Detoxifierea psiho-spirituala

Iata un fragment dintr-un articol interesant, aparut in [Editura For You Newsletter], in 15.Dec. :
Emma - Tom Kenyon, M.A. (ii multumim Irinei)
In decursul celor aproape treizeci de ani de experienta in munca de consiliere psihologica si phihoterapie, am observat numeroase forme de toxicitate mentala si emotionala, atat la clientii mei, cat si la mine insumi.
De asemenea, am observat cum se comporta corpul si mintea cu aceste toxine, cum apar si se manifesta ele si cum sunt transformate sau neutralizate, in timpul procesului de transformare.
In acest articol succint, as dori sa va impartasesc unele dintre aceste observatii, in speranta ca ele le-ar putea fi de folos acelora dintre voi care ati cunoscut acest gen de toxicitate in voi insiva si/sau acelora dintre voi care folosesc tehnici de transformare cu alte persoane.
In primul rand, haideti sa definim termenii la care facem referire. Cuvantul psiho-spiritual este un termen compus, derivat din doua cuvinte: psihologic si spiritual. Ideea generala de aici este ca exista un teritoriu in care aspectele psihologice se intalnesc cu cele spirituale. Iar in acest taram al mintii si emotiilor, materialul psihologic influenteaza experienta spirituala. Si tot in acest taram, dimensiunile spirituale ale omului pot – si adesea o si fac – influenta aspectele psihologice.
Dati-mi voie sa va dau un exemplu legat de cele spuse.
Dumnezeul Emmei
Cu multi ani in urma, mi-a fost trimisa o femeie care era depresiva. Sotul ei, in varsta de patruzeci si ceva de ani, murise in urma cu noua luni, dupa o boala incurabila; odata cu disparitia lui, ea isi pierduse cel mai bun prieten si companion din viata. Mai mult decat atat, fusese singura care il ingrijise in ultimii doi ani de boala. Odata cu moartea lui, isi pierduse orice interes fata de lume si se simtea tot mai izolata de grupul ei social de prieteni. Se afla, in mod clar, intr-o perioada prelungita de doliu.
In timpul primei noastre intrevederi, am intrebat-o despre pasiunile si lucrurile care o interesau, ca sa vad ce parghii ar fi putut fi folosite ca sa o ajut. A mentionat in treacat ca fusese pasionata de gradinarit, dar ca renuntase sa o mai faca, in momentul in care a trebuit sa aiba grija de sotul ei.
Imi era clar faptul ca Emma (nu e numele ei real) traia acum o viata impovaratoare, ce fusese provocata de o incapacitate de a se identifica cu orice altceva decat cu femeia care isi ingrijise sotul. Si, pentru ca el nu mai exista in viata ei, nu mai stia cum sa o ia de la capat.
Aceasta era tema psihologica clasica, iar ca terapeut, sarcina mea principala era sa o ajut sa-si gaseasca o cale de intoarcere in lumea relatiilor umane si a menirii personale.
Am ales sa o indrum pe Emma intr-o stare receptiva de atentie launtrica, folosind hipnoza medicala ericksoniana, care recurge la povesti metaforice, ca sa activeze potentialele latente de vindecare, existente in interiorul omului.
In momentul in care Emma a venit la mine sa o ajut, eram destul de familiarizat cu starile mentale generate de hipnoza ericksoniana, intrucat o folosesc in practica mea, de aproape zece ani. Insa nu am fost pregatit pentru ceea ce a facut Emma cu metaforele pe care le-am creat.
De vreme ce se ocupase cu gradinaritul, am creat o poveste care se referea la situatia ei, folosind metafora despre o planta ce trebuia sadita intr-un alt ghiveci.
Unul dintre numeroasele aspecte frumoase ale hipnozei medicale ericksoniene este acela ca mintea inconstienta recunoaste metaforele primare, drept mesaje despre individ. Prin urmare, Emma a inteles mesajul implicit ca planta ce trebuia sadita intr-un alt ghiveci o reprezenta pe ea.
