Dupa mutilarile Bibliei din secolul al IV-a , acele detalii pe care se bazeaza limbajul rugaciunii, au disparut treptat din traditia occidentala, lasand in urma lor doar cuvintele. In aceasta perioada ,multi au inceput sa creada ca puterea rugaciunii salasluieste numai in cuvantul rostit, devenind mult mai relaxati si indulgenti in practicarea rugaciunii, delasatori chiar...
Cu toate acestea, dezvaluirile textelor dinaintea sec. IV , ne reamintesc ca insisi in consoane si vocale nu exista asemenea coduri magice care sa deschida in fata noastra portile taramurilor uitate.
Secretul rugaciunii se ascunde dincolo de cuvintele pline de preaslavire,dincolo de incantatiile si rugaciunile ritmice adresate “fortelor supreme”.
Texte similare manuscriselor de la Marea Moarta ne motiveaza sa si traim prin intentiile formulate in rugaciunile noastre, pentru ca daca cuvintele “sunt rostite doar de gura, sunt ca si stupul gol..., care nu mai da miere”.
Puterea rugaciunii sta intr-o forta care nu poate fi exprimata nici in cuvinte, nici in scris: in acele sentimente pe care cuvintele rugaciunii le trezesc in noi. Emotiile noastre din timpul rugacinii ne deschid drumul si ne lumineaza calea in taramul vizibil si invizibil.
Desi si documentele antice se refera de multe ori la acest aspect al uniunii cu creatia, in timpul unei audiente particulare, calugarul tibetan a dat certitudinea finala a conexiunii emotiilor, a sentimentelor in elementul creator al rugaciunii.
Atunci cand mi-a raspuns la intrebarea, ca ce se desfasoara in calugari si calugarite, deoarece noi suntem martori doar la manifestarile exterioare ale rugaciunilor lor, calugarul a raspuns cu un singur cuvant: sentiment.
Manifestarile exterioare ale rugaciunilor pe care le-am vazut in manastirile din Tibet – adica, combinatia gesturilor si a sunetelor – ajuta calugarii si calugaritele sa ajunga la aceste sentimente interioare.
Calugarul chiar a mers cu un pas mai departe atunci cand a spus ca sentimentul nu este doar un factor in rugaciune. A afirmat cu tarie ca sentimentul este rugaciunea in sine!
Atunci cand devenim una cu elementele creative ale lumii noastre, ajungem sa putem arunca o privire si in marile mistere ale vietii; devine posibil “sa vedem nevazutul, sa auzim neauzitul, sa rostim cuvintul nerostit”.
In forma sa cea mai pura a rugaciunii nu exista nici o manifestare exteriora.
Desi rostim cuvintele prestabilite mostenite din generatie in generatie , ele pot crea doar acel sentiment in interiorul nostru, care poate atinge lumea din jurul nostru.
Orice cuvinte am alege in rugaciunea noastra, chiar si in cel mai bun caz, ofera doar o descriere aproximativa a sentimentelor traite.
Meister Eckhart spunea: "Rugaciunea cea mai fierbinte este cu adevarat cea mai potrivita si mai puternica pentru a obtine orice lucru, iar cea mai nobila dintre toate lucrarile este cea zamislita de un spirit liber. Cu cat spiritul este mai liber, cu atat rugaciunea si lucrarea sunt mai puternice, nobile, folositoare, vrednice de lauda si desavarsite. Spiritul liber poate totul.
Dar ce este un spirit liber? Un spirit liber este acela care nu se tulbura de nimic, care nu este legat de nimic, care nu si-a legat binele sau suprem de nimic altceva, care nu ia catusi de putin in seama ceea ce este al sau, care este complet cufundat in vointa divina si iesit din sine insusi. Nimeni nu poate indeplini vreodata o lucrare, oricat de umila ar fi ea, daca nu primeste de acolo putere si tarie.
Omul trebuie sa se roage atat de infocat, incat sa doreasca nespus ca toate membrele, toate puterile sale, ochii, urechile, gura, inima si toate simturile sale sa-si dea osteneala in rugaciune si nu trebuie sa inceteze rugaciunea mai inainte de a simti cum se uneste cu cel care este prezent si la care se roaga: Dumnezeu".
<*toate drepturile rezervate*>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu