II, 7) pentru a ne scoate din robia mortii. Apostolul Pavel exprima cuprinzator atitudinea propovaduitorilor Evangheliei lui Iisus Hristos fata de problemele si mentalitatea vremii, spunand : "Tuturor toate M-am facut ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii" (I Cor. IX, 22). Marea noutate, "singurul lucru nou sub soare" - cum va spune Ioan Damaschinul - va fi aceea ca Adevarul, Viata, Lumina, nu vor mai fi notiuni abstracte, idei sau umbre ale realitatii (dupa conceptul platonic), ci, precum spune Sfantul Ioan Evanghelistul, Noul Testament va fi o marturie despre "ceea ce era de la inceput, ceea ce a fost auzit, privit si cu mainile noastre pipait, despre Cuvantul vietii Cel Intrupat " (cf. I Ioan I, 1).
Adevarul luase trup, se facuse viata; crestinul se impartasea de sangele Adevarului (Ioan VI, 55) si de lumina Vietii (Ioan I, 9). Deosebirea este fundamentala, este ontologica ; cerul se mutase pe pamant iar pamantenii se facusera fii ai lui Dumnezeu si isi aveau casa lor in ceruri (Ioan XIV, 2). De aceasta mutatie trebuie sa tinem seama la analizarea unor expresii referitoare la lumina in Noul Testament. Aici, ideea centrala a teologiei luminii este aceea ca "Dumnezeu este lumina" (I Ioan I, 5) si, din iubire pentru om, trimite in lume pe Fiul, Care este "chipul fiintei Sale" si "stralucirea slavei" (cf. Evr. I, 3) spre a fi "lumina Lumii" (Ioan VIII, 12) si sa faca partasi la marirea Tatalui pe cei care, prin Sfintele Taine, se fac fiii luminii si ai harului (cf. Efes. V, 8). In Noul Testament cuvintele care exprima lumina, stralucire, slava, claritate etc..., sunt foarte des intalnite si cuprind diferite aspecte ale actiunii de curatire, iluminare si indumnezeire a crestinului prin lucrarea harului mantuitor. In scrierile Sfantului Ioan Evanghelistul, gasim formulari directe referitoare la Dumnezeu ca lumina sau la Iisus Hristos ca lumina a lumii (I Ioan I, 5; Ioan VIII, 12). Teologii crestini vorbind despre lumina au vazut in ea intotdeauna un atribut ale dumnezeirii, alaturi de Adevar, Iubire, Cunostinta ori intelepciune - atribute ale dumnezeirii in Sine sau in raport cu lumea. Cu toate acestea ei au subliniat, de cate ori au avut prilejul, asa cum se vede in scrierile lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, ca fiinta lui Dumnezeu ramane pentru om absolut transcendenta si necunoscuta, desi aceasta cunoastere a Lui ramane o tinta permanenta a sufletului crestinului (II Cor. III, 17-18).
Adevarul luase trup, se facuse viata; crestinul se impartasea de sangele Adevarului (Ioan VI, 55) si de lumina Vietii (Ioan I, 9). Deosebirea este fundamentala, este ontologica ; cerul se mutase pe pamant iar pamantenii se facusera fii ai lui Dumnezeu si isi aveau casa lor in ceruri (Ioan XIV, 2). De aceasta mutatie trebuie sa tinem seama la analizarea unor expresii referitoare la lumina in Noul Testament. Aici, ideea centrala a teologiei luminii este aceea ca "Dumnezeu este lumina" (I Ioan I, 5) si, din iubire pentru om, trimite in lume pe Fiul, Care este "chipul fiintei Sale" si "stralucirea slavei" (cf. Evr. I, 3) spre a fi "lumina Lumii" (Ioan VIII, 12) si sa faca partasi la marirea Tatalui pe cei care, prin Sfintele Taine, se fac fiii luminii si ai harului (cf. Efes. V, 8). In Noul Testament cuvintele care exprima lumina, stralucire, slava, claritate etc..., sunt foarte des intalnite si cuprind diferite aspecte ale actiunii de curatire, iluminare si indumnezeire a crestinului prin lucrarea harului mantuitor. In scrierile Sfantului Ioan Evanghelistul, gasim formulari directe referitoare la Dumnezeu ca lumina sau la Iisus Hristos ca lumina a lumii (I Ioan I, 5; Ioan VIII, 12). Teologii crestini vorbind despre lumina au vazut in ea intotdeauna un atribut ale dumnezeirii, alaturi de Adevar, Iubire, Cunostinta ori intelepciune - atribute ale dumnezeirii in Sine sau in raport cu lumea. Cu toate acestea ei au subliniat, de cate ori au avut prilejul, asa cum se vede in scrierile lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, ca fiinta lui Dumnezeu ramane pentru om absolut transcendenta si necunoscuta, desi aceasta cunoastere a Lui ramane o tinta permanenta a sufletului crestinului (II Cor. III, 17-18).
