Destin = Destinatie

In ultima vreme tot mai multe persoane mi-au marturisit ca se gasesc intr-un punct mort, intr-un blocaj: nu mai stiu incotro s-o ia. Isi contempla viata prezenta, problemele, parcursul, si nu mai stiu incotro sa se indrepte, avand sentimentul ca nici nu mai stiu bine cine sunt.

In primul rand as vrea sa linistesc aceste persoane spunandu-le ca senzatia de gol si lipsa de directie apar mereu inaintea unor mari prefaceri in viata cuiva. Ele nu sunt intamplatoare. As spune chiar ca sunt curative, sanatoase – indica necesitatea unor schimbari majore in viata.

Probabil ca pentru cei afundati intr-o existenta plina de responsabilitati, in care mai multe persoane depind de ei, asta nu este o veste buna. Ma vor intreba: ce ar trebui sa schimb acum – partenerul, familia, profesia, orasul, corpul?

Arareori o schimbare majora in viata incepe cu contextul – acesta vine abia la sfarsit. Inainte, este necesar sa se realizeze cauza starii de neimplinire, sursa lipsei bucuriei de a trai in continuare, la fel ca pana in punctul crizei. Uneori aceste intrebari (de ce mi se intampla asta? de ce nu ma intelege nimeni? care este rostul meu?) ating esenta fiintei noastre, ne fac sa ne indoim de alegerile mari facute in viata, alegeri care ne-au dictat un traseu pe zeci de ani; ne fac sa ne punem intrebari legate de propriul suflet, de aspiratii si menire. Asa ceva poate zgudui o constiinta multumita de traseul sau pana la momentul crizei spirituale - pentru ca despre asta este vorba de fiecare data cand ne intrebam cine suntem cu adevarat, incotro se indreapta viata noastra si ce putem face pentru a simti in suflet bucuria de a trai.

In al doilea rand, nu trebuie sa ne invinovatim pentru ca traim un astfel de moment. Desi multi regreta pasii facuti in trecut, pasi ce i-au adus in mijlocul unei crize sufletesti. Este inutil sa-ti reprosezi ca te-ai casatorit cu persoana nepotrivita, ca ti-ai ales profesia care nu ti-a placut, ca n-ai avut timp de copii tai sau ca ti-ai neglijat parintii. La momentul acelor gesturi acela a fost nivelul nostru de intelegere. Acum este altul. Dar suntem capabil acum sa ne asumam criza prin care trecem si care indica faptul ca vrem sa ne traim viata si altfel? Sau ingropam sansa unui destin implinitor doar pentru a nu simti durerea a ceea ce ne grabim sa numim esec? Si astfel intr-am intr-un alt cerc de umbra, pentru multi ani.

Momentele de trezire sunt deosebit de pretioase. Viata ne pregateste pentru aceste praguri ani indelungati. E pacat sa le ratam lamentandu-ne si slabindu-ne astfel increderea.

Indiferent care au fost motivele pentru care la 20 de ani, de exemplu, am ales un anumit drum in viata, acum avem sansa sa alegem un altul. Sa avem alta atitudine, sa gandim altfel, sa ne purtam altfel cu corpul nostru, cu cei din jurul nostru. Si sa nu ne spunem ca este prea tarziu. Mereu conteaza cum traiesti zilele vietii tale; chiar daca ai suferit 25 de ani, poti sa te bucuri de demnitatea, varsta si intelepciunea ta inca ani buni – iar asta nu e putin lucru. Astfel de schimbari sunt ca o convalescenta – ele trebuiesc facute cu rabdare, iubire, intelegere si incredere. Astfel, si noi dar si cei de langa noi vom avea timp sa ne acomodam cu transformarile din viata noastra. Unii ne vor intelege. Altii ne vor parasi. Iar altii se pot instraina. Trebuie sa stiti ca sunt posibile si aceste variante. Dar cand incepi sa te traiesti pe tine insuti asa cum esti, asa cum ai simtit din totdeauna ca esti, ai puterea sa onorezi alegerile semenilor tai acceptandu-le si aprobarea si respingerea. Ele nu te mai afecteaza. Pentru ca iti stii propria cale. Iar aceasta armonie cu tine insati aseaza apele si in inimile lor, pana la urma.

