Povestea fiecaruia dintre noi

Scurte comentarii de la Neale Donald Walsch (ii multumim Irinei)

Salutari tuturor...

Saptamana trecuta am spus ca toata viata am cautat Cunoasterea Divinitatii. Toata viata am stiut ca daca voi cunoaste Divinitatea, mi s-ar putea dezvalui totul. Totul despre Dumnezeu, despre viata si totul despre mine. Singurele intrebari pe care mi le-am pus au fost: ce este Cunoasterea Divinitatii si unde o pot gasi.

Apoi, am vorbit despre modul in care au inceput cautarile mele… la scoala romano-catolica din copilaria mea.Pana cand parintii mei m-au trimis la acea scoala, nu ma indoisem niciodata ca, daca-L voiam pe Dumnezeu alaturi de mine, nu trebuia decat sa-L chem. El ar fi fost intotdeauna acolo, dupa cum mi-a spus mama, iar eu o crezusem.

Cand m-am dus la St. Ignatius, dupa spusele calugaritelor am aflat ca nu era chiar asa. Dumnezeu vrea sa vina la mine, de fiecare data cand il chem, m-au asigurat ele, dar un suflet lipsit de puritate nu-L va primi niciodata pe Dumnezeu.

Am intrebat: Cine avea sufletul lipsit de puritate? Noi toti – mi s-a spus. Nici unul dintre noi nu este demn de a-L primi pe Dumnezeu in viata lui. 

Cum puteam deveni demni de aceasta revelatie? Voiam cu disperare sa stiu. Crezusem ca Dumnezeu venea intotdeauna la noi. De fapt, mama ma invatase ca Dumnezeu era alaturi de noi in permanenta si ca, pentru a primi ajutorul si binecuvantarea Lui, nu trebuia decat sa-L chemam, fiindca El era Intotdeauna Acolo, iar ajutorul ar fi venit nemijlocit. Acum mi se spusese ca, ei bine, nu era chiar asa…

Trebuia sa fiu demn de a-L primi pe Dumnezeu sub acoperisul meu. Iar problema era ca ma nascusem nedemn de prezenta lui. La St. Ignatius, am invatat despre Pacatul Originar si despre faptul ca pacatuiam in fiecare zi si ca Dumnezeu nu putea veni in sufletul meu, daca eram un pacatos, dar ca nu trebuia sa disper, fiindca Dumnezeu imi putea ierta pacatele, iar apoi putea veni in sufletul meu – dar, in primul rand, trebuia sa le marturisesc.

Dumnezeu nu putea ierta pacatele nemarturisite. Prin urmare, Taina Spovedaniei a fost creata de Cea Mai Sfanta Biserica – cea Catolica, aceasta fiind calea catre iertare si, in cele din urma, a Mantuirii.

Daca ne marturiseam pacatele, Dumnezeu ne-ar fi iertat, purificandu-ne din nou sufletele, stergand pacatele cu buretele. Apoi puteam merge la Impartasanie. Il puteam primi pe Dumnezeu cel viu in vietile noastre, daca (literalmente, nu la figurat) consumam din carnea si sangele lui Christos, care era Fiul lui Dumnezeu si care murise pentru pacatele noastre.

Am fost invatat ca painea si vinul obisnuit s-au transformat in trupul si sangele lui Christos, in momentul Sfintirii (un ritual de baza al fiecarei Slujbe romano-catolice), cand a avut loc miracolul Transsubstantierii*, prima etapa din Sfanta Impartasanie.

*TRANSSUBSTANTIERE: In credinta crestina - prefacerea miraculoasa a painii si a vinului, din cuminecatura, in trupul si sangele lui Christos. NT:

Dupa cum va puteti imagina, dintr-o data Spovedania a devenit foarte importanta pentru mine. Ma spovedeam cat de des puteam, asigurandu-ma ca nu existau pacate in sufletul meu, daca moartea mi-ar fi batut la usa.

Copil fiind, aceasta problema ma nelinistea teribil. Poate credeti ca glumesc sau exagerez putin, dar nu e cazul. Imi amintesc perfect ca, noaptea, imi era frica sa ma culc, mai ales daca stiam ca facusem prostii in ziua respectiva.

Daca ii raspunsesem obraznic mamei, ma certasem cu fratele meu sau, intr-un fel sau altul, ma purtasem aiurea, ma rugam cu frenezie, strangand cu putere ochii infricosati…

Acum ma las in voia somnului. Il implor pe Domnul Dumnezeul meu sa-mi pastreze sufletul, Il rog sa-mi ia sufletul.

Speram ca seriozitatea mea sa poata compensa comportamentul gresit. 

Va impartasesc aceasta poveste personala, dintr-un anumit motiv. Cautarea lui Dumnezeu, a trairii Experientei Divinitatii este un proces care a avut loc timp de secole, pe aceasta planeta. Este de remarcat faptul ca strabunii nostri si cei care ne-au educat ne-au oferit multe cai de acces. As vrea sa va vorbesc despre calea mea, pentru a va oferi macar un exemplu care sa va arate cat de mult ne-am complicat noi – toti oameni care traiesc pe Pamant – posibilitatea de a-L primi pe Dumnezeu in sufletele noastre, de a-L gasi, de a ne Imprieteni cu Dumnezeu si de a trai in comuniune cu Dumnezeu.

Saptamana viitoare, povestea mea merge mai departe, contopindu-se cu Povestea fiecaruia dintre Noi. Intr-o zi, voi scrie o carte cu acest titlu: Povestea fiecaruia dintre Noi, care va relata calatoria Noastra, a Tuturor, in cautarea a ceea ce stim, in adancul inimilor noastre, ca este adevarat: ca Dumnezeu exista si ca El nu ne-ar parasi niciodata, nu ne-ar condamna la o tortura eterna si nu ar vrea sa ne raneasca in niciun fel.
Dar acum, va invit sa fiti alaturi de noi si saptamana viitoare, aici, unde Experienta Cunoasterii Divinitatii continua.

Cu iubire si imbratisari,