Forta vietii

Cateva cuvinte despre shamani, care nu sunt asa cum prezinta filmele de duzina care nu fac decat sa discrediteze, dezinformeze oamenii. Samanica este o expresie moderna pentru a reprezenta o intelepciune straveche, fiind esenta cunostintelor detinute de samananii cei buni – vizionarii si inteleptii din toate rasele si culturile – care au pastrat cunostintele lor despre “misterele vietii” in chiar propriile traditii orale, pana cand clipa dezvalurilor acestora urma sa vina. Samanica nu este o religie sau o filozofie, nu prevede doctrine in care trebuie sa crezi, nici concepte pentru care trebuie sa lupti, nu exista lideri spirituali care sa ceara loialitate, nici ierarhii care sa impuna supunere, nici vreun guru care sa fie urmat. Ea merge dincolo de granitele credintei, deoarece este un proces de obtinere a cunostintelor prin intermediul experientei actiunii afective. Ea nu prezinta nici vreo asemanare cu sistemele de antrenare a psihicului, conditionate de metode si necesitand aderarea la un cod disciplinar strict, ca element care sa le conditioneze eficienta. Samanica nu este doar un exercitiu al mintii, ci un proces natural ce ne da posibilitatea sa preluam controlul propriei vieti prin intermediul Spiritului, gasind in el inteles, scop si implinire. Samanica reprezinta aducerea psihicului alaturi de inima si Spirit, intr-un tot unitar. Este o maniera de dezvoltare a vietii, in care Trupul, Psihicul, Sufletul, si Spiritul sunt cultivate laolalta, pentru a putea functiona impreuna intr-o relatie de armonie si dinamism, care sa aiba ca rezultat realizarea propriei noastre naturi multi-dimensionale. Este un proces confirmabil prin experiente practice si verificabil prin intermediul propriilor noastre perceptii. Samanica poate, deci, sa fie privita ca fiind stiinta Spiritului, in drumul sau facut in ambarcatiunea vietii. Dar si aici, ca si in toate practicile spirituale, exista cei veritabili si escrocii, asa ca ascultati-va intotdeuna intuitia.

Peste tot in jurul nostru exista o forta ce se manifesta in natura care trece neobservata de majoritatea oamenilor. Este necunoscuta stiintei materiale deoarece nu este fizica, insa este recunoscuta de shamani de mii de ani, acestia considerand-o o substanta undamentala pur spirituala, ce da posibilitatea fiecarei fiinte vii de a trai experienta “existentei”. O substanta fundamentala poate fi definita ca o energie pura, nerafinata, primordiala din care deriva altceva. Toate lucrurile sunt invaluite si scufundate in aceasta substanta fundamentala si, intr-adevar, sunt sustinute in ea.

Totul in Universul fizic vibreaza sau pulseaza cu ajutorul acestei substante fundamentala si totul este mentinut in viata datorita ei. Chiar si Natura aparent nemiscata a unor lucruri – pietre si stanci, de exemplu – este o iluzie deoarece acestea, deasemenea, sunt in “viata” sub actiunea ei. Substanta fundamentala a acestei stari de “existente”, care genereaza activitate in fiecare fiinta vie, de la amiba elementara, la sofisticata fiinta umana, este o substanta fundamentala spirituala, care a fost denumita de unii samani “Acel ceva fara de care nimic nu poate exista”.

In Polinezia si unele regiuni din America de Nord, a fost numita Mana, insemnand “putere miraculoasa”. In China a fost numita Chi, insemnand “forta vietii”, iar in Japonia, Ki - “substanta fundamentala vitala”. In India, a fost cunoscuta sub denumirea sanscrita de Prana – “energia absoluta”, iar la shamanii stravechilor popoare nordice, prin cuvantul Megin care, in limba norse a vechilor scandinavi, inseamna “forta interioara”. Fiecare din aceste cuvinte se refera la un aspect al aceleasi forte primordiale si indica faptul ca printre popoarele indigene din toate partile lumii existau cunostinte referitoare la o substanta fundamentala care strabate si activeaza toate formele de viata, desi ea insasi nu este materiala. Aceasta substanta fundamentala este prezenta peste tot, in aerul pe care-l respiram si in alimentele pe care le consumam.

Mana

Cuvantul hawaian Mana a fost, deasemenea, inteles de catre samanii de pe tot cuprinsul insulelor Pacificului, precum si de catre unele triburi amerindiene, pur si simplu ca “Forta vietii”. Hawaiana este o limba straveche, cu cateva caracteristici neobisnuite. Cuvintele au un inteles de baza sau “de suprafata”, insa prin desfacerea lor in unitati componente si de radacini de cuvinte, intelesul acestora se extinde. Aceste intelesuri, ce se gasesc “ascunse” in cadrul cuvintelor, furnizeaza o intelegere mai profunda a ceea ce reprezinta cuvantul respectiv. Intr-adevar, cu cat un cuvant este examinat mai indeaproape, cu atat se dovedeste a fi mai profund si detailat, intocmai ca si Natura insasi! Mana este si numele dat de samanii kahuna din Hawai pentru a descrie sursa unei forte care le da posibilitatea de a realiza fapte aparent “miraculoase”.

Cuvantul kahuna, in sensul sau general, inseamna “maestru” sau “expert”. Huna inseamna secret sau “ascuns”. Samanii kahuna erau cunoscuti ca “aparatorii secretelor”, deoarece ei erau panicii unor stravechi, insa ascunse cunostinte despre ceea ce se gaseste dincolo de sfera aparentelor. Astfel, un saman kahuna poate fi definit ca o persoana ce era un maestru a secretelor vietii, ascunse vederii. Titlul de aparator , ca si in majoritatea traditiilor mistice, nu presupune “mentinerea in afara atingerii”, ci mai degraba, implica ideea de conservare. Samanii kahuna conservau integritatea unei stravechi intelepciuni care le-a fost incredintata. In alte culturi, samanii triburilor pastrau cunostintele care le dadea posibilitatea sa aiba acces la fortele Naturii si le impartaseau numai initiatilor alesi in mod special care au fost invatati despre ele si care urmau sa duca in viitor aceea activitate generatiilor viitoare. Numai samanii “ratacitori” care calatoreau din trib in trib sau intre comunitati, adunand noi cunostinte pe masura ce se deplasau, si amestecand ceea ce invatau cu ceea ce deja stiusera, transmiteau celorlalti toate cunostintele, si numai acelora dintre ei ale carori inimi erau capabile sa aplice respectivele cunostinte intr-o maniera plina de iubire si armonie.

Potrivit acestor invataturi transmise oral, puterea ce se ascunde in spatele acestei “miraculoase forte” era o combinatie a patru aspecte diferite ale acesteia.

Puterea vazuta ca forta energizanta si creatoare.

Puterea vazuta ca ingemanare intre stapanire si control.

Puterea inteleasa ca influenta si autoritate.

Puterea vazuta drept capacitate de a efectua o activitate specifica, cu toata increderea.

Prin combinarea tuturor acestor fatete, Mana poate fi inteleasa ca o ”forta care se raspandeste”. Ma este prefixul acestui cuvant, iar Na este sufoxul sau. Ma poate fi inteles ca “a imbratisa”, iar Na ca “apartinator”. Deci, Mana poate fi inteleasa ca forta imbratiseaza strans si care apartine oricarui lucru de care este ferm atasata. Ma, inseamna deasemenea “prin intermediul” si “a face ferm sau solid”. Deci Mana are capacitatea de a face lucrurile sa se infatiseze ca fiind solide – cu late cuvinte , sa se manifeste!

Mana este forta care face invizibilul sa devina vizibil!

Na inseamna particula, precum si “apartinator”. Asadar, Mana este o particula care apartine cuiva. Cui? Sursei sale originale, desigur. Mana provine direct dintr-o Sursa Originala.

Radacina cuvantului Ana inseamna “model” si, deasemena “granule de substanta care satureaza”. Asadar, Mana este o cantitate de particule dintr-o substanta spirituala, care satureaza obiectul caruia ii da viata. Cuvantul Maa inseamna “briza” sau “rasuflare”, iar aceste interpretari sunt in masura sa ne duca intelegerea si mai in profunzime. Mana este o substanta spirituala ce este transportata pe calea aerului si poate fi asemanata cu briza cea fina sau rasuflarea.

Samanii kahuna cunosteau faptul ca Mana “curge”. Ei o asemanau cu un curent de apa, deoarece in timpurile stravechi, forta vietii era adesea simbolizata prin firul unei ape - o simpla linie unduitoare. In orice caz, natura sa poate fi astazi asemanata mai mult cu electricitatea, avand in vedere diferitele sale puteri si voltaje. Mana are anumite calitati magnetice deoarece, asa cum releva analiza detailata a componentelor cuvantului, ea se agata strans, precum carceii unei vitei de vie. In timpuri vechi, Forta Vietii era adesea reprezentata simbolic ca o vita de vie.

