Ai grija ce faci cu steaua ta !

Omul care nu credea în iubire - o poveste veche

            Exista odată, demult, demult, un om care nu credea în iubire. Acesta era un om obişnuit, la fel ca dumneavoastră şi ca mine, dar ceea ce-l făcea să fie cu adevărat deosebit era felul său unic de a gândi: el nu credea că iubirea există. Evident, a avut o sumedenie de experienţe în încercarea de a găsi iubirea; mai mult, i-a observat şi pe oamenii din jurul său. Şi-a petrecut o mare parte din viaţă căutând iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost că aceasta nu există.

            Oriunde se ducea, el le povestea oamenilor că iubirea nu este decât o invenţie a poeţilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face să creadă. El le spunea că iubirea nu este reală, şi deci nimeni nu o poate găsi, oricât de mult ar căuta-o.

            Avea o inteligenţă foarte vie şi era foarte convingător. El a citit o grămadă de cărţi, s-a dus la cele mai bune universităţi şi a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi în orice piaţă publică, în faţa a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternică. El le spunea că iubirea este ca un drog, te ameţeşte şi te face să o doreşti din nou şi din nou, creându-ţi o dependenţă de ea. Ce se întâmplă însă dacă nu-ţi primeşti doza zilnică de dragoste? La fel ca în cazul unui drog, ai nevoie de această doză zilnică.

            Le mai spunea că relaţiile dintre îndrăgostiţi sunt la fel ca şi cele dintre un dependent de droguri şi un vânzător de droguri. Cel care are nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are nevoie mai mică de iubire este precum vânzătorul de droguri. Cu cât nevoia de iubire este mai mică, cu atât mai bine poţi controla relaţia cu celălalt. Această dinamică a relaţiilor interumane poate fi văzută cu ochiul liber, deoarece în orice relaţie există un partener care iubeşte mai mult şi un altul care nu iubeşte deloc, dar îl manipulează pe celălalt. Unii oameni profită aşadar de pe urma altora, la fel cum un vânzător de droguri profită de pe urma toxicomanilor.

            Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, trăieşte tot timpul cu teama constantă că nu-şi va putea asigura următoarea doză de dragoste, adică de drog. “Ce mă voi face dacă mă va părăsi?” Teama îl face pe dependentul de iubire foarte posesiv: “Îmi aparţine!” El devine astfel gelos şi solicitant, din cauza fricii de a nu pierde următoarea doză. Furnizorul de drog îl poate manipula cum doreşte, dându-i mai multe sau mai puţine doze, ori refuzându-i-le complet. În acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet şi va fi dispus să facă orice, de teama de a nu fi abandonat.

            El a continuat să le explice ascultătorilor de ce nu există iubirea: “Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decât o relaţie de teamă care are la bază controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care susţin că şi-o poartă partenerii? Nu există aşa ceva. În faţa reprezentanţilor lui Dumnezeu, a rudelor şi prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, că vor trăi împreună, că se vor iubi şi se vor respecta reciproc, că vor fi aproape unul de celălalt, la bine şi la rău. Ei promit să se iubească şi să se respecte reciproc, şi culmea este că ei chiar cred în aceste promisiuni, menite parcă să fie încălcate. Imediat după căsătorie, la numai o săptămână sau o lună, amândoi încep să-şi încalce promisiunile făcute.

            Totul se reduce la un război al controlului, la cine reuşeşte să manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri şi cine toxicomanul… După numai câteva luni, respectul pe care şi l-au promis iniţial cei doi a dispărut. În urma lui nu au rămas decât resentimente, otravă emoţională, răni reciproce, care cresc treptat, până când iubirea nu mai există deloc. Ei rămân totuşi împreună, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalţi, şi chiar de teama propriilor critici şi păreri. Unde se mai poate vorbi însă de iubire?”

            Le-a mai spus că a văzut multe cupluri în vârstă care au trăit împreună 30, 40 sau 50 de ani, şi care erau foarte mândre că au trăit atâta vreme împreună. Dar când vorbeau despre relaţia lor, tot ce spunea era: “Am supravieţuit căsniciei”. Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regulă, femeia era cea care ceda şi decidea să îndure suferinţa. Oricum, persoana care avea voinţa mai puternică şi nevoi mai puţine câştiga războiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe nişte posesiuni. “Ea este a mea”. “El este al meu”.

            Şi astfel, el a continuat să peroreze despre motivele pentru care nu credea că există iubire. El le-a mai spus oamenilor: “Eu am trecut prin toate acestea. De acum nu voi mai permite nimănui să îmi manipuleze mintea şi să îmi controleze viaţa în numele iubirii”. Argumentele lui erau logice, şi el a convins multă lume prin cuvintele sale. Iubirea nu există.