"Dumnezeu este lumina" si "Parintele Luminii" (I Ioan I, 5 ; Iacov I, 16-17). - Cele mai dese referiri la lumina, sub toate aspectele ei, si expresia cea mai directa ce caracterizeaza pe Dumnezeu ca lumina, le gasim la Sfantul Evanghelist Ioan, care, la randul sau, le-a auzit de la Mantuitorul insusi : "Si aceasta este solia pe care am auzit-o de la El si v-o vestim : ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El" (Ioan I, 5). Expresia "Dumnezeu este lumina" nu defineste insa natura lui Dumnezeu, ci, impreuna cu alte caracterizari ale aceluiasi Evanghelist: "Dumnezeu este iubire" (I Ioan IV, 8, 16) si "Duh este Dumnezeu" (Ioan IV, 24), arata ce inseamna Dumnezeu pentru om. Prin aceasta numire a lui Dumnezeu, se descrie "desavarsirea Lui, omniprezenta si stralucirea, slava si fericirea dintru El si mai ales puritatea sau sfintenia Lui absoluta". Sfantul Apostol Iacov vorbind despre Dumnezeu ca izvor a tot binele si ca Cel ce este Adevarul absolut si neschimbat, Il numeste "Parinte al luminilor" (Iacov I, 16-17). Dumnezeu este lumina pentru crestin nu numai datorita sfinteniei, intelepciunii, bunatatii si iubirii Sale, ci si pentru ca El este creatorul luminii, atat al celei fizice (Fac. I, 14) cat si al luminii spirituale, adica al ratiunii sau al mintii omenesti, in baza careia primul om si dupa el toti ceilalti cunosc ratiunea existentei lucrurilor si a lumii inconjuratoare. Intelepciunea sau lumina divina se va reflecta si in omul facut dupa chipul lui Dumnezeu, aceasta constituind nota caracteristica a creaturii umane in raport cu restul creatiei vazute.
Iisus Hristos, lumina lumii
Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos este anuntata de semne luminoase care dadeau marturie despre venirea Celui ce mai inainte fusese anuntat de prooroci a fi "Imparatul slavei" (Zaharia IX, 9), "Soarele dreptatii" (Maleahi III, 20) si "Rasaritul Cel de Sus" (Luca I, 78). Steaua ce a aparut la Rasarit anunta magilor ca s-a nascut Cel ce era asteptarea si luminarea tuturor neamurilor (Matei II, 2 ; Luca II, 32); pastorii ce privegheau turmele lor pe camp in noapte, au fost scaldati deodata de slava si lumina din care ingerul Domnului le anunta : "Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, care este Hristos Domnul, in cetatea lui David" (Luca II, 11). Dreptul Simeon, peste care era "Duhul Sfant", primind in bratele sale pe pruncul Iisus, profeteste ca acesta va fi "Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Israel" (Luca II, 32). Evanghelistul Matei precizeaza ca in Iisus Hristos s-a implinit profetia lui Isaia, care zice: "Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftalim spre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor" ; "poporul care statea in intuneric a vazut lumina si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii, lumina le-a rasarit" (Matei IV, 15-16). Evanghelistul care vorbeste in mod deosebit despre Iisus ca lumina ramane tot Sfantul Ioan; in Evanghelia sa, se cuprinde si marturia Domnului insusi, ca El este lumina lumii. In Prologul Evangheliei a IV-a avem o adevarata "Geneza" a Noului Testament, aratand nasterea Cuvantului din veci din Tatal si crearea tuturor celor ce sunt de catre acest cuvant, Care avea sa se intrupeze din Sfanta Fecioara (Ioan I, 14).