Devreme ce Mana este, asa cum am vazut, o forta vitala care curge, functia sa primordiala este miscarea, insa aceasta miscare nu este neaparata ceva ce activeaza materia, ci mai degraba ceva ce se organizeaza si formeaza materia. Ea satureaza!

Daca viata este considerata a fi, in principal, miscare, Mana este ceea ce face, de fapt, ca aceasta miscare sa fie posibila. Fara miscare, vibratie, vitalitate, activitate, pulsatie, circulatie si curgere, nu exista viata. Nu exista Mana. Mana se poate desfasura in toata libertatea in atmosfera oferita de Spatiu, putand fi absorbita cel mai usor din aer - nu prin intermediul plamanilor corpului fizic, ci prin chakrele Corpului energetic. Deci Mana este in aer, ea nu este aerul, nici nu este vreun constituent chimic al aerului. Si, desi Mana este absorbita prin respiratie, ea nu este o substanta atmosferica, oxigenul continut in aer sau respiratia insasi. Aerul si rasuflarea sunt doar incarcate de Mana.

Din moment ce oamenii de stiinta nu pot gasi nici o urma chimica de Mana in aerul atmosferic si nu-l pot descoperi prin intermediul folosirii instrumentelor stiintifice, ei ori iau negat existenta or au afirmat ca un asemenea concept este nestiintific si imposibil de probat. Stiinta medicala, deasemenea, neaga existenta unei asemenea forte vitale, deoarece nu o poate explica. Cu toate acestea, multi doctori recunosc ca exista unele locuri - de exemplu, unele regiuni de coasta sau situate la mari inaltimi - care au incarcatura mai generoasa de “ceva” vital in “aer” care ajuta la refacerea sanatatii si vitalitatii. Acel ceva este Mana.

Oxigenul din aer, atunci cand este absorbit in plamani, ajunge in sistemul circulator sangvin si este transportat la fiecare celula, fiind folosit pentru constructia, intretinerea, si reincarcarea corpului uman. In mod similar se absoarbe si Mana. Atunci cand este trasmisa sistemului mervos central, ea este folosita sa dea energie gandurilor care afluiesc prin psihic. Intr-adevar, Mana este o forta energizanta care da viata oricarui gand creator, fiind, deasemenea, forta care da posibilitatea respectivelor ganduri sa se manifeste in realitatea fizica. Asadar, Mana nu este numai rasuflarea vietii, ea este si energia necesara aparitiei gandurilor.

Prin urmare, Mana nu este o energie fizica ci o substanta fundamentala spirituala, de o fluiditate care o aseamana cu electricitatea, caci , asemenea ei, fluxul sau este de diferite puteri sau voltaje. La un nivel elementar, ea este ceea ce mentine in functiune corpul fizic si cel energetic. La o frecventa mai inalta, este vitalitatea care ne da posibilitatea sa gandim. La un nivel mai inalt al frecventei, reprezinta forta care reface intregul in toate dimensiunile, deoarece este forta de vindecare a Intregului.

Asadar, Mana, la diferitele sale puteri, da posibilitatea tuturor corpurilor ce sunt cuprinse in fiinta noastra totala sa functioneze eficient. Cu cat “corpul” este mai delicat si mai eteric, cu atat mai puternica trebuie sa fie Mana, pentru a-i da energie.

Am inceput sa vad aceasta energie prin 2009. Cum sa descriu fenomenul?! Il vezi peste tot, nu ai nevoie decat de putina concentrare. Cel mai simplu de vazut este cand sta sa ploua, atunci aerul este mai dens si daca te concentrezi intr-un punct ( de pilda la spatiul geamului deschis), poti vedea cum apare si dispare energia, vezi continua miscare a energiei. La inceput habar n-aveam ce este, asa ca am inceput sa fac cercetari si asa am ajuns la aceste informatii pretioase. 

Va recomand cu mult drag colectia de carti Anastasia scris de catre Vladimir  Megre .

<*toate drepturile rezervate*>

Calitatile unui spirit liber

 

Calitatile unui spirit liber sunt multidimensionale. Prima trasatura care il defineste : nu crede in nimic in afara de experienta lui proprie. Singurul lui adevar e adevarul propriu; nici un profet, nici o sfanta scriptura, nici o traditie straveche nu-i pot da adevarul. Poate ca acestia vorbesc despre adevar, poate ca fac mult tam-tam in legatura cu adevarul, dar a sti despre adevar nu inseamna a cunoaste adevarul. Un spirit liber nu are un sistem de credinte - teist sau ateu, crestin,musulman,sau hindus; el este un cautator.

Insa trebuie inteles un lucru foarte subtil, si anume acela ca un spirit liber nu este un egoist. Nici egoistul nu vrea sa apartina vreunei biserici, vreunei ideologii, vreunui sistem de credinte, dar motivul pentru care el nu vrea sa apartina e total diferit de cel al rebelului. El nu vrea sa apartina din cauza ca are o parere prea buna despre sine. E mult prea egoist; nu poate fi decat singur, totul doar pentru el, doar pentru propriul interes.

Spiritul liber nu este un egoist, necredinta lui nu este o atitudine aroganta, ci o abordare smerita. El spune doar atat: " Pana ce nu-mi gasesc adevarul meu, orice adevar imprumutat nu face decat sa ma ingreuneze. Pot ajunge sa am capul plin de cunostinte, dar nu voi cunoaste nimic prin fiinta mea, nu voi fi martor ocular al nici unei experiente".

Spiritul liber nu apartine nici unei biserici, nici unei organizatii, fiindca el nu vrea sa fie un imitator. El vrea sa ramana deschis, fara nici o idee preconceputa, asa incat cautarea lui sa nu fie influentata de nici o prejudecata. Insa intreaga lui abordare e aceea a unei persoane plina de respect. Un spirit liber isi respecta independenta proprie, si respecta deasemenea independenta tuturor celorlalti. Isi respecta propria divinitate si respecta divinitatea intregului Univers.

Intregul Univers este templul lui - de acea el a parasit templele marunte facute de catre om. Intregul Univers e, pentru el, o sfanta scriptura - de acea a lasat in urma toate sfintele scripturi scrise de om. Dar nu din aroganta procedeaza astfel, ci pentru ca si-a dat seama prin trairile lui, prin cautarile si experientele lui, si prin viziunile lui , ca tot ce conteaza este legatura lui personala cu Divinitatea.

A doua dimensiune e reprezentata de faptul ca nu traieste in trecutul care nu mai exista si nici in viitorul nescris inca, ci traieste in prezentul acum cu cea mai mare vigilenta si constiinta de care e capabil. Cu alte cuvinte, traieste constient in momentul prezent. Noi traim in mod obisnuit ca somnambulii, ca lunaticii. Spiritul liber incearca sa traiasca o viata constienta. Constienta e religia lui, filosofia lui, constienta e modul lui de viata.

A treia dimensiune o reprezinta faptul ca spiritul liber nu e interesat sa-i domine pe ceilalti. Un spirit liber traieste viata in momentul prezent, cu constienta, lipsit de orice dorinta de a domina in viata, nu are sete de putere. Setea de putere a distrus umanitatea si nu i-a permis sa fie mai creativa, mai frumoasa, mai buna. Si aceasta sete de putere e cea care duce in ultima instanta la conflicte, la competitii, la gelozii, iar in cele din urma la razboaie...toata istoria umanitatii nu e altceva decat o istorie a razboaielor, a uciderii omului de catre om. Motivele s-au schimbat, dar uciderea continua. S-ar parea ca motivele nu sunt decat pretexte, adevarul fiind ca omului ii face placere sa ucida.

Un spirit liber este un om de stiinta in lumea sufletului - aceasta este cea de a patra dimensiune. Tot asa cum stiinta se foloseste de indoiala, de scepticism, de investigatii, si el foloseste aceste metode in cautarea lui interioara. Stiinta le foloseste in cazul realitatii obiective, el le foloseste in cazul subiectivitatii sale. Insa el nu condamna indoiala, nu condamna scepticismul, nu condamna nesupunerea, nu condamna abordarea realitatii intr-un mod lipsit de credinta. Patrunde in fiinta lui cu o minte stiintifica, fara sa aiba idee ce anume cauta.

Isi cizeleaza in permanenta inteligenta. Se cufunda mereu mai adanc in tacere, in meditatie, astfel ca tot ceea ce sta ascuns in el sa I se dezvaluie, insa nu porneste la drum avand o idee preconceputa legata de ceea ce cauta.

Numai un spirit liber este cu adevarat revolutionar, si cu adevarat religios. El nu infiinteaza o organizatie, el nu vrea adepti, nu ridica biserici.

