Efecte văzute şi nevăzute ale râsului

Cei mai mulţi dintre noi ştiu cât de utilă este o „sesiune” serioasă de râs, chiar dacă, parcă, în ultimul timp motivele de râs s-au împuţinat, ceea ce se întâmplă la nivel general nedându-ne prilejul să râdem la fiecare pas. E, cel mult, un fel de râsu’ plânsu’, aşa… mai din colţul buzelor. 

Dar, dacă ne uităm bine în jurul nostru, cu ochi mari şi cu fruntea descreţită, dacă nu ne lăsăm copleşiţi totalmente de grijile zilnice, cred că mai găsim destule motive de râs, cel puţin aşa reiese din sondajul de opinie realizat pe această temă printre concetăţenii noştri. Ştiţi ce a fost cel mai nostim lucru, legat de acest sondaj de opinie? Toţi cei intervievaţi (cu o singură excepţie), amintindu-şi de lucruri amuzante din viaţa lor la provocarea mea, sfârşeau relatările cu un zâmbet „cât China” pe faţă!

Iată şi întrebările mele:
Ştiaţi că în Cluj există o „Râsotecă”?
La ce credeţi că e bun râsul?
Când aţi râs ultima dată copios, cu ce prilej?

Răspuns 1.

• Habar nu am avut de Râsotecă. Ce e asta, un fel de discotecă?
• Râsul e ca să te distrezi cu prietenii. La un banc bun, la o glumă, la o farsă. Aşa, că iei în râs pe cineva e doar o metaforă. Nu e râs propriu-zis. Râsul e pentru divertisment.
• Ultima dată am râs de un coleg care s-a împiedicat de un gard din ală cu lanţuri şi a aterizat cu o tipă deodată, o tânără care trecea pe acolo. Nu au păţit nimic chiar dacă au căzut pe jos, dar nouă ni s-a părut foarte amuzant cum s-a agăţat de tipa aia, cu ambele mâini, aproape că a dezbrăcat-o! (râde în hohote omul, de m-a molipsit şi pe mine!) – Grigore Iosif, 34 de ani

Răspuns 2.

• Am citit… în urmă cu ceva ani, că există aşa ceva. Nici nu am reţinut atunci unde e. Ziceţi că e chiar în Cluj???
• Râsul… cred că e tonic. Cel puţin, eu când râd, pe moment, uit de toate. Dar se întâmplă rar. Cred că nu am mai râs din adolescenţă aşa, din tot sufletul, cum se zice. De zâmbit zâmbim mai des. De cele mai multe ori chiar şi fals. Convenţional.
• Ultima dată, dar vă spun că nu ca şi mai demult, am râs de Băsescu. Dar puţin, că după aia mi-a fost ruşine cu el. Asta e, avem ce am ales, mai precis au ales alţii, că eu nu l-am votat. Şi am mai râs la o comedie de la televizor, că au dat o comedie veche cu Le de Fines. Era aşa de veche dar aşa de bine am râs la ea! (era în stare să îmi şi povestească câteva faze „de râs”, dar ne grăbeam aşa că a plecat cu un zâmbet imens pe faţă) – Corina Meşter, 28 de ani

Răspuns 3.

• Nu, nu ştiam.
• Când râzi e… destresant. Te ajută să te relaxezi şi să uiţi de probleme.
• Uuuu… când am râs ultima dată? Aseară! La o întâlnire cu fetele. Povesteam fiecare ce se întâmplă pe la serviciu şi ne distram. O prietenă ne povestea cum a intrat la şeful ei în birou să-i predea ceva situaţii şi acela făcea mutre, iar ea îl imita. Cam asta e, pe scurt. – Beatrix Csavossy – 29 de ani

Răspuns 4.