            Într-o bună zi însă, pe când  se plimba prin parc, el a văzut acolo, aşezată pe o bancă, o fată frumoasă care plângea. Văzând-o cum plânge, s-a simţit curios. De aceea s-a aşezat lângă ea şi a întrebat-o dacă poate s-o ajute cumva. Vă puteţi imagina surpriza lui când ea i-a spus că plânge pentru că iubirea nu există. “Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede că iubirea nu există!” Evident, a dorit să afle mai multe despre ea.

            -De ce spui că iubirea nu există? a întrebat-o el.

            -Ei, e o poveste lungă, i-a răspuns ea. M-am căsătorit de când eram foarte tânără, cu toată iubirea, cu toate acele iluzii, plină de speranţă la gândul că îmi voi împărţi viaţa cu acel bărbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect, credinţă şi am întemeiat o familie. Dar în curând totul s-a schimbat. Eu am fost soţia credincioasă, care avea grijă de copii şi de casă, în timp ce soţul meu a continuat să se ocupe de carieră. Pentru el, imaginea şi succesul erau mai importante decât familia noastră. A încetat să mă mai respecte, la fel cum am încetat şi eu să-l mai respect. Am început să ne certăm, iar la un moment dat am descoperit că nu-l mai iubesc, la fel cum nici el nu mă mai iubeşte pe mine.

            Dar copiii aveau nevoie de un tată, aşa că am preferat să rămân alături de el şi să fac tot ce îmi stă în puteri ca să-l suport. Acum copiii au crescut şi au plecat. Nu mai am nici un motiv să rămân alături de el. Între noi nu există respect sau bunătate. Ştiu însă că dacă îmi voi găsi pe altcineva, va fi la fel, căci iubirea nu există. Nu are nici un sens să caut ceva ce nu există. De aceea plâng.

            Înţelegând-o perfect, el a îmbrăţişat-o şi i-a spus:

            -Ai dreptate, iubirea nu există. Noi căutam iubire, ne deschidem inimile şi devenim astfel vulnerabili. În locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne răneşte, chiar dacă suntem convinşi că ne vom putea detaşa. Oricâte relaţii am avea, acelaşi lucru se petrece din nou şi din nou. De ce să ne mai obosim să căutăm iubirea?

            Cei doi gândeau la fel, aşa că s-au împrietenit rapid. Între ei s-a creat o relaţie frumoasă. Se respectau reciproc şi nu s-au dezamăgit niciodată. Pe măsură ce relaţia avan-sa, ei deveneau din ce în ce mai fericiţi împreună. Nu ştiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu încerca să îl controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relaţia dintre ei a continuat astfel să se aprofundeze. Le plăcea să fie împreună, căci viaţa li se părea mult mai amuzantă astfel. Când nu erau împreună, ceva lipsea din viaţa fiecăruia dintre ei.

            Într-o zi, pe când era plecat din oraş, i-a trecut prin cap o idee absolut ciudată: “Hm, poate că ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzaţie atât de diferită de ceea ce simţeam înainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poeţii, nici cu ceea ce afirmă religia, căci nu mă simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia să aibă grija de mine, nu îmi vine să-mi vărs frustrările asupra ei pentru eşecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atât de bine împreună. Ne bucurăm fiecare de prezenţa celuilalt. Eu respect felul în care gândeşte ea, felul în care simte. Nu mă simt deloc stânjenit alături de ea, nu mă agasează niciodată. Nu mă simt gelos când este cu alţi bărbăţi. Nu simt invidie atunci când are succes. Poate că iubirea există totuşi, dar este altceva decât cred oamenii.

            De-abia aştepta să ajungă acasă şi să-i spună de ideea ciudată care i-a trecut prin cap. Nici nu a început însă bine să vorbească şi ea i-a luat vorba din gură:

            -Ştiu exact ce vrei să spui. Mi-a trecut şi mie prin cap aceeaşi idee, cu mult timp în urmă, dar nu am vrut să-ţi spun, căci ştiam că nu crezi în iubire. Poate că iubirea există totuşi, dar nu este ceea ce credeam noi că este.

            Cei doi s-au decis să devină amanţi şi să trăiască împreună, şi au rămas uimiţi să constate că lucrurile nu s-au înrăutăţit în nici un fel. Au continuat să se respecte reciproc, să se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar şi cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, căci erau atât de fericiţi.