Dar e posibil ca un spirit liber sa aiba tovarasi de drum alaturi de care sa se bucure, impreuna cu care sa danseze, sa cante, sa planga, sa simta imensitatea existentei si vesnicia vietii. Se pot contopi intr-un fel de comuniune, fara ca vreunul dintre ei sa renunte la individualitatea sa; ba dimpotriva, comuniunea spiritelor libere revitalizeaza individualitatea fiecaruia in parte, ii hraneste individualitatea, ii confera acestuia demnitate si respect.

adaptare dupa scrierile lui Osho

<*toate drepturile rezervate*>

Vinerea Mare: Victoria Crucii

Terorismul nu este ceva nou. Probabil este la fel de vechi ca si rasa umana.

De fapt, leaganul civilizatiei, acum Irak, a fost patria celor mai infami teroristi din antichitate, asirienii. Scopul lor a fost de a-si cuceri vecinii intr-un mod care sa reduca la minimum rezistenta initiala si rebeliunea ulterioara. Pentru a face acest lucru, au stiut ca frica este cea mai mare arma a lor. O simpla amenintare cu moartea pentru cei care au rezistat nu a fost suficient pentru ca multi preferau moartea decat sclavia. Deci, asirienii au dezvoltat tehnologia de a produce cantitatea maxima de durere pentru cea mai lunga perioada de timp inainte de moarte. A fost denumita rastignirea. Intr-adevar, aceasta procedura ingenioasa s-a dovedit a fi o foarte eficienta tactica de teroare.

Politica imperiului roman era de a adopta de la popoarele cucerite orice parea util. Ei au descoperit ca rastignirea este un excelent instrument de intimidare. Umilirea de a fi dezbracat pentru a muri intr-un spectacol public a fost deosebit de detestabil pentru evrei, pentru care nuditatea publica era o uraciune. De altfel, rastignirea a fost considerata atat de oribila incat legea romana interzicea ca aceasta sa fie efectuata pe un cetatean roman, chiar si un tradator. Aceasta pedeapsa a fost rezervata doar pentru sclavi si popoarele cucerite.

Necrestinii , si nu numai, s-au intrebat adesea de ce crestinii isi impodobesc bisericile, casele, si gatul cu simbolul umilirii, terorii, si torturii? De ce construiesc o intreaga religie in jurul crucii?

Sf. Anselm (secolul al 12-lea) a explicat in acest fel. Pacatul primilor nostrii parinti au fost mandria, neascultarea, si iubirea de sine. Inselati de sarpe, Adam si Eva au mancat fructul interzis in ciuda poruncii lui Dumnezeu, pentru ca au vrut sa se inalte ca egali Lui. Rezultatele au fost: catastrofala pierdere a comuniunii cu Dumnezeu, unul pe celalalt, si universul creat. Istoria rasei umane a fost o poveste in fiecare dintre noi, slabit din impactul acestui pacat asupra naturii noastre, urmand modelul sau, refuzand cu mandrie sa ascultam de Dumnezeu si de a iubi aproapele nostru.

Sf. Anselm a subliniat ca pacatul constituie o ofensa infinita impotriva bunatatii si onoarei lui Dumnezeu. Dupa ce a fost creat liber si responsabil, legat de legea dreptatii, rasa noastra umana este obligat sa ofere acte de iubire, smerenie si ascultare fata de Dumnezeu suficient de puternice pentru a anula mostenirea lunga de neascultare, mandrie, si neiubire si de a restabili prietenia noastra cu EL.

Problema noastra era ca rasa noastra umana ranita nu a putut incepe o astfel de sarcina. Deci Tatal a trimis Cuvantul Sau Vesnic, sa devina om si sa indeplineasca sarcina in locul nostru, pentru a ne substitui pe noi! Pentru ca nemuritorul, infinitul Dumnezeu sa se goleasca pe Sine si sa se uneasca intr-o natura umana limitata, vulnerabila,ah,este o isprava de smerenie si de o iubire neimaginabila! Dar, pentru ca rascumpararea sa fie completa, eroul trebuie sa faca fata celei mai mari furii al iadului si tot ce omenirea cazuta ar putea arunca impotriva Lui – crucea.

Desigur, dupa ce multimea pe care L-a vindecat si hranit, au strigat: “Rastigneste-l!” si ai sai apostoli au fugit, Isus si-ar fi dat seama ca nu a meritat sacrificiul. Cu siguranta ca va blestema pe ingrati si isi va folosi puterea divina pentru a se elibera , asa cum multi I-au sugerat in batjocura lor. Dar nu! El a fost iubire pana la sfarsit, iubire la maxim ( Ioan 13:1). Moartea Lui a fost manifestarea clara si necontestabila al triumfului ascultarii asupra neascultarii, triumful iubirii asupra egoismului,triumful smereniei asupra mandriei.

Vinerea Mare a fost ziua Z a rasei umane. De la Cincizecime, puterea iubirii a lui Hristos, a iubirii ascultatoare, smerite,a fost pusa la dispozitia tuturor celor care sunt dispusi sa o imparta, producand martiri si sfinti in fiecare generatie, incepand cu sf. Stefan si Maica Tereza a propriei noastre ere.

Deci, crucea nu este doar victorioasa, ci este fructuoasa. Ea a purtat rodul mantuirii in actul iubitor a lui Hristos, dar si-a pastrat si fructele pe care le-a purtat de-a lungul veacurilor. De aceea, daca te duci la Biserica San Clemente din Roma, vei vedea una dintre cele mai uimitoare mozaicuri din Orasul Etern. Instrumentul antic de supunere si moarte, invelit cu vita de vie inverzita, sprijinind fructe de orice forma si marime, crucea triumfatoare devenind Pomul Vietii.

<*toate drepturile rezervate*>

Tristetea Iubirii Cosmice

crown-of-thorns-mia-tavonatti picture

L-ai vazut pe Hristosul viu, suferind crucifixul? Oare ai fost acolo atunci? S-a uitat la tine? Ai fost socat de durerea singuratatii si a tristetii? L-ai vazut murind si ai fost martor la acel moment din clipa mortii Lui cand cerul a devenit sumbru si intunecat?

Daca tu sti toate aceste lucruri, atunci trebuie sa sti ca faptul pierderii sentimentului prezentei tale a durat doar cateva secunde,deoarece sentimentul urmator a fost un sentiment de nebunie care macinand creierul te va conduce pana la groapa: pentru ca daca atunci ai fost acolo, atunci si acolo, in ce calitate ai fost prezent? Atunci cand ai stat fata in fata cu Isus, si El s-a uitat cu ochi tristi in ochii tai, oare atunci tu te rugai pentru El, sau ai facut parte dintre cei care au batut cuiele in palmele Lui? Si oare tu ai plans, sau in mana ta a fost buretele cu otet?

Indoiala constiintei: stiind ca ai fost impreuna cu EL, si nestiind de partea cui ai participat...

Tristetea iubirii cosmice

Iata cateva versuri emotionante la intrarea intr-o biserica din Salgotarja.

Sa citim impreuna, poate vom descoperi de ce Hristosul intrupat este atat de trist:

„Imi ziceti Invatator, dar nu ma intrebati!

Ma chemati Lumina si nu ma vedeti!

Ma numiti Calea, dar ma ocoliti...

Imi ziceti Viata,si de mine fugiti!

Imi mai ziceti si Intelept, atunci de ce nu ma intrebati!

Ma numiti Adevarul, si va indoiti de mine!

Ma stiti Milos si totusi nu aveti incredere in mine!

Daca odata veti pieri pe vecie,

Nu ma invinuiti pe mine.”…

Intr-adevar, o clipa ramanem fara cuvinte, si ne rusinam de noi insine! 

Oare cine nu ar dori sa experimenteze imensa Putere care sta in spatele acestor randuri si cuvinte. Aceasta iubire fara margini. Deoarece avem de a face cu Hristosul Cosmic, gandindu-ne la EL, suferintele noastre incep sa se atenueze, iar durerea sa dispara.

Desigur, pentru vindecarea fizica si spirituala ar putea fi neajuns, dar pentru experimentarea realitatii prezentei Iubirii Cosmice aici si acum, chiar si atat este de ajuns.

Rudolf Steiner acorda o derogare, si explica, faptul de al vedea pe Isus Hristos pe cruce, si ca omul contemporan sa retraiasca acest lucru cat mai intens astazi – este cadoul natural de sfarsit de mileniu, de gratie, a Dimensiunilor Inaripate apropiate omenirii.

Si asta nu inseamna ca acea persoana - care experimenteaza acest lucru – atunci a stat in apropierea crucifixului cu cei Putini, ci inseamna ca respectivul, in opinia intelectului superior, a devenit constient. Sufletelor constiente a miilor si zecilor de mii de oameni este o experienta necesara sa vada pe Hristos suferind pe cruce,sa-l vada murind, sa se constientizeze in ei, in sinele lor, ca cerul s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat, si flacari au iesit pe sub daramaturi.

