Vinerea Mare: Victoria Crucii

Terorismul nu este ceva nou. Probabil este la fel de vechi ca si rasa umana.

De fapt, leaganul civilizatiei, acum Irak, a fost patria celor mai infami teroristi din antichitate, asirienii. Scopul lor a fost de a-si cuceri vecinii intr-un mod care sa reduca la minimum rezistenta initiala si rebeliunea ulterioara. Pentru a face acest lucru, au stiut ca frica este cea mai mare arma a lor. O simpla amenintare cu moartea pentru cei care au rezistat nu a fost suficient pentru ca multi preferau moartea decat sclavia. Deci, asirienii au dezvoltat tehnologia de a produce cantitatea maxima de durere pentru cea mai lunga perioada de timp inainte de moarte. A fost denumita rastignirea. Intr-adevar, aceasta procedura ingenioasa s-a dovedit a fi o foarte eficienta tactica de teroare.

Politica imperiului roman era de a adopta de la popoarele cucerite orice parea util. Ei au descoperit ca rastignirea este un excelent instrument de intimidare. Umilirea de a fi dezbracat pentru a muri intr-un spectacol public a fost deosebit de detestabil pentru evrei, pentru care nuditatea publica era o uraciune. De altfel, rastignirea a fost considerata atat de oribila incat legea romana interzicea ca aceasta sa fie efectuata pe un cetatean roman, chiar si un tradator. Aceasta pedeapsa a fost rezervata doar pentru sclavi si popoarele cucerite.

Necrestinii , si nu numai, s-au intrebat adesea de ce crestinii isi impodobesc bisericile, casele, si gatul cu simbolul umilirii, terorii, si torturii? De ce construiesc o intreaga religie in jurul crucii?

Sf. Anselm (secolul al 12-lea) a explicat in acest fel. Pacatul primilor nostrii parinti au fost mandria, neascultarea, si iubirea de sine. Inselati de sarpe, Adam si Eva au mancat fructul interzis in ciuda poruncii lui Dumnezeu, pentru ca au vrut sa se inalte ca egali Lui. Rezultatele au fost: catastrofala pierdere a comuniunii cu Dumnezeu, unul pe celalalt, si universul creat. Istoria rasei umane a fost o poveste in fiecare dintre noi, slabit din impactul acestui pacat asupra naturii noastre, urmand modelul sau, refuzand cu mandrie sa ascultam de Dumnezeu si de a iubi aproapele nostru.

Sf. Anselm a subliniat ca pacatul constituie o ofensa infinita impotriva bunatatii si onoarei lui Dumnezeu. Dupa ce a fost creat liber si responsabil, legat de legea dreptatii, rasa noastra umana este obligat sa ofere acte de iubire, smerenie si ascultare fata de Dumnezeu suficient de puternice pentru a anula mostenirea lunga de neascultare, mandrie, si neiubire si de a restabili prietenia noastra cu EL.

Problema noastra era ca rasa noastra umana ranita nu a putut incepe o astfel de sarcina. Deci Tatal a trimis Cuvantul Sau Vesnic, sa devina om si sa indeplineasca sarcina in locul nostru, pentru a ne substitui pe noi! Pentru ca nemuritorul, infinitul Dumnezeu sa se goleasca pe Sine si sa se uneasca intr-o natura umana limitata, vulnerabila,ah,este o isprava de smerenie si de o iubire neimaginabila! Dar, pentru ca rascumpararea sa fie completa, eroul trebuie sa faca fata celei mai mari furii al iadului si tot ce omenirea cazuta ar putea arunca impotriva Lui – crucea.

Desigur, dupa ce multimea pe care L-a vindecat si hranit, au strigat: “Rastigneste-l!” si ai sai apostoli au fugit, Isus si-ar fi dat seama ca nu a meritat sacrificiul. Cu siguranta ca va blestema pe ingrati si isi va folosi puterea divina pentru a se elibera , asa cum multi I-au sugerat in batjocura lor. Dar nu! El a fost iubire pana la sfarsit, iubire la maxim ( Ioan 13:1). Moartea Lui a fost manifestarea clara si necontestabila al triumfului ascultarii asupra neascultarii, triumful iubirii asupra egoismului,triumful smereniei asupra mandriei.

Vinerea Mare a fost ziua Z a rasei umane. De la Cincizecime, puterea iubirii a lui Hristos, a iubirii ascultatoare, smerite,a fost pusa la dispozitia tuturor celor care sunt dispusi sa o imparta, producand martiri si sfinti in fiecare generatie, incepand cu sf. Stefan si Maica Tereza a propriei noastre ere.