In aceasta poveste, o planta crescuse mai mare decat ghiveciul in care se afla si avea nevoie sa fie mutata intr-unul mai mare. Atunci cand planta a fost pusa in ghiveciul nou, si mai mare, ea (planta) s-a aflat intr-o stare de soc, deoarece era foarte mult spatiu, iar ea nu stia ce sa faca cu el. I-am transmis apoi Emmei sugestia ca radacinile plantei incepusera sa se extinda in pamant – fara ca planta sa stie acest lucru – si ca aceste radacini incepusera sa absoarba toate substantele nutritive de care planta avea nevoie ca sa creasca – totul, in mod automat, fara ca planta sa stie macar ce anume se intampla.
Prin intermediul acestei povesti deosebit de metaforice, am creat un teren fertil, de care sa se apropie inconstientul Emmei. Am fost convins ca ea va folosi metaforele drept mijloace de a crea noi resurse interne, care sa-i permita sa-si extinda radacinile in lume si, intr-un final, sa restabileasca contactele sociale (o sarcina psihologica foarte importanta). Dar nu mi-am imaginat niciodata ca aceasta femeie depresiva, in varsta de peste 70 de ani, o va intelege dincolo de taramul personal, in taramul transpersonal.
Spre finalul povestii, Emma a inceput sa planga incetisor. Iar dupa aceea a inceput sa planga cu suspine. Dupa cateva minute, timp in care m-am oprit, ca sa ii ofer spatiul necesar pentru a-si simti pe deplin emotiile, suspinele Emmei s-au diminuat, iar ea a inceput sa zambeasca. De fapt, chipul ei arata fericit.
Mi-am terminat povestea, care a fost in esenta o serie de mesaje ascunse, adresate mintii ei inconstiente, astfel incat Emma sa-si poata descoperi resursele interne – care sa o scoata din starea de depresie – si sa gaseasca noi modalitati de a relationa cu lumea.
Apoi, in acest punct, am observat ca respiratia ei devenise extrem de superficiala – semn ca procesa ceva, la un nivel foarte profund de constiinta.
Am ramas in tacere alaturi de ea, timp de cateva minute, pana cand a deschis ochii. A privit mai intai pe fereastra, la lumina Soarelui de dupa-amiaza, ce se revarsa in cabinetul meu. Apoi m-a privit, zambitoare.
Am intrebat-o ce se intamplase, iar ea mi-a descris cum devenise o planta si ca a inteles ca toate mesajele referitoare la planta erau mesaje despre ea. Spre sfarsitul povestii, s-a simtit luata de doua maini barbatesti si ridicata in cer. Doar in clipa in care a intrat in ceruri (in mod clar, percepandu-se ca o planta), si-a dat seama ca mainile erau ale lui Dumnezeu.
Dumnezeu i-a vorbit apoi la fel de clar cum ii vorbisem eu. El i-a spus ca facuse pentru sotul ei tot ce putuse si sa nu isi faca griji. Era foarte emotionata cand mi-a relatat aceasta parte a povestii, subliniind totodata ca acesta a fost momentul din timpul sedintei, in care a inceput sa planga cu suspine.
Dupa care, a spus ea, Dumnezeu a coborat-o, ca planta, printre norii din cer, si a pus-o cu fermitate in pamant.
Exista uneori clipe magice, in care un client reuseste sa inteleaga miezul unei probleme fundamentale; iar in acele clipe exista adesea senzatia ca, intr-un mod cumva magic, problema a fost deja rezolvata. Si este necesar doar un pic de timp, ca sa vezi cum va aparea solutia in viata acelei persoane. Noi traiam una dintre acele clipe, iar Emma si eu ne-am zambit, simtind, cred eu, ca totul va fi in regula.
Am intrebat-o cu nonsalanta, daca imi putea impartasi despre cum i-a aparut imaginea lui Dumnezeu. Fara sa omita niciun amanunt, mi-a spus ca, de fapt, avea par alb si o barba lunga si alba. Si mi-a mai spus ca, atunci cand a pus-o El insusi inapoi in pamant, a stiut ca totul va fi bine.
I-am multumit Emmei ca mi-a impartasit experienta ei si am programat o noua intalnire, peste doua saptamani – doar ca sa vad cum mergeau lucrurile.
Dupa doua saptamani, Emma care a intrat in cabinetul meu abia mai semana cu femeia depresiva care pasise prima oara pe acea usa.