Confirmand cele de mai sus, Rudolf Steiner a prezis in lucrarile lui, ca acesta stare va surveni la sfarsitul ultimului deceniu al secolului XX, intentionand sa indice faptul ca persoana respectiva, asumandu-si responsabilitatea , crucea propriei vieti, a ajuns intr-o statie importanta a calatoriei vietii.

<*toate drepturile rezervate*>

Știința pierdută a Rugăciunii

Dupa traditia antica, efectele rugaciunii izvorasc din alta parte, si nu din cuvintele rugaciunii in sine. Poate ca in acest fapt consta explicatia ,de ce pare ca asa de multi oameni si-au pierdut credinta lor in rugaciune.

Dupa mutilarile Bibliei din secolul al IV-a , acele detalii pe care se bazeaza limbajul rugaciunii, au disparut treptat din traditia occidentala, lasand in urma lor doar cuvintele. In aceasta perioada ,multi au inceput sa creada ca puterea rugaciunii salasluieste numai in cuvantul rostit, devenind mult mai relaxati si indulgenti in practicarea rugaciunii, delasatori chiar...

Cu toate acestea, dezvaluirile textelor dinaintea sec. IV , ne reamintesc ca insisi in consoane si vocale nu exista asemenea coduri magice care sa deschida in fata noastra portile taramurilor uitate.


Secretul rugaciunii se ascunde dincolo de cuvintele pline de preaslavire,dincolo de incantatiile si rugaciunile ritmice adresate “fortelor supreme”.
Texte similare manuscriselor de la Marea Moarta ne motiveaza sa si traim prin intentiile formulate in rugaciunile noastre, pentru ca daca cuvintele “sunt rostite doar de gura, sunt ca si stupul gol..., care nu mai da miere”.



Puterea rugaciunii sta intr-o forta care nu poate fi exprimata nici in cuvinte, nici in scris: in acele sentimente pe care cuvintele rugaciunii le trezesc in noi. Emotiile noastre din timpul rugacinii ne deschid drumul si ne lumineaza calea in taramul vizibil si invizibil.

Desi si documentele antice se refera de multe ori la acest aspect al uniunii cu creatia, in timpul unei audiente particulare, calugarul tibetan a dat certitudinea finala a conexiunii emotiilor, a sentimentelor in elementul creator al rugaciunii.

Atunci cand mi-a raspuns la intrebarea, ca ce se desfasoara in calugari si calugarite, deoarece noi suntem martori doar la manifestarile exterioare ale rugaciunilor lor, calugarul a raspuns cu un singur cuvant: sentiment.

Manifestarile exterioare ale rugaciunilor pe care le-am vazut in manastirile din Tibet – adica, combinatia gesturilor si a sunetelor – ajuta calugarii si calugaritele sa ajunga la aceste sentimente interioare. 
Calugarul chiar a mers cu un pas mai departe atunci cand a spus ca sentimentul nu este doar un factor in rugaciune. A afirmat cu tarie ca sentimentul este rugaciunea in sine!

Atunci cand devenim una cu elementele creative ale lumii noastre, ajungem sa putem arunca o privire si in marile mistere ale vietii; devine posibil “sa vedem nevazutul, sa auzim neauzitul, sa rostim cuvintul nerostit”.

In forma sa cea mai pura a rugaciunii nu exista nici o manifestare exteriora. 

Desi rostim cuvintele prestabilite mostenite din generatie in generatie , ele pot crea doar acel sentiment in interiorul nostru, care poate atinge lumea din jurul nostru.

Orice cuvinte am alege in rugaciunea noastra, chiar si in cel mai bun caz, ofera doar o descriere aproximativa a sentimentelor traite. 

Meister Eckhart  spunea: "Rugaciunea cea mai fierbinte este cu adevarat cea mai potrivita si mai puternica pentru a obtine orice lucru, iar cea mai nobila dintre toate lucrarile este cea zamislita de un spirit liber. Cu cat spiritul este mai liber, cu atat rugaciunea si lucrarea sunt mai puternice, nobile, folositoare, vrednice de lauda si desavarsite. Spiritul liber poate totul.

Dar ce este un spirit liber? Un spirit liber este acela care nu se tulbura de nimic, care nu este legat de nimic, care nu si-a legat binele sau suprem de nimic altceva, care nu ia catusi de putin in seama ceea ce este al sau, care este complet cufundat in vointa divina si iesit din sine insusi. Nimeni nu poate indeplini vreodata o lucrare, oricat de umila ar fi ea, daca nu primeste de acolo putere si tarie.

Omul trebuie sa se roage atat de infocat, incat sa doreasca nespus ca toate membrele, toate puterile sale, ochii, urechile, gura, inima si toate simturile sale sa-si dea osteneala in rugaciune si nu trebuie sa inceteze rugaciunea mai inainte de a simti cum se uneste cu cel care este prezent si la care se roaga: Dumnezeu".





<*toate drepturile rezervate*>

10 boli transmisibile pe calea spirituala

Daca ne uitam in jur, vedem ca si in viata spirituala sunt la fel de multe labirinte ca si in orice alt domeniu al vietii. Intr-adevar noi credem ca daca o persoana a meditat timp de cinci ani, sau practica yoga de zece ani, atunci el este mai inaltat decat ceilalti? In cel mai bun caz el este un pic mai constient la problemele lui – un pic.



Acest gand m-a determinat sa scriu despre dezvoltarea unei bune judecati a cailor spirituale confuze din ultimii 15 ani – cum ar fi putere, iluminare, guru, scandaluri, psihologie, nevroze. Aici putem include si motivatia neclara din lipsa cunoasterii a persoanelor doritori de dezvoltare spirituala.

In timpul calatoriilor mele, m-am intalnit cu multi profesori spirituali si sute de practicanti. Aproape m-a doborat perceperea, recunoasterea cum punctele de vedere spirituale, trairile sufletesti, experientele sufletesti si viziunea asupra lumii sunt “infectate” intr-o maniera insidioasa si abia perceptibila de erori conceptuale. Aceste erori isi au radacina in atitudinea imatura si in confuzia intelegerii noastre a principiilor spirituale.

Am adunat o lista cu zece boli transmisibile pe cale spirituala – lista nu are un caracter exhaustiv, dar merita sa oferim o atentie cuvenita in vietile noastre:

1. Spiritualitate instantanee

Intr-o cultura unde sunt apreciate viteza, efectuarea multipla a lucrurilor, rezultate imediate, exista o mare sansa ca spiritualitatea sa devina spiritualitate instantanee. Acest lucru nu este nimic mai mult decat o viziune colectiva despre eliberarea usoara si rapida a suferintei umane din existenta. De un lucru putem fi siguri: transformarea spirituala niciodata nu este rapida!

2. Spiritualitate falsa

A ne comporta, vorbi, imbraca,exact cum ne inchipuim un om spiritual. Spiritualitatea astfel imitata are la fel de mult de a face cu spiritualitatea reala ca si un material imprimeu de leopard cu pielea de leopard original.

3. Motivatie confuza

Desi dorinta noastra pentru crestere spirituala este pura si adevarata, de multe ori se amesteca anumite nevoi, cum ar fi iubirea, apartenenta undeva, dorinta de a umple golul interior,acea imagine ca urmand o cale spirituala vom scapa de suferinte, precum si acea nazuinta de a fi mai speciali, mai buni, chiar de a fi cei alesi.

4. Identificarea cu experienta spirituala

Eu-l se identifica cu experienta spirituala, si credem ca noi insine suntem acel lucru cu care ne-am intalnit in timpul experientei. In cele mai multe cazuri, aceasta stare nu va dura mult timp, dar se poate prelungii la cei care se cred pe ei insisi un om iluminat si / sau activeaza ca si profesori spirituali.

5. Ego-ul spiritualizat

Aceasta apare atunci cand personalitatea unui om egocentric este sprijinit de ideile si conceptele spirituale, astfel consolidandu-se in continuare ego-ul. Rezultatul in acest caz este o structura de personalitate “antiglont”, deoarece atunci cand ego-ul se spiritualizeaza , ne delimitam, pur si simplu ne taiem de influente noi, de ajutor, de opinii, de parerile constructive. Devenim inaccesibili, blocandu-ne astfel de cresterea spirituala – desigur toate acestea in numele spiritualitatii.

6. Masele autoproclamate ale invatatorilor spirituali

In zilele noastre functioneaza multe scoli spirituale si varsa incontinuu oameni care cred despre ei insisi ca sunt maistrii iluminati, al caror nivel de constiinta reala ramana mult in urma. Functioneaza ca o banda rulanta spirituala: vino, preia focul, simte si tu, si bumm, te-ai iluminat, de acum incolo si tu esti in masura sa-i iluminezi pe ceilalti in acelasi mod. Problema nu sunt invataturile , ci faptul ca acesti invatatori se dau drept maistrii spirituali.