            Inima bărbatului era atât de plină de iubirea pe care o simţea, încât într-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele şi a descoperit una care era incredibil de frumoasă, iar inima lui era atât de plină de iubire încât steaua a început să coboare şi s-a aşezat în palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectivă. Era extrem de fericit, şi de-abia aştepta să se ducă la iubita lui şi să-i dăruiască steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Când el i-a dăruit însă steaua, femeia a simţit un moment de îndoiala; iubirea lui era prea copleşitoare, şi atunci steaua a căzut la pământ şi s-a spart într-un milion de cioburi.

            Şi uite-aşa, a ajuns iarăşi un bărbat bătrân, care colindă lumea şi ţine discursuri despre faptul că iubirea nu există. Acasa la el, o femeie în vârstă, dar încă frumoasă, îşi aşteaptă bărbatul şi îşi plânge amarul pentru paradisul pe care l-a ţinut pentru o clipă în mână, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de îndoială. Aceasta este povestea celui care nu credea în iubire.

            Cine a comis greşeala? Puteţi ghici? Greşeala i-a aparţinut bărbătului, care a crezut că îi poate dărui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decât propria lui fericire, iar greşeala lui a fost că a renunţat la ea şi a aşezat-o în mâinile ei. Fericirea nu vine niciodată din afara noastră. El era fericit datorită iubirii care ţâşnea din inima lui. Ea era fericită datorită iubirii care ţâşnea din inima ei. Când el a făcut-o însă pe ea responsabilă pentru fericirea lui, ea a spart steaua, căci nu putea fi responsabilă pentru fericirea lui.

            Indiferent cât de mult îl iubea femeia, ea nu îl putea face fericit, căci nu avea de unde să ştie ce era în mintea lui. Ea nu putea şti care sunt aşteptările lui, căci nu îi cunoştea visele. Iubirea vine întotdeauna de la Dumnezeu. Ea doar se poate manifesta prin şi în noi.

            Dacă veţi proceda la fel, luându-vă fericirea şi punând-o în mâinile unei altei persoane, mai devreme sau mai târziu ea se va sparge, la fel ca şi steaua din poveste. Fericirea se naşte în interior şi este rezultatul Rezonanţei, la Unison, cu energia iubirii Macrocosmice. Dumneavoastră, sunteţi unicul responsabil pentru ea, dacă ştiţi să o atrageţi. Şi totuşi, atunci când mergem la biserică, primul lucru pe care îl facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua în palma celuilalt, aşteptând ca el (sau ea) să ne facă fericit(ă), şi invers. Nu contează cât de mult iubiţi pe altcineva; nu veţi putea fi niciodată cel care doreşte celălalt să fiţi. Aceasta este greşeala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun început. Noi ne bazăm fericirea pe celalalt. Din păcate, lucrurile nu merg în acest fel. Noi ne facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, după care ne mirăm că am eşuat. Nici nu veţi putea să trăiţi aşa cum gândeşte celălalt, pentru că atunci nu vă trăiţi viaţa d-vostră ci a celuilalt. Să-i oferi libertatea celuilalt înseamnă că Iubeşti cu adevărat.  

            Rezolvarea este să Iubiţi detaşat, neegoist.

            Iată o exemplificare muzicală care induce această stare de Iubire detaşată:

http://www.youtube.com/watch?v=LPRjL1CqhWQ

Sunt oamenii cu adevarat fiinte de lumina? partea a II-a

Cum vorbesc celulele intre ele

Atunci cand va taiati sau zgariati pe piele, celulele ranite semnaleaza intr-un fel celulelor sanatoase din jur sa inceapa reproducerea copiilor pentru a completa si repara deschiderea. Atunci cand pielea revine la normal, un semnal este trimis celulelor care le spune sa-si opreasca reproducerea. Oamenii de stiinta s-au intrebat, cum functioneaza exact acest lucru.

Cu emisii de biofotoni, Popp crede ca are un raspuns la aceasta intrebare. Acest fenomen de coordonare si comunicatie ar putea avea loc doar intr-un sistem holistic cu un orchestrator central. Popp a aratat in experimentele sale ca aceste emisii slabe de lumina au fost suficiente pentru a orchestra reparatiile corpului. Emisiile trebuie sa fie de o intensitate scazuta deoarece aceste comunicari au loc pe un nivel intercelular, cuantic. Intensitati mai mari ar avea un efect numai intr-o lume mai larga si ar crea prea mult « zgomot » pentru a fi eficient. Numarul de fotoni emise parea sa fie legata de pozitia organismului pe scara evolutiei – cu cat este mai complex organismul, cu atat mai putini fotoni au fost emise. Animale si plante rudimentare au tendinta de a emite 100 fotoni/ cm2/ sec la o lungime de unda de 200-800nm, corespunzator unui val de foarte inalta frecventa EM si in spectrul vizibil, in timp ce oamenii emit doar 10 fotoni /cm2/ sec la aceeasi frecventa.