La versetul 9 din Prolog, cu precizarea ca "El era lumina cea adevarata", Iisus Hristos apare ca o lumina distincta, izvorul oricarei alte lumini si Cel care o impartaseste tuturor oamenilor : "si din plinatatea Lui noi toti am luat si har peste har" (vers. 16). Cuvantul sau Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, a primit aceasta lumina din sanul Tatalui de unde s-a nascut din veci (din eternitate); prin El, Tatal se face cunoscut lumii ca autor al "luminii celei adevarate" (vers. 18). Se implinea astfel cuvantul psalmistului care spune "intru lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. XXXV, 9). Lumina apare in Prolog ca o linie de unire intre revelatia divina din actul creatiei si cea din actul intruparii - ca inceput al mantuirii sau recrearii lumii. Aceeasi lumina - Logosul - Care a luminat la creatie , se arata si acum in persoana lui Iisus Hristos ; atunci ca lumina creatoare, acum ca lumina mantuitoare si sfintitoare a creatiei.
La versetul 9 din Prolog, cu precizarea ca "El era lumina cea adevarata", Iisus Hristos apare ca o lumina distincta, izvorul oricarei alte lumini si Cel care o impartaseste tuturor oamenilor : "si din plinatatea Lui noi toti am luat si har peste har" (vers. 16). Cuvantul sau Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, a primit aceasta lumina din sanul Tatalui de unde s-a nascut din veci (din eternitate); prin El, Tatal se face cunoscut lumii ca autor al "luminii celei adevarate" (vers. 18). Se implinea astfel cuvantul psalmistului care spune "intru lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. XXXV, 9). Lumina apare in Prolog ca o linie de unire intre revelatia divina din actul creatiei si cea din actul intruparii - ca inceput al mantuirii sau recrearii lumii. Aceeasi lumina - Logosul - Care a luminat la creatie , se arata si acum in persoana lui Iisus Hristos ; atunci ca lumina creatoare, acum ca lumina mantuitoare si sfintitoare a creatiei.
Domnul Iisus Hristos, ca lumina adevarata si mantuitoare, este marturisit de catre Sfantul Ioan Botezatorul, un trimis anume de la Dumnezeu pentru a marturisi la Iordan despre lumina (Ioan I, 6-8); este marturisit de Sfintii Apostoli, care au dus pana la "marginile lumii" solia Luminii pe care ei au vazut-o si au stat alaturi de Ea (I Ioan I, 1, 5); se marturiseste pe Sine ca fiind "Lumina lumii" (Ioan VIII, 12), intr-un moment foarte semnificativ din activitatea Sa, cand opreste uciderea cu pietre a femeii pacatoase (Ioan VIII, 11). El desavarsea Legea, o spiritualiza, instituia legea milei si a iubirii crestine in locul jertfei sangeroase pentru pacat (Matei IX, 13). In acest punct inalt al "plinirii Legii" (Matei V, 17) apare ca "lumina a lumii" si ca "soare al dreptatii" (Maleahi III, 20), ce "lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan I, 9).