7. Mandria spirituala

Apare atunci cand un practicant, ca urmare a mai multor ani de munca asidua ajunge la un anumit nivel de intelepciune, iar acest rezultat este utilizat pentru a se izola de la alte experimente suplimentare. Sentimentul de superioritate este, de asemenea, o cale spirituala de raspandire a bolii, si ea se manifesta prin ideea ca noi suntem mai buni, ne consideram mai intelepti decat altii, pentru ca noi suntem spirituali.

8. Spirit de grup, cunoscut sub numele de boala ashram

O comunitate spirituala stabileste standarde adecvate de gandire, vorbire, imbracaminte. Acele persoane si comunitatile care au fost infectate cu spiritul grupului, resping pe acei oameni care prin atitudine si situatii , nu respecta regulile nescrise ale grupului.Revin cu precizarea ca nu este vorba de grupurile de pe facebook.

9. Senzatia de ales

Credinta ca grupul nostru este mai avansat spiritual, mai iluminat, mai aproape de Adevar – cu alte cuvinte mai bun decat celelalte grupuri, si nu ma refer aici la grupurile de pe facebook ☺ . Exista foarte multe grupuri raspandite pe tot globul, unele sunt discrete ,abia stim cate ceva despre ele, alte grupuri, din contra, sunt foarte “mandre” si cunoscute. Dar, exista o mare diferenta atunci cand o persoana isi gaseste calea cea mai potrivita, invatatorul, comunitatea, sau gaseste Singura Cale Adevarata.

10. Virusul mortal: “eu am ajuns la destinatie”

Aceasta boala este atat de grava incat poate fi fatala pentru dezvoltarea, cresterea noastra spirituala. In credinta ca noi deja am ajuns la destinatia finala a calatoriei noastre spirituale. Odata ce aceasta credinta intra in mintea noastra, evolutia noastra se termina.

In conformitate cu invataturile lui Marc Gaffni

“Esenta iubirii este acceptarea”, asa ca esenta iubirii de sine este auto-acceptarea. Poti iubi cu adevarat doar un om pe care efectiv il vezi clar – inclusiv pe tine insuti.”

Cred ca punctul critic in orientarea caii spirituale este sa recunoastem tulburarile de personalitate si autoamagirea. Pentru acest lucru avem nevoie de o cantitate buna de simtul umorului si de sprijinul prietenilor adevarati. Atunci cand ne lovim de obstacole pe drumul nostru spiritual, de disperare, de indoiala si deprecierea stimei de sine, trebuie sa avem incredere in noi insine si in ceilalti, ca intr-adevar aducem o schimbare in lume.

<*toate drepturile rezervate*>

Perceptia este puternic influentata de ceea ce vederea a fost deja conditionata

Daca o informatie nu se incadreaza in sistemul nostru de credinte, noi o schimbam.

In anul 1970, doi cercetatori de la Cambridge University, Colin Blakemore si G.F. Cooper, au facut cateva experimente interesante cu pisici. Acest lucru s-ar fi intamplat inainte ca activistii pentru drepturile animalelor sa isi ridice glasurile impotriva experimentelor pe animale, deoarece cei doi oameni de stiinta au inchis intr-o camera intunecata o duzina de pisoi nou-nascuti.

Odata pe zi , pentru o ora-doua, au primit doar atata lumina incat sa vada dungile negre verticale vopsite pe un perete alb. Nimic altceva. Cateva ore de lumina, cateva dungi negre. Nu se stie daca pana la urma le-a fost mila de pisici sau totusi liga pentru protectia animalelor le gafaia la gat, in orice caz , dupa cateva luni au dat drumul pisicilor din intuneric.

Ca rezultat al experimentului, si-au dat seama ca din celulele corticale a pisicilor, ( localizate in nervul optic pentru cei care nu vorbesc stiintific) cele care nu raspund de perceptia directiei verticale, pur si simplu au hibernat. Pisicile nu au observat liniile orizontale!!! Literalmente s-au impiedicat in firele intinse orizontal.

In 1961, cand antropologul Colin Turnbull studia pigmeii, l-a chemat pe unul dintre nativi dincolo de padure, unde traia el. Deoarece pigmeul care traia de o viata in padure nu a vazut niciodata un spatiu deschis, perceptia spatiului l-a pacalit in acelasi mod ca si liniile orizontale pe pisici. Turnbull i-a aratat o turma de bivoli care pasteau in departare, dar intr-atat de mult nu percepea adancimea spatiala incat nu-si credea ochilor. “Precis sunt furnici”- sustinea cu tarie pigmeul.

Perceptia era puternic influentata de ceea ce vederea a fost deja conditionata. Cum incepem sa gandim, in mod constant noi incercam sa interpretam lumea din jurul nostru. Suna bine, nu-i asa? Da, cu exceptia faptului ca daca o informatie nu se potriveste in sistemul nostru de credinta, atunci noi o schimbam imperceptibil.

Atat de mult o framantam si o formam pana cand reusim sa il indesam in cutia limitatul nostru sistem de convingeri. Noi credem ca ceea ce percepem cu simturile noastre e realitatea, dar, de fapt, este doar jumatatea posibiliatilor al unui milion la suta.

Corpul uman, supus capriciilor mediului înconjurator, îsi adapteaza raspunsurile fiziologice la fluxul continuu al informatiilor care îi parvin din exterior.Sistemul nervos central este sediul analizei si integrarii datelor senzoriale si motrice. Acest centru de comanda si control contine 2 parti:creierul propriu-zis(ambele emisfere, cerebel, trunchi cerebral si maduva spinarii).Emisfera dreapta si stanga comanda si percep senzatiile primite din partea opusa a creierului.Cele 2 emisfere cerebrale sunt interconectate printr-un pachet de fibre nervoase, denumite corp calos. Diencefalul, sau creierul mijlociu, este situat la jonctiunea celor doua emisfere. El contine talamusul, regiune a creierului ce filtreaza toate informatiile senzoriale ce provin de la întregul organism.Sub talamus, hipotalamusul este centrul de reglare a foamei, a setei si a temperaturii: împreuna cu hipofiza, el comanda secretiile hormonale.La baza creierului, trunchiul cerebral este implicat în controlul functiilor vitale (functia cardiaca, respiratorie, digestiei...); cerebelul, în spatele trunchiului cerebral, coordoneaza miscarile si echilibrul.Cortexul este regiunea periferica a creierului. El este compus din substanta gri si prezinta faimoasele circumvolutiuni tipice creierului mamiferelor superioare. 

Exista 45 de zone specializate în tratamentul informatiilor: ariile senzoriale, bogate în celule rotunde, ariile motorii, ale caror celule sunt în forma piramidala, si ariile asociative, contin celule de diferite tipuri si care sunt centrii interpretarii mesajelor nervoase. De exemplu, ariile vizuale asociative ne permit sa recunoastem si sa denumim ceea ce vedem. La cortex se face aluzie evocând faimoasa expresie „materie cenusie”. Griul este culoarea nobletei ☺.. Planul de organizare a conexiunilor noastre nervoase este destul de complex. Lungi lanturi de celule nervoase, legate unele de altele si uneori ramificate, asigura legatura dintre organele centrale si cele periferice.Fiecare nerv cuprinde un fascicul de fibre conductoare, care sunt fiecare prelungirea acestor celule nervoase, localizate in encefal sau maduva spinarii. Pe traiectul nervilor, ganglionii nervosi, un soi de aglomerare de neuroni, transfera informatia altor celule nervoase. Majoritatea organelor noastre joaca rol de intrare si de iesire. De exemplu, ochiul este si receptor si efector. Fibrele nervoase senzitive asigura transmiterea senzatiei vizuale, in timp ce fibrele nervoase motorii conduc mobilitatea ochiului. Astfel informatia circula in fibrele senzitive ale periferiei sistemului nervos, in directia maduvei sau a creierului. Un nerv poate fi transmitator de informatie intr-un singur sens sau dublu sens.

Sortarea informatiei este, de asemenea, o interpretare, concluzii, si filtrarea tuturor informatiilor care nu corespund cu ideile noastre.

<*toate drepturile rezervate*>

GÂNDURILE POZITIVE ŞI NEGATIVE

 Fără întrerupere, emanăm şi captăm elemente sufleteşti: ne asemănăm cu o baterie electrică, care mai întâi emană forţă, pentru ca mai apoi să fie din nou încărcată. Atunci când ne folosim puterile prin conversaţii, scris, meditaţii, sau prin diferite alte ocupaţii, suntem pozitivi; în caz contrar, suntem negativi. În timpul stării negative, sau de reîmprospătare, primim forţe şi elemente care vremelnic ori pot fi dăunătoare, ori pot aduce foloase veşnice!