Intr-o serie de studii, Popp pe una dintre asistentele sale de 27 ani, stand in camera in fiecare zi timp de 9 luni, lectura fotonii pe o mica zona de pe mana si fruntea ei. Analizand datele a descoperit, spre surprinderea lui, ca emisiile de lumina au urmat un anumit model – ritmuri biologice de 7, 14, 32, 80 si 270 de zile -  si asemanarile au fost notate dupa zile si nopti, saptamani si luni, ca si cum organismul urma bioritmurile lumii, precum si propriul sau ritm.

Cancerul este o pierdere de lumina coerenta

Pana in prezent, Popp a studiat doar persoane sanatoase si a constatat o coerenta excelenta la nivel cuantic. Dar ce fel de lumina este prezenta in cei care sunt bolnavi ?

Popp a incercat masina sa pe o serie de pacienti de cancer. In fiecare caz, acesti pacienti au pierdut aceste ritmuri naturale periodice, precum si coerenta acestora. Liniile de comunicare interna au fost amestecate. Ei au pierdut legatura cu lumea. Intr-adevar, lumina lor a fost iesita afara.

Tocmai opusul este vazut la scleroza multipla : SM este o stare de prea multa ordine. Pacientii cu aceasta boala sunt luati in lumina prea mult, astfel inhiband abilitatea celulelor lor de a-si face treaba. Prea multa armonie de cooperare impiedica flexibilitatea si individualitatea – cum prea multi soldati marsaluind in pas trec un pod, cauzand prabusirea (podului). Coerenta perfecta este o stare optima intre haos si ordine. Cu prea multa cooperare este ca si cum membrii orchestrei nu mai sunt in masura sa improvizeze. De fapt, pacientii cu SM se ineaca in lumina.

Popp a examinat si efectele stressului. Intr-o stare stresata, rata de emisii de biofotoni urca -  un mecanism de aparare conceput pentru a restabili echilibrul pacientului.

Popp a recunoscut acum ca ceea ce el a experimentat a fost chiar mai mult decat un tratament pentru cancer sau morfogeneza.  Aici a fost un model care a oferit o explicatie mai buna decat actuala teorie neo-darwinista pentru modul cum lucrurile vii evolueaza pe planeta. Mai degraba decat un sistem de eroare norocoasa, dar in cele din urma aleatorie, in cazul in care ADN-ul utilizeaza frecventele de toate felurile ca pe un intrument de informare, acest lucru sugereaza un schimb, un sistem de feedback de comunicare perfecta prin valuri care codifica si transfera informatii.

« Vibratiile pozitive » inseamna lumina coerenta

Popp a ajuns sa realizeze ca lumina in organism ar putea detine cheia la sanatate si boala. Intr-un experiment, el a comparat lumina dintr-un ou luat de la o gaina crescuta in aer liber cu un alt ou luat de la o gaina crescuta in avicola. Fotonii au fost mult mai coerente in prima. El a continuat sa foloseasca emisiile bifotoni ca pe un instrument de masurare a calitatii produselor alimentare. Alimentele sanatoase au avut o intensitate mai mica si mai coerenta de lumina. Orice perturbare in sistem a crescut productia de fotoni. Sanatatea este o stare perfecta de comunicare subatomica, iar boala este o rupere a acestei comunicari.

Detectarea emisiilor de biofotoni este in prezent utilizata in scop comercial in industria alimentara. Stiinta agricola se uita la emisiile de biofotoni pentru a determina sanatatea plantelor in scopul de control al calitatii produselor alimentare.

 Mugurii descoperirii dr.Popp

 In 1970 dr. Veljko Veljkovic, care conduce acum Centrul pentru Cercetare Multidisciplinara si Inginerie, Institutul de Stiinte Nucleare Vinca, a descoperit o metoda pentru estimarea a sute de substante chimice noi, realizate de catre industria chimica , care au fost cangerigene, prin calcularea anumitori proprietati electronice biofotonice ale moleculelor. Aceasta metoda este aplicata pentru estimarea produselor chimice organice care au fost mutagene, sau toxice, si chiar antibioticelor, citostaticelor. Institutul Veljkovic in Belgrad  are o echipa care lucreaza cu alte laboratoare europene aplicand aceste metode si pentru descoperirea drogurilor, in special impotriva bolii SIDA.