Marturia deplina despre Lumina se savarseste insa in momentul celor doua mari teofanii ale Noului Testament - cea de la Botez si cea de la Schimbarea la Fata, cand cele trei Persoane ale Sfintei Treimi se arata in stralucirea egala a dumnezeirii si adevarului (Matei III, 13, 16; Marcu I, 10; Luca IX, 29-36; Fapte III, 22-23). In planul mantuirii, cele doua teofanii sunt in stransa legatura cu aspectul kenotic al intruparii Fiului lui Dumnezeu: "Prin gestul luminii de pe Tabor, se lumina fata nedezlegata a tainei lui Hristos". Era necesara aceasta marturie a Tatalui si a Duhului Sfant despre Cuvant, intrucat El "intru ale Sale a venit dar ai Sai nu L-au cunoscut" (Ioan I, 10-11). Lumina si slava aratate la botez si la schimbarea la fata aveau sa calauzeasca pe Apostoli prin noaptea adanca si plina de agonie a Ghetsimanilor catre "ziua Domnului" (Apoc. I, 10) in care a stralucit lumina in intuneric, s-au deschis veacul invierii si portile "imparatiei cerurilor". Sfantul Luca ne spune in mod explicit ca Moise si Ilie, care s-au aratat la Schimbarea la Fata, se intretineau cu Iisus despre "iesirea Sa din aceasta lume pe care trebuie sa o implineasca la Ierusalim". Textul schimbarii la fata se cuprinde intre cele doua prime anunturi pe care Iisus Hristos le face Apostolilor despre patima Sa (Matei XVI, 21 ; XVII, 22-23) pentru a se scoate si mai mult in evidenta semnificatia luminii Domnului de pe Tabor in planul mantuirii, savarsite de Fiul lui Dumnezeu. Si intrucat luase "chip de rob" si avea sa sufere moartea cea mai umilitoare, Domnul a avut grija sa incredinteze pe cativa dintre ucenicii Sai ca acest "chip fara frumusete", cum spunea Isaia (LIII, 2) cuprindea in Sine "stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu" (Evr. I, 3). Sfantul Grigorie Palama spune : "Ce inseamna "s-a schimbat la fata" ? Zice Sfantul Ioan Hri-sostom : a intredeschis, dupa cum a binevoit, putin taina dumnezeirii Sale si celor initiati a aratat pe Dumnezeu cel ce era in sine". Lumina de pe Tabor este "lumina mai presus de lumina", si slava lui Hristos ii provine in chip natural, iar din cauza unitatii ipostatice, a impartasit-o si trupului Sau pentru putin timp, in munte, fiindca se spune ca fata Lui stralucea ca soarele.
"Este lumina necreata, spune Sfantul Grigorie Palama, neapusa si neinvinsa si transcende orice timp si veac si aceasta este, socotesc, mostenirea celor mantuiti", precum le-a fagaduit ucenicilor inainte de Schimbarea la Fata, cand le-a spus : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu" (Luca IX, 27). Pentru ca cei trei ucenici - Petru, Ioan, Iacov - care s-au invrednicit de fagaduinta aceasta a Domnului, sa poata vedea stralucirea firii dumnezeiesti, "Duhul Sfant le-a transformat simtul vederii pentru a cuprinde suprasensibilul, le-a deschis ochii cei dinauntru, facandu-i din orbi clarvazatori". Lumina de pe Tabor este o pregustare a veacului viitor al inverii in care "dreptii vor straluci ca soarele" in Imparatia lui Dumnezeu si vor fi imbracati in vesmintele albe stralucitoare, ca cele de pe Tabor, vesmintele puritatii si ale sfinteniei; si se vor bucura pururea privind la fata lui Dumnezeu si "nu vor mai avea trebuinta de lumina lampii sau a soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu le va fi lor lumina, si vor imparati in vecii vecilor" (Apoc. XXII, 5).
"Este lumina necreata, spune Sfantul Grigorie Palama, neapusa si neinvinsa si transcende orice timp si veac si aceasta este, socotesc, mostenirea celor mantuiti", precum le-a fagaduit ucenicilor inainte de Schimbarea la Fata, cand le-a spus : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu" (Luca IX, 27). Pentru ca cei trei ucenici - Petru, Ioan, Iacov - care s-au invrednicit de fagaduinta aceasta a Domnului, sa poata vedea stralucirea firii dumnezeiesti, "Duhul Sfant le-a transformat simtul vederii pentru a cuprinde suprasensibilul, le-a deschis ochii cei dinauntru, facandu-i din orbi clarvazatori". Lumina de pe Tabor este o pregustare a veacului viitor al inverii in care "dreptii vor straluci ca soarele" in Imparatia lui Dumnezeu si vor fi imbracati in vesmintele albe stralucitoare, ca cele de pe Tabor, vesmintele puritatii si ale sfinteniei; si se vor bucura pururea privind la fata lui Dumnezeu si "nu vor mai avea trebuinta de lumina lampii sau a soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu le va fi lor lumina, si vor imparati in vecii vecilor" (Apoc. XXII, 5).