Există curenți mentali otrăvitori, după cum există şi vapori otrăvitori: arsenicale și alte metale. Să presupunem că omul, aflându-se în stare negativă, şi-ar petrece cel puţin o oră din timpul său în mijlocul unor deţinuţi cinici, supraîncărcaţi cu ură. De la ei ar absorbi elemente sufleteşti otrăvitoare, elemente îmbibate cu boli şi cu forţe distrugătoare, elemente incomparabil mai periculoase decât otrava care a fost descoperită pe calea analizei chimice; fiindcă acţiunea lor e mai subtilă şi mai ascunsă, adeseori resimţindu-se numai după trecerea câtorva zile, când, greşit, efectul lor este atribuit altor cauze!
E de o importanţă covârşitoare mediul în care ne aflăm în timpul stării negative, fiindcă în acel timp, analog buretelui, absorbim fluidul sufletesc. După trecerea câtorva ore de lucru mental sau fizic, adică în stare pozitivă, în timpul în care am emanat forţa, starea negativă se prezintă ca un drept firesc şi o necesitate. Este o greşeală de a o înăbuşi artificial sau de a o reţine; totuşi, această imprudenţă este necesară; e o stare care poate fi folositoare numai în condiţii minuţios alese.

Un om obosit, într-o societate de oameni neliniştiţi şi aflându-se într-o stare de iritaţie febrilă, va recepţiona, cel puţin pentru un timp, calităţile lor josnice; iar ei, la rândul lor, nu vor extrage din el forţe psihice de care e aproape secătuit. Se poate spune, ca să ne exprimăm simbolic, că şi-a agăţat de el greutăţi de plumb. El va împrumuta, cel puţin pentru un timp scurt, felul lor de a gândi şi a interpreta lucrurile, subestimându-le. Va pierde încrederea şi va deveni îndoielnic. Acele proiecte, ce nu demult i se păreau solide şi uşor de realizat, vor deveni deodată întunecate.
Curajul lui obişnuit se înlocuieşte cu teama. În starea sa de nehotărâre, el poate, într-un moment de zăpăceală, să cumpere lucruri absolut inutile, să spună ceva nepotrivit, sau să facă ceva ce desigur nu ar face. El ar acţiona altfel, dacă ar fi numai cu el însuşi, dacă ar emite gândurile lui proprii, iar nu absurdităţile întunecate al oamenilor care-l înconjoară.

Pentru frecventarea necesară a marilor adunări, urmează să aleagă un timp mai dinamic al forţei mentale, iar la primele semne de oboseală, să se retragă imediat. 
În orele când stăpânim forţa, reprezentăm un magnet. Acesta respinge curentele vătămătoare, cărora le-am fi fost expuşi, dacă ne-am fi aflat în stare negativă. Deci, tot ce e mai bun în viaţă, vor obţine oamenii "pozitivi", luptătorii şi încăpăţînaţii! 
Cu toate acestea, nu e bine să fim întotdeauna "pozitivi" şi să emanăm din noi gânduri, căci atunci, omul alungă şi respinge de la sine multe chibzuinţe preţioase. În anumite timpuri, rezervoarele sufleteşti trebuiesc reînnoite; cu cât împrospătăm mai temeinic şi mai raţional conţinutul, cu atât e mai bine. Starea sufletească a omului pozitiv va slăbi inevitabil şi va simţi lipsa forţei dacă nu se va comporta totdeauna ostil faţă de gândurile străine, dacă nu-i va fi greu, va fi întotdeauna atent şi va absorbi necunoscutul şi noutatea; dacă nu va deosebi improbabilul de imposibil. Propria cunoştiinţă mărginită îi va fi unica sferă de acţiune! 

În schimb, oamenii mereu negativi, cei care incontinuu recepţionează, care se împacă cu părerea ultimului, pierzându-şi încrederea în sine de la un simplu surâs sau ridicare din umeri, se aseamănă cu o canalizare prin care trec toate murdăriile; până la urmă, se înfundă ţevile şi nu permit trecerea curenţilor valoroşi; asemenea oameni pierd capacitatea de a emite forţe pozitive.
În general, trebuie să ne conformăm regulii de a fi pozitivi în societate şi negativi în singurătatea corect pregătită. Omul care continuă în singurătate să se certe mental cu adversarul său, involuntar îşi consumă forţele.

Singurătatea este necesară mai cu seamă omului care poartă pe umerii săi greutatea grijilor altora. În timpul unui asemenea repaos, nu se cuvine să ne permitem nici compătimirea, fiindcă ea ne subminează forţele şi tocmai ele trebuiesc adunate, pentru a ne aduce cele mai bune foloase. La fel, oratorul, înainte de a-şi pronunţa lungul său discurs, nu trebuie să care cărbuni pe scări, dorind astfel să ajute unui sărac lucrător cu ziua; această muncă ar omorâ în orator animaţia, forţa şi strălucirea minţii, poate chiar şi gândurile care, direct sau indirect, ar deschide căi noi pentru uşurarea soartei nu numai a unuia, ci chiar a miilor de lucrători cu ziua.

Omul care se află mai tot timpul într-o societate numeroasă, inevitabil pierde multe forţe, târând după sine atmosferele străine. Dar cel mai dăunător este faptul de a convieţui cu un om cu o dezvoltare mentală inferioară. În perioada pasivităţii, care inevitabil se întoarce înapoi totdeuna, vom fi supuşi unor curente mult inferioare, indiferent de felul raporturilor, indiferent dacă acel om ne este frate, fiu sau soţ. Dintre doi oameni cu un nivel de dezvoltare mentală diferită, dar strâns legaţi sufleteşte unul de altul, va suferi şi va pierde totdeauna cel mai destoinic, mai fin şi care e mai la înalţime, fiindcă el este mai receptibil, pe când cel de esenţă inferioară e capabil să capteze numai o parte din ce i-a fost trimis, restul necaptat se pierde fără cruţare şi fără nici un rost.
Un contact între oameni este o formidabilă forţă motrice (AGENS), pentru câştigarea fericirii şi succesului. "Contact", aici înseamnă ceva incomparabil superior apropierii fizice. Suntem apropiaţi cu omul, în virtutea intensităţii contactului psihic; despărţirea nu joacă nici un rol aici. Acela care a fost timp îndelungat legat de un om cu dezvoltare mentală inferioară, nu poate rupe deodată undele comunicative sufleteşti, ce-i sunt trimise din acest izvor, în virtutea puterii de obişnuinţă. Trebuie să-l uităm, să nu ne gândim la el cu răutate; nu ne mai gândim deloc la el, numai în felul acesta se poate tăia firul telepatic şi să ne eliberăm. Pare aceasta rece, aspru, grozav? Dar care poate fi sensul, pentru doi oameni, de a păstra în amintire legătura dăunătoare pentru unul sau pentru amândoi? Căci dacă o parte suferă, cu timpul va suferi şi cealaltă! La fel e vătămător "pentru repaos" - prin urmare, în stare de pasivitate - a citi romane captivante, a te identifica cu eroii lor, a inspira, să zicem, o atmosferă absurdă, în timpul propriei slăbiciuni şi receptivităţi.

În special în timpul când mâncăm, ar trebui să fim mai pasivi: cel care primeşte mâncarea, adică materialul necesar construirii corpului său, trebuie să facă aceasta într-o bună dispoziţie, liniştit, vesel şi echilibrat. A mânca şi a ocărâ, a te certa sau a te gândi la afaceri înseamnă a fi pozitiv exact în acel timp când se cere o negativitate absolută. Dacă ocara şi cearta se produc verbal sau numai mental, se înţelege, nu are nici o importanţă. Este dăunător de a lua masa cu omul pe care abia îl suporţi, de a cărui stare sufletească trebuie să te izolezi. Aceasta cere cheltuiala forţei şi pozitivitate. De aceea, numai oamenii legaţi cu o simpatie cristalină ar trebui să fie comeseni. 



Omul care se află adesea în singurătate atrage curente înrudite cu aspiraţiile lui sufleteşti: spaţiul se prezintă ca un magnet puternic, care cu timpul se încarcă cu propriile gânduri. Noi trăim atunci într-un plan mult mai pur, mai înalt, accesibil sugestiilor, care mai întii vor fi sfioase ca un vis tăinuit. Pe neaşteptate, apare nevoia de societate şi atunci iei, fără alegere, ceea ce îţi cade sub mână sau te laşi încântat de curente. Pacea internă este nimicită. Toate reveriile îţi apar deodată, după părerea generală "pură absurditate"; judecata sănătoasă reîncepe să bârfească, să critice şi să nu mai contrazică tonul de behăit al turmei. După aceea, rămaşi din nou cu noi înşine, simţim o adâncă nemulţumire şi o indispoziţie; ne reproşăm cu mâhnire că am trădat drepturile sufletului nostru! Multe suflete mari suferă de apăsarea gândurilor parazitare, care se agaţă de ele şi, fără voia lor, le vatămă.
Se înţelege că nimeni nu trebuie şi nu poate rămâne mult timp în singurătate; dar acela care are puterea să rupă cu relaţiile lui inferioare, îşi deschide drumul, numai prin aceasta, către altele superioare.