Terapie biofotonica

Aceasta terapie este aplicarea luminii la anumite zone ale pielii pentru scopuri de vindecare. Lumina, sau fotonii, care sunt emise de catre aceste unitati sunt absorbite de fotoreceptorii pielii care apoi calatoresc prin sistemul nervos al organismului catre creier, unde ajuta la reglarea bio-energiei omului. Prin stimularea anumitor zone ale corpului cu cantitatile specifice de lumina, terapia biofotonica ajuta la reducerea durerii, precum si in procesul de vindecare a organismului.

Teoria din spatele terapiei biofotoni se bazeaza pe munca dr. Franz Morell si a fost extins de catre dr.L.C.Vincent si F.A. Popp, care a teoretizat ca lumina poate afecta oscilatia electromagnetica , sau valurile corpului si reglementa activitatea enzimei.

A fost nevoie de aproximativ 25 de ani pentru ca Popp sa convertesca din randurile comunitatii stiintifice. Incet-incet, oamenii de stiinta din intreaga lume au inceput sa ia in considerare faptul ca sistemul de comunicare a corpului ar putea fi o retea complexa de rezonanta si de frecventa. In cele din urma, ei au format Institutul International de Biofizica, compus din 15 grupuri de oameni de stiinta din centre internationale din intreaga lume.

Popp si noii sai colegi au continuat sa studieze emisiile de lumina de la mai multe organisme din aceeasi specie, in primul rand intr-un experiment cu un tip de purici de apa, genul Daphnia. Ceea ce au descoperit a fost uimitor. Testele cu fotomultiplicatorul au aratat ca purecii de apa au supt, aspirat lumina emisa de fiecare in parte. Popp a incercat acelasi experiment asupra pestilor mici si a obtinut acelasi rezultat. Potrivit fotomultiplicatorului, floarea-soarelui sunt ca niste aspiratoare biologice, miscandu-se in directia fotonilor cele mai solare pentru a le aspira. Chiar si bacteriile inghit fotoni din mediul in care au fost pusi.

 Comunicarea intre organisme

Astfel, si-a dat brusc seama Popp ca aceste emisii au avut un scop in afara corpului. Valul de rezonanta nu a fost folosit doar pentru a comunica in interiorul corpului, ci si intre lucrurile vii. Doua persoane sanatoase implicate in « suptul fotonilor », asa o numea el, schimbul de fotoni. Popp si-a dat seama ca acest schimb ar putea debloca o parte din secretele cele mai persistente a regnului animal : modul in care bancurile de pesti sau cardurile de pasari creaza o perfecta si instantanee coordonare. Multe experiente pe capacitatea de localizare a animalelor au demonstrat ca nu au nimic de a face cu traseele obisnuite, mirosuri sau chiar campurile electromagnetice ale pamantului, ci mai degraba o forma de comunicare tacuta care actioneaza ca o banda de cauciuc invizibil, chiar si atunci cand animalele sunt separate de miile de km distanta.

Pentru oameni, exista o alta posibilitate. Daca am putea lua in fotoni de la alte lucruri vii, am avea posibilitatea de a utiliza informatiile din acestea pentru a corecta lumina noastra daca ceva merge rau.

Transmiterea mortii via Canal « Lumina » Paranormal

Unele experimente extrem de interesante au fost efectuate de catre V.P.Kaznacheyev privind transmiterea paranormala a mortii prin inter- comunicare a luminii.

 Pe scurt, doua grupuri de celule au fost selectate din aceeasi cultura si au fost plasate pe fiecare parte a ferestrei care uneste doua camere protejate de mediu. Culturile de celule sunt in recipiente de cuart. Una dintre culturi de celule a fost folosit ca proba de initiere si supus la un mecanism de moarte – virus, germeni, otrva chimica, iradiere, raze ultraviolete, etc. A doua cultura de celule a fost observata, pentru a stabili eventualele efecte transmise de catre prima cultura. Cand fereastra a fost din sticla obisnuita, a doua cultura a ramas sanatoasa si in viata. Cand fereastra a fost din cuart, si a doua cultura s-a imbolnavit si a murit cu aceleasi simptome ca si prima.

Experimentele au fost facute in intuneric, si peste 5000 au fost raportate de catre Kaznacheyev si colegii sai.. Inducerea complementara de boala si moarte in cea de a doua cultura a urmat o perioada de timp rezonabila – intre 2 si 4 ore – in urma bolii si a mortii primi culturi. Diferenta majora intre fereastra de sticla si cuart este ca, cuartul transmite razele ultraviolete si infrarosii, in timp ce sticla este relativ opac la aceste raze. Atat cuartul, cat si sticla , transmit lumina vizibila. Astfel, sticla este un supresor al canalului paranormal, in timp ce cuartul nu.