Deci, crucea nu este doar victorioasa, ci este fructuoasa. Ea a purtat rodul mantuirii in actul iubitor a lui Hristos, dar si-a pastrat si fructele pe care le-a purtat de-a lungul veacurilor. De aceea, daca te duci la Biserica San Clemente din Roma, vei vedea una dintre cele mai uimitoare mozaicuri din Orasul Etern. Instrumentul antic de supunere si moarte, invelit cu vita de vie inverzita, sprijinind fructe de orice forma si marime, crucea triumfatoare devenind Pomul Vietii.

<*toate drepturile rezervate*>

Tristetea Iubirii Cosmice

crown-of-thorns-mia-tavonatti picture

L-ai vazut pe Hristosul viu, suferind crucifixul? Oare ai fost acolo atunci? S-a uitat la tine? Ai fost socat de durerea singuratatii si a tristetii? L-ai vazut murind si ai fost martor la acel moment din clipa mortii Lui cand cerul a devenit sumbru si intunecat?

Daca tu sti toate aceste lucruri, atunci trebuie sa sti ca faptul pierderii sentimentului prezentei tale a durat doar cateva secunde,deoarece sentimentul urmator a fost un sentiment de nebunie care macinand creierul te va conduce pana la groapa: pentru ca daca atunci ai fost acolo, atunci si acolo, in ce calitate ai fost prezent? Atunci cand ai stat fata in fata cu Isus, si El s-a uitat cu ochi tristi in ochii tai, oare atunci tu te rugai pentru El, sau ai facut parte dintre cei care au batut cuiele in palmele Lui? Si oare tu ai plans, sau in mana ta a fost buretele cu otet?

Indoiala constiintei: stiind ca ai fost impreuna cu EL, si nestiind de partea cui ai participat...

Tristetea iubirii cosmice

Iata cateva versuri emotionante la intrarea intr-o biserica din Salgotarja.

Sa citim impreuna, poate vom descoperi de ce Hristosul intrupat este atat de trist:

„Imi ziceti Invatator, dar nu ma intrebati!

Ma chemati Lumina si nu ma vedeti!

Ma numiti Calea, dar ma ocoliti...

Imi ziceti Viata,si de mine fugiti!

Imi mai ziceti si Intelept, atunci de ce nu ma intrebati!

Ma numiti Adevarul, si va indoiti de mine!

Ma stiti Milos si totusi nu aveti incredere in mine!

Daca odata veti pieri pe vecie,

Nu ma invinuiti pe mine.”…

Intr-adevar, o clipa ramanem fara cuvinte, si ne rusinam de noi insine! 

Oare cine nu ar dori sa experimenteze imensa Putere care sta in spatele acestor randuri si cuvinte. Aceasta iubire fara margini. Deoarece avem de a face cu Hristosul Cosmic, gandindu-ne la EL, suferintele noastre incep sa se atenueze, iar durerea sa dispara.

Desigur, pentru vindecarea fizica si spirituala ar putea fi neajuns, dar pentru experimentarea realitatii prezentei Iubirii Cosmice aici si acum, chiar si atat este de ajuns.

Rudolf Steiner acorda o derogare, si explica, faptul de al vedea pe Isus Hristos pe cruce, si ca omul contemporan sa retraiasca acest lucru cat mai intens astazi – este cadoul natural de sfarsit de mileniu, de gratie, a Dimensiunilor Inaripate apropiate omenirii.

Si asta nu inseamna ca acea persoana - care experimenteaza acest lucru – atunci a stat in apropierea crucifixului cu cei Putini, ci inseamna ca respectivul, in opinia intelectului superior, a devenit constient. Sufletelor constiente a miilor si zecilor de mii de oameni este o experienta necesara sa vada pe Hristos suferind pe cruce,sa-l vada murind, sa se constientizeze in ei, in sinele lor, ca cerul s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat, si flacari au iesit pe sub daramaturi.

Confirmand cele de mai sus, Rudolf Steiner a prezis in lucrarile lui, ca acesta stare va surveni la sfarsitul ultimului deceniu al secolului XX, intentionand sa indice faptul ca persoana respectiva, asumandu-si responsabilitatea , crucea propriei vieti, a ajuns intr-o statie importanta a calatoriei vietii.

<*toate drepturile rezervate*>

Cristos a inviat! Lumina! Pace!