Omul care e înarmat cu puterea răbdării, a aşteptării, atrage în calea vieţii sale oameni care îi dau acel repaos adevărat şi acel ajutor pe care numai contactul îl poate da.
Gândurile lui superioare servesc ca o verigă de unire între el şi posesorul gândurilor asemănătoare. Cel care se ţine tare de elementele sale inferioare, se desparte prin aceasta de lumea superioară căreia, până la un anumit grad, îi aparţine.
În ce anume constau aşa-zisele relaţii prieteneşti? Oare nu în unica şi veşnica rumegare ale unora şi aceloraşi cuvinte şi gânduri, ale unora şi aceloraşi gesturi? Oare nu înseamnă că se suportă reciproc an după an?
Adevărata viaţă vie este starea varietăţii, descoperirii noilor curente mentale. În ea se produce un schimb neîntrerupt de forţe şi gândiri între suflete de aceeaşi înălţime - iată izvoarele, ascensiunile până la o existenţă veşnică!
Izvorul tinereţii corpului şi sufletului constă în capacitatea de a transforma, momentan, tot aparatul mental în pozitivitate, atunci când suntem înconjuraţi de gânduri grosolane; rămânând, în schimb, în negativi-tate, adică receptivi pentru izvoarele creatoare.
Curajul să ne fie faclăra călăuzitoare!
Să nu ne fie frică de nimic şi să nu considerăm nimic ca imposibil!
Să nu urâm pe nimeni - ci numai să ne ferim de rătăcirile străine!
Să iubim pe toţi, dar să acordăm încrederea cu prudenţă şi înţelepciune!

UNELE PRESCRIPŢII PRACTICE SUFLETEŞTI
Trăim într-un vârtej de senzaţii, cunoştinţe noi, experienţe noi şi, cu toate că am fost convinşi de adevărul lor, ele se pierd prea uşor în banalităţile obişnuite, în cele întâlnite în fiecare zi.
Nimeni dintre noi nu poate să se bazeze, în prezent şi în viitor, că va trăi la înălţimea noilor legi, principii şi metode ale existenţei. Chiar dacă avem o deplină încredere în adevărul lor, se ascunde totuşi în noi o doză de încăpăţînare, care se împotriveşte tăcută.
Această doză de încăpăţînare este materia, experienţa corpului, a sângelui, a celulelor.
Şi de aceea, nu se pot repeta îndeajuns noile intuiţii (intuition): există "înalta autoritate", forţa dominatoare care pătrunde şi înviorează totul.
Noi compunem o parte a acestei forţe.
Ca atare, posedăm aptitudinea de a tinde tăcuţi şi neobosiţi, prin rugăciune sau prin dorinţă, să ne îmbibăm cu tot mai multe calităţi înrudite acestei înalte forţe.
Fiecare gând al nostru este o realitate, o forţă. (Rog repetaţi de două ori aceasta).
Fiecare gând reprezintă piatra pentru construcţia soartei noastre, fie în bine fie în rău.

Omul obligat să locuiască într-o casă urâtă, să se hrănească rău, să trăiască cu oameni grosolani şi banali, trebuie ca în fundul imaginaţiei sale să se opună la tot ce este umilitor! El trebuie să-şi imagineze că locuieşte într-o casă frumoasă, că se hrăneşte cu mâncări alese, la o masă cu oameni distinşi; o asemenea stare sufletească îl va îndrepta către mai bine, fără amărăciuni, fără sforţări.

 Fii bogat cu duhul, cu imaginaţia şi conştiinţa, după ele va urma şi bogăţia materială. Omul care se vede mereu pe treapta de jos a scării va rămâne pentru totdeauna pe ea. Starea predominantă - apăsătoare sau învingătoare - formează din timp toate condiţiile fizice ale vieţii.
Nu pune niciodată graniţe posibilităţilor viitoare. Niciodată nu spune: "Mai departe nu pot merge. Întotdeauna voi fi mai jos decât cutare sau cutare om !". Sau: "Corpul meu trebuie să se ruineze şi să piară, fiindcă în trecut, multe corpuri omeneşti s-au ruinat şi au pierit.".
Nu gândi: "Capacităţile şi talentele mele sunt mediocre - eu voi trăi şi voi muri ca şi milioanele de oameni din jurul meu!".
În felul acesta, fără cunoştinţă de cauză, găsesc mulţi şi nimeresc în sclavia înşelăciunii. Ei se încarcă cu toate relele şi consecinţele lor chinuitoare.
Ei distrug posibilitatea de a trece cândva limita lumii actuale. Ei pleacă de pe cărarea înaltelor adevăruri, fără a avea nevoie.
În fiecare om este împlântat germenul unei oarecare capacităţi, unui oarecare talent; fiecare are o vocaţie bine determinată, tot aşa exclusivă ca şi vieţuirea sa; căci în creaţia fără sfârşit, nesfârşită este şi variaţia manifestărilor, fie că e vieţuirea, apusul soarelui sau creierul omenesc.
Să doreşti câteodată să fii eliberat de orice frică. Fiecare secundă consacrată unei asemenea dorinţe ajută puţin eliberarii tale din robia fricii. Conştiinţa nesfârşită nu cunoaşte frica, dar vezi că veşnica ta succesiune constă într-o apropiere tot mai mare de conştiinţa infinită.

Noi absorbim gândurile oamenilor simpatici nouă şi ale celor pe care îi vedem mai des. Dacă aceşti oameni sunt inferiori şi trăiesc mentalmente în sferele inferioare, atunci faptul acesta se reflectă în rău asupra noastră, căci într-o relaţie inegală este învinsă totdeauna mintea subtilă şi superioară.
Norocoşii ne întind gânduri despre succese, ca nişte fire. Acei fără noroc, cei ce nu reuşesc, emană dezordinea, lipsa răbdării sistematice sau lipsa puterii credinţei; noi absorbim toate acestea ca buretele apa.
Este mai bine să nu ai cu nimeni nici un fel de raporturi, decât să întreţii relaţii cu oameni stupizi şi proşti, ce trăiesc fără nici un ţel; curentul lor mental ne izolează de fiinţele asemănătoare nouă, adevăraţii noştri prieteni.
Când în vreo acţiune sau afacere, cădem într-o situaţie fără nici o ieşire, nu se cuvine a acţiona prompt, ci se cuvine a aştepta, îndepărtând chiar şi gândul de la chestiunea dificilă. Numai aceasta îţi va întări energia şi iniţiativa. În acest mod, se adună forţele care curg din toate părţile.

Ele se manifestă sub forma combinaţiei, inspiraţiei, circumstanţei afluente sau întâmplării. În timpul aşteptării nu ne-am oprit. Cererea noastră ne duce în curentul mental la întâlnirea cu chibzuinţa, cu ocazia! Omul care se bizuie în vreo acţiune exclusiv pe oameni, înseamnă că a şi alunecat de pe calea bună care ducea la izbândă.

Despre acţiunile, planurile şi speranţele tale, să vorbeşti numai cu oameni în care ai încredere absolută şi ştii că-ţi doresc succesul. Niciodată nu te încrede în oamenii care te ascultă dintr-o simplă politeţe. Fiecare cuvânt exprimat înseamnă forţă pe care o răpeşti acţiunii tale.

Numărul oamenilor în care poţi să te încrezi este extrem de restrâns. Căci o urare bună şi sinceră a unui singur prieten, care te ascultă timp de 10 minute, cu atenţie sinceră, reprezintă o adevărată forţă vie, auxiliară, care alăturându-ţi-se, lucrează din acest moment în colaborare cu tine, pentru binele tău.

Urmărind o ţintă măreaţă, vei fi călăuzit către oameni cărora le vei inspira încredere în tine şi pe care îi vei putea convinge vorbindu-le.
Cerând pentru tine însuţi dreptatea, tu o ceri în numele întregii omeniri.
A permite să te înşele, să te păcălească, să te chinuiască, fără a protesta mental sau verbal - te identifici cu înşelăciunea şi ticăloşia.