In 1950, cercetatorii vestici au descoperit ca celulele pot fi omorate in intuneric cu radiatii ultraviolete, pastrate ferite de lumina vizibila timp de 24 ore sau chiar mai mult, si apoi , daca sunt radiate cu lumina vizibila, celulele vor incepe relansarea cu sutele de mii, chiard aca au fost in moarte clinica.

Mai exact, fiecare celula emite radiatie mitogenetica in domeniul ultraviolet de doua ori : atunci cand se naste si atunci cand moare. Fotoni UV emise la moarte contin exact starea virtuala a conditiei celulei. Celulele sanatoase sunt bombardate cu mesaje de moarte, iar acest model difuzeaza moartea la intreaga cultura sanatoasa.

[V.P. Kaznacheyev et al, "Distant Intercellular Interactions in a System of Two Tissue Cultures," Psychoenergetic Systems, Vol. 1, No. 3, March 1976, pp 141-142.]

Popp a inceput experimentarea acestei idei. Daca substantele chimice cauzatoare de cancer ar putea modifica emisiile corpului biofoton, atunci ar putea ca si alte substante sa reintroduce o comunicare mai buna. Se intreba daca anumite extracte de plante ar putea schimba caracterul emisiilor de biofotoni de la celulele canceroase ,sa le faca sa comunice din nou cu restul corpului.  El a inceput sa experimenteze cu un numar de substante non-toxice , pretinse a fi de succes in tratarea cancerului. In toate, aceste substante au crescut doar fotonii din celulele tumorale, facandu-le si mai mortale corpului.

Singura poveste de succes a fost a vascului, care aparea ca ajuta organismul sa resocializeze emisiile de fotoni a celulelor tumorale inapoi la normal. In una din numeroasele cazuri, a venit la Popp, o femeie de 30 ani, care avea cancer mamar si vaginal. El a descoperit un remediu a vascului care a creat o coerenta in probele de tesut canceroase ale ei. Cu acordul medicului ei, femeia a oprit orice fel de tratament, luand doar extractul de vasc, si dupa un an, toate testele de laborator aratau ca ea si-a revenit la normal.

Pentru Popp, homeopatia a fost un alt exemplu de sugere de fotoni. El a inceput sa se gandeasca la aacest lucru ca la un « absorbant de rezonanta ».  Homeopatia se bazeaza pe ideea ca « cui pe cui se scoate ». Un extract de plante care este prea puternica si poate provoca urticarie, daca este utilizat intr-o forma extrem de diluata, vindeca. Daca o frecventa falsa in organism poate produce anumite simptome, rezulta ca un grad inalt de diluatie a substantei care poate produce aceleasi simptome , trasporta aceleasi frecvente. Ca un diapazon de rezonanta, o solutie homeopatica potrivita ar putea atrage si apoi absorbi oscilatiile anormale, permitand organismului sa revina la sanatatea normala.

Popp crede ca aceasta semnalizare moleculara electro — magnetica chiar ar putea explica acupunctura. Potrivit medicinei traditionale chineze, corpul uman are un sistem de meridiane,  mergand adnc in tesuturi, prin care curge o energie invizibila pe care chinezii il numesc ch’I, sau forta vitala. Se presupune ca ch’i intra in corp prin aceste puncte de acupunctura si inunda adanc structurile organelor (care nu corespund cu cele din biologia vestica), furnizand energie ( sau forta de viata). Boala apare atunci cand aceasta energie este blocata la oricare punct de a lungul cai. Potrivit lui Popp, sistemul de meridiane transmit unde energetice specifice la anumite zone ale corpului.

Cercetarile au aratat ca multe puncte de acupunctura au o rezistenta electrica dramatic redusa in comparatie cu pielea din jur (10 kilo-ohmi , respectiv 3 mega-ohmi) . Chirurgul ortoped dr.Robert Becker, care a facut mari cercetari pe campurile EM ale corpului, a proiectat un electrod special de inregistrare care se rostogoleste de-a lungul corpului ca un taietor de pizza. Studiile sale au aratat mai multe sarcini electrice corespunzatoare punctelor meridiane chineze pe fiecare dintre persoanele testate .

[Extracted from The Field: The Quest for the Secret Force of the Universe, by Lynne McTaggart]

Lumina in constiinta umana

Am mentionat aceasta ultima lucrare pentru cei care doresc sa exploreze granitele cercetarii si teoriei fotonilor. Intr-o lucrare a carui titlu este « "Orchestrated Objective Reduction of Quantum Coherence in Brain Microtubules: The 'Orch OR' Model for Consciousness" de catre Stuart Hameroff si Roger Penrose, creierul este descris ca un computer cuantic al carui principal architect sunt microtubulii cytoskeletal si alte structuri in fiecare dintre neuronii creierului.