• Nu ştiu. Nici nu ştiu ce e râsoteca. Aaa... râsotecă de la „a râde”? Nu... nici nu ştiam că există aşa ceva în lume.
• Pentru un abdomen plat! Şi te destinde… plus că nu faci riduri. Ca o paranteză, am avut „plăcerea” acum ceva timp să fac febră musculară de la prea mult râs. Şi mai ştii la ce ajută râsul? Dacă de obicei nu poţi plânge, un râs copios te poate ajuta şi în privinţa asta.
• Acum, pe moment, mi-au venit în minte două situaţii în care am râs copios. 1. Eram în clasa a 8-a, la ora de educaţie tehnologică şi m-a întrebat profesoara ce putem obţine de la păsări iar eu i-am răspuns: ouă, lapte, carne, pene. Când mi-am dat seama de răspuns am izbucnit în râs şi nu m-am mai oprit o oră întreagă. Acum, când povestesc, nu pare chiar atât de amuzant, dar atunci, la ce hotărâtă am răspuns….2. şi a doua amintire... e vorba de o săptămână întreagă de râs... Un fel de „tratament” cu râs! Eram la Sibiu, la o conferinţă ecumenică internaţională şi în grupul nostru era şi un băimărean amuzant foc! Practic nu e o întâmplare anume. Tot ceea ce ne povestea el era grozav de amuzant. La fel era şi el, ca persoană. Atunci m-am ales cu o febră musculară abdominală. Despre astea două cazuri îmi amintesc acum. Sigur au mai fost şi altele… – Lumperdean Bianca, 22 de ani

Răspuns 5.

• Nu. Ce drăcovenie o mai fi şi aia? (Deja zâmbeşte, deşi părea cam ursuz. Şi nici nu am apucat să intrăm bine în subiect)
• Nu are nici un efect. Parcă ne mai arde nouă de râs?! Nu vedeţi ce viaţă ducem? Nu ne mai arde de nimic. Mâncăm, muncim, dormim, nu mai avem timp de râs. Altădată ne întâlneam cu prietenii, dansam, povesteam şi mai şi râdeam. Acum s-a dus tot. Suntem nişte sclavi, asta suntem.
• Nu cred că am mai râs de multă vreme, aşa cum spuneţi. Sau a fost tare demult, cred că era fetiţa mea mică. Făcea de mai multe ori pe zi câte o trăsnaie şi ne amuzam de ea. Şi de întrebările ei, că era vorbăreaţă. Acum a mai crescut, dar mai apucăm să râdem cu ea? De-abia dacă o vedem şi atunci ne certăm din cauza a tot felul de mizerii. De râs, grea întrebare. Cred că am râs când am văzut pe internet un film scurt cu nişte animale care creau situaţii amuzante. Cred că acum aproximativ o lună. Nu ştiu de cine era făcut filmul… circulă prin e-mailuri. Şi la filme cu camera ascunsă. Cred că ăia care le-au făcut sunt liniştiţi la minte. Le mai arde de aşa ceva. Ca să râzi trebuie să fii odihnit la minte. Mie nici la bancuri nu îmi mai vine să râd. Parcă nici nu circulă aşa de multe bancuri ca mai demult. – Cosmin Toma, 29 de ani (Predestinat nume… adevărat Toma, mi-am zis în sinea mea)

Răspuns 6.

• Da, parcă am auzit…
• E relaxant, la cât de greu o ducem, vă spun sincer că la filme mă uit numai dacă sunt comedii. Celelalte mă întristează. Şi de citit citesc doar „siropuri”. Mai echilibrează balanţa, undeva între real şi ficţiune. Am şi o meserie în care am de-a face zi de zi cu durerea oamenilor. Nu mai suport să o văd şi în viaţa personală. E prea mult. Aşa că mă refugiez în chestii uşoare în rest. E relaxant pentru mine.
• Râd mereu! E ca o eliberare. Cu prietenii râd, şi, cum vă spuneam, la comedii râd în hohote, nu exagerez. Şi mai râd cu câinele pe care îl avem, că mereu face câte ceva comic iar dacă e prea liniştit îl provocăm noi. Aş vrea să am mai multe prilejuri să râd, dar, din păcate, asta e viaţa. Aşa că, cel puţin eu, încerc să echilibrez cât de cât. Cel mai mult râd în concedii, că atunci chiar reuşesc să mă desprind de multe din motivele de întristare. Dar cel mai bine se râde cu prietenii la poveşti. E şi alta atmosfera. Şi fiecare vrea să se relaxeze, să mai uite de lucrurile „gri”. Poţi să râzi şi de unul singur, dar nu e acelaşi feeling. (îmi spune râzând, cu licurici în ochi) – Sebastiana Morar, 43 de ani

Răspuns 7.