Intreaga viata a Domnului Iisus a fost lumina asa cum ne incredinteaza insusi, zicind : "Cat timp sunt in lume, Eu sunt Lumina lumii" (Ioan IX, 5). A fost lumina pentru cei orbi pe care i-a vindecat de orbirea fizica, deschizandu-le in acelasi timp si ochii sufletului ca sa vada in Iisus Hristos pe Fiul lui Dumnezeu, dupa marturia orbului din nastere vindecat de Iisus : "De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic" (Ioan IX, 22). A fost lumina prin invatatura Sa care, dupa cum ne incredinteaza Sfantul Ioan Evanghelistul, este o solie despre lumina lui Dumnezeu (Ioan I, 5), pe care Apostolii au dus-o pana "la marginile lumii", dupa cuvantul ce spune : "Te-am pus spre lumina neamurilor, ca sa fii Tu spre mantuire pana la marginea pamantului" (Fapte XIII, 47 ; cf. Ps. CXVI, 1 ; Isaia XLII, 6). Nici in moarte lumina lui Hristos nu inceteaza, ci doar se "ascunde sub pamant", coborand pana la iad, fapt de care ne aminteste Sfantul Pavel, zicand : "Iar aceea ca "s-a suit" ce inseamna decat aceea ca s-a si pogorat in partile cele mai de jos ale pamantului ? Cel ce s-a pogorat, Acela este care s-a suit mai presus decat toate cerurile, ca pe toate sa le umple" (Efes. IV, 9-10).
In Vechiul Testament, cei ce mureau, fie drepti, fie pacatosi, mergeau toti in acelasi locas al mortii si al umbrei. Singura deosebire era ca cei drepti aveau credinta intr-un Mantuitor care ii va scoate din robia mortii si aceasta le dadea o mangaiere ce purta denumirea de "sanul lui Avraam" (Luca XVI, 22)- ca o aluzie la cei ce au murit in credinta mantuirii, dupa exemplul celui mai credincios dintre Patriarhi, Avraam, caruia Dumnezeu i-a si fagaduit din pricina credintei lui. "Aceasta credinta in care mureau cei drepti le dadea certitudinea mangaietoare ca vor scapa si o putere de inaltare spirituala, care singura s-a pus in lucrare, cand a aparut Domnul Iisus in fata lor. Totusi scaparea lor nu se putea realiza pana nu se arata Mantuitorul in stralucirea Lui biruitoare, vestind prin aceasta ca Legea pedepsei universale a fost inlaturata".Prin coborarea la iad, "intunericul absentei se risipeste in prezenta totala a slavei" si "celor ce locuiau in latura umbrei mortii, lumina le-a stralucit (cf. Isaia IX, 1 ; Matei IV, 16; Luca I, 79). Dar sarbatoarea luminii prin excelenta este invierea Domnului; ea este inceputul zilei a opta, a unui nou veac ; prin ea se trece pragul lumii vechi si se intra intr-o stare noua de stralucire uimitoare. Primul care a inviat din morti este tot Domnul Iisus - din care izvoraste pentru toti lumina Invierii ca rod al jertfei si iubirii Sale rascumparatoare. In chipul slavei celei negraite de la inviere si inaltare, va veni si la Parusie - precedat de semnul luminos al Fiului omului, ce va apare ca un fulger "luminand de la rasarituri pana la apusuri" (cf. Matei XXIV, 27, 30).
Aspectul eshatologic al luminii
Un alt aspect al notiunii de lumina, deosebit de important si frecvent in Noul Testament si in intreaga Sfanta Scriptura, este cel al reprezentarii ei antinomice; aceeasi stralucire este pentru unii iluminare iar pentru altii intuneric sau foc. Un exemplu foarte elocvent al acestei duble infatisari, intalnim in Vechiul Testament, in cartea Iesirii : "Si si-a intins Moise mana sa spre cer si s-a facut intuneric bezna trei zile, in tot pamantul Egiptului, de nu se vedea om cu om, si nimeni nu s-a urnit de la locul sau trei zile. Iar la fiii lui Israel a fost lumina peste tot in locuintele lor" (Iesire X, 22-23). Comentand acest pasaj, Sfantul Grigore de Nisa spune ca lumina fizica era aceeasi si pentru egipteni si pentru israeliti; diferenta era de natura morala. Egiptenii nu puteau sa participe la lumina din pricina vietii lor pacatoase si pentru faptul ca se impotriveau vointei lui Dumnezeu. Aceeasi idee o gasim si la Isaia, unde cel care savarseste binele se bucura de lumina intotdeauna, pe cand cel rau traieste intr-o continua deruta si bezna (Isaia LVIII, 10; LIX, 8-10). In Noul Testament aceasta deosebire intre cei pacatosi si cei drepti este proiectata pe fondul transcendental al vietii viitoare. Venirea intru slava a Domnului va determina starea de lumina sau de intuneric pentru oameni, in raport cu binele ori raul savarsit (Matei XXV, 1-13). "Ziua Domnului - spune Apostolul Pavel- vine asa ca un fur noaptea" dar numai peste cei care umbla in noaptea pacatului si a faradelegii (cf. I Tes. V, 2, 7). Pentru fiii luminii si ai zilei, venirea Domnului nu va fi "ca un fur noaptea" (cf. I Tes. V, 4-5).