Ne-am pregatit pentru sarbatorile de Pasti. Ne purificam interior, exterior si in jurul nostru. Umblam pe drumul crucii a lui Isus Hristos, ne marturisim pacatele, ne impacam cu noi insine si cu ceilalti, si incercam sa intelegem misterul invierii.

Drumul sufletului catre lumina...Cine crede in Fiul, acela va trai vesnic!

Tatal a creat omul pentru viata vesnica, dar din cauza pacatului original, a pierdut acest privilegiu. Gradina edenica este pazita de catre ingeri care invartesc o sabie invapaiata. Cum nici la nunta nu se cade a merge in haine murdare, asa si in Cerurile Inalte ale lui Dumnezeu doar cu sufletul curat, pur se poate intra.

In Isus,  raiul a coborat jos , pe pamant. « Cine ma vede pe Mine, acela Il vede si pe Tatal »- spune. Sfintenia Lui si in acelasi timp, simplitatea Lui, reflecta frumusetea vietii vesnice. Apostolii, invataceii, poporul , sunt atrasi catre El. Cei care s-au ajustat  (acordat) la aceasta nobila viata , au primit o intelegere, o introspectie in lumea interioara a lui Dumnezeu. Pentru ca Isus a venit pentru a descoperi vocatia sublima a omului, care poate beneficia de caracterul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu este o realitate indepartata, ci este cineva care poate trai in comunitate si care ne accepta ca prieteni. Fiul este fereastra prin care putem arunca o privire in Ceruri. Nu este nevoie de experienta anterioara, doar de Credinta adanca, si Iubire pura…

Inca aici pe pamant, desi suntem in mijlocul incercarilor , necazurilor, putem primi din darurile supranaturale ale vietii pe care Dumnezeul Tata ni le-a promis. Exista o singura conditie, si aceasta este credinta. Prin credinta sa ne apropiem de El si de Fiul sau pe care L-a trimis. Nici Isus nu cere altceva decat sa credem in El, si in cel care L-a trimis. Acesta este firul secret care ne conecteaza  cu Dumnezeul Tata si cu Fiul Sau, Isus Hristos, si astfel, intr-un mod mistic, sa simtim inceputul vietii vesnice. Sa nu ne miram de acest fapt, deoarece chiar Isus a spus : «  Imparatia lui Dumnezeu este in tine ! »

In matase albastra straluceste cerul,

Se scald in balti copacii inmuguriti,

Pe sol ici si colo cate-o-pata alba

Briza proaspata se leagana.

Baietasi cu sticlute pantecoase

Duc esenta florilor parfumate

Fata visatoare pune oua rosii
Magazinele se umplu cu oamenii
Vuieste spiritul, veselia erupe,
Se-mbata de parfum Pamantul,
Imbracand rochia de primavara.
Dinspre est, dintr-o groapa adanca
Aruncand piatra,cu rani stralucitoare
Se inalta Sus, in Ceruri
Omul Dumnezeu.

M.Gy.

Cristos a inviat! Lumina! Pace!

Invierea Domnului

Invierea Domnului

de Molnar Gy la 22 aprilie 2011 la 11:51 ·

De aproximativ 2000 de ani sarbatorim Invierea Domnului. Ne intoarcem in timp an de an, dintr-o nevoie spirituala de a intelege adevarul dincolo de aparenta sa infatisare, adevarul care ne uneste pe toti si care se poate regasi in sufletul fiecaruia dintre noi. 

Cautam adevarul pretutindeni in afara noastra, ca si cand el ar trebui sa existe in exterior… il cautam in vorbele si faptele lui Iisus, in Biblie, in vorbele duhovnicesti ale preotilor si ne hranim sufletul cu ele. 

Dar cu toate astea suntem tot mai flamanzi… Si fiindca ne simtim sufletul atat de gol incercam sa-l umplem cu cele mai alese bucate. 

Mancam si ne simtim bine de fiecare data. 

Pastele a devenit pentru cei mai multi dintre noi o noua ocazie de a manca zdravan si a bea fara rezerve. 

Doar e Pastele!

In fiecare an Il sarbatorim pe Hristos desi nu intelegem nimic din simbolul acestei sarbatori. 

Il preamarim pe Hristos dar nu prea ne intereseaza sa ne insusim invataturile sale. Ne dam drept credinciosi in El dar nu credem in Iubire. 

Inca mai consideram ca iubirea e un pacat si/sau o slabiciune umana. 

Inca mai judecam ca sentimentele si emotiile trebuiesc inabusite in favoarea luciditatii mintii. Inca ne mai subjugam inima. 