Daca examinati un neuron, veti vedea ca exista multe tuburi goale inconjurand axonul. Aceste microtubuli au fost gandite ca un fel de schele pentru a sprijinii fibrele nervoase. Dar ei primesc acum un al doilea aspect , ca o posibila arhitectura a constiintei noastre.

Caracteristicile specifice ale microtubulilor, care le fac potrivite pentru efecte cuantice includ structura lor de cristal-retea , miez gol interior, organizare a functiei celulelor si a capacitatii de prelucrare a informatiilor. Conform cercetarilor, dimensiunea lor pare perfect conceput pentru a transmite fotoni in domeniul UV.

« Privit in mod traditional ca celule « os » schelet, microtubulii si alte structuri cytoskeletale acum par sa umple rolurile de comunicare si informare . Modelele teoretice  sugereaza cum structurile conformationale de tubuline din microtubula cristal-retea pot interactiona cu tubulinele vecine sa reprezinte, sa propage si sa prelucreze informatiile la un nivel molecular. » Hameroff and Watt, 1982; Rasmussen et al, 1990; Hameroff et al, 1992

In lucrarea lor , Hameroff si Penrose prezinta un model de legatura a microtubulilor la constiinta cu ajutorul teoriei cuantice. In modelul lor, coerenta cuantica apare, si este izolat in microtubulii creierului pana cand pragul gravitatiei cuantice este atins. Rezultanta de auto-prabusire creeaza un eveniment instantaneu « acum ». Secventele unor astfel de evenimente creaza un flux de timp, si constiinta.

Nu te teme daca nu intelegi acest lucru. Este o lectura grea, dar arata existenta fotonilor interni – lumina interioara -  este foarte real si efectiv este baza a toate functiilor celulare si sistemice.

Ar putea oamenii de stiinta rusi sa schimbe  intr-adevar cu un laser un embrion de salamandra intr-unul de broasca ? Prefer sa astept pana la detaliile reale ale experimentului, publicat si revizuit – dar eu sunt mult mai putin apt sa resping aceasta fictiune acum, cand stiu despre luminile noastre interioare. 

preluat si tradus de pe http://viewzone2.com/dna.html

Puterea gandului

Astăzi vom vorbi despre puterea gândului, despre cum, ceea ce gândim ne influențează viața de zi cu zi. Prin viață de zi cu zi înțelegem job, familie, relațiile cu prietenii. A gândi înseamnă a imagina, a vă imagina că puteți să…. Înainte de a face orice lucru, vă veți gândi înainte, vă veți gândi la modul: „Aș putea să merg să fac cumpărături”; ei bine, vă imaginați cum ar fi să mergeți. Dacă aveți o senzație plăcută veți merge, dacă aveți o senzație extrem de neplăcută veți face totul astfel încât să evitați această situație.

De cele mai multe ori, lucrurile devin realitate după ce noi le gândim. În momentul în care putem să ne imaginăm că suntem capabili să facem un anumit lucru, acel lucru devine realitate atunci când noi l-am făcut. Ceea ce gândim, influențează fiecare lucru pe care îl facem. De exemplu, atunci când aveți un prieten/o prietenă, viitor soț/soție, ați avut și situații în care v-ați spus “Știi, nu pot să mă văd cu el, nu pot să mă imaginez cu el în viitor.” Acest blocaj mental – a nu vă putea imagina pe dumneavoastră într-o anumită situație – e cel mai probabil, ca în momentul în care vă veți afla în situația respectivă să nu faceți față, practic să se întâmple ceea ce vă era frică, și anume că nu te înțelegeți, că nu puteți să vă imaginați. 
Lucrurile devin realitate după ce sunt gândite. Gândul provoacă ceea ce urmează. De exemplu, vă imaginați pe dumneavoastră ca un om de succes, vizualizați acest lucru, cum ar fi să fiți un om de succes, și vă imaginați, probabil, că ar fi frumos.

Mulți oameni nu pot să se imagineze pe ei ca având succes, pur și simplu nu pot. În acel moment, de cele mai multe ori, acea persoană nici nu va fi o persoană care va avea succes. Probabil vă întrebați care e legătura cu realitatea. Poate sunt simple coincidențe sau pur și simplu nu ies lucrurile așa cum presupune această putere a gândului. Lucrurile sunt extrem de simple. În momentul în care noi ne gândim o dată la un lucru, a doua oară, a treia, a patra oară, în mintea noastră se creează anumite sinapse care ne modelează modul de a gândi. În momentul în care vă gândiți, vă imaginați pe dumneavoastră ca alergând pe un teren, de exemplu, citind o carte, sau vă imaginați într-un club sau la o coadă la administrație publică. Când vă imaginați, în realitate se întâmplă la fel. Acest lucru s-a demonstrat prin experimente, în sensul că au fost conectați sportivi la anumite aparate și au fost puși să-și imagineze că sunt într-o competiție și că aleargă, să se imagineze pe ei în competiția respectivă. La fel, s-a organizat o competiție și a fost din nou măsurată activitatea cerebrală. Mintea noastră nu face foarte mare distincție între a imagina și a face efectiv lucrul respectiv. 