Aceeasi slava ce se va arata la Parusia Domnului va fi pentru unii bucurie si lumina iar pentru altii foc mistuitor sau intuneric desavarsit (Matei VIII, 12; XXII, 13). De aici reies doua adevaruri ale credintei crestine: a) Iadul si raul in general nu au existenta ontologica, ci ele apar ca o lipsa a binelui, ca o imposibilitate a celui pacatos de a participa la fericire si lumina (Luca XVI, 26). Coborarea la iad a Mantuitorului dovedeste ca Dumnezeu este "totul in toate" (I Cor. VIII, 10), luminand si chemand in Sine toata faptura. Omul este insa liber de a raspunde sau nu acestei chemari si este singurul raspunzator de situatia pe care si-o creaza prin participarea ori neparticiparea la lumina dumnezeieasca(Ioan I, 10). b) Faptul ca vederea lui Dumnezeu, a slavei Lui de la a doua venire, va aduce celor buni fericirea eterna iar celor rai chinurile nesfarsite, ne dovedeste ca fericirea nu consta in simpla vedere a luminii divine iar nefericirea nu presupune lipsa vederii acestei straluciri. Sfintii Parinti au aprofundat aceasta problema a fericirii si nefericirii vesnice, trecandu-o de la aspectul exterior la cel moral, al constiintei. Ea este aceea care va face pe unii sa participe la lumina, "sa intre intru bucuria Tatalui" (Matei XXV, 21) iar pe cei rai sa fuga de lumina pentru a nu vadi faptele lor (cf. Ioan III, 19). Vederea exterioara, rece, cunoasterea mecanica si morala fara iubire nu aduc bucuria si plinatatea, nu reusesc sa umple vidul care ameninta sufletul celui care nu este prins de dragoste fata de semen si de Dumnezeu". Asa precum cel ce merge intru intuneric nu are nici un folos daca poarta lampi stinse, oricat de multe si de frumoase ar fi, tot asa si cel ce pare sa aiba toate virtutile si nu are lumina Duhului Sfant, nu poate sa vada cum sunt faptele lui". Sfantul Pavel spune ca "De ar avea omul toate darurile si toata stiinta si credinta incat sa mute muntii iar dragostea nu are, nu este nimic" (cf. I Cor. XIII, 2). Acolo unde este iubire, lumina si harul vin sa umple fiinta cu sentimentul plinatatii si al fericirii divine, cu sensul vesnic al existentei.