Nici un om nu s-a nascut sa sufere. A avea incercari, chiar mari, nu inseamna suferinta cand ele fac parte din experientele pe care si le propune sufletul tau. Numai cand deviem de la ceea ce suntem atragem experiente de viata aparent mai dureroase decat putem suporta – acesta este semnalul ca ne-am abatut de la propriul drum. Asa cum rana indica o neglijenta in comportamentul nostru, faptul ca ne-am expus prea mult, ca nu am calculat bine gestul si riscurile. Atata tot. Nu este nici o condamnare a vreunei instante invizibile, la suferinta. In orice moment putem face alte alegeri menite sa ne scoata la lumina, sa ne redea bucuria de a fi.

Chiar si cei care se nasc cu un handicap fizic pot gasi resurse sa se acomodeze cu limitarile lor dezvoltandu-si in schimb alte daruri, cautand mai departe sa evolueze sufleteste – in fond nu acesta este scopul suprem al vietii? Andrea Bocelli poate fi un exemplu.

Acestea fiind spuse, intelegand ca suferinta reprezinta abaterea de la propria autenticitate, pana la urma ce este destinul?
Am putea spune ca el reprezinta destinatia acestei vieti. Cu alte cuvinte Destinul reprezinta o Cale de parcurs. Un traseu. Se spune ca de oriunde ai fi , poti ajunge la D-zeu, fara nici o teama de a te rataci, pentru ca EL, este peste tot. In cazul destinului vietii noastre este la fel – oricat ti l-ai rataci poti oricand sa revii la menirea ta, pentru ca ea este peste tot. De fapt o porti cu tine, in fiinta ta. Potential, nu ai cum sa te ratezi. Poti cel mult sa nu constientizezi ca esti deja realizat. De fapt toata ideea in asta consta – sa constientizezi propria ta natura.

Destinul, Calea, reprezinta parcurgerea ce iti da ocazia unor experiente menite sa te reveleze pe tine , tie insuti. La fel de bine puteai sa stai pe loc, sa nu realizezi nimic – ar fi fost acelasi lucru. Propria ta natura era langa tine, la dispozitia ta, pentru a fi realizata.
Este ca si cand un om poarta mereu la piept un recipient inchis cu un capac. Nu se uita inauntru niciodata. Si cand o face, bogatia dupa care a alergat , cunoasterea pe care si-a dorit-o au fost acolo, mereu cu el – trebuia doar sa le reveleze.

Destinul ne ofera o cale plina de experiente menite sa ne dea ideea de a deschide capacul, de a ne uita inlauntrul nostru. Este atat de simplu!
Nu esti condamnat sa parcurgi un anumit destin daca stii si o alta cale de a deschide capacul – dar simpul fapt, ca iti pui aceasta problema, deja indica puterea de a iesi din conditionarile drumului ales. Dar Destinul este minimul necesar penrtru a ne trezi – este asigurarea noastra ca in lipsa unei idei mai bune, parcurgand corect Calea aleasa, ajungem la destinatie, la implinire, la noi Insine (noi, in sine). Ciudat este ca desi oamenii il poarta pe Dumnezeu in ei (scanteia divina) pot trai foarte bine fara sa fie constienti de ea. Alearga dupa o realizare, inclusiv spirituala, uitand ca ea este deja atinsa, prin insasi existenta bucatii de dumnezeire din ei.

Cand sunt intrebata de cineva – care este destinul meu? – imi vine mereu sa spun: TU ESTI DESTINUL TAU.
Alegerile, evenimentele, oamenii faptele – nu reprezinta decat conditii minime necesare pentru a ne inspira sa privim in inima noastra. Acesta este singurul rost al existentei. Restul de placeri sunt bonusuri.