Aceasta Emma era fericita si increzatoare in sine. Mi-a spus ca, imediat dupa sedinta, s-a dus la magazinul cu articole de gradinarit si si-a cumparat cateva ghivece noi, pentru plantele ei de acasa. De asemenea, si-a reluat legaturile cu vechii prieteni si m-a informat ca programul ei social era acum mult prea incarcat ca sa mai aiba timp sa ma revada – o afirmatie cu care, apropo, am fost total de acord.
Experienta avuta de Emma in cabinetul meu a fost un exemplu minunat despre felul in care materialul psihologic poate fi influentat sau transformat de o experienta spirituala.
Dilema Emmei era o dilema comuna celor care ii ingrijesc pe cei dragi, pentru perioade lungi de timp, iar apoi ii pierd din cauza bolii. Pentru cel care „acorda ingrijire”, se produce adesea o pierdere a identitatii personale, iar neavand acest sentiment al identitatii de sine, exista un alt nivel de pierdere.
In cazul Emmei, unul dintre lucrurile pe care il consider interesant este ca rezolvarea depresiei ei a venit prin intermediul unei „fantezii” spontane. Iar aceasta „fantezie”, generata din mintea ei inconstienta, ca raspuns la o metafora ericksoniana, a condus-o intr-o experienta transpersonala clasica. Vreau sa spun prin asta ca ea a patruns intr-un taram al fiintei sale, care a transcens personalitatea ei – o lume sublima, in care a simtit ca „mana lui Dumnezeu” a jucat un rol in eliberarea din dependenta emotionala de depresia ei.
As vrea sa explic in acest moment ce vreau sa spun prin „fantezia” Emmei. Experienta ei a avut loc in cabinetul meu, in contextul unei interventii psihologice. In acest gen de munca, experiente cum sunt cele ale Emmei sunt numite „fantezii”, deoarece se aseamana cu visul. In general vorbind, acest gen de „fantezii“ nu sunt considerate reale de specialistii din domeniul sanatatii mentale, ci mai mult un fel de expresie mentala/emotionala a dorintei de implinire a psihicului. In mod oficial, efectiv nu stiu daca intalnirea Emmei cu Dumnezeu a fost o simpla „fantezie” sau, mai degraba, o interventie mistica, din partea Divinitatii insasi. Asta e materia prima a romanelor de mister, iar cazul acesta, cine a intervenit?
Ca terapeut, obiectivul meu a fost pragmatic: sa o ajut pe Emma sa iasa din starea de depresie. Daca factorul responsabil de acest lucru a fost Dumnezeu insusi, atunci asa sa fie. Daca a fost o „fantezie” generata de mintea ei inconstienta, atunci asa sa fie.
Vreau sa spun un lucru. Atunci cand Emma era in starea de transa hipnotica profunda si se intalnea cu impresia ei despre Dumnezeu, in ce ma priveste, a existat in incapere o prezenta spirituala palpabila si un sentiment de gratie transcendenta. Nu pot spune care ar fi putut fi natura ei adevarata. Pot spune insa ca am fost profund miscat de simplitatea si de eleganta intalnirii Emmei, cu versiunea ei despre Dumnezeu.
Mai este interesat si faptul ca Emma L-a perceput pe Dumnezeu ca pe un batran cu parul alb si barba lunga si alba. Oficial vorbind, am lucrat cu sute de oameni, din diferite medii culturale si religioase si, in mai toate cazurile, Divinitatea s-a manifestat potrivit asteptarilor si credintelor persoanei in cauza.
Oricare a fost natura esentiala a intalnirii Emmei cu Dumnezeu, aceasta a avut efecte profunde asupra ei. Dupa o singura sedinta, ea efectiv a pus capat depresiei si si-a schimbat comportamentul – de la izolare de sine, la angrenare in lume si in relatiile cu prietenii ei. Aceasta este o schimbare radicala, ce s-a produs deoarece natura spirituala sau transpersonala a Emmei i-a informat (sau influentat) natura psihologica.
In cazul Emmei, intalnirea cu taramurile transpersonale ale fiintei sale a declansat o degajare a libertatii personale.
Cu toate acestea, uneori oamenii au alte tipuri de reactii la experientele transpersonale, generate de starile modificate de perceptie. Astfel de reactii sunt foarte personale si, dupa cum am observat, variaza foarte mult de la o persoana la alta.