Aceeasi slava ce se va arata la Parusia Domnului va fi pentru unii bucurie si lumina iar pentru altii foc mistuitor sau intuneric desavarsit (Matei VIII, 12; XXII, 13). De aici reies doua adevaruri ale credintei crestine: a) Iadul si raul in general nu au existenta ontologica, ci ele apar ca o lipsa a binelui, ca o imposibilitate a celui pacatos de a participa la fericire si lumina (Luca XVI, 26). Coborarea la iad a Mantuitorului dovedeste ca Dumnezeu este "totul in toate" (I Cor. VIII, 10), luminand si chemand in Sine toata faptura. Omul este insa liber de a raspunde sau nu acestei chemari si este singurul raspunzator de situatia pe care si-o creaza prin participarea ori neparticiparea la lumina dumnezeieasca(Ioan I, 10). b) Faptul ca vederea lui Dumnezeu, a slavei Lui de la a doua venire, va aduce celor buni fericirea eterna iar celor rai chinurile nesfarsite, ne dovedeste ca fericirea nu consta in simpla vedere a luminii divine iar nefericirea nu presupune lipsa vederii acestei straluciri. Sfintii Parinti au aprofundat aceasta problema a fericirii si nefericirii vesnice, trecandu-o de la aspectul exterior la cel moral, al constiintei. Ea este aceea care va face pe unii sa participe la lumina, "sa intre intru bucuria Tatalui" (Matei XXV, 21) iar pe cei rai sa fuga de lumina pentru a nu vadi faptele lor (cf. Ioan III, 19). Vederea exterioara, rece, cunoasterea mecanica si morala fara iubire nu aduc bucuria si plinatatea, nu reusesc sa umple vidul care ameninta sufletul celui care nu este prins de dragoste fata de semen si de Dumnezeu". Asa precum cel ce merge intru intuneric nu are nici un folos daca poarta lampi stinse, oricat de multe si de frumoase ar fi, tot asa si cel ce pare sa aiba toate virtutile si nu are lumina Duhului Sfant, nu poate sa vada cum sunt faptele lui". Sfantul Pavel spune ca "De ar avea omul toate darurile si toata stiinta si credinta incat sa mute muntii iar dragostea nu are, nu este nimic" (cf. I Cor. XIII, 2). Acolo unde este iubire, lumina si harul vin sa umple fiinta cu sentimentul plinatatii si al fericirii divine, cu sensul vesnic al existentei.
a) In Sfanta Scriptura, existenta timpului si a lumii se desfasoara intre lumina primei zile a creatiei (Fac. I, 3) si cea eshatologica de la Apocalipsa (XXI, 23). Aceasta lumina izvoraste din Dumnezeu, in prezenta caruia nu este trebuinta nici de soare, nici de lampa (Apoc. XXII, 5).
b) Tema luminii si simbolismul ei constituie unul din marile capitole ale spiritualitatii umane din toate timpurile si la toate popoarele. Cultul astral a fost cel mai raspandit in istoria religiilor, iar literatura respectiva, ramasa pana astazi, cuprinde aspecte de o reala bogatie si frumusete,
c) In Vechiul Testament, Teofaniile, insotite de stralucirea si de lumina negraita, specifica divinitatii, constituie momentele fundamentale in istoria poporului ales. Amintim teofania rugului pe Muntele Horeb (Iesire III, 2-4), prin care se face chemarea lui Moise, cea de pe Muntele Sinai (iesire XIX, 18) cand se da Legea, sau conducerea prin pustie a poporului evreu, pe care Dumnezeu o realiza prin forma luminoasa a coloanei de foc. In Vechiul Testament,lumina ramane un fenomen exterior, atribut al unui Dumnezeu, care locuieste intr-o zona absolut inaccesibila omului,
d) In Noul Testament, lumina ni se infatiseaza ca aparfinind interioritatii divine iar omul se impartaseste de ea datorita noii relatii de apropiere si iubire, care au fost statornicite intre om si Dumnezeu prin Intruparea Mantuitorului.
e) Domnul Iisus Hristos este Cel care deschide calea catre "Parintele luminilor" si al tuturor darurilor (cf. Iacov I, 17); El s-a intrupat ca sa fie "lumina lumii" (Ioan VIII, 12) si "sa lumineze pe tot omul ce vine in lume" (Ioan I, 9).
f) Aceasta iluminare se savarseste prin ascultarea Evangheliei si prin sfintele taine, prin care ne impartasim de Duhul Sfant, Care este foc curatitor (Ioan III, 5 ; Fapte II, 3, 38).
g) Crestinii sunt chemati sa duca o viata curata pentru ca sa se poata numii fii ai luminii si ai zilei (I Tes. V, 5-6) si sa-si aduca contributia la progresul uman in calitate de fii ai luminii, de sare a pamantului si de lumina a lumii, iar la Inviere se vor bucura de lumina imparatiei cerurilor, unde vor straluci ca soarele (Matei XIII, 43).
Parintele Ioan Buga
Abonați-vă la:
Postări (Atom)