Zece minute petrecute în reproşuri contra soartei tale sau în invidii faţă de fericirea altuia, reprezintă o anumită cantitate de forţă risipită pentru agravarea destinului tău. Fiecare gând de invidie sau de ură zboară înapoi ca şi bumerangul australienilor. A nutri simţuri rele împotriva marilor bogătaşi înseamnă o risipă care aduce nu numai nenorocire, ci ne distruge din vreme fericirea în pregătire.
Se înţelege că nu trebuie să aşteptăm o eliberare momentană, când ele au devenit o a doua natură a noastră.
Obiceiurile urâte, adunate o viaţă întreagă se dezrădăcinează numai încetul cu încetul.
Camera dvs. este acel atelier în care ar trebui să se construiască noul "EU", din noile elemente mentale. În această cameră nu trebuie permisă intrarea străinilor şi chiar noi ar trebui să ne petrecem acolo timpul numai atunci când suntem într-o bună dispoziţie şi voioşie. În ea trebuie să idealizăm şi să ne vedem visurile împlinite.
Cu timpul, această cameră va fi încărcată literalmente cu fericire. Din fiecare obiect vor ţişni spre noi amintiri despre gândurile frumoase din trecut şi ne vor da posibilitatea să săvârşim fapte asemănătoare minunilor.
O indispoziţie căreia te supui nu este altceva decât o boală. Un suflet bolnav îmbolnăveşte corpul! Majoritatea bolnavilor îşi pregătesc mentalmente, cu stăruinţă, ani de-a rândul, o îmbolnăvire definitivă.
Din contră, cu cât ne aflăm mai mult timp într-o permanentă aşteptare de viitor fericit, cu atât devine mai mic pericolul de a pierde această stare, chiar şi pentu scurt timp, fiindcă ea a devenit a doua noastră natură şi nu suntem în stare să o distrugem împreună cu toate acele stări nesfârşite şi plăcute ce decurg din ea.

Toţi, fără excepţie, suntem construiţi din forţe denumite gânduri. Toate faptele noastre nu sunt altceva decât o neîntreruptă rugăciune! Se înţelege că rugăciunea nu se concepe aici ca o înşiruire de cuvinte cunoscute. Omul care meditează asupra părţilor obscure ale vieţii, gândindu-se mereu la dezamăgirile avute şi loviturile soartei, nu face altceva decât imploră dezamăgirile şi loviturile pentru viitor.
Acel care aşteaptă nenorocirea, numai prin acest simplu fapt, se roagă ca ea să se întâmple şi, fără îndoială, nu va întârzia să vină.

În societate, aducem cu noi nu numai corpul, ci şi aura noastră, care, inconştient, ne face să fim simpatici sau antipatici în faţa societăţii, indiferent că vorbim sau tăcem, căci ceea ce gândim este incomparabil mai important decât ceea ce spunem. Atmosfera specifică ce ne înconjoară atrage sau respinge. Ceea ce ni se întâmplă nu este altceva decât o consecinţă a stării noastre sufleteşti ce dăinuieşte de mai mulţi ani.

Înclinarea către adevăr aduce cu timpul rezultatele cele mai bune şi durabile. Aceasta nu este un sentimentalism, ci pur şi simplu o ştiinţă. O asemenea direcţie dată gândurilor atrage împrejurări şi oameni în care poţi să ai încredere, suflete înrudite în care viaţa noastră îşi găseşte refugiu.
"Să nu apună soarele înainte de a-ţi trece mânia", în această rugăciune biblică constă taina sănătăţii. Omul care se culcă seara supărat şi mâhnit, mentalmente, în timpul somnului, se află în sfera răului şi adună supărări şi mâhniri pentru a doua zi.

Graba este un obicei prost, care distruge mai multe vieţi decât se crede. Grabnică, nerăbdătoarea legare a şireturilor încălţărilor de dimineaţă, atrage dupa sine o febrilitate pentru toată ziua. Fă rugăciuni ca să scapi din acest învălmăşag, ca să-ţi capeţi liniştea. Oamenii aspri ţin viaţa în mănuşi de arici. Ei dirijează totul cu mintea limpede, fără a da de bănuit, fără îndârjiri fizice inutile.

Dacă dimineaţa la sculare simţi apăsarea a tot ce va urma în cursul zilei, ca de exemplu grijile casei, afacerile, cumpărăturile şi alte obligaţii urgente, trebuie să te aşezi pentru 30 de secunde şi să-ţi zici: "Nu voi permite acestor obligaţii să mă domine. La început, am să mă ocup de un singur lucru, iar celelalte am să le las la o parte, până ce primul lucru va fi definitiv terminat.". Aşa veţi avea toate şansele pentru reuşita împlinirii acestui lucru, iar după aceasta le veţi îndeplini şi pe celelalte, în ordine, unele după altele. Elaborarea acestei stări liniştite a gândurilor concentrate ne transportă, deci, spre circumstanţe, întâmplări, evenimente şi cunoştinţe mult mai convenabile decât o stare semiconştientă de grabă nebună.

Până în prezent, încă mai credem în diferitele neadevăruri. Credem inconştient. Rătăcirea ne este ascunsă. Şi în felul acesta continuăm a trăi conform rătăcirilor necunoscute. Din ele decurg suferinţele vieţii noastre.

Fă rugăciuni zilnice, ca să obţii capacitatea de a distinge falsul în concepţie şi să nu te sperii dacă vei descoperi incomparabil mai multă falsitate decât te aştepţi!
Dacă eşti suferind şi crezi că un medicament sau sfatul doctorului te-ar putea ajuta, atunci ia medicamentul, urmează sfatul, dar sprijină-te mereu pe gândul: "Iau această doctorie nu pentru vindecarea corpului meu, ci numai ca un ajutor pentru suflet, care, în curând, îşi va câştiga forţe şi capacităţi, ca să se poată ajuta totdeauna pe sine însuşi.".

Niciodată nu-ţi învăţa copilul să aibă pareri inferioare despre el însuşi. Dacă el se va obişnui cu aceasta, atunci şi alţii se vor învăţa să-l preţuiască mai întâi copil fiind, iar mai târziu ca om matur.
Nimic nu influenţează atât de fatal personalitatea ca autoumilinţa. Mulţi copii încep viaţa moleşiţi sub presiunea acestor sâcâieli de ani de-a rândul. Învăţaţi copilul nu numai să viseze reuşita, dar şi să fie sigur de ea. O aşteptare îndelungată a succesului aduce împrejurări, mijloace şi modali-tăţi pentru a-l obţine.

Până în prezent, avem cele mai vagi noţiuni despre felul cum ar fi putut să fie viaţa şi ce fel de posibilităţi tăinuieşte ea. Ca atribut al vieţii relativ perfecte, se va ivi capacitatea omenirii de a-şi reînnoi corpul după dorinţă şi de a-l păstra în starea pe care o preferă. Un corp de o frumuseţe minunată şi care nu va cunoaşte nici o durere.
Să zici: "aceasta trebuie să se întâmple" şi atunci, mii de forţe se vor pune în acţiune pentru realizarea dorinţei, de aceea, se recomandă prudenţă în alegerea dorinţelor - căci ele pot să se întoarcă ca blestem. Pentru această cauză, trebuie să-ţi dezvolţi smerenia în faţa conştiinţei nesfârşite; fii întotdeauna pregătit pentru receptarea undelor din sfere înalte, care te învaţă să cunoşti valorile adevărate - precum şi ceea ce trebuie să doreşti!

Viaţa omului - bărbat sau femeie - nu poate fi perfectă. Omul nu este în stare să-şi hotărască forţele, până ce nu-şi va găsi un al doilea "EU", până ce nu-şi va întâlni completarea sa în sexul opus şi până când nu-l va cunoaşte spiritualiceşte. După o asemenea cunoaştere, despărţirea este imposibilă.

În timpul mesei, vom ţine întotdeauna seama că, odată cu fiecare îmbucătură pe care o înghiţim, construim în corpul nostru gândul corespunzător cu starea noastră sufletească.
În timpul mesei, dăţi silinţa să fii vesel, scutit de orice griji şi plin de speranţă. Şi dacă nu poţi să ai şi să păstrezi o astfel de stare, atunci să o evoci prin rugăciune!

Ziua şi noaptea, fă rugăciuni pentru conştiinţa nesfârşită a înţelepciunii superioare, a forţei şi bucuriei. Să recunoşti cu smerenie sufletească superioritatea conştiinţei nesfârşite, înseamnă într-
adevăr a te deda cu trup şi suflet bunului superior. Undele superioare ale înţelepciunii trec toate prin existenţa noastră, dacă ne aflăm pe adevărata cale pentru a le recepţiona unde, care, încetul cu încetul, ne vor elibera de rătăciri şi ne vor conduce de la mai bun, la perfecţiune.
Conştiinţa aceasta ne transpune treptat într-o nouă sferă, pe o altă cale a vieţii şi ne apropie de acei de care avem mai multă nevoie.

<*toate drepturile rezervate*>