• Nu, nu ştiu ce înseamnă.
• Ajută foarte mult râsul. Altfel am fi nebuni de cap. Cred că ne dă o senzaţie de bine, chiar dacă e pasageră. Eu nu ştiu ce declanşează în mintea noastră, dar ne e foarte bine când râdem.
• Am râs copios la o onomastică, ultima dată. Deşi, mă rog, un copil a căzut de pe scaun, dar nu s-a lovit. Era ziua unui copil, coleg cu băieţelul meu. Am fost şi părinţii cu copiii la aniversare. Copilul aniversat (nu dau nume ca să nu se supere), pentru a ajunge să sufle în lumânările de pe tort, s-a urcat pe scaun. Şi, de emoţie sau pentru că a stat greşit în picioare pe scaun, s-a dezechilibrat, câteva secunde s-a clătinat cu scaun cu tot dând din mâini şi apoi a căzut cu scaun cu tot. Era covor moale dedesubtul scaunului şi nu a păţit nimic copilul, dar a rămas de pomină întâmplarea. Păcat că, de grija copilului care stătea să cadă, fotograful se blocase – ca mai toată lumea – că altfel cred că ieşeau nişte poze grozave, dacă îl prindea fotograful în momentele acelea! A râs şi copilul deşi era roşu, roşu la faţă de ruşine pentru ce i se întâmplase. Mai ales că, în cădere, s-a agăţat de faţa de masă şi a tras-o după el, împreună cu aproape tot ce era pe masă, dar tortul a rămas! hahaha. – Alin Popovici, 26 de ani

Răspuns 8.

• Ştiu despre râsotecă. De la o prietenă. Dacă am să am timp am să trec pe acolo. Şi doar din curiozitate. Îmi propusesem asta încă din momentul în care am aflat că există aşa ceva. Trebuie numai să mă interesez unde se ţine şi care sunt condiţiile de participare.
• Sunt convinsă că e o chestie faină cu râsul. E un fel de tratament prin râs, nu ştiu cât e de eficient, dar merită încercat. Nu ai ce pierde plus că bănuiesc că e plăcut acolo. Când râzi, acest „fenomen” se întâmplă cu tot corpul, faţa îţi arată altfel, gesticulezi, ţi se întind ridurile sau faci altele, de la râs, nu ştiu. Nu m-am studiat în oglindă când râd. Dar e super!
• Aproape la fiecare pas râd. E mai uşor să treci aşa prin viaţă. Râd la glume, mai fac şi eu glume. Si mai ales îmi place să-i fac pe alţii să râdă. Nu întotdeauna o fac premeditat, câteodată e instinctiv. Ceva îmi spune că suntem mai frumoşi şi mai buni când râdem, instinctiv. Ultima dată am râs exact înainte de a vorbi cu dumneavoastră. Am întrebat o vânzătoare cât e ceasul de pe raft şi mi-a spus că e ora 8:30. Am râs amândouă de comicul de situaţie. Dar aşa… cu lacrimi, am râs ultima dată la o comedie cu Mr. Bean, la cinematograf. Hohotea întreaga sală, aproape de la începutul filmului până la sfârşit. Era foarte interesant, râdeam de ce se întâmpla pe ecran dar râdeam şi de râsul celor din jurul meu. Se râdea pe o mulţime de voci! E foarte interesant, nu degeaba se spune că râsul e molipsitor. Sau despre somn se spune asta? (Râdea zdravăn amintindu-şi şi explicându-mi. Trebuie să recunosc că m-a molipsit şi pe mine!) – Irina Cruşin, 25 de ani