Practic, acest antrenament mental de a ne imagina pe noi într-o anumită situație, ne ajută la a vedea mai ușor oportunitățile. Oportunitățile există peste tot în jurul nostru, unii le văd mai mult, alții mai puțin. Drept urmare, este esențial să puteți să vă vizualizați pe dumneavoastră într-o anumită situație. Ce înseamnă acest a vizualiza? Să vă vizualizați, să simțiți că sunteți în situația respectivă, cu cât vă veți gândi mai mult la situația respectivă, cu atât probabilitatea să se întâmple acel lucru, crește. 
De exemplu, aveți examen pentru școala de șoferi și vă imaginați pe dumneavoastră ca făcând o greșeală foarte mare. Vă imaginați la volan și vă gândiți că veți face o greșeală foarte mare, nu veți fi atent la semafor, nu veți vedea un pieton. În acest caz, vă programați pe dumneavoastră să reacționați într-un anumit fel, într-un anumit moment. Adică, dacă ne-am programat pe noi, am putea să ne imaginăm că mă sui la volan, mă imaginez pe mine că văd semnele de circulație, schimb corespunzător vitezele ș.a.m.d. Dacă noi am putut să facem mental această operațiune, cu siguranță o vom putea face și fizic atunci când ajungem în situația respectivă.

Practic, această forță a vizualizării este un antrenament mental pe care îl puteți face în mod gratuit. Vă perfecționați de fiecare dată când faceți acest antrenament mental. Vizualizați, lăsați-vă visele să devină realitate. Nu degeaba se spune “Mi-am văzut visul cu ochii”. Acest lucru înseamnă că înainte de a se întâmpla în realitate, visați, vă doreați acel lucru și vă imaginați că este posibil, într-o măsură mai mare sau mai mică, dar vă imaginați că ar fi posibil. 
În momentul în care putem să ne imaginăm pe noi într-o anumită situație, reacționând într-un anumit fel, ne putem imagina pe noi ca pe acele persoane care văd oportunitățile din jurul lor, cu siguranță că și în realitate se va întâmpla acest lucru. Există o vorbă veche care spune: ai grijă ce gândești pentru că gândurile tale vor deveni vorbe, ai grijă ce vorbești pentru că vorbele tale devin fapte. Așa este. Sau cum spunea Henry Ford: dacă tu crezi că poți, poți, dacă tu crezi că nu poți, nu poți. 

Prin urmare, bucurați-vă, bucurați-vă de viață, zâmbiți ori de câte ori aveți ocazia și vizualizați-vă pe dumneavoastră ca pe o persoană bucuroasă. Puteți să vă imaginați ca pe o persoană care se bucură, care se bucură de viață, se bucură de prieteni, se bucură de fiecare lucru din viața lui. Puteți să vă imaginați ca fiind o persoană care se bucură de absolut tot ce se întâmplă? Acesta este primul pas – să vă puteți imagina. Cu singuranță, în momentul în care veți avea contact cu realitatea în legătură cu acele lucruri, automat veți avea o reacție, în consecință, vă veți bucura. 
Bucurați-vă, zâmbiți, pentru că merită! În plus, acest antrenament mental de a vă vizualiza într-o anumită situație este un antrenament mental cu rezultate imediate. Acest antrenament mental este în mod gratuit și frumusețea lui constă în faptul că puterea gândului este nemărginită, libertatea lui este totală, vă puteți imagina că orice este posibil.

Practic, imaginația este o lume în care orice este posibil. Cu toate acestea, sunt persoane care nu pot să-și imagineze anumite lucruri. În momentul în care puteți să vă imaginați, de cele mai ori dorința ta este îndeplinită. E un fel de baghetă. Dacă nu puteți să vă imaginați că veți reuși absolut deloc, în acel moment lucrurile vor merge extrem, extrem de greu. Prin urmare, îndrăzniți, visați, pentru că merită! Bucurați-vă de viață, bucurați-vă de slujbă, și lasați-vă dorințele, lăsați-vă visele să devină realitate. 
Trebuie doar să le lăsați. Mult succes!