Dar credem in Iisus Hristos!

De 2000 de ani noi nu am inteles cine este, de fapt, Iisus si care a fost rolul sau in lume. 

De 2000 de ani Il sarbatorim in acelasi fel, fara sa aducem nicio schimbare in structurile noastre mentale. 

Am preluat doar ce ne-a convenit mai mult: ouale rosii, cozonacul, mielul si vinul. Ne mai ducem si pe la biserica ca sa fim in randul lumii (adica de fatada) si facem niste cruci pana in pamant. 

Dar atat! 

In sufletul nostru ramane acelasi gol teribil. Doar mintea e satisfacuta ca a facut „ce se cuvine” fiind departe de a percepe adevarul – adevarul lui Iisus si al fiecaruia dintre noi.

Iisus Hristos este un simbol al iubirii si tot ceea ce a facut pentru noi, oamenii, dovedeste acest lucru. 

Invataturile Sale ne vorbesc despre iubirea sincera si neconditionata, despre iertare si despre incredere in fortele superioare ale Binelui. 

„Iubeste-l pe celalalt ca pe tine insati” se manifesta din ce in ce mai rar in randul oamenilor iar „Daca cineva iti trage o palma intoarce si celalalt obraz” lipseste cu desavarsire. 

Si pentru ca iubire nu e intre semeni, nici iertare nu are cum sa fie. 

Cum ar putea sa existe credinta in Dumnezeu? 

In ce fel de Dumnezeu sau de Iisus am putea sa credem daca nu in unul al iubirii, al iertarii si al pacii?

Ne-am obisnuit sa cautam adevarul oriunde in afara noastra, numai in noi insine nu si tot ceea ce ni s-a servit drept informatie am luat-o de buna ca niste copii inocenti si naivi. 

Si ignorand intuitia propriului suflet ne-am vandut mintea unui „Dumnezeu care ne pedepseste” invatandu-ne indirect sa ne pedepsim si noi intre noi. 

Dumnezeu este modelul pe care il avem de urmat. 

Toti am vrea sa facem ca tata si ca mama atunci cand suntem mici si parintii nostri par a fi adevaratii nostri Dumnezei, nu? 

Prin urmare am invatat de la un „Dumnezeu crud” ce este cruzimea si ne-am comportat ca atare. 

In plus, am ascultat sugestiile faptului ca „suntem niste pacatosi” si am devenit.

Ce-ar fi daca ne-am da voie sa credem intr-un Dumnezeu al iubirii si daca am afla dintr-o data ca fiecare dintre noi este un fiu al lui Dumnezeu, un Iisus latent, in devenire? 

Daca ne-am intreba sufletul am intelege instinctiv ca un Tata Creator nu poate fi razbunator si prin urmare, nici un copil de-al sau nu poate fi pacatos. 

Nu ar avea cum. 

Doar e facut dupa „voia Sa” si dupa „chipul si asemanarea Sa”. 

Daca copilul este pacatos atunci si Tatal este, ceea ce este absurd!

Deschide-ti inima si asculta-i glasul stins ce vrea sa cante un sentiment de iubire. Nu-l mai inabusi cu mintea ta, nu-ti mai fie rusine cu el. 

Nu esti un pacatos ci esti cea mai minunata fiinta. 

Pentru ca esti facut din Tatal. 

Esti si tu parte din Dumnezeu. 

Si pentru ca Dumnezeu este iubire, dupa cum si-n sufletul tau e, atunci exprimati-o si iubeste cu toata deschiderea asa cum si Iisus te iubeste si Dumnezeu si eu. 

Acest articol e scris pentru tine cu toata dragostea mea. 

Ti-a fost dat sa-l citesti tot din dragoste, ca un dar de la Divinitate, la fel cum ti-a fost dat sa intalnesti fel si fel de persoane de la care ai putut invata ceva si fel de fel de evenimente cu un rol evolutiv pentru tine. 

Pentru ca Dumnezeu te iubeste!

Te invit sa cream un altfel de Paste. Hai sa-L sarbatorim altfel pe Iisus. 

Fara sacrificii animale, fara lacomie si fara destrabalare. 

Ci doar cu dragoste. 

Acea dragoste pura si sincera pe care sufletul tau o poate simti pentru fiecare fiinta, o dragoste in care bucuria de a trai este mai presus decat orice si prin care sufletele pot intelege adevarul si simbolul Invierii.

Invierea sufletului prin iubire.